Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Repoziționarea partidelor în sistem

Ana-Maria TĂNASE

Noul joc de forțe inițiat de PD, de de-structurare a principalelor partide din coaliția guvernamantală, poate fi interpretat ca un semnal de schimbare a configurației de partide/alianțe într-o viitoare competiție pentru putere.



Paradigma de analiză folosită: tipologia sistemelor de partide (Giovanni Sartori)

 

Pentru a înțelege paradigma de interpretare folosită în acest articol, voi prezenta succint una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Giovanni Sartori, "Parties and Party Systems: A Framework for Analysis" (Cambridge, Cambridge University Press, 1976), devenită piesă de referință în teoria clasică a partidelor. Încă de la început trebuie spus că autorul a luat în considerare numai partidele semnificative, relevante pentru viața politică, adică acele formațiuni cu potențial de coaliție sau cu potențial de șantaj, care pot participa la guvernare, respectiv pot conta în opoziție.

În opinia autorului, relevanța unui partid în sistem se măsoară nu numai prin distribuția relativă a puterii sale în cadrul sistemului (pragul electoral raportat la intenția de vot exprimată), ci mai ales prin valoarea poziției pe care o deține acel partid pe axa stânga/dreapta. Din acest punct de vedere, autorul face distincția între puterea electorală a unui partid, măsurată prin numărul de mandate alocate în Parlament și puterea efectivă pe care o poate exercita acel partid în decursul actului de guvernare. Prin urmare, în cadrul unui sistem multipartidist, contează acele partide care întrunesc condițiile de fezabilitate pentru a intra în cadrul unei coaliții guvernamentale. Aceste condiții sunt de fapt criteriile prin care un partid își definește potențialul de coaliție sau de șantaj în cadrul unei structuri de guvernare. Sartori recunoaște faptul că această distincție este valabilă doar pentru acele partide acceptabile și permisive din punct de vedere ideologic să intre în cadrul unei coaliții. Partidele antisistem sunt excluse din această clasificare, potențialul lor de coaliție provenind exclusiv din puterea de a se afla permanent în opoziție.

Demersul analitic al lui G. Sartori se bazează pe distincția dintre două tipuri de pluralism moderat vs. pluralism polarizat, cu ajutorul cărora autorul definește opt categorii de trăsături, prin care cele două tipologii de sisteme partidiste se opun una celeilalte:

1. Într-un pluralism moderat, nu există partide antisistem. Există o singură opoziție care este văzută ca o alternativă la partidele aflate la guvernare. Într-un pluralism polarizat, există partide antisistem care se opun nu atât partidelor aflate la guvernare, cât sistemului de partide în sine.

2. Într-un pluralism moderat, există o singură opoziție, aptă să se constituie într-o alternativă la guvernare. Partidele sunt apropiate din punct de vedere ideologic, în sensul că nu atât de mult tiparul ideologic la care se raportează este important, cât poziționarea în centrul politic. Apropierea dintre ele este atât de mare încât distincțiile de stânga și dreapta contează doar în măsura în care ele întrețin competiția (aproape egală) dintre partide: unul se află la putere, celălalt în opoziție, dar pozițiile pe care le dețin la un moment dat se pot inversa. Mai mult, oricând cele două formațiuni își pot uni forțele să formeze un guvern de coaliție. Într-un pluralism polarizat, partidele sunt foarte depărtate din punct de vedere ideologic, opozițiile sunt bilaterale și se exclud reciproc.

3. Într-un pluralism moderat, fiind foarte apropiate unul de celălalt, partidele ocupă centrul competiției politice; aici este locul unde se desfășoară toată lupta politică, pentru că nu contează atât opiniile de centru cât poziționarea în centrul de deținere a puterii. Într-un pluralism polarizat, centrul metric al sistemului politic este ocupat de partidele antisistem. Ocupația fizică a centrului plasează aria centrală a sistemului politic în afara competiției politice (asta în măsura în care există competiție politică).

4. Într-un pluralism moderat, din cauza apropierii ideologice dintre cele două partide, polarizarea spectrului de opinie publică este foarte slabă, votanții fiind destul de fluctuanți în opțiunile pe care și le exprimă pentru cele două formațiuni. Într-un pluralism polarizat, spectrul opiniei publice este polarizat, clivajele sunt foarte adânci, iar legitimitatea sistemului în sine este pusă sub semnul întrebării.

5. Într-un pluralism moderat, tendințele centripete configurează formatul și competiția din sistem, confirmate prin mandate (destinate procesului de legiferare) și nu prin reacții electorale. Într-un pluralism polarizat, Sartori vorbește despre prevalența probabilă a tendințelor centrifuge asupra celor centripete. Direcția caracteristică a sistemului este slăbirea centrului și pierderea constantă de voturi la unul din capetele extreme sau la ambele.

6. Într-un pluralism moderat, structurarea ideologică este cea tipică a unei mentalități empirice și pragmatice, unde principiile și politicile programatice se poziționează în funcție de clivajele socio-economice prezente în societate. Ceea ce contează este competiția rațională dintre politici și nu opiniile exprimate. Într-un pluralism polarizat, tiparele ideologice sunt congenitale, ele devin sistemul natural de canalizare a societății politice. Sistemul dobândește un interes împuternicit cu propagarea unui anumit tipar ideologic, din cel puțin două motive: a) dacă partidele trebuie percepute și justificate prin individualitatea lor, este necesară o abordare pragmatică a semnelor lor distinctive; b) majoritatea partidelor sunt grupuri relativ restrânse, a căror supraviețuire este asigurată cel mai bine atunci când succesorii lor sunt îndoctrinați. Așa se și explică de ce partidul cel mai numeros are șanse să-și creeze "o suită".

7. Într-un pluralism moderat, există coaliții alternative la guvernare: partidele/partidul aflate în opoziție câștigă puterea și trimit/ trimite celelalte partide în opoziție. Într-un pluralism polarizat, funcționează o mecanică specială a schimbărilor guvernamentale a politicilor bazate pe opoziție. Partidul/partidele aflat/aflate în centru nu se expun schimbărilor. Ele constituie pivotul central al oricărei majorități guvernamentale, orice alternanță fiind exclusă din oficiu. În schimb, găsim o "schimbare periferică" care constă în guvernarea permanentă a unor partide care abia dacă își schimbă partenerii cu cei aflați în imediata lor vecinătate.

8. Într-un pluralism moderat, accentul cade pe competiția politică și competitivitate, ceea ce înseamnă atât distanța dintre competiție, cât și regulile minime ale unei competiții (cinstite și de încredere reciprocă). Ofertele care se măsoară sunt relativ egale și nu putem vorbi de un control monopolist al vreuneia dintre ele. Într-un pluralism polarizat, starea politică se definește prin "politica de supralicitare" sau de supraofertă a unui partid sau grup de partide. Nu putem vorbi despre competiție politică, ci despre un control monopolist al pieței politice, unde un partid sau un grup de partide își supraevaluează constant oferta, iar politica rezultatelor supralicitante se bazează pe un "dezechilibru inflaționist".

 

Tendințe și premise de repoziționare a partidelor din sistemul românesc

 

În actualul sistem de partide românești, asistăm la o bipolarizare excesivă a opțiunilor, pe de o parte, reprezentate de Alianța PNL-PD, iar, pe de altă parte, de către PSD. Cu toate acestea, apropierea ideologică dintre cele două formațiuni nu creează premisele favorabile unei distanțări excesive care să permită ocuparea centrului de către un partid cu tendințe extremiste.

    Numărul aproape egal de mandate deținute de către cele două partide în Parlament a generat o creștere artificială a potențialului de coaliție/de șantaj a partidelor mai mici, PC și UDMR, pe de o parte. Pe de altă parte, au marginalizat PRM, excluzându-l din competiția politică.

În campania electorală, atât UDMR, cât și PC/PUR se apropiau foarte mult prin retorică și prin program de tipologia partidelor catch-all. Fără îndoială, asta le făcea mai apte să intre într-o coaliție guvernamentală, fie că invitația ar fi venit din partea PSD, fie din partea Alianței PNL-PD. Prin urmare, nici nu le-a fost prea greu să-și adjudece potențialul de coaliție și să-l folosească și ei ca instrument de șantaj pentru câștigarea unor privilegii conferite de putere, alături de A.D.A., asta în condițiile în care, în timpul campaniei electorale, susținuseră PSD și liderii săi. Consecința este firească: cu cât partidele mici sunt mai puține și scena politică tinde să se polarizeze tot mai mult, formațiunea politică câștigătoare (A.D.A.) caută să le atragă de partea sa, pentruca celălalt partid, care tinde să-i amenințe puterea, să nu se coalizeze cu acele partide mici și să schimbe raportul de forțe. UDMR și PC știau acest lucru, de aceea nu au mai fost dispuse să ofere un sprijin aproape gratuit și necondiționat la guvernare, așa cum făcuseră în timpul guvernării PSD. Cele două partide mici au învățat din experiența trecută că, atâta timp cât centrul politic va fi ocupat doar de două partide, potențialul lor de șantaj în interiorul unei coaliții va fi atât de puternic încât ele vor constrânge permanent formațiunea aflată la putere să împartă cu ele privilegiile guvernării și autoritatea luării deciziilor.

 

Stimularea potențialului de coaliție: un posibil scenariu

 

În ultimele săptămâni, am asistat la o deplasare de forțe generate de Partidul Democrat. Dacă până acum crizele erau preponderent declanșate dinspre Cotroceni pe relația premier-președinte sau Executiv-Președinție, în acest moment asistăm la o "retragere în matcă" a potențialului de leadership al partidelor. Lupta nu se mai desfășoară la nivelul actorilor, ei devin doar niște instrumente de remodelare structurală a forțelor dintre partide. Mijlocul predilect de "măsurare a mușchilor" este dezvoltarea unor tematici fără șanse de finalizare, din cauza diversității punctelor de vedere și mai ales a intereselor pe care le angrenează. Tema fuziunii dintre PNL și PD a fost primul mobil al declanșării competiției structurale din interiorul coaliției, care, cum era și firesc, trebuia să fie reactivată din miezul ei: reconfigurarea statutului Alianței, ca formațiune și ca opțiune ideologică.

Ultimatumul dat de PD prin prezentarea unui calendar al fuziunii a fost, fără îndoială, o capcană întinsă PNL. Liderii PD știau că gruparea Tăriceanu-Patriciu nu va accepta nici în ruptul capului renunțarea la orientarea liberală și afilierea la doctrina populară, așa cum dorea PD. Refuzul PNL a fost de fapt un mesaj întors de PD spre propriul electorat: PNL este cel vinovat de o prezumtivă pierdere a capitalului electoral și, în final, de eșecul proiectului Alianței. În plus, cazul Patriciu acționează ca o "dinamită cu ceas" între cele două grupări din PNL și, în cazul unei prezumtive condamnări, este posibil ca gruparea moderată Stoica-Mona Muscă să încerce o răsturnare a conducerii PNL.

Atacurile directe ale președintelui PC, Dan Voiculescu, la adresa președintelui Traian Băsescu nu au făcut decât să dea mai multă "apă la moară" liderilor PD care, în eventualitatea unei apropieri electorale dintre PC și PNL, să poată să-și atragă masiv o parte din electoratul PNL.

Cea mai vizibilă confruntare de forțe rămâne însă cea dintre PD și UDMR. Scânteia a fost declanșată în momentul când senatorul UDMR Gyorgy Frunda a promovat la Consiliul Europei o rezoluție legată de drepturile culturale ale minorităților și de necesitatea redefinirii statului național român ca unul multicultural. Toate acestea au culminat cu declarațiile senatorului care și-a explicat poziția adoptată în calitate de minoritar și nu de reprezentant al Guvernului României. Reacțiile nu au întârziat să apară. Președintele PD, Emil Boc, a condiționat retragerea lui Gyorgy Frunda din APCE de retragerea UDMR de la guvernare. De cealaltă parte, atât Marko Bela, cât și Gyorgy Frunda și-au adâncit retorica naționalistă amintind de opoziția acestora legată de art. 1 din Constituția României sau de faptul că partidele din coaliție nu au ajuns încă la un acord în ceea ce privește statutul minorităților.

Actualele contre, pe de o parte, dintre PD și PC și, pe de altă parte, dintre PD și UDMR, au slăbit potențialul de coaliție/șantaj al celor două partide mici, ceea ce a condus la o "lărgire" a centrului politic. "Bulversarea" forțelor din interiorul centrului politic au plasat PD pe o poziție antisistemică, foarte apropiată de modul în care era văzut PRM de către celelalte partide.

Dacă înainte raportul era A.D.A. vs PSD, de o parte și de alta axei stânga-dreapta, cu PC și UDMR la centru, deplasarea masivă a PD în interiorul centrului și preluarea unor puternice atribute antisistem a slăbit puternic atât potențialul de șantaj al celor două partide mici, cât și potențialul electoral al celor două partide rămase la "capetele" axei stânga-dreapta, PSD, respectiv PNL. Dominarea centrului politic de către un singur (PD) și totodată aglomerarea altor partide în interiorul său (PC, UDMR, PRM) va da mai multă libertate partidului generator, în cazul de față PD, de a alege acele partide mici pe care le va antrena în formarea unei noi coaliții sau în negocierea majorităților parlamentare ulterioare. Opțiunea devine cu atât mai curajoasă în condițiile în care PD se află în alianță cu un partid plasat pe axa stânga-dreapta, respectiv cu PNL și în același timp trage după el un partid exclus până acum din competiția politică, aflat în opoziție, PRM, îndepărtându-le de centrul politic pe celelalte două - UDMR (în special) și PC.

Posibilul scenariu de forțe ar fi: PNL+PC (la dreapta), PD, cu sau fără PRM (la centru), PSD+UDMR (la stânga), încare centrul caută să câștige puterea plasându-se pe poziții adverse, de data aceasta, în raport cu două linii de competiție politică pentru putere, una plasată la dreapta axei politice, iar cealaltă la stânga. Trimiterea (deocamdată exclusiv la nivel discursiv) a UDMR în opoziție poate fi un prim semnal al unei posibile reconfigurări a spectrului politic românesc, având în centrul său, Partidul Democrat.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 35

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: