Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Programul nuclear iranian, imposibil de oprit!

Dragoº TÃBÃRAN

Un recent studiu al Institutului pentru Studii Strategice Internaționale, una dintre cele mai prestigioase organizații care monitorizează comerțul cu arme și focarele de criză din lume, atrage atenția că este inevitabil ca Iranul să nu ajungă să dețină arma nucleară. Experții de la IISS cred că până în 2010 Iranul va avea suficient material radioactiv și tehnologia necesară pentru a putea fabrica cel puțin o ogivă nucleară.



Dușul rece al proliferării nucleare

 

Nu este exclus ca termenul să fie devansat cu un an, chiar doi. Ceea ce aduce mult mai aproape "momentul adevărului"! Adică momentul de la care comunitatea internațională nu va mai putea face nimic pentru a împiedica Iranul să devină putere nucleară, cu implicațiile evidente pentru geopolitica regională.

Dar este programul nuclear iranian periculos? Liderii de la Teheran spun că nu, că nu intenționează decât producerea de energie în scopuri civile. Modelul de reactor ales și refuzul de a coopera cu AIEA ridică, însă, semne de întrebare privind programul nuclear iranian.

Iranul s-a angajat într-o cursă contracronometru pentru a deveni o putere regională nucleară. Este un fapt cunoscut și, până aici, deloc neobișnuit. Și alte state, mici sau mijlocii, au derulat programe nucleare, unele chiar au reușit să pună la punct o industrie nucleară, altele, mai mari, au devenit puteri nucleare. Cazul Indiei și Pakistanului. Un singur stat a ajuns să dețină arma nucleară, apoi a renunțat la ea și la întregul program nuclear: Africa de Sud.

Demersurile nucleare ale Iranului nu sunt tocmai recente. Primul care a încercat să construiască un reactor iranian a fost șahul Reza Pahlavi, în anii '70. Proiectul său nu s-a concretizat iar revoluția islamică a încetinit cercetările și procurarea echipamentelor. Anii '90 și primul deceniu al secolului XXI au adus însă mutații semnificative: a fost mai întâi intrarea Indiei și Pakistanului în rândul puterilor atomice. Marile puteri au trebuit să accepte că Pakistanul musulman și India majoritar hindusă au în arsenalele lor și rachete nucleare. A venit apoi un duș și mai rece: dovezile că tehnologia nucleară se răspândește. Principalul bănuit a fost chiar coordonatorul programului nuclear pakistanez, dr. Khan. El a livrat tehnologie și centrifugele necesare îmbogățirii uraniului în Libia - Khadafi a renunțat între timp și a scos astfel Jamahiria de pe lista neagră -, în Coreea de Nord - există suspiciuni solide că Phenianul are cel puțin o ogivă nucleară și că se pregătește să efectueze primul test nuclear - și, foarte posibil, tot dr. Khan s-ar afla și în spatele presupusului program nuclear saudit. Lucrurile au mers până acolo încât Statele Unite au fost nevoite să pună sub control întregul program nuclear pakistanez. Practic, într-o singură noapte toate instalațiile nucleare pakistaneze, stocurile de materiale radioactive și centrele de cercetare au fost ocupate de forțele speciale americane - unități fără nume și fără uniforme ale Pentagonului și CIA care au participat la una dintre cele mai secrete operațiuni din cadrul războiului împotriva terorismului declanșat de Statele Unite.

 

Schimbare de ton la Teheran

 

Plecarea de la conducerea politică a Iranului a președintelui Khatami - considerat un moderat și un om de dialog de către Statele Unite, deși mandatul său nu a adus îmbunătățirea relațiilor bilaterale înghețate după criza de la Ambasada americană din Teheran din 1980 - a creat o nouă problemă administrației Bush. Noul președinte al Iranului - Mahmud Ahmadinejad - avea reputația unui adept fervent al Revoluției Islamice. Fost membru al milițiilor Basij, Ahmadinejad și-a confirmat foarte repede reputația: a întrerupt cooperarea cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică, a amenințat că denunță Tratatul de Neproliferare, a reafirmat în repetate rânduri dreptul Iranului de a deține tehnologie nucleară. Confruntat cu neîncrederea americanilor în dimensiunea strict civilă a programului nuclear iranian, Ahmadinejad a plusat: a lansat o campanie a declarațiilor ostile Israelului, aparent fără rost. De la negarea Holocaustului la învinuirea Israelului - pe care îl numește "entitatea sionistă" - că se află în spatele presiunilor internaționale la adresa Iranului, până la negarea rolului și locului Israelului în istorie și pe hartă.

Care ar fi explicațiile retoricii agresive a președintelui iranian la adresa Israelului? La prima vedere, doar un discurs excentric, afirmațiile președintelui Ahmadinejad fac parte din negocierea publică în care s-a angajat cu Statele Unite. În subtext, Ahmadinejad identifică principalul inamic - Israelul - și îl indică drept ținta răzbunării dacă instalațiile nucleare iraniene vor fi atacate, așa cum s-a întâmplat cu reactorul irakian Osirak, în 1981. Iranul a învățat din atacul israelian: și-a presărat obiectivele nucleare în mai multe locații, le-a "securizat" sub obiective civile și, cel mai important, și-a pregătit apărarea și contraatacul. Iranul nu are rachete intercontinentale pe care să le lanseze împotriva Statelor Unite, dar are rachete cu rază medie de acțiune Shahab 3 cu care poate ataca bazele militare americane din Golf și din Irak, dar și Israelul. În plus, are o armă formidabilă: unitățile de teroriști-kamikaze ale Hisb'allah. Un atac împotriva Iranului ar activa imediat celule teroriste plasate foarte probabil deja în Liban, în emiratele din Golf, dar și în Occident.

 

Misterul scrisorii

 

Mereu capabil de surprize, președintele Ahmadinejad a inflamat presa internațională și marile cancelarii când a anunțat că i-a trimis președintelui Bush o... scrisoare. Gest fără precedent în relațiile bilaterale dintre cele două state, tentativă de dezgheț diplomatic, propunere reală sau bluf, toate variantele au fost evocate. Misterul s-a păstrat câteva zile: răspunsul administrației Bush a fost că nu există un răspuns, că Iranul știe ce are de făcut, și anume să se conformeze acordurilor de monitorizare încheiate cu AIEA și să permită inspectorilor internaționali să revină la obiectivele nucleare iraniene.

Când, totuși, misterul celor 18 pagini trimise la Casa Albă a fost dezvăluit presei internaționale consternarea a fost generală. "Tentativa de dezgheț diplomatic" nu era decât o banală înșiruire de observații de natură politică, filosofică și religioasă. Mai mult, după numai câteva zile Teheranul a anunțat că președintele Ahmadinejad va trimite o nouă scrisoare! De această dată la Vatican.

Glumele președintelui Ahmadinejad nu sunt... glume. Foarte apropiat cercurilor religioase de la Qom - acolo unde se află centrul de decizie islamică -, Ahmadinejad este adeptul misticismului șiit, bazat pe mitul imamului ascuns și pe întoarcerea lui Mahdi ca salvator al omenirii după bătălia finală dintre Bine și Rău. Ahmadinejad este convins că omenirea trăiește timpurile apocaliptice. În plus, așa cum cere Coranul, liderul islamic care dorește să lanseze Jihadul, războiul sfânt împotriva unui inamic, trebuie să-i explice acestuia de ce filosofia și religia islamică sunt superioare. Trebuie să-i acorde șansa trecerii de bună-voie la Islam. Probabil, președintele iranian nu și-a propus să-l convertească pe George W. Bush, dar i-a trimis astfel un nou semnal că este gata de confruntare, că este gata să-și asume Armaghedonul dacă Statele Unite sau Israelul atacă obiectivele nucleare iraniene.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 38

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: