Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Ascensiunea pașnică a Chinei

Virginia MIRCEA

De trei ani, perioadă legată de ascensiunea lui Hu Jintao și a lui Wen Jiabao la pozițiile supreme de conducere, Republica Populară Chineză încearcă să reducă îngrijorarea tot mai mare la nivel mondial creată de sporirea puterii sale economice, diplomatice și militare, prin sloganul "Ascensiunea pașnică a Chinei".



Chinezii se pricep la sloganuri: "Patru modernizări", "O țară, două sisteme" și, mai recent, "Trei transcendențe", "Construind o societate armonioasă" și "Ascensiune pașnică". Nu sunt reclame, produsul nu este nici pasta de dinți, nici mașina, nici asigurarea de viață, ci politicile Partidului Comunist Chinez.

Publicul-țintă este format de regulă, dar nu întotdeauna, din cadrele partidului chinez, oficialii guvernamentali și cei peste un miliard de cetățeni. Recent, propagandiștii chinezi l-au modificat în "Dezvoltarea pașnică a Chinei", de grijă ca nu cumva chiar termenul "ascensiune" să nu-i sperie pe americani și pe vecinii asiatici.

Oricum, ideea este că țara se află la debutul unui program de dezvoltare internă de câteva decenii și pur și simplu nu-și poate permite să se implice într-un mare război pentru putere cu Statele Unite. Motiv pentru care politica externă a Chinei se va concentra asupra creșterii economice, a puterii "soft" și a cooperării multilaterale în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului, a Națiunilor Unite și a unei diversități de organisme în Asia. Poate că Beijingul nu va fi întotdeauna dispus să acționeze solidar cu Statele Unite sau aliații săi, dar va evita de câte ori va fi posibil să intre în competiție directă. Sau cel puțin așa se pretinde.

Părintele sloganului "ascensiunea pașnică" este Zheng Bijian, președinte al Forumului Chinez pentru Reformă (un think-tank chinez), fost vicepreședinte al Școlii Centrale a Partidului și, important de menționat, director adjunct al "departamentului publicitate" al Comitetului Central al Partidului Comunist timp de șase ani, la jumătatea anilor '90. Potrivit multora, a rămas unul din principalii consilieri ai președintelui Hu și ai adjuncților săi. Într-adevăr, la câteva săptămâni după ce Zheng a folosit pentru prima dată această sintagmă într-un discurs în cadrul unui forum economic regional de la sfârșitul anului 2003, premierul chinez Wen Jiabao îl folosea în cadrul unui summit al ASEAN și apoi la Harvard, în timpul unei vizite în Statele Unite.

Cum era de așteptat, Zheng și teza sa despre ascensiunea pașnică sunt scoase la înaintare de câte ori atenția publică se concentrează asupra relațiilor dintre China și SUA. Toamna trecută, când fusese programată prima vizită a președintelui Hu în Statele Unite - anulată însă deoarece Casa Albă se lupta cu consecințele uraganului Katrina -, Zheng își publica cea mai cuprinzătoare prezentare a acestei teze în numărul septembrie-octombrie al publicației Foreign Affairs. Apoi, la doar o zi după ce președintele Bush și-a încheiat vizita la Beijing, Zheng a intrat în atenția publicului cu un eseu publicat în ediția externă a People's Daily, în care nega că RPC ar avea orice intenție de a deveni o putere expansionistă după modelul fostei Uniuni Sovietice. Iar, înainte de vizita lui Hu în Statele Unite, în primăvara aceasta, Zheng o ieșit din nou în lumina reflectoarelor pentru a prezenta o completare la teza ascensiunii/dezvoltării pașnice, denumită "Cele trei transcendențe". Principala "transcendență" susține că Republica Chineză va depăși "modurile în care au apărut marile puteri tradiționale" din trecut.

 

Soluția "toată lumea câștigă"

 

Fără îndoială, Zheng are un mesaj pe placul urechilor occidentale și americane. Ideea centrală a teoriei lui Zheng este că Republica Populară Chineză poate și va reuși să spargă tiparele istoriei și să găsească o abordare complet nouă a statutului de putere în ascensiune. China nu va fi ca Japonia imperială sau ca Germania imperială; nu va urma calea fostei Uniune Sovietice în transformarea sa în superputere; va evita chiar și momentul imperialist și lăudăroșenia globală care au marcat ascensiunea SUA la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ascensiunea Chinei, potrivit lui Zheng, nu se va realiza în detrimentul unei alte puteri. În loc de ciocniri cu vreun hegemon actual, China își va transforma ascensiunea într-o soluție de tip "toată lumea câștigă", cu o economie care să promoveze prosperitatea în țară și peste hotare.

Teoria lui Zheng sună bine, dar are două hibe evidente. Prima este Taiwanul. Nu se poate nega faptul că poziția Chinei - conform căreia Taiwanul este chinez din punct de vedere cultural, deci trebuie să fie parte integrantă a Chinei, indiferent de părerea poporului taiwanez - miroase a naționalism din alte vremuri. Dacă China dorește într-adevăr să fie percepută ca o creatoare a unui nou model de putere în ascensiune, ar trebui să înceteze să se mai comporte ca o Germanie în ascensiune care insistă ca Alsacia germanofonă să devină parte a Germaniei mari.

Cea de-a doua problemă se referă la faptul că, oricare ar fi intențiile Chinei cu privire la întărirea puterii și a statutului său mondial, foarte probabil nimeni din Occidentul democratic sau din Asia nu va lua drept bune declarațiile sale pașnice. Până când China nu-și va deschide sistemul politic și nu-și va face procesul decizional mai transparent, atât pentru cetățenii proprii, cât și pentru restul lumii, inevitabil alte state își vor lua măsuri de apărare împotriva creșterii puterii militare și economice a Chinei. Și India democratică este o putere în ascensiune, dar nimeni în Washington și în principalele capitale ale lumii nu-și bate capul în ședințe de planificare a politicilor cu viitoare strategii de restricționare sau, mai rău, cu un potențial conflict militar.

 

"O țară, două sisteme"

 

În ce privește Taiwanul, Zheng susține că RPC a evoluat considerabil față de perioada în care bombarda insulele protejate de trupe taiwaneze. Beijingul acceptă soluția "o țară, două sisteme" în problema unificării Chinei cu Taiwanul. Dar a subliniat că, dacă Taiwanul nu acceptă unificarea, forța militară va intra cu siguranță în scenă. Ca și Lincoln în timpul războiului civil american, a argumentat el, nici un lider chinez nu ar putea accepta ca această provincie rebelă să rămână pe o perioadă nedefinită în afara orbitei sale suverane.

Cât despre reforma politică și democrație, Zheng a neglijat sugestia că un sistem mai deschis ar putea spori încrederea altor țări față de intențiile Chinei și a trecut direct la replica chineză de acum clasică despre China care își va găsi propria cale. În trecut, se putea auzi adesea că peste treizeci sau patruzeci de ani China va fi pregătită pentru democrație, dar astăzi nimeni nici măcar nu se mai preface că țara s-ar îndrepta în această direcție. În loc de asta, China va încerca să pună la punct o formă de autocrație "pragmatică", ajustând sistemul actual în funcție de nevoi pentru a putea menține populația mulțumită și în același timp permițând partidului să păstreze puterea. Oricine își poate da cu părerea dacă China va reuși să facă acest lucru pe termen lung. Dar nu avem multe șanse să vedem o conducere în Beijing în viitorul apropiat care să se bazeze pe normele de comportament global stabilite de celelalte mari puteri - toate democrații, cu excepția Rusiei.

Zheng poate pretinde că ascensiunea Chinei ar fi un fenomen "postmodern", dar ambiția și naționalismul în creștere ale proaspăt îmbogățiților chinezi sugerează că ar fi o prostie să nu luăm în seamă istoria fostelor puteri în ascensiune.

Mai mult, în absența unui sistem deschis, nu putem decât să presupunem că această campanie a lui Zheng, menită să convingă lumea de natura benignă a ascensiunii chineze, nu este decât o campanie. În zorii secolului al XX-lea, liderii Germaniei considerau că un conflict cu Marea Britanie era practic inevitabil, dar că, până la o sporire a puterii proprii, mai ales a celei navale, Germania era nevoită să "acționeze la fel de prudent ca o omidă care încă nu s-a transformat în fluture". La fel, la începutul anilor '90, când China și-a început investițiile pentru dezvoltarea spectaculoasă a forței militare, premierul de atunci Deng Xiaoping propunea "strategia în 24 de caractere": "Să observăm cu calm; să ne asigurăm poziția; să ne abordăm treburile cu calm; să ne ascundem capacitățile și să ne luăm un răgaz suficient; să reușim să ne facem puțin vizibili; și niciodată să nu revendicăm conducerea."

Desigur, nu este greu să găsim alte declarații ale chinezilor care indică alte direcții în domeniul politicii. Dar această ambiguitate confirmă doar că nu știm ce se petrece în mințile conducătorilor chinezi și, până nu aflăm, Beijingul se poate aștepta ca SUA și aliații săi să facă planuri de răspuns pentru o ascensiune nu tocmai benignă. Până atunci, Zheng și compania nu trebuie să se mire că sloganurile lor sunt privite doar ca sloganuri.(V. M.)

Publicat în : Politica externa  de la numărul 38

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: