Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Miliardari pe banii noștri (III)

Cezar DOBRE

La începutul anilor ’90, una dintre temerile care îi făcea pe români să iasă în stradă era că moșierii se vor întoarce și își vor lua pământurile înapoi. Astăzi, o bună parte dintre ele au ajuns pe mâna noilor ciocoi. Însă nu doar moșiile au ajuns în mâna profitorilor, ci și părți însemnate din zestrea turistică a României.



Cel mai flagrant caz este cel al omului de afaceri Alexandru Bittner, apropiat al familiei Năstase, despre care a scris întreaga presă în anchete ample. Mai jos este un grupaj de informații din „Evenimentul Zilei”, „Gardianul”, „Cotidianul”, „Bursa”, „Prezent”.

 

Stăpânul Deltei

 

Aproape jumătate din Delta Dunării, ecosistem unic în Europa, a fost concesionată lui Alexandru Bittner, un român plecat în căutarea visului american, dar care a descoperit formula îmbogățirii abia după ce s-a întors în România tranziției.

În sferele rarefiate ale puterii, ca și printre pescarii amărâți ai Deltei, se vorbește că în spatele afacerilor s-ar afla de fapt Adrian Năstase, iar Bittner ar fi un simplu paravan, date fiind relațiile apropiate dintre familiile celor doi.

Investițiile lui Bittner din Deltă s-au făcut prin firma “Piscicola Tour” SRL, înființată în 2001, având sediul la Jurilovca și un capital social de numai 52 de milioane lei.

Societatea îi are ca acționari minoritari pe Dragoș Vladimir Popa, fiul unui fost ambasador în Iugoslavia, și Bartolomeu Finis, om de afaceri implicat în controversata privatizare a Biroului de Turism pentru Tineret (BTT). Pachetul majoritar, de 70 la sută din acțiuni, aparține societății londoneze “Heavy Industry” Ltd., în spatele căreia s-ar afla Alexandru Bittner.

Practic, Bittner “a debarcat” în Deltă, la Jurilovca, exact în perioada când Dan Matei Agathon anunța cu mare pompă intenția de a pune bazele stațiunii “Europa”, cea care ar fi urmat să atragă în Deltă aproximativ 700.000 de turiști.

Însă în iunie 2002, Bittner a inaugurat, în prezența lui Agathon, stațiunea privată “Eden”, în zona Gura Portiței, o investiție de peste un milion de dolari făcută pe un teren concesionat de la stat pe o perioadă de 49 de ani. De aici, din paradisul de la Gura Portiței, Bittner și-a întins plasele, ca un pescar iscusit, prin toată Delta.

În 2002, Bittner a dat marea lovitură. A licitat și a câștigat fără emoții dreptul de a pescui singur pe o mare suprafață din Deltă: șase locații, din cele 24 scoase la licitație. Prima pe listă – zona Razim-Sinoe, cel mai mare bazin piscicol natural de apă dulce din Europa.

Mai exact, o suprafață de peste 100 de hectare, adică mai mult de o cincime din cele 580 de hectare cât înseamnă toată Rezervația Biosferei Deltei Dunării, cu pământ și apă la un loc.

În plus, Bittner a obținut și un contract (din șapte) pentru exploatarea stufului, la Zmeica-Golovița. Contractele au fost semnate anul acesta, după o lungă perioadă de contestații și amânări.

În mod inexplicabil, oamenii locului, pescari din tată-n fiu, s-au văzut înlăturați din competiție, în pofida faptului că inclusiv legislația internațională stipulează acordarea dreptului de preemțiune (prioritate) pentru băștinași.

Asociațiile de pescari au contestat degeaba în instanță procedurile licitației.

Piscicola Jurilovca a fost efectiv vândută de fosta APAPS abia în septembrie anul trecut. Potrivit APAPS, cumpărătorul este o persoană fizică – un anume Doru Frânculeț, cu domiciliul la Măneciu (Prahova), acolo unde, întâmplător, Bittner a cumpărat aproximativ 100 de hectare, probabil pentru o viitoare stațiune, un fel de “Eden” montan, de data aceasta.

Odiseea afacerilor lui Bittner la Jurilovca nu se oprește aici. Pasul cel mai important s-a făcut la începutul acestui an, când cele 4,2 hectare de domeniu public au fost luate de la Administrația Biosferei Delta Dunării (ABDD) și trecute la Agenția Domeniilor Statului (ADS), după cum ne confirmă un document semnat de conducerea Agenției.

Pe scurt, pământul a fost scos din patrimoniul UNESCO (pe lista căruia se află Biosfera Delta Dunării) și dat ADS. Care e diferența? În timp ce terenurile ABDD nu pot fi vândute, ci doar concesionate, cele ale ADS se pot înstrăina.

Pasul următor: cele 4,2 hectare au fost închiriate de către ADS societății “Piscicola” Jurilovca, cumpărată de omul lui Bittner din Măneciu, Doru Frânculeț. Și tot ADS ne anunță, în documentul amintit, că urmează ultimul pas, “atestarea dreptului de proprietate în conformitate cu HG nr. 834/1991”. Adică trecerea celor 4,2 hectare în proprietatea lui Bittner.

“Piscicola Tour”, firma prin care Bittner a demarat afacerile în Deltă, încheia anul 2001 cu o pierdere de 1,3 miliarde lei, la o cifră totală de afaceri de peste cinci miliarde. În 2002 însă, volumul afacerilor a crescut spectaculos: Bittner a rulat o sumă de peste 17 miliarde lei, fără însă a reuși să facă profit. Pierderile au scăzut totuși, la aproape un miliard de lei.

Cu toate acestea, în 2003, Bittner a găsit resurse pentru a-și extinde afacerile pe seama Deltei, formând holdingul “RFD” Jurilovca, care include și o rețea de desfacere. Obiectul de activitate este comerțul cu ridicata, în special de produse alimentare.

Acționarul principal al holdingului “RFD” Jurilovca este chiar firma-mamă, “Piscicola Tour”. Și “RFD” s-a bucurat de generozitatea autorităților, chiar la sute de kilometri distanță de gurile Dunării.

La mijlocul anului trecut, Ministerul Agriculturii și cel al Mediului au emis un ordin comun în urma căruia mai multe specii piscicole din Delta Dunării devin protejate prin lege. Pe lista cu pricina apare și sturionul, a cărui exploatare industrială este interzisă până în anul 2008. Acest fapt a încurcat afacerile cu icre negre pe care le desfășoară controversatul om de afaceri Alexandru Bittner, el acționând în judecată Ministerul Agriculturii pentru ridicarea restricției.

Ordinul comun al Ministerului Agriculturii și al Mediului l-a nemulțumit profund pe Alexandru Bittner, principalul concesionar din Delta Dunării. Societatea sa, SC „Piscicola Tour” SRL, care deține controlul absolut al afacerilor cu icre negre, a căror valoare se cifrează pe piața neagră la peste 15 milioane dolari, a atacat ordinul în instanță, iar Curtea de Apel București a suspendat judecarea recursului introdus de Ministerul Agriculturii pentru luna martie 2006. Ca și cum paralizarea turismului din cauza gripei aviare nu era de ajuns, masacrul din ultimii ani al sturionilor ne-a costat o nouă sancțiune internațională, Statele Unite refuzând să mai importe sturioni de pe piața românească. Justiția, pentru a da satisfacție intereselor economice ale celui mai mare concesionar din zonă, care controlează complexul Razim-Sinoe și Cotul Pisicii, adică peste o jumătate din teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării“, alături de Robert Răduță, Gheorghe Negrea sau Sorin Marin, plus că Gura Portiței este ultima „inginerie financiară“, a pus statul în imposibilitatea de a se achita de obligațiile pe care și le-a asumat în fața organismelor internaționale cu privire la conservarea biodiversității în Delta Dunării.

 

Alți latifundiari din Deltă

 

Delta a fost delimitată în zone de interese, fapt dezvăluit în mai multe rânduri de presă. Conform împărțirii, atribuită prin concesiuni chiar în inima Rezervației Biosferei Deltei Dunării, latifundiarii se împart astfel: Alexandru Bittner, prin firma “Piscicola Tour” Jurilovca, deține 60 hectare din Deltă; Sorin Marin – unul dintre acționarii principali la trustul media „Cațavencu“, prin intermediul fundației „Anonimul“, Robert Răduță – prietenul lui Ion Țiriac și președintele asociației care gestionează fondul de la Balc; Dan Verbina – fost deputat PSD de Tulcea; Sorin Chiuțu – fost director comercial al companiei farmaceutice Relad; Antonios Tirpintiris – șeful lanțului de magazine Megaimage, precum și afaceristul tulcean Amorel Vătămenescu.

 

Continuare în numărul următor

Publicat în : Politica interna  de la numărul 41

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: