Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Jocul Papei de-a islamul

George ANGLIȚOIU

Când ai de-a face cu o religie ultramilitantă precum cea musulmană, tot ceea ce ai nevoie pentru a inflama spiritele sunt scurte referiri negative la adresa profetului fondator, Mahomed. Papa Benedict al XVI-lea nu a ezitat recent să recurgă la acest artificiu, finalitatea atacului verbal al Vaticanului fiind mai mult sau mai puțin clară.



Capcana discursului enigmatic

 

Cu ocazia vizitei întreprinse în țara de origine, Germania, în luna septembrie, Papa Benedict al XVI-lea a ținut un discurs în fața profesorilor de la Universitatea din Regensburg, prestigioasă citadelă medievală a cunoașterii. Miezul “litigios” al expozeului papal l-a reprezentat menționarea savantă a unui dialog consemnat de un cronicar bizantin între împăratul Manuel II Paleologul și un nobil persan pe seama virtuților comparative ale creștinismului și ale islamului. Mai precis, referindu-se la chestiunea convertirii religioase prin forță (specifică războiului sfânt islamic – jihad), împăratul bizantin este citat de papă cu următoarea remarcă: “Spune-mi ce a adus nou Mohamed fiindcă vei găsi doar lucruri diavolești și inumane precum porunca de a răspândi prin forță credința pe care o predica”.

Astfel, un singur paragraf a fost de ajuns să inflameze încă o dată spiritele în lumea musulmană, reacții publice verbale ori violente declanșându-se imediat, este drept la un nivel inferior ca intensitate celor de anul trecut din timpul crizei caricaturilor daneze la adresa Profetului.

 

Despre Profet numai de bine

 

O analiză atentă relevă faptul că liderul religios catolic nu a formulat explicit acuze la adresa Profetului și a Islamului, dar a invocat acel citat problematic, dând mai degrabă impresia că-l acceptă.

Finalmente, esența problemei nu o reprezintă însă dacă și cum de și-a permis actualul papă să aducă ofense Islamului, ci chestiunea libertății de exprimare și relevanța valorilor democratice occidentale pentru o lume încă tradițional-teocratică tipică Islamului. Pentru Occidentul contemporan, în mare măsură laicizat, a face referiri despre cineva constituie din punct de vedere legal “a matter of opinion” (un punct de vedere, preluând viziunea din dreptul cutumiar anglo-saxon). A spune despre cineva că este urât, prost sau leneș nu este o faptă incriminabilă, conform legii. A spune despre o persoană că este criminal, hoț, pedofil de exemplu, necesită o dovadă clară. Altfel devine infracțiune de calomnie. Cu atât mai mult libertatea democratică de expresie este protejată în cazul abordărilor cultural-științifice în care s-ar încadra cel puțin mediul în care papa oferă audienței acel citat real, neplăsmuit.

Dar Islamul este o altă lume. Legea sacră a Profetului (sharia) guvernează reperele morale și juridice ale cetățenilor-credincioși și nu numai. Ateismul civil nu este permis unui etnic arab, după cum din punct de vedere politico-cetățenesc femeile nu există. Astfel, două valori, opțiuni de viață inalienabile ale occidentalilor, sunt încă negate în lumea condusă după porunca Profetului.

 

Despre un Dan Brown al Islamului

 

Încă în mare vogă în lumea occidentală se află cartea lui Dan Brown “Codul lui Da Vinci”. Producție literară de calitate mediocră, cartea în cauză ar fi trebuit să ofere suprema revelație pentru creștinii și ateii de pretutindeni a adevăratului Isus Hristos, amantul Mariei Magdalena și tatăl unei fiice, Sara, a cărei descendență (“sânge regal”) ar putea veni până în contemporaneitate. Ordinul Cavalerilor Teutoni în Evul Mediu și misterioasa Priorie a Sionului în perioada actuală ar fi deținătorii cheii acestei enigme, marea figură renascentistă Leonardo da Vinci fiind unul dintre inițiați.

O astfel de apariție ideatică în lumea islamică este aproape de neconceput. Un autor care să critice chiar și cea mai neînsemnată secvență din viața fondatorului Islamului își asumă riscuri majore privind propria existență pământeană. Este cazul scriitorului britanic de origine indiană Salman Rushdie a cărui carte, “Versetele satanice” (1988), i-au atras din partea conducătorului Revoluției Islamice în Iran, Ayatollahul Khomeini, o fatwa de condamnare la moarte și o recompensă de 1-3 milioane de dolari pentru cel care îl va ucide. Fără a intra în detaliile romanului, secțiunea problematică o constituie trimiterea aluzivă la un moment contestat din viața Profetului în care acesta ar fi adăugat și apoi ar fi înlăturat (din motive de ispitire diavolească) din textul Coranului câteva versete prin care era îngăduită adorarea în continuare în viitorul oraș-sacru Mecca și a celor trei divinități feminine din perioada pre-Islam. Scandalul declanșat a avut repercusiuni grave, printre care trebuie amintite asasinarea traducătorului japonez al cărții, rănirea gravă a celui italian, respectiv a celui norvegian de către fanatici islamiști, incendierea de librării și ruperea relațiilor diplomatice dintre Iran și Marea Britanie (1989). Acea fatwa împotriva lui Salman Rushdie (ateu declarat) este în continuare validă, în pofida angajamentului expres al guvernului de la Teheran de a o înlătura, stipulat în acordul de reluare a relațiilor diplomatice cu Marea Britanie (1995).

 

Rațiunea papală

 

Din punct de vedere istoric, Vaticanul nu se găsește în poziția de a se portretiza într-un campion atât al bunelor relații cu Islamul, cât și al convertirii pașnice la catolicism.

Promotor a numeroase cruciade și ligi sfânte antiarabe și antiotomane, Vaticanul a încercat în calitate de lider religios al creștinătății occidentale să continue să fie un actor politic major cel puțin în strategiile de subminare a puterii imperiale în decădere a Bizanțului ortodox (vezi cazul primei căderi a Constantinopolului în anul 1204 în fața cavalerilor cruciați apuseni care vor fonda Imperiul Latin de Răsărit) sau în cele de orchestrare propagandistică a cruciadelor falimentare de recucerire a Ierusalimului (pierdut definitiv în anul 1187 după o primă cruciadă victorioasă) ori în cele de patron al eforturilor de stopare a expansiunii otomane spre Vest (vezi titlul de “atlet al lui Christos” conferit lui Ștefan cel Mare, în calitate de apărător al creștinătății). Scăderea ponderii politico-religioase a Vaticanului în Occident în perioada post-reformă protestantă (secolul XVI) va împiedica Sfântul Scaun în a mai conta în relațiile de putere cu adversarii ideologici și statali islamici.

Actualul papă, deținător în perioada pontificatului echilibrat a lui Ioan Paul al II-lea (cel dintâi care a pășit într-o moschee) al importantei poziții de șef al Congregației doctrinei, a avut poziții dure la adresa fanatismului religios islamic și împotriva aderării Turciei la Uniunea Europeană, văzută a fi un factor extrem de negativ pentru viitorul civilizației occidentale. În același timp, se cuvine relevată intenția sa de a efectua o vizită în Turcia în luna noiembrie anul acesta, prima din timpul pontificatului său într-o țară musulmană.

Din punctul de vedere al autorului, acest balet controversat de declarații, retractări, intenții din partea Papei Benedict al XVI-lea se înscrie în stratagema clasică a lui a provoca și a te retrage, știut fiind faptul că adresantul este unul extrem de reactiv și de disproporționat în atitudine. Deși scuza oficială a fost formulată în final chiar de către papă, respectul pe care-l proclamă față de religia islamică nu este decât unul diplomatic, întrucât obiectivul fundamental al Vaticanului nu este creșterea puterii Islamului lui Mahomed, ci a Romei Sfântului Petru. Or, cel mai bun mijloc practic de a-ți consolida poziția (având de surmontat pragul pontificatului precedent al unui Ioan Paul al II-lea extrem de popular) în rândul fidelilor este de a dovedi activism, după cum pentru clarificarea opțiunilor celor aflați în dubiu este acela de a le arăta dimensiuni primejdioase noi sau latente ale celuilalt. Falia civilizațională de sorginte religioasă crește însă, iar perspectiva unui secol XXI scutit de povara neagră a sutelor de ani de cruciade, inchiziții, războaie de 30 de ani etc. scade dramatic. (G.A.)

Publicat în : Politica externa  de la numărul 42

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: