Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Convorbiri cu Mircea Malița: despre războiul caricaturilor

Virginia MIRCEA



V. M.: Un desen într-o publicație daneză a declanșat o criză numită "războiul caricaturilor". Nu e mult spus un război? Sau suntem pe cale să vedem început războiul civilizațiilor anunțat de Huntington? Ați scris împotriva lui, iar acum e citat peste tot.

M. M.: Criza e mare și are manifestări asemănătoare unui conflict major. De la sute la sute de mii de manifestanți mahomedani se întrunesc în Asia, Africa și chiar în Europa cerând vehement pedepsirea celor care l-au insultat pe profet. Sunt morți și răniți. Sunt închise sau incendiate ambasade și reprezentanțe comerciale. Interese de export ale unor țări occidentale sunt anihilate. Rareori o zdruncinătură ca aceasta a sistemului internațional. Este însă evidentă o confruntare în zona culturilor, și nu a civilizațiilor. Pentru Huntington civilizație și cultură sunt termeni echivalenți; în timp ce pentru europeni au sensuri diferite. În ceea ce mă privește, nu înțeleg bine evenimentele dacă nu disting ceea oamenii știu de ceea ce oamenii cred. Civilizația se construiește pe cunoștințe ferme, științifice, tehnice sau practice, care sunt universale. Există pe lume o singură civilizație, care are șanse mici să se bată în războaie interne de civilizație. Sunt vreo zece mii de culturi (a se utiliza întotdeauna pluralul) de o mare varietate, bazate pe credințe, valori, istorie, obiceiuri și alte diferențe specifice, care dau unor populații o personalitate și o identitate proprii.

 

Legătura între cultură și război e greu de făcut pentru că în accepția tradițională cultura e nobilă, pașnică, tolerantă, cultivă morala; în timp ce armele sunt produsul civilizației tehnice.

Așa ar fi la prima vedere, dar să distingem faptele de mitologii. Din 30 de războaie ce se desfășoară pe glob, numai 2-3 sunt interstatale, restul sunt interne, neconvenționale, identitare și deci culturale. Nu e nici o mirare: civilizația se construiește pe factori integratori. E adevărat că furnizează arme universale pentru cei care se bat, dar motivele sunt hrănite de factorii fragmentariști ai culturilor. Civilizația rămâne îndeobște rațională. Culturile pot deveni extremiste și pătimașe, încălzindu-se până la roșul violenței și jertfei sacralizate.

 

Dar, evident, sfidarea vine de la extremiștii islamici care proclamă un război sfânt.

Ca parte a culturii, unde figurează alături de ideologii, și ele bazate pe credințe, valori, opinii, religiile au calitatea de a transforma credința în fanatism și de a atribui divinității comanda unor acte intolerante, violente și extreme. Europa a trecut prin faza aceasta. A avut câteva secole de războaie religioase, care au culminat cu Războiul de 30 de ani, purtat între creștini, cu devastări și masacre greu de imaginat. După ce a produs revoluțiile științifice și tehnice, s-a ocupat de clădirea civilizației și de modernizarea bazată pe ideile raționale ale Luminilor. În secolul XIX adevăratul motiv al războaielor a ieșit la iveală și a reluat vechile războaie de dominație imperială ale antichității. Războaiele se nasc, indiferent de mantia lor culturală, din interese și tot pe baza intereselor pot fi stinse. Interesele sunt negociabile, credințele nu. Interesele pot fi explicate, credințele nu. Dacă extremiștii islamici flutură un steag religios, nu înseamnă că sub semnul lui nu stau interese legate de existență sau supraviețuire, în sensul acordat de ei vieții în lumea actuală, legitime și fezabile sau nu.

 

Să vorbim de "asimetria" situației celor două părți. Vedem într-un loc un tânăr cuprins de fervoarea cauzei, incendiind, oferindu-se în rol de justițiar lezat, gata să-și lege explozibilul de brâu, iar dincoace un amărât de caricaturist care își exercită dreptul la libertatea expresiei.

Pe primul l-ați descris bine. Evident crede, nu gândește. Dar oare cel de-al doilea nu face același lucru? Merg înapoi la momentul în care în Revoluția Franceză se redacta textul devenit clasic al Declarației Drepturilor Omului și Cetățeanului. Câțiva deputați ai Armatei Naționale au spus: să adăugăm răspunderile; declarația să fie a drepturilor și răspunderilor. Nu e nevoie... au replicat alții. Se înțelege: e vorba de cele două fețe inseparabile ale aceleiași idei. N-au avut dreptate. Într-un puseu contemporan de îmbrățișare a drepturilor individului, răspunderile și obligațiile au fost puse în surdină sau pentru unii au dispărut. Rousseau e ignorat de anarhiștii lumii occidentale. Au extremismul lor: nimic, nici o răspundere să nu limiteze libertățile. Deci candidul caricaturist ce crede cu putere în libertatea sa totală, nu reflectează la implicațiile gestului său. Desigur că n-a întrevăzut că ambasadele țării sale vor fi incendiate, că se va plăti aur pe capul său vinovat, că în jurul lui se vor închide fabrici cărora li se vor refuza bunurile și multe altele. Nici măcar nu a observat cu câtă grijă guvernele occidentale îi separă pe teroriști și extremiști de adevărata religie, pe care continuă să o respecte. Nu a înțeles că inutilul său desen va fi luat drept un pretext perfect al extremiștilor de a mobiliza o masă imensă de credincioși, transformându-l în simbol al atitudinii de sfidare a unei lumi față de alta. Înțeleg sensibilitatea unor societăți dominate de imagine și media care cred că orice atingere la libertățile fără răspundere este inacceptabilă. Cultura occidentală greșește dacă ia drept simbol al libertății de expresie o caricatură irațională lipsită de simțul răspunderii. Ar fi o simetrie să transformi caricatura în simbol de indignare și conflict ireductibil de cealaltă parte. Simbolurile au devenit și mai inflamabile și periculoase în lumea noastră, deși în istoria omenirii au fost deseori scânteia care a declanșat războiul și falsul motiv de a porni în el.

 

Să ne așteptăm la consecințe grave?

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''; mso-fareast-font-family: ''; mso-ansi-language: RO; mso-fareast-language: RO; mso-bidi-language: AR-SA">Se pare că nu. Deja atenția s-a deplasat la un alt război simbolic, declanșat de data aceasta de sunniții care au pângărit morminte sacre ale șiiților. La ora aceasta curge sânge și se comit grozăvii sub semnele urmașilor Profetului. În interiorul lumii islamice un război de o gravitate mai mare e pe punctul de a izbucni. El ar putea fi un război civil în Irak, unde stabilitatea apare și dispare ca Fata Morgana. Dacă s-ar extinde în lumea musulmană, unde mocnește, urmările ar fi mai dure decât lupta reformaților cu catolicii în secolul al XVII-lea.
Publicat în : Interviu  de la numărul 35

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: