Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Cine mai face opoziție politică în România?

Dan BARBU

Victoria în alegerile prezidențiale a lui Traian Băsescu, cel care a mandatat Alianța PNL-PD să formeze Guvernul, are ca efect, după aproape un an și jumătate de la eveniment, lipsa oricărei opoziții politice. Chiar dacă oficial PSD și PRM sunt două partide importante aflate în opoziție parlamentară, acțiunile politice ale acestora sunt departe de modul în care ar trebui să acționeze formațiunile politice aflate în opoziție.



Cum s-a ajuns în această situație? Cât de grav este faptul că România nu are opoziție politică? Care sunt cauzele acestui fenomen politic? Sunt întrebări care merită răspunsuri pentru a înțelege contextul politic actual, dar și viitorul sistemului de partide din România.

 

Un fenomen cu consecințe negative

 

La mai bine de 16 ani de la Revoluție, România se confruntă cu un fenomen politic nou, dar care poate avea consecințe negative în viitor: lipsa opoziției politice. Dacă până în 2005 eram obișnuiți să vorbim despre partide politice puternice aflate în opoziție, fie că a fost vorba de PSD (fostul PDSR) sau de CDR, noua putere politică instaurată după alegerile generale din toamna anului 2004 pare să nu aibă adversar politic în băncile opoziției. Structura politică a Parlamentului rezultată în urma alegerilor din 2004, inclusiv după victoria președintelui Traian Băsescu, arată că PSD și PRM sunt principalele partide din opoziție, cel puțin din punct de vedere al numărului de parlamentari.

 

PSD, în căutarea unei identități noi

 

Problemele cu care s-a confruntat PSD în ultima perioadă au afectat mai mult decât ne-am fi imaginat puterea politică a acestui partid, care nu mai reușește să dea o replică puternică actualei Puteri. Trecerea în revistă a acestor probleme ne ajută să înțelegem mai bine situația în care se află Partidul Social-Democrat. Două evenimente majore au influențat evoluția politică a partidului: congresul din aprilie 2005 și renunțarea la funcțiile politice a lui Adrian Năstase. În privința congresului, reprezentanții PSD din toată țara au stabilit debarcarea lui Ion Iliescu și instalarea unei conduceri formate din Mircea Geoană, Adrian Năstase și Miron Mitrea. S-a crezut la acel moment că PSD va fi relansat din punct de vedere politic, deși nu era foarte mare nevoie să se relanseze în condițiile în care partidul, chiar dacă nu ajunsese la guvernare, avea cel puțin 30% din opțiunile electoratului. Nu trebuie uitat că PSD obținuse mai multe voturi decât Alianța PNL-PD, lucru care se vede cel mai bine în distribuția numărului de locuri în Parlament. Izolarea lui Ion Iliescu și preluarea conducerii de către Geoană, Năstase și Mitrea nu au avut darul de a impulsiona acțiunile politice ale PSD. Dimpotrivă, partidul s-a împărțit în mai multe tabere, fiecare grupată în jurul celor trei lideri, dar și în jurul lui Ion Iliescu. Practic am asistat la o fărâmițare politică în interiorul PSD. Dintr-un partid-monolit, PSD a devenit un partid de grupuri și tabere aflate în jurul unor lideri politici.

Poate cel mai important moment care a influențat decisiv evoluția politică ulterioară a PSD a fost retragerea lui Adrian Năstase din funcțiile de președinte executiv al partidului, respectiv președinte al Camerei Deputaților. Începerea urmăririi penale în Dosarul "Zambaccian", precum și problemele legate de moștenirea averii mătușii Tamara au determinat o reacție puternică chiar din interiorul PSD. Filialele partidului i-au retras sprijinul politic lui Adrian Năstase, care a fost nevoit să părăsească principalele funcții publice. În paralel cu degradarea imaginii publice a lui Năstase a avut de suferit și partidul din care face parte. Deși se considera că retragerea lui Adrian Năstase nu va avea efecte asupra imaginii PSD, evoluția sondajelor de opinie a arătat că fostul partid de guvernământ a pierdut mult din electoratul care l-a susținut în 2004, stabilizându-se la un procent de 20%. Un procent mic pentru un partid aflat în opoziție și care, în mod normal, trebuie să crească în opțiunile electoratului în același timp cu scăderea în sondaje a partidelor aflate la putere.

Ultima replică politică puternică a PSD ca principal partid de opoziție s-a consumat în 2005, în perioada bătăliei pentru schimbarea Regulamentelor Camerei Deputaților și Senatului, în vederea schimbării celor doi președinți, Adrian Năstase și Nicolae Văcăroiu. Modul în care PSD a luptat în Parlament, dar nu numai, a arătat că partidul mai are resurse pentru a demonstra că este un partid puternic de opoziție. Ceea ce n-au reușit parlamentarii Alianței PNL-PD a izbutit chiar partidul din care face parte Adrian Năstase, obligându-l pe acesta să renunțe la președinția Camerei Deputaților.

În acest moment, PSD se zbate în mediocritate și nu reușește să opună o rezistență puternică Alianței PNL-PD și președintelui Traian Băsescu. Dacă lucrurile vor continua în această direcție, există riscul ca PSD nu mai fie perceput ca principala alternativă la puterea politică. Un alt risc care se menține este legat de posibilitatea ca PSD să devină unpartid care, din cauza procentului scăzut, poate intra în diferite combinații politice, inclusiv cu partide aflate la putere. Aceasta este cea mai gravă amenințare la adresa PSD, care riscă să se transforme într-un partid de buzunar, ușor controlabil.

 

Nici PRM nu mai face opoziție

 

Dacă PSD nu face opoziție, cine se ocupă de acest lucru? PRM? Nici nu poate fi vorba. De altfel, nici Partidul România Mare nu mai este acel partid politic radical din opoziție. A început să intre în diferite combinații politice cu formațiunile de la guvernare, cel mai bun exemplu fiind susținerea la președinția Camerei Deputaților a liberalului Bogdan Olteanu.

 

Opoziția lui Băsescu

 

Poate părea surprinzător, dar principala opoziție din România este reprezentată în acest moment de președintele Traian Băsescu, susținut în multe situații de PD. Atacurile șefului statului la adresa premierului Călin Popescu Tăriceanu și la adresa Executivului sunt cel mai bun exemplu pentru a demonstra cine face opoziție politică în România. Temele de atac lansate de Traian Băsescu sunt cele pe care ar fi trebuit să le folosească PSD sau PRM. Guvernul este atacat mai des și mai virulent dinspre Palatul Cotroceni decât dinspre băncile opoziției. Sigur că atacurile la adresa Executivului vin dinspre Traian Băsescu, care a susținut de la început că va fi un președinte-jucător. Totuși, din punct de vedere al normalității sistemului politic, ne așteptam ca cele mai dure atacuri la adresa puterii politice să vină dinspre opoziția parlamentară, nu dinspre șeful statului, care face parte din aceeași familie politică cu un partid aflat la guvernare. Simplificând puțin lucrurile se poate spune că PNL guvernează, iar PD și Traian Băsescu formează principala opoziție politică. Situația este demonstrată și de sondajele de opinie, care arată o scădere în opțiunile electoratului pentru liberali, în timp ce PD și Traian Băsescu se situează la cote înalte în încrederea populației.

România se află într-o situație inedită din punct de vedere politic. PSD și PRM, deși pe hârtie formează opoziția politică, în realitate cele două partide se zbat în mediocritate. PSD este departe de a-și rezolva problemele interne. Deși reprezentanții acestui partid vorbesc despre necesitatea unor alegeri anticipate, în spatele discursului politic se ascunde lipsa unei strategii politice care să readucă partidul în fruntea opoziției politice. Lipsa unei alternative la actuala putere poate avea efecte negative care acum nu pot fi cuantificate, dar care pe termen lung pot influența întregul sistem politic, un sistem care are nevoie de forțe de opoziție puternice, care să contrabalanseze forțele politice aflate la guvernare.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 41

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: