Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

România sub amenințarea demografică

Cristian BANU

Pe termen mediu și lung, principala amenințare pentru România o constituie problema demografică. Țara noastră suferă la acest subiect atât din punct de vedere cantitativ, cât și din punct de vedere calitativ.



Factorul cantitativ

 

Din punct de vedere cantitativ, România a pierdut deja în jur de 1,8 milioane de locuitori din 1990 încoace și continuă să piardă, numai prin diferența dintre numărul de nașteri și numărul de decese la mia de locuitori, circa 50.000 de persoane anual.

Însă aceasta este numai o parte a problemei. România a mai pierdut încă cel puțin două milioane de locuitori care au emigrat - mai mult sau mai puțin definitiv -, astfel că în realitate România se află undeva pe la 18-19 milioane de locuitori.

Numărul persoanelor care muncesc a scăzut dramatic de la circa opt milioane în 1990 la puțin sub cinci milioane anul acesta (când se speră că se va ajunge în sfârșit la cinci milioane). Acești cinci milioane de angajați susțin aproximativ patru milioane de pensionari și circa 1,8 milioane de pensionari CAP, una dintre cele mai dezastruoase situații. Spre comparație, americanii sunt îngrijorați acum când proporția angajați/pensionari se apropie de 1,5/1, situație cu atât mai îngrijorătoare cu cât se apropie pensionarea baby-boomers-ilor.

Deocamdată, mai sunt încă vreo 20-30 de ani până când vor ieși la pensie baby-boomers-ii noștri, adică "decrețeii". Dacă în momentul de față situația sistemului de pensii este dezastruoasă, la momentul respectiv va fi de-a dreptul catastrofală.

Un studiu recent prefigura că până în anul 2050 România va ajunge la o populație de circa 16 milioane de locuitori. Principalele cauze ar fi:

- scăderea cu o viteză extrem de mare a natalității și, respectiv, a fertilității feminine: numărul de copii născuți vii de o femeie în cursul vieții sale fertile s-a redus de la 2,2 în 1989 la aproximativ 1,3 în 1995 și la 1,2 în 2003, niveluri care nu asigură nici măcar înlocuirea simplă a generațiilor (nivelul necesar ar fi de 2,16 copii). Regiunea cu cea mai ridicată fertilitate, denumită și "izvorul natalității" în România, continuă să fie cea de nord-est, în anul 2003 indicele conjunctural al fertilității fiind aici de 1,5 copii născuți vii de o femeie în cursul vieții sale fertile, în timp ce la polul opus se situa regiunea de dezvoltare București, cu un indicator de numai 1,0 copii.

- nivelul ridicat al intensității mortalității (12,4‰ în 2002) comparativ cu țările recent intrate în UE și, mai ales, creșterea alarmantă a ratei de mortalitate masculină adultă, datorată în mare parte întârzierilor reformei sanitare, accesului restrictiv la serviciile de sănătate, problemelor legate de locuire, în general menținerii scăzute a nivelului de trai.

- evoluția în "valuri" a emigrației: anii 1990-1991 au constituit perioada de vârf a emigrației românești, în care aproape 150.000 de persoane au părăsit definitiv țara. În anii care au urmat, evoluția a fost mult mai temperată, însă alternantă, fiind legată de ciclurile electorale și de neîmplinirea așteptărilor populației privind îmbunătățirea perspectivelor economice și sociale ale țării.

- inversarea importanței fluxurilor migratorii interne, fluxul urban-rural devenind din 1997 cel mai însemnat ca volum și pondere în totalul migrației interne, în paralel cu o scădere spectaculoasă a ponderii fluxului rural-urban. Deprecierea sistematică a veniturilor reale ale populației, masivele disponibilizări, șomajul urban au generat probleme deosebite în asigurarea subzistenței, mai ales la orașe. În 1999 fluxul persoanelor care au plecat din mediul urban pentru a se stabili la sate a înregistrat un record, reprezentând 30,7% din totalul migrației interne. Pe parcursul celor doi ani care au urmat, fluxul rural-urban s-a menținut cel mai puternic, dar a scăzut ca pondere din total migrație, reprezentând 27,9% în anul 2001, pentru a relua valori de peste 30% în anul 2002.

Rezultatele

Corolarele demografice ale acestor evoluții nu au întârziat să se manifeste și în prim-plan am situa:

- diminuarea rapidă a excedentului natural și transformarea acestuia, din anul 1992, în scădere naturală, situație întâlnită pentru prima dată pe timp de pace în România. Cea mai importantă scădere a numărului populației s-a înregistrat în 1996 (-74,3 mii persoane), an în care scăderea naturală a fost de 2,8 ori mai mare decât cea migratorie, rata mortalității devansând rata natalității cu 2,5‰. Menținerea acelorași tendințe a determinat o adâncire a acestui deficit natural la -3,0‰ în 2002.

- reducerea ratei de creștere demografică și "comutarea" ei în rată a declinului numeric al populației începând din anul 1991. În perioada 1990-2003 populația României a scăzut cu aproape 1.412 mii locuitori, scădere ce a reprezentat 6,5% din efectivul înregistrat la 1 iulie 2002. Ritmul mediu anual al declinului numeric a fost de -0,5%. În toate regiunile, populația a intrat în declin numeric în intervalul 1992-2002, cel mai însemnat ca volum absolut remarcându-se în regiunea de sud, în care populația s-a diminuat față de 1992 cu aproximativ 185 mii persoane. În același timp, dacă vom compara scăderea populației cu baza din care provine, ajungem la alte concluzii pe care le considerăm mult mai elocvente pentru evoluțiile demografice regionale. Astfel, în regiunile vest și București s-au înregistrat cele mai intense scăderi, întrucât acestea au reprezentat 7,44% și respectiv 6,12% din numărul populației lor în anul 1992.

- accelerarea îmbătrânirii demografice și creșterea "presiunii" populației vârstnice asupra populației adulte potențial active, implicit asupra unor importante sisteme din societate (sănătate, asistență socială, bugetul asigurărilor sociale), cu implicații pentru politica economică și socială. Proporția persoanelor de 65 de ani și peste în România era în 2002 de 14,0%, mai mică decât media la nivelul UE (15,7% în același an), în timp ce proporția tinerilor, de 17,6%, era mai mare cu doar 0,6% față de UE, ceea ce înseamnă că procesul de îmbătrânire demografică este la fel de accentuat ca la nivelul UE. În aceste condiții "presiunea" demografică pe care o exercită atât tinerii, cât și vârstnicii (persoane potențial inactive) asupra adulților (persoane potențial active) oscilează în jurul a 45%, cu o ușoară tendință de scădere din cauza diminuării presiunii populației tinere, ca urmare a scăderii natalității. Cu alte cuvinte, în 2002, 20 adulți susțineau economic aproximativ nouă persoane potențial inactive, din care patru vârstnici și cinci tineri. Regiunile de sud și sud-vest ale țării sunt cele mai îmbătrânite din punct de vedere demografic, ponderea persoanelor de 65 de ani și peste în totalul populației fiind de 15,7% și respectiv 15,5% la 1 iulie 2002. Cea mai tânără este regiunea nord-est, în care la același moment de timp reveneau numai 68 vârstnici la 100 de tineri, în timp ce în restul regiunilor acest raport depășea 70, iar recordul este deținut de regiunea București, singura în care existau mai mulți vârstnici decât tineri, mărimea indicatorului fiind de 106,5 vârstnici la 100 de tineri.

- menținerea duratei medii a vieții la valori scăzute în context european. Cu 67,61 ani pentru bărbați și 74,9 ani pentru femei, valorile duratei medii a vieții erau, în România anului 2002, cu mult mai mici chiar față de țări ex-socialiste ca Polonia (cu 69,8 ani și respectiv 78 ani) sau Republica Cehă (cu 71,7 ani și respectiv 78,4 ani), ca să nu mai amintim de țările UE, în care durata medie a vieții depășește 75 de ani la bărbați și 80 de ani la femei.

- la nivel regional, în 2002, durata medie a vieții se plasa între 70,2 ani în nord-vest și 73,09 ani în București, diferențiindu-se puternic în funcție de mediul de rezidență și de sex. Ecartul cel mai mare pe sexe era de aproape 8 ani, în favoarea femeilor în regiunea sud-est, în timp ce pe medii cea mai puternică diferențiere se înregistra în regiunea București (2,5 ani în favoarea populației urbane) și regiunea de sud-est (2,44 ani în detrimentul persoanelor de la sate). De remarcat diferența extrem de mică (0,82 ani) între durata medie a vieții pe medii în regiunea vest, ceea ce denotă condiții de trai aproape similare pe cele două niveluri de habitat.

- modificări în distribuția pe medii și în profil teritorial a populației și accentuarea discrepanțelor dintre mediile de rezidență, cele mai multe în defavoarea mediului rural: în 2002 durata medie a vieții era de 70,08 ani în rural față de 72,02 ani în urban; rata morta-lității infantile era de 19,8‰ față de 14,5‰, iar raportul dedependență demografică totală, de 60 față de 36 tineri și vârstnici la 100 de adulți. Populația rurală este mult mai îmbătrânită demografic decât cea urbană, proporțiile vârstnicilor de 65 de ani și peste la 100 de tineri (0-14 ani) fiind mai mult decât elocvente: 94 în rural față de 67 în urban.

Factori calitativi

Dar nu numai indicatorii cantitativi sunt îngrijorători, ci și cei calitativi. România continuă să ocupe unul dintre ultimele locuri în ceea ce privește ponderea celor cu studii superioare. Educația este un alt aspect îngrijorător pentru evoluția pe termen mediu și lung a României. La testele de anul acesta, circa 50% dintre elevi au obținut note minime la limba și literatura română și matematică.

Este evident că asistăm la o degradare continuă a sistemului educațional românesc, din care elitele zboară imediat. Cei mai buni absolvenți de liceu nici nu mai rămân să studieze aici, ci pleacă direct la burse în străinătate, iar, dacă nu o fac direct din liceu, pleacă în mod sigur în primii ani de facultate.

Dar nu numai la nivel "entry" sunt probleme. România a început deja să "exporte" manageri în țările din jur, asta în condițiile în care economia românească înregistrează o lipsă acută de abilități manageriale.

În aceste condiții, se preconizează o criză semnificativă de forță de muncă bine calificată și, în consecință, bine plătită, care să poată ține în spate un sistem de pensii și asigurări sociale decent. Situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât viitorul este al unei societăți tehnicizate și informatizate care necesită o înaltă calificare.

România stă foarte prost la indicatorul "studii superioare", în prezent numai 1,4 milioane de români având o diplomă universitară, adică 6%. Spre comparație, în unele țări acest procent ajunge la 30%. Nici nu are rost să mai discutăm despre calitatea învățământului superior, care rămâne în continuare slabă, deși în anumite domenii se poate constata o oarecare îmbunătățire. Din acest punct de vedere, România este rămasă foarte mult în urmă și îi va fi extrem de dificil să recupereze diferența, fiindcă nici celelalte țări nu stau pe loc.

Din acest punct de vedere, România se va vedea într-o postură ingrată peste câțiva ani când va înceta să mai fie competitivă pe piața muncii. De altfel, nici acum piața muncii de la noi nu este foarte grozavă. Profesioniștii sunt greu de găsit și din ce în ce mai scumpi deoarece au aflat valoarea lor și solicită recompense pe măsură, mai ales că știu că sunt foarte puțini. Companiile sunt nevoite să investească mii de euro în traininguri și pregătiri tocmai pentru că cei care vin de pe băncile școlii nu sunt deloc pregătiți pentru piața muncii. Așa cum am mai spus, învățământul românesc produce în continuare "pe stoc", nefiind deloc adaptat la piața muncii. Specializările se decid în funcție de cadrele didactice existente, nu de ceea ce este nevoie în economie și, mai ales, de "succesul" presupus al unor categorii. Astfel, avem acum promoții în exces de economiști - care habar n-au de economia de piață, în cel mai bun caz știind doar să facă 2-3 înregistrări contabile - sau juriști care nu au unde să profeseze și atunci ajung comis-voiajori.

Zona rurală, victima lipsei de dezvoltare

O altă problemă îngrijorătoare o constituie populația rurală vitregită din mai multe puncte de vedere. În primul rând, după 1990 accesul la educație și informație al celor din mediul rural s-a restrâns din ce în ce mai mult. De bine, de rău, în vremea comunismului în fiecare sat era un "cămin cultural" unde se dădeau filme sâmbăta și duminica (înainte de nunți) și exista o bibliotecă publică decent dotată.

În al doilea rând, diferențele între sat și oraș s-au accentuat foarte mult în ultimii ani, mai ales în zonele de sud ale țării. Dacă în linii mari gospodăriile din zona urbană au început să fie dotate relativ decent grație creditării, în zona rurală situația este destul de dificilă. Nu doar gospodăriile nu sunt dotate, dar și infrastructura este deficitară. Drumurile comunale și intrajudețene sunt sub orice critică, ceea ce îngreunează dezvoltarea.

În zona rurală trăiește aproximativ 47% din populație și ea produce numai 8% din PIB. Veniturile din zona rurală sunt mult sub media pe țară. Circa 1,8 milioane sunt pensionari CAP cu venituri în jurul a o sută de lei pe lună și încă tot pe atât care nu figurează cu nici un venit, doar cu ce câștigă din munca agricolă. Nu e de mirare că predomină autoconsumul și de aici se extrag cei mai mulți emigranți. Există comune întregi în care toată populația aptă de muncă este emigrată.

De altfel, gradul de dezvoltare este complet inegal. Bucureștiul și Timișoara sunt orașe aproape occidentale (prost administrate, dar asta este altă problemă), Iașiul, Brașovul și Clujul încearcă să recupereze, în vreme ce alte orașe, altădată importante în economie, decad pe zi ce trece, unul dintre cele mai triste exemple fiind Craiova. De altfel, în general orașele-feudă sunt subdezvoltate și ocolite de investiții.

Desigur, dezvoltarea uniformă este o utopie, până și în țările dezvoltate ca Franța și Germania existând mari diferențe de dezvoltare, însă în România extremele sunt la două secole distanță.

Desigur, toate aceste probleme sunt complexe și nu există soluții-miracol. Însă ele trebuie luate neîntârziat în discuție și identificate soluții de limitare a diferențelor. Polarizarea excesivă duce în timp și la o polarizare socială care va genera costuri suplimentare.

Ținând cont de acești indicatori, situația demografică este extrem de îngrijorătoare din perspectiva dezvoltării României pe termen mediu și creează îngrijorări suplimentare în ceea ce privește evoluția economiei în viitorul nu foarte îndepărtat.

Publicat în : Economie  de la numărul 36

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: