Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Cuba fără Fidel

George ANGLIȚOIU

Istoria omenirii a stat mai mereu sub semnul revoluției, acel proces de schimbare a traiectoriei generale a uneia sau a mai multor țări. Succesul revoluției și durabilitatea efectelor acesteia depind însă în primul rând de “perisabilitatea” liderului carismatic întrucât nici calitatea manifestului revoluționar și nici activismul participanților nu pot substitui imperativul de a avea un șef. Așa se explică de ce majoritatea revoluțiilor nu au supraviețuit existenței fizice a inițiatorilor, chestiunea succesiunii la conducere dovedindu-se a fi crucială.



Generația bărboșilor cool

 

Anii 1958-’59 aduceau în prim-planul atenției internaționale o nouă generație latino-americană de revoluționari condusă de cubanezul Fidel Castro și de prietenul său argentinianul Che Guevara. Succesul repurtat în Cuba prin înlăturarea dictatorului Batista va deveni rapid momentul eroic fondator și legitimant al voinței de putere a stângii mai mult sau puțin marxiste de pe continentul latino-american. Opoziția vehementă a Statelor Unite față de perspectiva înlocuirii regimurilor conservatoare cu unele marxiste – rod al exportului “revoluției cubaneze” – se va dovedi finalmente a fi un obstacol mult prea greu de depășit de către epigonii lui Fidel Castro. Hăituirea, prinderea și execuția lui Che Guevara în Bolivia (1967) sau efemerul regim al lui Salvador Allende în Chile (1973) sunt relevante în acest sens.

Popularitatea lui Fidel Castro atât până la prăbușirea blocului comunist în 1989, cât și – paradoxal – în perioada post-Război Rece atunci când Moscova, principalul sponsor al Havanei, își va retrage sprijinul politic și economic, va rămâne constant la cote înalte.

Explicațiile sunt multiple. Astfel, dacă între anii ‘50-’70 febra revoluționară este la apogeu, îndepărtarea în timp față de episodul glorios 1958-’59 va duce nu numai la încremenirea în trecut a Cubei din cauza blocadei comerciale americane, ci și la o formulă tipic comunistă de idealizare a trecutului. În consecință, deși Fidel și companionii săi trecuseră de prima tinerețe și nu mai revoluționau nimic, El Comandante nu putea fi portretizat de către propaganda de partid altfel decât tânăr, viguros, invincibil, infailibil, după modelul leninisto-stalinist. Un astfel de imaginar politic ajunge să hrănească atât dorințele oneste de justiție socială ale unor categorii tinere nu neapărat educate (cazul Americii Latine, acolo unde și în prezent analfabetismul, cu excepția Cubei, constituie o mare problemă), cât și pornirile de frondă și aventură ale tinerilor che guevariști din Vest.

 

Eternul și fascinantul Fidel

 

Fidel Castro este bătrân, ca și revoluția sa. A împlinit pe 13 august venerabila vârstă de 80 de ani care l-a găsit însă la spital, operat ca urmare a unor probleme intestinale. Propaganda oficială a trecut astfel printr-o perioadă extrem de dificilă, încercând să cosmetizeze realitatea și să convingă atât poporul cubanez, cât și comunitatea internațională (neprietenoasă) că El Lider Maximo stăpânește pe deplin situația politică, în pofida unei stări rebele de sănătate.

Dar la Havana sunt elemente ale unei crize la cel mai înalt nivel, întrucât nu poți masca la nesfârșit (după cum nu a reușit nici maestrul propagandei Joseph Goebbels cu al său Reich de 1000 de ani) realitatea politică. Astfel, mass-media cubaneză a trebuit să informeze asupra transferului temporar a prerogativelor spre fratele mai mic al lui Fidel, anume Raul Castro, ministru al Apărării încă din perioada eroică. Speculațiile din presa occidentală și din mediile de exilați cubanezi din Florida asupra stării reale de sănătate a lui Fidel au fost alimentate și de un alt fapt – amânarea aniversării publice a liderului până pe 2 decembrie, ziua forțelor armate revoluționare.

 

Un Castro mai mic

 

Dar de ce o criză politică totuși? Să fim bine înțeleși. Dovada nu o reprezintă îmbolnăvirea liderului, supus ciclurilor vieții la fel ca orice alt muritor, ci absența unui înlocuitor viabil.

Raul Castro este din mai multe puncte de vedere o persoană problematică. În primul rând, este aproape la fel de bătrân ca Fidel, având 75 de ani. În al doilea rând, este fratele lui Fidel, un mare semn de întrebare pentru ierarhia democratică a statului revoluționar cubanez și o clară confirmare a faptului că despoțiile comuniste supuse izolării internaționale nu au de regulă decât soluții în familie (vezi cazul Coreei de Nord a fondatorului Kim Ir Sen sau cel al României Ceaușeștilor). În al treilea rând, presa occidentală l-a portretizat în repetate rânduri pe Raul a fi un baron al drogurilor sau cel puțin un facilitator al exportului columbian spre SUA, menit să “destabilizeze” securitatea adversarului ideologic și fibra morală a tineretului american dezorientat.

 

Discipolul Chavez

 

America Latină este caracterizată la începutul secolului XXI de revirimentul mișcărilor populiste de stânga, numitorul lor comun fiind anti-americanismul. Cea mai vehementă dintre acestea este cea condusă de generalul Hugo Chavez în Venezuela. Fără a intra în detalii (vezi în acest sens articolul Venezuela în zodia socialismului dictatorial dintr-un număr precedent), trebuie totuși reliefată filiația politică de la care se revendică omul-forte de la Caracas: Simon Bolivar – Fidel Castro, amândoi campioni ai luptei împotriva tiraniei străine.

La mijlocul lunii august, Chavez a efectuat o vizită la Havana, în semn de solidaritate cu Fidel, prilej cu care propaganda oficială a avut în sfârșit posibilitatea să-l arate pe patriarhul cubanez din nou în carne și oase. Chavez, îmbrăcat în roșu și însoțit de generalissimul Raul Castro, glumește cu Fidel, îmbrăcat tot în roșu și vizibil suferind pe patul său de spital. Raul îi înmânează lui Chavez un tablou din tinerețe (sic!) al fratelui său, pentru ca mai apoi să vedem cum maestrul și discipolul savurează împreună niște iaurt, aliment popular, iar nu unul elitist (de genul ambroziei mitice a zeilor). Fiindcă finalmente liderii carismatici sunt și ei oameni. Cresc, îmbătrânesc, suferă de boli și… au obsesia atentatelor, adică acele acte ilicite din punct de vedere moral și juridic menite să le curme viața fizică și politică predestinată salvării celorlalți.

 

Cuba post-Fidel, din nou capitalistă și pro-americană?

 

Insula lui Fidel este mult prea aproape de coastele americane (circa 80 de mile maritime sud de Miami) pentru a nu rămâne un obiectiv strategic pentru americani. Retorica oficială americană a rămas aceeași – reîntoarcerea la democrație, scop în care fondurile alocate au fost suplimentate la 60 de milioane de dolari anual. Eșecul lamentabil și straniu al manevrei din Golful Porcilor (1961) nu a mai fost urmat de o altă tentativă fățișă de înlăturare a lui Fidel, fiind preferată blocada (atât de eficientă în timpul crizei rachetelor din 1962).

Fidel va fi trecând peste această problemă medicală, pentru a se confrunta însă cu una politică mult mai gravă, anume aceea a viitorului moștenirii sale revoluționare. Scenariul previzibil în cazul morții sale ar fi acela al succesiunii fratelui Raul, confruntat cu o presiune americană crescândă, dar sprijinit din exterior de Chavez. Regimul acestuia din urmă are la rândul său o soartă incertă, nefiind scutit de o opoziție puternică din interior și expus deopotrivă izolării internaționale promovate de la Washington. Arma economică venezueleană este petrolul, miză uriașă în actuala criză energetică, pe când Havana lui Raul n-ar putea miza decât pe eternele țigări de foi, pe rom și pe trestie-de-zahăr. Prea puțin pentru a putea rezista pe o insulă în care americanii au o puternică bază militară la Guantanamo. Nu trebuie omisă totodată semnificativa imigrație cubaneză din Florida, cu puternice interese capitaliste și funciare datând din perioada pre-revoluție, pre-naționalizare.

Posteritatea lui Fidel este însă deja asigurată, fiindcă întotdeauna vor exista nostalgici (vezi cazul României post-ceaușiste sau al Rusiei post-staliniste) atât în rândul populației obișnuite, cât și al intelectualilor. Iar spre deosebire de mari creatori ca Mozart, Beethoven, Van Gogh care au murit săraci și neapreciați, liber-cugetătorul/ateul Fidel Castro se va fi bucurat de toate plăcerile și măririle din viața asta. Rămân însă suferințele și nedreptatea cauzate prea multor altora.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 41

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: