Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Duios Alianța trecea...

Ana-Maria TĂNASE

Retragerea PD de la guvernare a devenit un subiect din ce în ce mai discutat de presă. Înlocuirea lui Gheorghe Dobre cu Radu Berceanu și refuzul de a mai desemna un nou vicepremier în locul lui Gheorghe Pogea sunt semnale evidente că democrații sunt deciși să constituie o "opoziție internă" în arcul guvernamental.



Decizia CNSAS în privința lui Dan Voiculescu pare să fie o sentință atât pentru omul politic, cât și pentru Partidul Conservator. De aceea, o retragere de la guvernare este prea puțin posibilă.

Profitând de un climat politic incert în zona Puterii, social-democrații dau publicității un document încropit în laboratoarele sale de către nimeni altul decât Miron Mitrea. Strategia PSD, destul de clar conturată în aceste săptămâni, pare să se îndrepte spre o colaborare cu PD în detrimentul premierului și a Partidului Național Liberal.

Atacul imagologic: Capul lui Tăriceanu vrem!

Prezidarea ședinței de Guvern de la sfârșitul lunii aprilie, mai mult decât discursul din fața Parlamentului,poate fi considerată o nouă mutare pe tabla de șah a președintelui. Nu este prima dată când Traian Băsescu își lasă adversarii politici să se compromită, promite că-i ajută sau stă o vreme pe margine, după care își preia rolul președintelui justițiar și salvator, a cărui intervenție devine indispensabilă.

Președintele Traian Băsescu a înțeles că sursa de legitimare și de autoritate a premierului Tăriceanu nu este leadershipul PNL-ului, și scoaterea în față a lui Theodor Stolojan devine pur și simplu contraproductivă. Într-un partid divizat și ahtiat după resursele puterii, așa cum este orice partid ajuns la conducere, este greu să-l faci să se întoarcă la principii și să opteze pentru un lider ca Theodor Stolojan, care a abandonat PNL în plină cursă electorală și l-a lăsat fără un candidat propriu la președinție. Este un gest pe care, cel puțin o parte dintre liberali, nu-l uită și nu-l iartă. Prin urmare, se pare că președintele Băsescu a renunțat să mai încurajeze disidența din PNL să saboteze conducerea liberală și pe premierul Tăriceanu.

Miza bătăliei nu este să demonstreze cât de mult îl contestă PNL pe premierul Tăriceanu. Scopul este de a arăta incompetența premierului și a miniștrilor liberali care îi sunt apropiați, Gheorghe Flutur, Eugen Nicolăescu, Sebastian Vlădescu. Iar demonstrația nu trebuie făcută pe principii și în fața partidelor parlamentare, ci în fața electoratului care este de partea sa, aderent la mesaje justițiare, cu o puternică încărcătură emoțională. A te situa în afara clasei politice și a critica constant modul în care ceilalți lideri politici înțeleg să-și respecte promisiunile electorale, aceasta este paradigma unui conducător popular.

Dilema lui Traian Băsescu nu este însă de natură electorală, ci (culmea!) politic-instituțională. Întrebarea este cum să demonstreze incompetența Guvernului în plan intern și să se laude cu performanțele lui în plan extern, în contextul apropierii datei de aderare a României. Cheia se află tot la electorat. Președintele Băsescu a înțeles că soluția nu este reacția agresivă, ci "urecheala părintească" în fața camerelor de luat vederi. Diferența ar fi cea dintre a le spune în față cât sunt de "corupți și incompetenți" membrii Guvernului și gestul de a le arăta cu degetul pe obraz: "Nu vă e rușine să faceți oamenilor una ca asta? Păi așa ne-am înțeles noi? Vă ajut acum și eu cu ce pot, dar să știți că sunteți penibili! Să nu ziceți că nu v-am spus!"

Președintele a renunțat tot mai mult la atacurile la limita legii. Dându-și seama de interesele politice ale partidelor, Traian Băsescu intră treptat în pielea unui împărat roman stimulând acordul din ce în ce mai zgomotos al maselor pentru schimbarea din funcție a celui care nu mai luptă pentru binele comun al cetății. Este de anticipat că-l va mustra în continuare public pe premier, dar nu va trece mai mult de exprimarea regretului public despre cel care s-a schimbat de când a fost desemnat pentru funcția de premier.

Crizele de mari dimensiuni (dar, atenție, nu cele provocate de la Cotroceni, ci acelea cu puternică încărcătură socială!) trebuie să fie speculate imagologic la maxim, astfel încât să se creeze în rândul populației o masă critică ce va striga isteric la un moment dat "Capul lui Tăriceanu vrem!"... Erijându-se în rolul unui Pilat din Pont, este posibil ca președintele să creeze chiar impresia că nu-și dorește sau cel puțin nu se grăbește să-l schimbe pe premierul Tăriceanu. Cel puțin, nu aceasta este prioritatea sa. S-ar putea chiar să se lase rugat, să calculeze mult și să ajungă într-un final la concluzia că este singura soluție viabilă de la acel moment: să desemneze un alt candidat la funcția de prim-ministru.

Atacul instituțional: Să cadă capete, am zis!

Lipsit de foarte multe pârghii instituționale, Traian Băsescu lasă Partidul Democrat să-și îndeplinească misiunea prin care contestă legitimitatea instituțională a premierului.

Subiectele preferate au fost restructurarea guvernamentală și alegerile anticipate. Cele două crize, gripa aviară și cea a medicamentelor, au pus problema legitimă a schimbării celor doi miniștri. Păstrarea lor în Guvern va fi de aici încolo un "călcâi al lui Ahile" atât pentru PNL, cât și pentru premierul Tăriceanu. Contestațiile democraților ar fi fost poate mai credibile dacă, la rândul lor, ar fi considerat oportună și schimbarea ministrului Educației, Mihai Hărdău.

Oricum, opinia publică vede altfel. Calculul este foarte simplu: democrații au schimbat doi miniștri, pe când PNL nici unul. Dezavantajul imagologic și politic al PNL este legat de faptul că, cu excepția celor doi miniștri mai sus amintiți, pur și simplu nu prea are pe cine să schimbe: ministrul de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, ministrul Apărării, Theodor Atanasiu, sau ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, fie se bucură de susținere publică, fie nu sunt foarte vizibili.

Gestul democraților de a-și retrage vicepremierul și de a desemna un alt ministru în locul lui Gheorghe Dobre a fost uluitor. În mod cert, a marcat o nouă lovitură politică pentru premierul Tăriceanu. Efectul nu ar fi fost însă atât de categoric dacă premierul nu s-ar fi comportat ca și când ar fi primit într-adevăr o lovitură. În cel puțin două puncte, democrații ar fi fost vulnerabili și liberalii ar fi putut profita din plin de acest lucru. Primul element vulnerabil este legat incontestabil de legitimitatea instituțională a deciziei. Prin gestul lor, democrații au creat un precedent, acela că, oricând vrea, un partid își poate retrage unul sau doi miniștri sau se poate retrage cu totul de la guvernare punându-și aliații și pe premier în fața unui fapt împlinit. A doua vulnerabilitate se referă la natura numirii ministrului Transporturilor. Este destul de ciudat, dacă nu paradoxală, lipsa de reacție a liberalilor sau a premierului, a celorlalți parteneri de coaliție, a presei și nu în ultimul rând a societății civile care, în vremuri electorale, declanșase campania pentru un Parlament curat. Numirea lui Radu Berceanu în guvernul lui Călin Popescu Tăriceanu nu a trezit aproape nici o reacție, măcar de tergiversare a acestei numiri, de încercare de negociere a unui alt potențial succesor al lui Gheorghe Dobre pentru funcția de ministru al Transporturilor. Toată clasa politică, presa și societatea civilă au văzut această numire ca un rezultat al negocierii între Traian Băsescu și Radu Berceanu și a tăcut. Chiar dacă răspunsul este ușor de intuit, problema care se pune este legată de lipsa curajului politic de a contesta ceea ce cândva era subiect de campanie electorală. Dincolo de mitul spulberat al refacerii CDR-ului, este o contradicție care ține de natura interstițială a existenței Alianței. Desemnarea lui Radu Berceanu în funcția de ministru al Transporturilor și recuperarea "liberală" a lui Decebal Traian Remeș sunt indicatori clari că Alianța, dacă mai funcționează, are cu totul alte criterii de selecție a liderilor decât cele aplicate în campania electorală. Rațiunile pentru care rămân liberalii alături de democrați și invers sunt de două tipuri: fie nu au cu cine altcineva să facă alianță și singuri, atât democrații, cât și liberalii, sunt conștienți că nu ar putea să câștige alegerile, fie aceste rațiuni țin exclusiv de brandul Alianței Dreptate și Adevăr.

Atacurile colaterale: Ei și ce...?

Climatul mediatic negativ creat în jurul președintelui conservator, Dan Voiculescu, și în același timp ignoranța atacurilor PSD la adresa premierului Tăriceanu, deși nu au efecte directe, se coagulează în jurul gesturilor pe care le-au făcut democrații în ultima vreme.

Cariera politică a lui Dan Voiculescu pare în acest moment compromisă prin anatema Securității. Orice justificare legată de apartenența sau nu la organele poliției politice din perioada comunistă cade ca o sabie a lui Damocles deasupra președintelui conservator. Cotat în sondaje sub 5%, Partidul Conservator este constrâns să rămână la guvernare, ca un pion de sacrificiu. O trecere în Opoziție, dar nu printr-o alianță cu PSD sau PRM, i-ar fi oferit ocazia, cel puțin după datele acestui moment, să moară măcar eroic.

Gesturile Partidului Social-Democrat încep să capete coerență. Conflictul dintre tabere s-a estompat sau măcar nu mai este atât de disecat în lumina reflectoarelor. Cu toate acestea, poziționarea alături de PD și atacarea premierului Tăriceanu rămân deocamdată simple exerciții de imagine. Depinde de PD sau de PNL până când vor fi transformate în atacuri la baionetă.

Jocul de sumă zero

Democrații au mai avut încercări de a se poziționa diferit față de PNL și celelalte partide ale Coaliției. În mod cert însă, retragerea vicepremierului Gheorghe Pogea și înlocuirea lui Gheorghe Dobre cu Radu Berceanu le oferă posibilitatea să se suprapună, confundându-se, cu politica președintelui Traian Băsescu.

Așa cum declara într-un interviu ministrul de Interne, Vasile Blaga, PD nu mai este deloc dispus să împartă costurile guvernării cu PNL și cu premierul Tăriceanu. Dar în același timp, vrea să se asigure că ceea ce se pierde în dreptul PNL și al lui Călin Popescu Tăriceanu se totalizează în jurul PD.

Regula jocului de sumă zero a fost trasată. Urmează să fie provocate pierderile. Războiul continuă...

Publicat în : Politica interna  de la numărul 39

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: