Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Bush și Lincoln

Anthony McARTHUR

Au trecut cinci ani de la oribilele atentate asupra patriei noastre americane și există încă o problemă serioasă, de netăgăduit, cu care avem a ne confrunta: nu suntem, astăzi, acolo unde am vrea să fim, și nici pe departe acolo unde ar trebui să fim.



În aprilie 1861, în replică la atacul asupra Fortului Sumter, președintele Lincoln chema 75.000 de voluntari să lupte timp de 90 de zile. Lincoln subestimase grav provocarea reprezentată de supraviețuirea Uniunii. Nimeni nu și-a imaginat că ceea ce avea să fie cunoscut ca Războiul Civil urma să dureze patru ani și să ia viețile a 620.000 de americani.

Până în vara lui 1862, cu mii de americani deja morți sau răniți și speranțele unei rezolvări rapide a războiului aproape abandonate, apăruseră trei facțiuni politice. Erau cei care credeau că războiul este prea greu și ar fi acceptat o înfrângere, negociind moartea Statelor Unite și permițând Sudului să se despartă de acestea. Apoi erau cei care recomandau păstrarea liniei de acțiune, prin aplicarea unei politici militare prudente și a dorinței de a fi “moderați și rezonabili” în privința drepturilor de proprietate ale sudiștilor, inclusiv în problema sclaviei.

Vedem și astăzi aceste două facțiuni. Blocul Kerry-Gore-Pelosi-Lamont declară războiul prea greu, lumea prea periculoasă. Încearcă să găsească o modalitate scuzabilă de a evita realitatea, recomandând întoarcerea la “normalitate” și promovând o politică a slăbiciunii și a renunțării la implicarea externă.

Majoritatea oficialilor guvernamentali constituie a doua aripă, care susține că sistemul face tot ce poate și că trebuie să “menținem cursul” – indiferent cât de neproductiv ar fi. Dar, după ce nu au reușit să răspundă adecvat crizei uraganului Katrina, va deveni tot mai greu pentru această aripă să explice eșecurile repetate ale sistemului.

Să luăm în considerare doar câteva fapte: Osama bin Laden este încă în libertate. Afganistanul este încă nesigur. În Irak există încă violență. Coreea de Nord și Iran încă fabrică arme nucleare și rachete. Încă au loc recrutări de teroriști în SUA, Canada, Marea Britanie și în întreaga lume.

*    *    *

Până la sfârșitul toamnei lui 1862, Lincoln a fost nevoit să concluzioneze că o a treia facțiune avea strategia corectă pentru victorie. Strategia acestui grup cerea reorganizarea tuturor elementelor în mod adecvat, intensificarea războiului și folosirea cât mai mult a avantajelor Nordului industrializat până la câștigarea războiului.

Prima și cea mai importantă lecție a ultimilor cinci ani corespunde celei pe care a ajuns să o înțeleagă Lincoln. Pericolele sunt mai mari, inamicul este mai hotărât, iar victoria considerabil mai grea decât ne-am așteptat în primele zile după atentatul inițial. Oricât de dureros avea să se dovedească, drumul ales de Lincoln ducea la victorie. Astăzi președintele Bush se află exact în fața aceleiași dileme cu care s-a confruntat Lincoln acum 144 de ani. Atunci când este în joc supraviețuirea Americii, trebuie să facă o alegere. Strategiile lui nu sunt greșite, dar dau greș. Și dau greș din trei motive.

(1) Nu definesc amploarea acestui al treilea război mondial pe cale de a se naște între Occident și forțele Islamului militant, și ca atare nu subliniază cât de grea este provocarea și cât de mare va trebui să fie efortul.

(2) Nu definesc victoria în acest război în sens larg ca fiind obiectivul nostru și ca atare nu pot fi mobilizate energia, resursele și intensitatea necesare pentru a câștiga.

(3) Nu definesc obiective clar măsurabile și nu înlocuiesc conducătorii, aparatul birocratic și sistemele astfel încât să fie atinse aceste obiective.

Cu siguranță dl Bush înțelege că nu ne putem ignora inamicii; ei sunt reali. El știe că un inamic care crede în atacuri sinucigașe cu bombă aprobate de religia sa este un inamic care, cu o armă nucleară sau biologică, ar fi o amenințare mortală la adresa supraviețuirii SUA ca țară liberă. Analiza pe care dl Bush a prezentat-o națiunii – înainte de ședința comună de pe 20 septembrie, în declarația privind Starea Națiunii din 2002, în cel de-al doilea discurs de învestitură în 2005 – este de fiecare dată corectă.

Cu fiecare ocazie, el prezintă amenințarea, caracterul moral al conflictului și nevoia absolută de victorie.

Din păcate, stufoasele aparate birocratice pe care le prezidează (dar nu le conduce) dl Bush fie că nu i-au citit discursurile, fie nu cred această analiză.

Rezultatul este o lipsă de performanță în securitatea națională pe care trebuie să o atacăm dacă vrem să învingem în acest al treilea război mondial pe cale de a se naște.

Trebuie să recunoaștem cinstit cât de mare este această problemă și apoi să concepem strategii noi, mai îndrăznețe și mai profunde, pentru a menține securitatea națională americană în acest foarte periculos secol XXI. Ca și Lincoln, dacă nu regândim problema, nu putem păși pe calea victoriei. Iată câțiva primi pași:

În primul rând, președintele trebuie să țină un discurs în față Camerelor reunite ale Parlamentului, pentru a explica țării gravitatea amenințării de a pierde milioane de vieți omenești în unul sau mai multe orașe, dacă inamicii găsesc o modalitate de a aduce arme de distrugere în masă pe teritoriu american. Ar trebui de asemenea să prezinte amploarea coaliției antiamericane, claritatea intențiilor ei de a distruge America, și nevoia de a o înfrânge. Apoi ar trebui să explice clar lumii că un popor american hotărât, a cărui civilizație este în joc, va lua măsurile necesare pentru a-și învinge dușmanii. Deși dorim cel mai larg sprijin posibil, nu vom sacrifica propria apărare pentru a-i satisface pe cei care ne critică.

Apoi ar trebui să anunțe o analiză agresiv de onestă a ceea ce nu a funcționat în primii cinci ani de război. Pe baza celor descoperite, ar trebui să lanseze o transformare pe scară largă a aparatului de securitate națională al Casei Albe. Sistemul actual de colaborare interagenții, exasperant de încet și de ineficient, trebuie înlocuit cu un nou sistem integrat de responsabilizare, cuantificabil și disciplinat la sânge, cu responsabilități și termene-limită clare.

Președintele ar trebui să insiste pentru crearea de noi sisteme de securitate națională, agresiv antreprenoriale, care să înlocuiască (și nu să reformeze) birocrația ineficientă actuală. De pildă, Agenția pentru Dezvoltare Internațională a fost un dezastru și în Afganistan, și în Irak. Președintele ar trebui să emită noi regulamente, unde este posibil, și să propună noi legi, unde este necesar.

Nu trebuie să lăsăm vechile sisteme să dea greș, fără să suporte consecințele. Cei din aparatul birocratic care nu pot urma directivele președintelui trebuie obligați să plece.

În urma acestei inițiative, președintele ar trebui să propună o restructurare dramatică și profundă a sistemului de securitate internă, bazat pe performanțe cuantificabile, pentru a realiza un sistem capabil să răspundă gravității amenințării. Șefii noilor instituții de securitate națională și internă trebuie întrebați de ce au nevoie pentru a câștiga acest al treilea război mondial emergent și apoi trebuie alocate bugetele. Avem nevoie de un buget de război, dar în prezent avem un buget de pseudorăzboi. Obiectivul final al victoriei va necesita un buget substanțial sporit, care va genera o dezbatere națională aprinsă. O dezbatere pe care o putem câștiga, dar pe care trebuie întâi să o lansăm.

Congresul trebuie să aprobe imediat legislația trimisă de președinte, pentru a îndeplini cerințele hotărârii Curții Supreme în dosarul Hamdan.

În general vorbind, trebuie să aprobe orice proiect de lege care recunoaște faptul că intrăm într-un al treilea război mondial și care avertizează că SUA își vor folosi toate resursele pentru a învinge inamicii – nu pentru a se adapta la acțiunile lor, pentru a-i înțelege sau pentru a negocia cu ei, ci pentru a-i învinge.

Pentru că amenințarea pierderii a milioane de vieți americane este reală, Congresul ar trebui să organizeze audieri dure, pe față, pentru a afla ce merge și ce nu. Legile trebuie schimbate pentru a se trece de la implementarea birocratică la cea antreprenorială în elementele de securitate națională și internă ale guvernului.

În afara țării, trebuie să ne angajăm să înfrângem inamicii libertății în Irak și să începem prin a dubla forțele militare și polițienești irakiene. Trebuie să avertizăm Iranul, Siria și Arabia Saudită că orice ajutor acordat inamicilor poporului irakian va fi considerat act ostil de SUA. În sudul Libanului, SUA ar trebui să insiste pentru dezarmarea Hezbollah, accentuând-o ca pe o primă victorie directă asupra Siriei și a Iranului – și astfel restabilind prestigiul Americii în regiune, subminând în același timp influența dictaturilor siriană și iraniană.

Mai mult, trebuie să ne comunicăm clar scopul de a înlocui dictaturile represive din Coreea de Nord, Iran și Siria, al căror țel este să facă rău poporului american și aliaților noștri. Primii pași ar trebui să fie asemănători strategiei agresive de înlocuire a strategiilor pe care a condus-o strălucit Ronald Reagan în Polonia, și care a dus în cele din urmă la prăbușirea imperiului sovietic.

Rezultatul acestui efort va fi controlul asupra frontierelor, securitatea porturilor și un inamic care înțelege costurile unei confruntări cu întreaga putere a SUA. Nici un inamic nu poate rezista unui popor american hotărât. Dar trebuie mai întâi să fim hotărâți să câștigăm. Acești pași sunt primii pe drumul lung și dificil al victoriei, dar sunt necesari pentru a câștiga pe viitor.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 42

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: