Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Adio, dar rămân cu tine pân' la anu'

Cristian BANU

Recenta escaladare a neînțelegerilor dintre partenerii din Alianța D.A. pare să excludă orice posibilitate de colaborare între liberali și democrați și să împingă lucrurile către alegeri anticipate și reconfigurarea spațiului politic. Dar asta se va întâmpla cel mai devreme anul viitor, după integrare. Deocamdată, fiecare partid încearcă să-și afirme cât mai clar o identitate proprie.



Momentul nu este unul foarte bine ales. Fostul partid-stat se află în pragul dezintegrării. Certurile în sânul actualei puteri le dau însă speranțe și, în loc să se schimbe ceva în PSD, acest partid îngheață într-un status- quo care nu folosește practic nimănui. Cel mai probabil se va pune batista pe țambal și membrii săi vor rămâne strâns uniți în jurul actualei conduceri, ațâțați de mirosul puterii care se prefigurează la orizont. Fiindcă, în mod paradoxal, PSD va ajunge aproape obligatoriu la guvernare fiindcă nici PNL, nici PD nu vor fi capabile să guverneze singure. Un recent sondaj (deși făcut de un institut necunoscut până acum pe piața sondajelor de la noi, CIVIS, din Republica Moldova, cifrele par a fi în concordanță cu evoluțiile scenei politice) dă pentru cele trei partide scoruri relativ apropiate (27% PD și PPCD, 25% PNL și 20% PSD). Cum între PD și PNL nu pare să mai existe posibilitate de colaborare, Alianța dezintegrându-se atât în plan local (deja protocolul a fost anulat în câteva județe), cât și la nivel național, singurul partener posibil pentru oricare dintre cele două partide este PSD.

 

Ofensiva liberală

 

Tăriceanu însuși a pornit la ofensivă, cu o bărbăție pe care nu prea o arătase până acum. În cazul în care liberalii marșează pe acest discurs "anti-FSN", au toate șansele să capaciteze societatea civilă și electoratul urban și să preia în folos propriu electoratul de bază al Alianței. Marele avantaj al liberalilor față de democrați este că ei posedă un electorat propriu, un electorat care le rămâne fidel în ciuda gafelor și erorilor făcute la guvernare (și în lipsă de alternativă reală). De asemenea, liberalii pot capacita electoratul defunctului PNȚCD și electoratul maghiar (respins de discursul naționalist al democraților), printr-o preluare a discursului Convenției Democrate și al Alianței Civice, un discurs rămas în picioare atâta vreme cât problemele rămân în vigoare.

Ceea ce rămâne însă de văzut este reacția electoratului la o eventuală refacere a FSN. Deocamdată, această refacere este mai degrabă ghicită, întrezărită, o evoluție logică, decât o realitate, și nu este deloc exclus ca pesediștii să-i tragă o păcăleală lui Băsescu, lăsându-l cu ochii în soare așa cum l-au lăsat țărăniștii. În principiu, este posibil ca reacția să fie pozitivă, însă este cert că o parte dintre actualii fani ai lui Băsescu nu vor agrea această mutare. Ceea ce este cert este că avem o poziționare clară: liberalii contra feseniștilor.

Conform unui sondaj recent, în cazul unei candidaturi separate, doar 30% dintre alegătorii Alianței D.A. ar vota cu PNL, restul cu PD. Ținând cont că per total sunt circa 50%, rezultă că PNL ar rămâne cu aproximativ 15% din electorat, adică exact cât avea în 2004. Asta înseamnă că, în fapt, PNL dispune de un electorat propriu, fidel, care i-a rămas aproape în ciuda erodării inevitabile datorate guvernării. În urma recentului scandal de la CNSAS, legătura PNL cu societatea civilă "militantă" s-a întărit, lucru ce nu poate fi decât benefic, deoarece este vorba de vectori de imagine foarte importanți, cu audiență puternică în rândul electoratului de bază al Alianței "Dreptate și Adevăr". Dacă își joacă bine cărțile, PNL își poate crește cota în rândul acestui electorat și poate capacita electoratul autentic de dreapta, crescând organic până la un nivel de 20-25%. Desigur, acest lucru nu va fi posibil dacă o trompetă precum Ludovic Orban mai este păstrată în prim-plan. Este adevărat că el reprezintă o contrapondere la discursul lui Traian Băsescu, numai că "targetul" liberalilor este cu totul altul și acesta nu gustă mitocănii de joasă speță. Nu poți să te adresezi elitei cu discursuri de bodegă.

 

Repoziționarea PD

 

De partea cealaltă, Partidul Democrat nu mai pare interesat de electoratul original al Alianței. PD pare a se îndrepta către voturile lui Ion Iliescu și Vadim Tudor. Lipsit de identitate certă, partidul prezidențial îmbrățișează orice idee populistă pe care o abandonează de îndată ce "poporul" nu mai pare interesat de ea.

Așa s-a întâmplat la alegerea Consiliului de Administrațieal TVR când, după ce PNL și PD căzuseră de acord asupra componenței acestuia, dintr-o dată, la un semnal de la Cotroceni, PD a renunțat la idee. La fel s-a întâmplat cu demiterea lui Adrian Năstase și Nicolae Văcăroiu din fruntea Camerelor Parlamentului, când, brusc, președintele a decis că "nu mai reprezintă o prioritate". Acum, președintele se simte "îndepărtat atât ca distanță, cât și ca preocupare" de CNSAS, deși lucrătura este clară.

De altfel și preocupările prezidențiale țin mai degrabă de elemente de imagine decât de preocupările reale ale populației: criza ostaticilor, podul de la Mărăcineni, Valea Oltului, o politică externă orientată spre SUA, țară care ține mai puțin cont de democrație, libertățile civile sau performanțele economice dacă i se susțin interesele, ceea ce România face cu brio în Irak sau Afganistan, în condițiile în care totuși principalele fonduri vin din partea Uniunii Europene, numai că aceasta are prostul obicei de a impune niște criterii draconice.

Din acest punct de vedere, Traian Băsescu și PD au punctat decisiv la imagine, mai ales în condițiile în care Tăriceanu nu este deloc charismatic și este mai mereu prins pe picior greșit. Din punct de vedere politic, Traian Băsescu are succes. Din păcate însă pentru domnia sa, partidul din care a plecat nu are deloc credibilitate, președintele acestuia având un nivel de încredere comparabil cu "decedatul politic" Adrian Năstase.

PD a crescut de la circa 7-10% la aproape 30%. O creștere foarte mare, datorată exclusiv președintelui Băsescu. Dincolo de acesta, nu există nimic. Liderul teoretic al partidului are același nivel de încredere cu Adrian Năstase, ceea ce spune foarte mult despre capacitatea reală a acestui partid. Iar ceilalți lideri nici nu apar în sondaje. PD se îndreaptă în special către electoratul nehotărât, cel care nu este interesat de dezbateri politice, dorind și așteptând soluții "miraculoase". În acest sens se îndreaptă discursul politicienilor democrați, un exemplu recent fiind solicitarea imperativă a lui Boc către ministrul Muncii de a "mări pensiile pentru cei 1.300.000 de oameni cărora recalcularea nu le-a adus nici un câștig", de parcă scopul recalculării era de a aduce câștiguri, nu de a rezolva nedreptăți flagrante.

Creșterea PD vine din zona debusolată a PSD, fiind în principal electoratul fost al lui Ion Iliescu, precum și o parte din electoratul lui Vadim Tudor, dezamăgit de oscilațiile Tribunului, dar prea "intelectual" pentru a alege un Gigi Becali.

PD este foarte vulnerabil în momentul de față. El este un uriaș cu picioare de lut. Existența lui este legată de o singură persoană, Traian Băsescu, restul liderilor săi fiind percepuți mai degrabă ca niște păpuși manevrate de la Cotroceni. Din această cauză, Partidul Democrat poate fi anihilat prin anihilarea lui Traian Băsescu. Iar acesta și-a ostilizat deja 90% din mass-media și societatea civilă.

 

Refacerea FSN?

 

Ținând cont că PD și PSD au avut întotdeauna poziții relativ similare vizavi de anumite subiecte, cum ar fi proprietatea, Securitatea, fosta nomenclatură, pare inevitabilă o apropiere între cele două partide. În definitiv, spargerea FSN-ului inițial s-a produs datorită unor probleme personale între Petre Roman și Ion Iliescu, nu datorită unor divergențe ideologice. Ulterior, rivalitatea a fost preluată de urmașii liderilor originali, Traian Băsescu și, respectiv, Adrian Năstase. În momentul de față, Petre Roman și Ion Iliescu se înțeleg din nou ca-n prima tinerețe, Adrian Năstase a ieșit din joc, iar Traian Băsescu are "un mare respect" pentru Ion Iliescu. Din acest punct de vedere, nu prea mai există nici o piedică în refacerea FSN-ului inițial.

În plus, Traian Băsescu are nevoie neapărat de un partid cu o bună organizare, PD-ul fiind complet lipsit de structuri puternice, de un aparat de partid puternic, ca să nu mai vorbim de lideri credibili, Boc și Videanu fiind la categoria "și alții" în sondajele de opinie. Traian Băsescu a încercat să obțină o astfel de organizație de la PNL, însă lipsa lui de diplomație și incapacitatea de a lucra în echipă au dus la exasperarea liberalilor și la imposibilitatea continuării colaborării. Acum, "scheletul" poate fi oferit de PSD, un partid care are o criză majoră la vârf, nici unul dintre lideri neavând o legitimitate și o putere reală în partid și care s-ar preda de bună voie președintelui în schimbul puterii.

Asocierea cu PSD-ul "reformat" apare astfel ca normală și logică, ținând cont de afinitățile dintre cele două grupări, mai ales în condițiile în care PSD este acum un partid în derivă, lipsit de "farul călăuzitor". Ea este oarecum forțată și de recenta poziționare a liberalilor, care au accentuat discursul anticomunist și anti-Securitate, intuind aici un călcâi al lui Achile. Și se pare că au nimerit bine, de vreme ce l-au pus în dificultate, pentru prima oară. Reacția președintelui, de respingere a nominalizării liberalilor la ministeriatul lăsat liber de Olteanu sună a un "ba pe-a mătii" absolut surprinzător. Până acum, în războiul dintre democrați și liberali președintele avea întotdeauna o replică acidă, calculată, superioară, și liberalii păreau niște puberi prinși cu țigara în școală. Reacția neașteptată a lui Băsescu sugerează că, pentru prima dată, liberalii au preluat inițiativa, punându-i pe democrați în situația de a se apăra. Iar faptul că președintele este prins pe picior greșit și reacționează greșit a fost demonstrat și la ședința de bilanț a SRI când președintele a lansat niște soluții cel puțin hilare. Deja lumea îi spune "Băsecu". Se pare că în viitor, lupta se va da între liberali și FSN.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 36

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: