Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Wi-Fi la pachet

Florin STAN

În materie de internet, cel mai cool lucru ar fi un hot spot wi-fi portabil. Atunci când aveți nevoie de acces la internet instantaneu, nu va mai fi nevoie să căutați o cafenea care oferă internet wireless sau să plătiți câteva zeci de dolari la un hotel. Internetul wireless este o afacere din ce în ce mai atractivă, iar în SUA primăriile se întrec în a oferi cetățenilor internet cât mai ieftin sau, dacă se poate, gratuit.



În schimb, va trebui să călătoriți împreună cu o cutie. Pe care, dacă o legați la o sursă de curent, de pildă la automobil în priza brichetei, veți avea acces imediat la internet, dumneavoastră și oricine pe o rază de 200 de metri.

Da, asemenea cutii există și ele sunt produse de companii ca Kyocera, Junxion sau Top Global și sunt într-adevăr atât de senzaționale precum par. Deocamdată, articolul este atât de nou încât nu are un nume standardizat. "HotSpot portabil" este descriptiv, însă greoi. "Cellular Gateway" este prea criptic. Termenul folosit de Kyocera, "Router Mobil", este la fel de bun ca oricare altul.

Înainte de a vă gândi că ați ajuns deja în raiul internetului, trebuie să înțelegeți însă că aceste cutii nu funcționează singure. Fiecare dintre ele necesită utilizarea unei cartele de acces la internet de la una dintre companiile care furnizează servicii 3G. Cutia face doar serviciul de retransmitere a conexiunii nu doar la laptopul respectiv, ci sub forma unei conexiuni wireless de care pot beneficia toate computerele din jur.

Cu ajutorul acestor carduri puteți intra online oriunde doriți și aveți parte de semnal GSM: în taxi, autobuz, într-o sală de așteptare. În SUA, deja în marile orașe viteza este acceptabilă, la nivelul uneia DSL sau prin cablu la 400-700 kbps. În alte zone accesul este posibil, însă viteza de transfer este similară cu cea a unei linii dial-up obișnuite. De asemenea, un alt inconvenient este că viteza de încărcare (upload) este mai mică decât viteza de descărcare (download).

Evident, întrebarea care se pune este - dacă tot ai internet 3G, la ce bun să mai folosești o cutie Wi-Fi?

În primul rând, cu ajutorul unei asemenea "cutii" puteți conecta echipamente care nu sunt prevăzute cu sloturi pentru carduri - da, există multe modele de laptop care nu au prevăzut așa ceva - sau chiar echipamente desktop, care nu au dispozitive wireless. Pentru echipamentele care nu au placă de rețea wireless, "cutia" posedă ieșiri pentru rețea clasică (Kyocera are patru, Junxion două și Top Global are una).

În al doilea rând, deocamdată internetul 3G este foarte scump. Chiar și în SUA, un astfel de plan costă de la 60$ în sus sau chiar mai mult dacă nu este legat de un plan de voce. Un astfel de cost este foarte ridicat pentru un singur utilizator. Ținând cont însă că astfel se pot conecta oricâte computere pe o rază de 200 metri, costul unui astfel de abonament poate fi împărțit între 10-20 de computere. La noi, singurii care oferă astfel de servicii sunt cei de la Vodafone, prețul unui abonament fiind de 35$ pentru un pachet de 500 MB incluși și o viteză de transfer de 384 kbps în zona de acoperire 3G și până la 56 kbps în celelalte zone.

În SUA, aceste "cutii" au devenit foarte atractive pentru companiile de transport care încep să instaleze așa ceva în trenuri și autobuze. Însă un router mobil își găsește utilitatea oriunde, chiar și la birou în cazul căderii liniilor de tensiune.

Deja mulți americani au început să renunțe la abonamentele DSL sau cablu. În loc să plătească de două ori pentru același serviciu, preferă să utilizeze internetul mobil atât acasă, cât și pe drum de la sau spre birou.

 

Și Google este interesat

 

Încă din octombrie anul trecut, Google a lansat o ofertă pentru acoperirea orașului San Francisco cu o rețea wireless, ca răspuns la solicitarea primarului acestui oraș, Gavin Newsom. Nu este foarte clar când va fi dat publicității rezultatul licitației, însă San Francisco, la fel ca multe alte orașe americane, este foarte interesat de accesul la internet prin rețele wireless.

Intenția Google de a oferi internet gratuit, deși s-a spus că este o ofertă care se va limita la acest oraș, compania neavând interes să dezvolte și alte parteneriate în acest sens, a stârnit firesc reacții contradictorii. În primul rând, sunt mulți care se arată îngrijorați de protecția datelor private, mai ales că San Francisco este un oraș cu o bună tradiție în ceea ce privește suspiciunile de acest gen.

În al doilea rând, sunt și cei care spun că oferta Google va avea darul de a scoate din amorțire industria telecom, care până acumnu a fost interesată de dezvoltarea internetului și nici nu a fost prea sensibilă la argumentele de preț.

Oferta Google ar putea modifica modelul de afaceri al ISP-urilor. Să ne amintim că și la noi, într-o perioadă, Connex oferea acces gratuit la internet prin dial-up abonaților săi, situație care a dus la ieșirea de pe piață a numeroase companii mai mici.

Desigur, internetul gratuit va avea probabil multe limitări, legate de viteză sau transfer de date, încă cel mai posibil el va furniza un serviciu minimal, iar cei care au nevoie de mai mult vor plăti ca și până acum. Se configurează astfel un nou model de servicii: serviciul de bază este gratuit și, dacă vrei mai mult, plătești suplimentar.

Desigur, în acest context, cuvântul "gratuit" este problematic, fiindcă nici măcar o corporație precum Google nu-și poate permite să susțină pe gratis un asemenea proiect. San Francisco va fi folosit de Google pentru testarea unor aplicații și servicii noi. Astfel, per ansamblu, beneficiile probabil că vor depăși inconvenientele.

Pentru alții însă, extinderea Google o face să semene cu Microsoft, existând multe voci care afirmă că Google este noul Microsoft.

 

Accesul internet gratuit

 

Știm cu toții că nu există nimic gratuit pe lumea asta și că, într-un fel sau altul, totul se plătește. Întrebarea care se pune este dacă accesul internet gratuit este unul dintre serviciile cu adevărat necesare. Părerea mea este că internetul gratuit nu are cum să facă rău. Cei care sunt "addicted" sau "heavy users" vor avea oricum nevoie de produsele "premium" și vor plăti pentru asta.

Cred că mai degrabă asta ar trebui privit ca un serviciu returnat de societate din taxele și impozitele plătite. Sincer, prefer ca primăria să cheltuiască banii din taxele mele oferind net la "tot cartierul" decât pe înlocuirea bordurilor, de exemplu, operațiune care se repetă cu obstinație în fiecare primăvară.

Pe măsură ce societatea evoluează, "pachetul de servicii sociale" crește. Așa cum, raportat la secolul XIX, muncitorii lucrează acum doar 8 ore, au concediu plătit, beneficiază de servicii medicale gratuite (well, e o altă discuție) nu văd de ce nu s-ar adăuga și internetul gratuit la această ofertă de servicii.

Faptul că va exista un grup de firme care va profita nu este nici o problemă, atâta vreme cât acest lucru se face transparent.

Desigur, se poate replica prin faptul că lucrurile gratuite (sociale, administrative, birocratice) venite de la cei care "tre' să ne dea" au întotdeauna costuri mult mai mari decât cele plătite individual (prin individ înțelegând fie o persoană fie o firmă, fie un grup oarecare organizat).

Până la urmă, depinde de raportul real dintre costuri și beneficii. În ceea ce privește beneficiile accesului la internet, nu cred că mai este nevoie să dezvoltăm. Deci totul se reduce la costuri.

Publicat în : Tehnologie  de la numărul 35

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: