Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

1877-1878: Basarabia și independența României

Alexandru TODERICIU

 

Este de semnalat că, în istoriografia română, legătura de nedespărțit dintre proclamarea independenței naționale, exercitarea ei și problema Basarabiei a fost de cele mai multe ori neglijată.



Între translația de frontiere și schimbul de teritorii

 

Dobândirea independenței de stat, consecința acțiunii române în cadrul războiului româno-ruso-turc din 1877, integrarea gurilor Dunării și a Dobrogei "lui Mircea cel Bătrân" în corpul țării, așa cum ieșea aceasta dintr-un război victorios, au lăsat în umbră unul dintre cele mai importante aspecte politice ale acestui mare moment istoric: pierderea - cu același prilej - a sudului Basarabiei.

Această chestiune prezintă două aspecte esențiale. Primul este legat de procedeul diplomatic al TRANSLAȚIEI de frontiere, armă clasică din arsenalul vechi și nou al diplomației ruse, ulterior sovietică; al doilea privește metoda SCHIMBULUI forțat de teritorii, schimb riguros politic și nelegat nici de jurisdicții istorice, nici de realități etnico-social-economice. Chestiunea Basarabiei, problema-cheie pentru înțelegerea efectivă a mecanismului politicii generale rusești, se pretează astfel, în ambele cazuri, unei largi exemplificări.

 

Translația de frontiere

 

Materializare în fizica politică a principiului impenetrabilității corpurilor, translația de frontiere apare ca o înaintare generală și paralelă într-o aproximativ aceeași direcție a frontierelor, comune și opuse, ale statelor angajate în proces. Tactică geopolitică tipic rusă, translația de frontiere, care a creat spre exemplu actuala Polonie, împingând-o peste Silezia și Pomerania, spre vest, pentru a compensa amputarea sa estică, este veche ca invenție.

"Împingerea" vecinului peste vecinul său a favorizat în Evul Mediu diverse concentrări teritoriale în perioada în care statele feudale se transformau mai mult sau mai puțin brutal în state centralizate de tip modern, ilustrând "marea" și mai ales "mica" politică a monarhiilor ce tindeau spre absolutism. Procesul însă se desfășura de cele mai multe ori în interiorul zonei de viață a aceluiași popor - în ceea ce aveau să devină până la urmă Franța, Italia, Marea Britanie, Spania sau Germania...

Căzută în desuetudine - datorită ideilor secolului al XIX-lea zis al "naționalităților" - această metodă de "înaintare pe teren" a devenit ulterior nefirească și deci de neconceput. Singură, diplomația țaristă, în pană de mijloace oneste, a cultivat-o dându-i o noua viață începând din 1877. Executată uneori în faze succesive și devenind apoi "clasică", ținta finală a acestei metode de imperialism activ trebuia să fie înaintarea Rusiei până la țărmurile Mării Adriatice și ale Mării Egee și bineînțeles dobândirea inestimabilului, mult-visatului Constantinopol.

Răsluirea Moldovei din 1812 prin luarea "pur și simplu" a Basarabiei, apoi reluarea sudului acesteia în 1878 - retrocedat între timp prin Pacea de la Paris din 1856 - și în fine reanexarea ei și însușirea Bucovinei de Nord în 1940, ca și integrarea acestor teritorii URSS prin Pacea de la Paris din 1946 constituie faze tipice ale aplicării procedeului translației de frontiere în ceea ce privește România.

Analiza acestei strategii care a culminat în anii 1877-1878, când i s-a atribuit principiul acceptat ca subînțeles, de către puterile occidentale, ne obligă să pornim de la punctul zero al chestiunii: adevărata frontieră ruso-română, în accepțiunea de altfel comună a părților interesate.

 

Adevărata frontieră ruso-română

 

Este știut că, atât înainte, cât și după ajungerea Rusiei pe Nistru, acest fluviu a constituit frontiera normală și implicit linia de demarcație recunoscută dintre români - respectiv Moldova ca entitate statală - și regiunea ucraino-sud-rusă.

Chiar argumentul conform căruia pentru ca un fluviu să poată constitui o frontieră stabilă trebuie să fi fost mai înainte un ax pentru "debordări" politico-administrative, de o parte și de alta a părților interesate, nu lipsește din istoria Nistrului.

Dacă elemente slave au depășit Prutul în epoca formării statului moldovean, în schimb colonizarea românească a regiunii de dincolo de fluviu, spre răsărit, a fost, începând din secolul al XV-lea și până în epoca Ecaterinei a II-a, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, deosebit de activă. Uneori, chiar și administrația de stat a urmat-o, ca de exemplu în secolul al XVII-lea, sub domnia principelui moldovean Gheorghe Duca.

Nu mai este cazul să menționăm înțelegerea dintre Petru cel Mare și Dimitrie Cantemir în ceea ce privește frontierele Moldovei și vom trece direct la acțiunea politică și diplomatică a Rusiei din timpul Ecaterinei a II-a (1762-1796), care - în fapt - nu făcea decât să o continue și să o lărgească pe cea a lui Petru cel Mare.

Încă din 1765, agenți ruși, în special călugări, care parcurgeau nu numai Moreea sau insulele Arhipelagului Grecesc până în Creta, Tesalia, ținutul Muntenegrului, Albania, Rumelia, restul Greciei continentale, dar mai ales principatele Moldovei și Valahiei distribuind broșuri, bani, chiar incitând la răscoală și promițând peste tot "iarbă de pușcă și plumbi", făceau parte dintr-o organizație anume întemeiată, pusă sub conducerea lui Alexis Orloff, fratele amantului Ecaterinei și ucigașul soțului acesteia. Istoria lui Hermann ("Geschichte des Russischen Staats", Hamburg, 1853, vol. V, pp. 695-705), precum și o lucrare anonimă publicată la Frankfurt, în 1771, în 6 volume ("Geschichte des gegenwärtigen Krieges") redau explicit toată țesătura acestei organizații, un fel de NKVD exterior "avant la lettre" despre ale cărei acțiuni vorbesc pe larg scrisorile schimbate între frații Galițin și Volkonski, extrase de Hermann din arhivele ruse între 1849 si 1852.

Posteritatea posedă nu numai manifestul lui Orloff, dar și un noian de informații precise și oficial recunoscute de autoritățile ruse (vezi documentele aparținând istoriografiei ruse privind PACTUL încheiat la Pisa în Italia între ruși și viitorii șefi balcanici naționali ai mișcării plănuite). Datorită acestei pregătiri, în 1788, odată consumată ruptura cu Înalta Poartă, Dolgoruki debarca în Dalmația armele cu care muntenegrenii îi vor ataca pe turci în Albania, iar Rumianzov intra, fără ca trupele sale să tragă un singur foc, în București, unde este frenetic aclamat de populație.

Au urmat cinci ani de lupte, ce aduc în cele din urmă victoria rusă. Deși constituind, în fapt, sentința de "condamnare la moarte" a Imperiului Turc, pacea încheiată la Kuciuc Kainargi este MODESTĂ în câștiguri efective, "nediplomatice" pentru Rusia.

Proiectul Ecaterinei a II-a stabilește hotarul la Nistru

De ce această modestie? Din cauza PROIECTULUI GRECESC al Ecaterinei, acel proiect care pune atât de susținut și de limpede NISTRUL drept hotar, politic justificat expressis verbis între lumea rusă și cea românească.

Proiectul grecesc al țarinei avea drept scop eliminarea Turciei din Europa prin crearea unui imperiu grec independent. Un imperiu care înlocuia pe arena geopolitică sud-est europeană "împărăția sultanului".

Între cele trei imperii (rus, austriac și grec), Ecaterina dorea să existe un stat-tampon, independent și neutru de formă monarhică, un regat al DACIEI despre care țarina însăși preciza: "Il conviendrait, ce me semble, de statuer préalablement et a jamais qu'il y eut un état indépendant entre les trois empires (la Russie, l'Autriche et l'Empire Grec renouvelé) qui serait maintenu a toujours dans l'indépendance des trois monarchies. Cet état jadis connu sous le nom de Dacie pourrait etre formé des provinces de Moldavie, Valachie et Bessarabie sous un souverain héréditaire de la réligion dominante dans les dits pays... Les bornes de ce nouvel état devront etre circonscrites par le DNIESTER et la Mer Noire du coté de la Russie, et de celui des Etats Autrichiens par la derniere prise en possession que j'ai garantie a Votre Majesté Impériale..."

Desigur că proiectul "dac" al Ecaterinei a II-a era destinat întronării "regelui" Potemkin, în noul regat, totuși stabilirea hotarului la Nistru face dată în istorie!

Comentând în particular proiectul grecesc al Ecaterinei a II-a, țarul Nicolae I împărtășea englezului Hamilton Seymour (conform cu scrisoarea confidențială adresată de acesta din urmă din Sankt Petersburg, la 23 ianuarie 1853, lordului John Russell) că "visele și planurile în care se complăcea țarina Ecaterina au fost transmise până la el, dar că nu și le însușise. Țarul făcea precizări, la adresa opiniei publice engleze, pentru a risipi "bănuielile înveterate" ale guvernului de la Londra în ceea ce privește politica rusă.

 

Continuare în numărul următor

 

Notă: Prof. univ. dr. doc. ing. Doru Todericiu (n. 1921) este universitar francez, istoric al științei și tehnicii, inginer chimist, cercetător ștințific la C.N.R.S. (Centrul Național de Cercetare Științifică din Paris), doctor în Istorie, doctor de stat în Litere și Științe umane (Sorbona, Paris), profesor la Facultatea de Științe a Universității din Geneva. Prestigioasa "Encyclopaedia Britannica" (1971, vol. 19, pag. 404 "Rockets and guided missilels") recunoaște rezultatele cercetărilor prof. dr. doc. ing. Todericiu și prioritatea manuscrisului lui Conrad Haas de la Sibiu (Varia II 374) în domeniul creării rachetelor multiple moderne. Membru al Comitetului Lavoisier, prof. dr. doc. ing. Todericiu a publicat, sub pseudonimul Pierre Carnac, o serie de lucrări în edituri de prestigiu din 11 țări și ample studii în domeniul științei și tehnicii, istoriei civilizațiilor, precum și lucrări cu caracter enciclopedic general, legate de studiul simbolurilor în cultură și arta vechilor civilizații europene, cât și al contactelor transoceanice intercontinentale înainte de Columb. După 1989, în România i s-a publicat, în traducere, volumul "Atlantida, istoria unui mit", apărut în 2003 la Editura Humanitas.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 36

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: