Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Manipularea temelor

Ana-Maria TĂNASE

Subiectul desecretizării dosarelor vine ca o mănușă pentru Traian Băsescu. Liderii de opinie și analiștii politici remarcau o tendință de echilibrare și înțelepciune pe care președintele începea din ce în ce mai mult să o preia atunci când trebuia să gestioneze problemele.



Ceva din eșafodajul imagologic al președintelui începea să se erodeze o dată cu eșecul tot mai evident al luptei împotriva corupției sau cel puțin cu dezinteresul tot mai manifest al presei pentru astfel de cazuri.

Traian Băsescu nu fusese votat doar pentru carisma lui, ci, mai ales intelectualii, îl văzuseră ca fiind cel mai înfocat susținător al „luptei împotriva sistemului ticăloșit”, respectiv împotriva corupției.

Iată că tema corupției, care trasase un clivaj atât de evident în societate, încât a provocat o schimbare politică, s-a diluat tot mai mult. O vreme locul a rămas gol, încercând din când în când să fie umplut, fără succes însă, de conflictul dintre Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu sau dintre liberali și democrați.

Legea lustrației nu a trezit prea mult interesul mediei și al opiniei publice din simplul motiv că opoziția comunism-anticomunism implică mai degrabă lupta dintre PSD și Alianță, dar nicidecum nu putea funcționa în alimentarea tensiunilor dintre liberali și democrați sau între Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu.

Până la urmă, chiar dacă Traian Băsescu fusese susținut de o mare parte din disidența anticomunistă (gen Mircea Dinescu, Rodica Culcer, Gabriel Liiceanu, Octavian Paler), cele mai multe voturi fuseseră câștigate din stimularea unor atitudini justițiare, de tip autoritar.

 

Cum se manipulează temele?

 

Sondajele de opinie au arătat întotdeauna că principala preocupare a respondenților era nivelul de trai, locurile de muncă, sănătatea și viitorul copiilor. În perioada anului 2004, media a încercat să construiască un alt clivaj necesar stimulării unui vot justițiar și negativ. Dacă în 2000, simbolul răului era reprezentat de către CDR, deși scandalurile de corupție fuseseră mult mai ample decât în perioada 2000-2004, în anul electoral 2004 era nevoie și de o etichetă care să simplifice foarte mult valorile politice, să le așeze în categorii dihotomice, polarizând astfel opțiunile electorale. Pentru aceasta, era nevoie de crearea unui clivaj societal puternic cu ajutorul căruia partidele să poată fi clasificate de o parte și de alta a scenei politice. În 2002-2004, a început să se cristalizeze tot mai mult imaginea baronilor locali care răbufneau din când în când în scandaluri de corupție. Tema impusă mai mult sau mai puțin din exterior a început să capete conturul referințelor despre corupție și corupți, culminând cu crearea PNA și apariția cazurilor de corupție (unul notabil fiind cel al consilierului Fănel Păvălache).

În principal, Traian Băsescu a câștigat cu ajutorul paradigmei celui care luptă pentru eradicarea corupției și a sistemului ticăloșit, un model similar folosit de Vadim Tudor în 2000, când amenința cu împușcarea ungurilor pe stadioane. De data aceasta, a fost vorba despre „țepele” din Piața Victoriei, care îi așteptau pe cei corupți.

O dată cu instalarea puterii și aducerea Monicăi Macovei la Ministerul Justiției, au început o vreme să se succeadă lideri din PSD pe la PNA, transformat în DNA, dar marea majoritate a cazurilor s-a rezumat doar la gesturi de imagine. Cazul lui Corneliu Iacubov, culminând cu evadarea lui Omar Hayssam au golit de credibilitate tema corupției și a luptei împotriva celor suspectați de acte de corupție.

Deloc întâmplător, în ședința CSAT din 14 iulie, președintele Traian Băsescu lansează o nouă temă: desecretizarea dosarelor CNSAS. Dacă până la cazul Monei Muscă subiectul părea oarecum derizoriu (până și dosarul de securitate al lui Dan Voiculescu părea uitat!), a reușit să se impună devenind în prezent ceea ce fusese până nu demult tema împotriva corupției.

 

Dați-mi tema și voi fi inamicul numărul 1!

 

Vizitele la CNSAS seamănă tot mai mult cu cele care erau cândva la DNA sau la Parchetul General. Colegiul face cu greu față presiunilor de orice tip și chiar și membrii săi recunosc că a fost o temă mult prea mare ca să o gestioneze, fără un pachet legislativ coerent și fără o legitimitate publică prea solidă.

Mona Muscă a fost cazul perfect, sursa consistentă de legitimare publică a acestui demers, din simplul motiv că era adversarul principal al lui Traian Băsescu în ceea ce privește cota de popularitate. În plus, ca și altădată Traian Băsescu, Mona Muscă părea un etalon și un punct de referință pentru întreaga politică românească. Subiectul a evoluat rapid într-o criză în care argumentele, până și ale celor mai intelectuali dintre intelectuali, nu puteau să se plaseze de partea celei care fusese cândva Mona Muscă.

Acuzațiile lui Dan Voiculescu, o altă sursă puternică de legitimare a demersului de deconspirare, au venit ca o minge la fileu aruncată lui Traian Băsescu. În mod paradoxal și fără precedent, Traian Băsescu a ținut să-i răspundă de două ori liderului conservator. O dată absolut sporadic, la Eforie, când la întrebarea dacă a colaborat cu fosta Securitate a răspuns „am făcut ceea ce trebuia să fac!” și a doua oară, în cadrul unei conferințe de presă. Răspunsurile nu au fost însă adresate liderului conservator, ale cărui acuzații au fost doar niște pretexte.

Președintele Traian Băsescu mai încercase în două situații să impună tema: prima dată, prin lansarea pachetului de legi ale securității naționale, propus de Cotroceni, și, a doua oară, prin prelungirea interimatului șefilor serviciilor secrete și condiționarea Parlamentului de a lua în dezbatere pachetul de legi ale securității. În mod cert, nici una dintre cele două teme nu avea puterea și potențialul conflictual de a impune o problematică pe agenda publică. Iată că se dovedește încă o dată că doar o criză mediatică puternică reușește să declanșeze un reviriment în planul percepțiilor sociale, rearanjând agenda setting.

 

Construcția legitimității publice a temei

 

Pentru a dura cât mai mult nu doar în agenda media, ci a se impune ca o temă consistentă în percepția publică, era nevoie de victime și de un erou civilizator, cu valențe justițiare.

Ambele cazuri, Dan Voiculescu și Mona Muscă, par să fie mize în lupta politică dintre democrați și celelalte partide, dar în special PNL.

Dan Voiculescu părea să fie decapitat după scandalul desecretizării dosarului său. În prezent, în lupta pentru menținerea credibilității și a conservării potențialului de șantaj al PC, folosește toate mijloace de a ataca PD-ul și pe Traian Băsescu. Pe termen scurt, poate câștiga vizibilitate, dar pe termen mediu și lung, pierderile sunt consistente, iar ele se resimt în plan politic. Căci paradigma menținută și activată constant de PD este „dilema prizonierului”, a jocului de sumă zero, în care tot ce pierde adversarul său politic se capitalizează la democrați. Paradoxal, jocul de imagine nu-l avantajează pe Dan Voiculescu, ci PD-ul care în prezent deține două atuuri: pe de o parte reușește să se comporte ca un partid mare, care nu mai generează dispute gălăgioase și, pe de altă parte, nu are lideri relevanți care ar putea să fie suspectați de poliție politică. Atunci când PD se comporta ca un partid antisistem, ar fi putut fi acuzat de rea-intenție, dar, în momentul când un alt partid (culmea, căruia Traian Băsescu i-a impus eticheta de „soluție imorală”!) lansează un mesaj către partidele coaliției, PD nu poate ieși decât învingător. Sigur, profitând de sensibilitatea publică pe care o provoacă efectul de „underdog”, PD ar fi putut poza în victimă. Dar nu era momentul și nici cazul: comportându-se ca un partid mare, PC nu poate fi decât cel mult un partid derizoriu; în plus, miza politică este câștigarea luptei cu PNL.   

Mona Muscă era mult mai apropiată de Cotroceni și de Theodor Stolojan decât de Călin Popescu Tăriceanu sau de PNL. De aceea, efectele colaterale ale Monei Muscă erau fără îndoială în interiorul PNL. Un lider marcant al disidenței liberale din partid nu putea să ajungă decât să fie sacrificat de colegii săi. Gestul nu a fost atât de inspirat pe cât ar părea sau cel puțin PNL nu a avut prea mult de câștigat din asta. Rămâne să vedem în ce măsură Mona Muscă va reuși să provoace mișcări tectonice în partid, între grupările liberale.

Din acest angrenaj al forțelor, cel care a câștigat atât în plan tematic, cât și mediatic a fost Traian Băsescu. Președintele a câștigat prin ipostaza de erou civilizator („era imposibil de conceput o Românie care intră cu arhivele Securității intacte în UE”; „am cerut descretizarea arhivelor fostei Securități pentru că cei dinaintea mea nu au făcut-o la timp”) și totodată jucând rolul justițiarului care are toată legitimitatea să o facă: „Nu mi-am propus să protejez pe nimeni sau să atac pe cineva prin desecretizarea dosarelor și am făcut ce trebuia să fac. Cred că, din acest punct de vedere, nu am a-mi reproșa nimic.”

 

Clivajul societal, încă nu

 

Dacă observăm sondajele de opinie din ultima vreme, vom vedea că respondenții declară în continuare ca principală temă de interes „lupta împotriva corupției”, dar, după cazul Monei Muscă, este de anticipat ca problema deconspirării dosarelor să apară între primele preocupări ale agendei publice.

Pentru crearea clivajului, mai este nevoie însă de o singură variabilă. În societățile cu democrații insuficient consolidate, clivajele se creează pe două componente: cea economică, reflectată la nivelul veniturilor, și cea autoritar-justițiară, reprezentată la nivelul leadershipului politic. Tema luptei împotriva corupției reușise să provoace un clivaj în momentul în care s-a format percepția că principala cauză a sărăciei este corupția, iar cei corupți erau cei care aveau cele mai multe resurse financiare și de putere.

Rămâne de văzut ce variabilă se va asocia cu tema deconspirării dosarelor astfel încât să-și găsească corespondent direct în interesul public imediat.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 41

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: