Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Orientul Mijlociu: de la războiul de tip clasic la cel de gherilă

Laurențiu CONSTANTINIU

Într-un articol, apărut în „The New York Times“, în plină desfășurare a războiului din Liban, tânărul și apreciatul scriitor israelian Etgar Keret exclama chiar din titlul articolului său: „În sfârșit, un bun război de altădată!“, exprimându-și satisfacția că locul intifadei și al atentatelor a fost luat de un conflict armat de tip clasic, la fel cu celelalte câștigate în trecut de Tsahal. Finalul articolului era pătruns de optimism: „Dați-ne Iranul, dați-ne un pic de Siria, dați-ne câțiva Hassan Nasrallah și-i devorăm pe toți în întregime. Nu suntem mai înzestrați decât alții pentru a rezolva ambiguitățile morale. Dar am știut întotdeauna să câștigăm un război“ („Courrier International“, nr. 822-824, 3-23 august 2006, p. 10).



La început au fost... prizonierii

 

Încrederea lui Etgar Keret în deznodământul victorios al războiului era împărtășită de oricine vedea amploarea distrugerilor provocate de loviturile aeriene israeliene și cunoștea excelenta pregătire de luptă a Tsahal-ului. Și, totuși, la încheierea confruntării, rezultatul apare atât de contradictoriu încât ambii combatanți își proclamă victoria.

Ciclul de violență, început la 12 iulie a.c., nu s-a asemănat, așa cum credea amintitul scriitor israelian, „bunelor războaie de altădată“ (1948, 1956, 1967, 1973). Acum, a intervenit un factor inedit, care a plasat acțiunile militare într-un alt tip de război.

Incidentul declanșator l-a constituit – după cum se știe – răpirea a doi soldați israelieni și uciderea altor opt la frontiera dintre Liban și Israel. Incidentul a avut loc pe fondul unei noi escaladări a confruntărilor din Fâșia Gaza, unde, de asemenea, fuseseră răpiți doi militari israelieni. Inițial, se părea că milițiile Hezbollah doreau să sprijine acțiunile palestinienilor din Gaza și că, prin urmare, cele petrecute la frontiera israeliano-libaneză constituiau un incident local, care nu depășea rutina ciocnirilor din zonă.

Reacția Israelului a fost însă masivă. De a doua zi, aeroportul din Beirut a fost ținta unui atac devastator al forțelor israeliene, care și-au extins apoi aria loviturilor în întreg Libanul, ajungând până în nord, la Tripoli, și provocând mari distrugeri în capitală și în rețeaua de drumuri. Abia renăscut din îndelungatul război civil, Libanul s-a acoperit din nou de ruine.

 

O reacție disproporționată

 

Cum se explică amploarea reacției israeliene? Răspunsul nu poate fi dat, acest lucru obligându-ne să rămânem la nivelul ipotezelor.

Prima este că Tsahal pregătea de mult timp o ofensivă în sudul Libanului pentru a distruge infrastructurile formațiunilor Hezbollah, care constituia o amenințare permanentă pentru așezările din nordul Israelului.

A doua că, fiind conștient de gravele implicații internaționale ale unei confruntări directe cu Siria și, mai ales, Iranul, „sponsorii“ Hezbollahului, Israelul s-a hotărât să dea o lecție Libanului, care acceptă pe teritoriul său activitățile militare ale milițiilor Hezbollah.

Indiferent de cele două ipoteze, un fapt este evident: Israelul a subapreciat forța combativă a adversarului. Milițiile Hezbollah s-au dovedit capabile nu numai de o rezistență înverșunată, dar ele au făcut dovada unei remarcabile instruiri în luptele de gherilă; în plus, s-au dovedit capabile să lovească cu rachetele lor un mare număr de localități din Israel, între care portul Haifa.

Pentru prima dată din 1948, Tsahal-ul s-a văzut angajat într-un război de gherilă, în cadrul căruia partea cea mai puternică – în cazul de față, Israelul – nu-și poate valorifica superioritatea în oameni (nu atât numărul, cât calitatea lor) și în tehnică de luptă, în fața unui adversar, împărțit în grupuri mici, de mare mobilitate, lovind și apoi dispărând. Clausewitz cerea acestor forțe (încadrate de el în „micul război“, cu participarea populației), fluiditate și mobilitate, evitarea concentrării într-un anumit loc, oferind, astfel, adversarului posibilitatea de a lovi (vezi observațiile lui Raymond Aron asupra cap. 26 din „Despre război“, în Clausewitz et la guerre populaire, în volumul său Sur Clausewitz, Paris, 1987, pp. 42-52).

Războiul de gherilă, ca formă a conflictului asimetric, și-a dovedit din plin eficacitatea, de n-ar fi vorba decât despre eșecul SUA în Vietnam și cel al URSS în Afganistan. O tactică contragherilă eficientă nu a fost încă elaborată.

Războiul de gherilă nu urmărește atât victoria cât supraviețuirea. Inamicul trebuie făcut să înțeleagă faptul că, oricât de sofisticate îi sunt mijloacele de luptă, nu poate obține, în final, victoria.

O condiție de bază este ca forțele de gherilă să primească, în permanență, sprijin din afară, de regulă de la țări care nu se află în zona de operațiuni. În cazul Hezbollahului, Siria și Iranul îndeplinesc funcția de furnizori de armament, fiind, deocamdată, nestingherite în această activitate.

În aceste condiții, finalul campaniei israeliene din Liban nu poate fi considerat, din unghiul de vedere al guvernului de la Ierusalim, ca satisfăcător. Noua rezoluție a Consiliului de Securitate, care cere dezarmarea milițiilor Hezbollah, nu are nici o șansă de a fi pusă în practică, urmând să aibă soarta Rezoluției 1559, care a formulat aceeași cerere.

Dar nu numai că Hezbollah a supraviețuit apocalipsei declanșate de Israel, dar și-a consolidat poziția în Liban. Fragilul echilibru politic și confesional din Liban a fost spulberat de bombele israeliene. Pierderile umane și materiale au radicalizat populația, care vede acum în Hezbollah singura forță capabilă să reziste Israelului.

 

O zonă din ce în ce mai greu de controlat

 

O reacție în lanț este de așteptat în regiune, punând elementele moderate, conciliatoare, în dificultate. Scriitorul evreu de origine irakiană Sami Michael nota că „Haifa este singurul oraș din Orientul Mijlociu care a știut să rămână sănătos. El nu vede în cineva un dușman pentru că este evreu, musulman sau creștin; aici domnește o ambianță de coabitare între evrei și arabi“. Se naște, firesc, întrebarea dacă, acum, după ce rachetele Hezbollahului au lovit acest port, atmosfera de bună coexistență se va mai menține.

În noul ciclu de violențe din Orientul Mijlociu, SUA s-au dovedit lipsite de inițiativă și de imaginație. În afară de repetarea formulelor, devenite clișee, despre „lupta împotriva terorismului“, Casa Albă nu a fost în stare să prezinte o soluție constructivă pentru noile tensiuni. Prinse în criza irakiană, al cărei sfârșit pare a fi mai îndepărtat ca oricând, SUA continuă să acționeze ca parte în conflictul din Orientul Mijlociu și nu ca mediator. Politica promovată de neoconservatori alimentează propaganda extremiștilor islamici, care găsesc tot mai lesne atentatori sinucigași, gata să îndeplinească cele mai abominabile misiuni.

Noua rundă a conflictului din Orientul Mijlociu nu s-a încheiat cu o pace, ci cu un armistițiu. Cât va dura el? Ceea ce se poate spune însă, cu siguranță, este că, îmbogățit acum cu experiența războiului de gherilă, Hezbollah va deveni mai sigur de el și mai agresiv. Legătura care se întrevede între situația din Liban, conflictul israeliano-palestinian și problema iraniană (la 31 august va expira termenul dat de ONU Teheranului pentru a înceta operațiunile de îmbogățire a uraniului) îndreaptă această zonă atât de agitată spre o criză de proporții.

Orizontul este acoperit din toate părțile de norii furtunii. Numai o acțiune novatoare, lucidă și energică poate opri catastrofa ce se conturează.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 41

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: