Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

BNR și inflația

Cristian BANU

 

Luna iulie a însemnat atingerea unui minim istoric al inflației de după 1989. Inflația de 0,11% a fost întâmpinată însă cu scepticism de Casandrele de serviciu care au avansat ideea că INS a „umblat” pe la statistici. Ba chiar un analist spunea că „scăderile de prețuri nu le văd și în piața mea”. Îl invit în piața Drumul Taberei.



Minim record

 

Rata inflației a fost de numai 0,11% în luna iulie, în scădere de la 0,15% în luna anterioară, însă creșterea prețurilor de consum față de iunie 2005 s-a menținut la 6,25%, cel mai mic nivel înregistrat după 1991, potrivit datelor INS. Față de 1 ianuarie 2006, inflația este de 2,78%, ceea ce creează toate premisele să avem o inflație de sub 6% anul acesta.

Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la produsele din tutun și țigarete (7,48%), ouă (2,49%) și la transportul CFR (2,31%), în vreme ce legumele și conservele au cunoscut scăderi de prețuri cu până la 15 la sută.

Defalcat pe grupe de produse, la rata inflației pe iulie au contribuit cel mai mult mărfurile nealimentare (cu 0,50 puncte procentuale) și serviciile, cu 0,10 puncte procentuale. Prețurile la mărfurile alimentare au influențat inflația pe total cu -0,49 puncte procentuale. Scăderile de prețuri sunt mai mult decât vizibile pentru oricine face piața în mod regulat. Roșiile au scăzut de la 3-4 lei kg astă-iarnă (chiar 6-8 lei în perioada Paștelui) sub 1 leu. Cartofii (una dintre legumele de bază în alimentația românilor) au scăzut sub 1 leu kg. Și exemplele pot continua cu alte legume sau fructe. Însă asta este numai o parte a problemei. Pe vară și întreținerea este mai mică, ajungând la o treime față de iarnă. Este de bun-simț ca aceste scăderi să se regăsească și în statistică.

Dacă cineva a plecat din România în 2002-2003 și se întoarce azi, va avea surpriza să constate că prețurile la alimente sunt în mare aceleași. O franzelă obișnuită este 40-50 de bani de vreo 3 ani și mai bine. Uleiul obișnuit de floarea-soarelui a scăzut de la 4 lei (chiar 4,5) la 3-3,5. Cartofii oscilează de-a lungul anului între 70-80 de bani și 2 lei kg. La fel roșiile oscilează între 1 leu (sau chiar mai puțin) și 3-4 lei kg pe timpul iernii când sunt aduse din import.

Au crescut prețurile la carne (cu vreo 20%), lactate (cam la fel), zahăr (s-a dublat, practic). Însă, ținând cont că în perioada 2002-2006 inflația depășește 30%, înseamnă că, de fapt, per ansamblu, produsele alimentare s-au ieftinit. Nu ai cum să ignori aceste realități.

Au crescut prețurile la utilități, bazate în special pe creșterile prețurilor la combustibili (să nu uităm că în 2002 prețul petrolului era pe undeva pe la vreo 20 de dolari barilul, în vreme ce acum se apropie de 80) și pe alinierea prețurilor administrate în primul rând la costuri și mai puțin la cele din Uniunea Europeană, cum ne povestește mass-media. Practic, are loc renunțarea la minciună, fiindcă subvențiile înseamnă pur și simplu furatul căciulii. Subvenția aceea era plătită tot din banii noștri. De asemenea, o bună parte dintre furnizorii de utilități au ajuns pe mâini private și abia de curând au început restructurarea și eficientizarea. Abia peste 3-5 ani vom putea resimți cu adevărat efectele benefice asupra costurilor utilităților. Până acum, ele funcționau ca protecție socială (prost înțeleasă). De acum încolo, protecția socială se va face acordându-se ajutoare direct persoanelor și nu aruncând bani în niște găuri negre.

Dezinflația este un proces evident și trebuie să fii de rea-credință să nu-l observi. Nu ar fi exclus ca luna august să fie prima lună de dezinflație postdecembristă. De asemenea, în ciuda temerilor lui Mugur Isărescu, s-ar putea ca BNR să nimerească pentru prima dată inflația (în sensul că abaterea s-ar înscrie în marja de plus/minus 1%). Însă asta nu va fi meritul lui Mugur Isărescu, care continuă să alerge după prostii, ci pur și simplu al pieței.

 

Rolul BNR

 

Deși nu sunt adeptul teoriei că „piața reglează absolut totul” și că într-o societate modernă darwinismul social este o teorie depășită, nu poți ignora la nesfârșit regulile de bază ale pieței fără a fi penalizat drastic. În momentul de față, BNR funcționează pur și simplu ca o frână de mână pentru un automobil ambalat la maxim. Una este să calci din când în când frâna, atunci când economia o necesită, și alta este să frânezi aiurea-n tramvai dezvoltarea economiei pentru niște obiective macroeconomice discutabile.

Scenariul de bază al actualei proiecții făcute de specialiștii BNR relevă o schimbare a caracteristicilor procesului de dezinflație comparativ cu prognoza anterioară, respectiv o curbă mai accentuată a dezinflației în anul 2006 și o relativă încetinire pe parcursul anului 2007.

Perspectiva amplificării presiunilor inflaționiste ca urmare a creșterii cheltuielilor bugetare și inerția anticipațiilor inflaționiste impun menținerea unei conduite ferme a politicii monetare pe o perioadă mai îndelungată.

În urma evaluării noilor proiecții, dar și a riscurilor și incertitudinilor privind evoluția pe termen mediu a inflației, în special a factorilor din afara sferei de influență a băncii centrale, Consiliul de Administrație al BNR a stabilit, în consultare cu Guvernul, ținta de inflație pentru anul 2008 la nivelul de 3,8 la sută +/- un punct procentual.

Din păcate, BNR nu intenționează să relaxeze politicile monetare constrângătoare deși constată că „indicatorii macroeconomici relevă continuarea dezinflației, mai pronunțată decât prognoza anterioară, pe fondul temperării dinamicii prețurilor administrate și a prețurilor alimentare volatile, dar și ca efect al înăspririi progresive a condițiilor monetare. Se remarcă scăderea inflației de bază, care, calculată în condițiile eliminării impactului taxei pe viciu, s-a situat la nivelul de 3,7 la sută în luna iunie față de aceeași lună a anului precedent. [...] Consiliul de Administrație a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 8,75 la sută pe an și a măsurilor de temperare a creșterii creditului.”

Ori de câte ori are prilejul, Mugur Isărescu se vaită că în vistieria Băncii Naționale zac nefolosite aproape șapte miliarde de euro care nu-și găsesc întrebuințarea în economie. Eu sunt convins că măcar o parte din acești bani și-ar găsi bine-mersi utilizarea în economie într-un mod neinflaționist dacă bancherii chiar ar fi dispuși să-și depășească condiția de cămătari. Dar pentru asta ar trebui să dea afară „nepoatele“ și să angajeze (sau să pregătească) personal competent care să știe să citească un plan de afaceri, un flux de numerar, să înțeleagă riscurile unei afaceri... Până la urmă, vor fi siliți să o facă. Deocamdată, rămân niște simpli cămătari, chiar dacă se travestesc în „zâne“ ca într-o reclamă ce a fost intens difuzată la TV.

 

Pierdere de un miliard de dolari

 

Grație „eforturilor” BNR, sistemul bancar din România rămâne în continuare unul foarte puțin reformat deoarece băncile câștigă suficient de la BNR. Dacă BNR ar renunța la politicile monetare restrictive și la sterilizare, ale cărei costuri devin din ce în ce mai mari, băncile ar fi nevoite să găsească ele o întrebuințare pentru bani. Așa, băncile blochează la BNR 40% pentru pasive cu scadență reziduală mai mică de 2 ani la valută și 20% pentru lei.

O astfel de politică a adus BNR o pierdere de un miliard de dolari. Un miliard de dolari ne costă, deci, jocul lui Mugur Isărescu de-a țintirea inflației. Cu alte cuvinte, acesta este prețul plătit pentru sterilizare. Un preț destul de mare pentru economia românească (practic, vorbim aici de 1% din PIB) și poate ar trebui ca cineva să se sesizeze că ceea ce face BNR nu este tocmai în regulă. Din păcate, nimeni nu dorește să se lege de Mugur Isărescu, văzut în continuare ca un „pompier de serviciu” care salvează economia de niște administratori incompetenți. Dar dacă situația este exact invers? Dacă cel de care trebuie salvată economia este chiar Mugur Isărescu? Nu ar trebui cumva să ne întrebăm dacă nu este un preț prea mare pentru o reducere a inflației care poate fi foarte bine pusă pe seama evoluției naturale a economiei? Nu cumva banii aceștia ar fi putut fi mai bine folosiți?

Începând din 2002 (de fapt, chiar de mai devreme, dar de prin 2002 trendul a devenit vizibil), economia românească se află pe o curbă de creștere. Cu toate acestea, politica dusă de BNR a fost contra-ciclică. În loc să încurajeze creșterea economică, Banca Națională a început să pună limitări și să restricționeze politicile economice, intrând de nenumărate ori în conflict cu politicile guvernamentale.

Adoptarea politicii de țintire a inflației (într-un moment complet inoportun) a însemnat încă un bolovan legat de piciorul unei economii care încerca să-și ia zborul.

 

Zânii cămătari

 

În plus, măsurile de restricționare a creditării au făcut din sistemul bancar un simplu parazit al economiei în loc să devină combustibilul acesteia. În loc ca banii să circule în economie, ei sunt blocați la BNR, fie prin sterilizare, fie prin rezervele minime obligatorii. Astfel, pentru fiecare leu pe care noi îl luăm cu împrumut, o bancă este obligată să depoziteze la BNR 40 de bani. Evident, acest lucru se reflectă în costul împrumutului. Dacă nu găsesc clienți la împrumuturi, băncile dorm liniștite. BNR oferă o dobândă rezonabilă, de 8,5% astfel încât ele nu trebuie să transpire prea tare în căutare de clienți. Până prin 2000, băncile au trăit liniștite pe spinarea Ministerului de Finanțe. Din 2000, locul ministerului a fost luat de Banca Națională, care a început să aspire de pe piață banii. Astfel, din 2004 (sper să nu mă înșel) BNR a intrat pe pierdere. În 2004, pierderea a fost de numai 300 de milioane de dolari. Acum, este deja de mai bine de trei ori mai mare.

Ce s-ar fi întâmplat dacă acești bani ar fi rămas în economie? BNR susține că ei nu și-ar fi găsit întrebuințare și că s-ar fi dus în inflație și s-ar fi lansat astfel o spirală inflaționistă ca aceea din anii ’90. Este posibil, într-adevăr, ca o parte din cei șapte miliarde de euro care zac la BNR să nu fi putut fi absorbiți de economie. Însă, în mod cert, băncile ar fi fost silite să găsească alte debușee pentru bani decât la BNR. Și-ar fi scos „nepoatele” de prin birouri și le-ar fi trimis pe la IMM-uri să le crediteze. Ar fi angajat apoi paznici ca patronu’ IMM-ului să nu-și cumpere un Porsche Cayenne sau un Audi A6 cu climă „bizonică”, ci computere, utilaje sau... angajați mai competenți și mai productivi. Și, dacă domnul patron nu ar fi fost în stare să scrie un plan de afaceri, l-ar fi scris angajatul băncii, doar-doar îi va da banii. Și poate că, la un al doilea credit, domnul patron ar fi scris singur planul de afaceri.

Și, dacă ar fi investit atâția bani în economie, poate că domnii bancheri ar fi fost mai interesați de modul cum sunt administrate treburile țării și l-ar fi trezit pe domnul Vlădescu din dulcele-i somn și ar fi făcut un lobby pentru stabilitatea taxării, ca să nu ne mai trezim cu un cretin ca Nicolăescu care să trântească o taxă când vrea mușchii săi.

Și, dacă tot ar fi investit banii în economie, domnii bancheri ar fi avut grijă să-l certe și pe domnul Mugur Isărescu ori de câte ori domnia sa mai pune o piedică în calea economiei. Dar, desigur, așa ceva nu i-ar plăcea domnului Isărescu. Așa că mai bine le oferă bancherilor o dobândă uriașă ca să doarmă liniștiți și să nu-l deranjeze. Numai că, o dată cu intrarea în Uniunea Europeană și liberalizarea deplină a contului de capital, băncile românești vor intra în competiție cu cele externe. În plus, pe piață se anunță intrări ale unor bănci flămânde după cotă de piață. Nu miră pe nimeni că economia românească este mai bine finanțată de fonduri de investiții străine decât de băncile locale? Și toate au câștigat de zece ori mai mult decât au investit în trei ani de zile.

Până la urmă, piața își va spune cuvântul, oricât de mult s-ar împotrivi domnul Isărescu. În momentul de față, sistemul bancar românesc poate fi asemuit cu industria din vremea lui Ceaușescu. Ea producea indiferent dacă exista cineva care să-i cumpere produsele. Nu interesa calitatea, mulțumirea clienților. Știau că, indiferent ce fac, până la urmă produsele erau înghițite din lipsă de altceva. Așa este și sistemul bancar. Ce nu se vinde ajunge la BNR, care cumpără orice prisosește.

Poate că ar fi timpul ca BNR să schimbe politica și să forțeze astfel băncile să se trezească. Este posibil ca, într-o primă instanță, să avem un puseu inflaționist. Dar, până la urmă, banii își vor găsi locul în economie și vor începe să producă. Din ce în ce mai mulți străini au încredere în economia românească și investesc sume importante. Poate că este timpul să o facă și BNR (desigur, nu să investească, ci să aibă încredere în economie).(C. B.)

Publicat în : Economie  de la numărul 41

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: