Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Europa, în fața problemelor mileniului III

Răzvan MUSTEA

Una dintre cele mai profunde probleme cu care se confruntă Europa este lipsa liberalizării economice în unele dintre statele cele mai mari din Uniunea Europeană. Numeroși europeni cunosc anxietatea de a-și pierde locurile de muncă, fie din cauza competiției interne în UE, fie din cauza concurenței globale. Statele mari care stau la baza zonei Euro stagnează din punct de vedere economic și par deocamdată incapabile să accepte schimbările în direcția liberalizării necesare într-o lume a globalizării.



Piața muncii din Europa de Vest, invadată de estici

 

Invazia forței de muncă ieftine din Europa Centrală și de Est după extinderea UE reprezintă, desigur, una dintre îngrijorările principale ale cetățenilor membrilor mai vechi ai UE. Se știe deja că francezii, germanii și alți europeni sunt profund îngrijorați de invazia de instalatori și asistente medicale din Polonia, care au reușit să fenteze restricțiile legate de drepturile de angajare în UE, constituindu-se în furnizori de servicii independenți.

Ideea este că numeroși europeni cunosc anxietatea de a-și pierde locurile de muncă, fie din cauza competiției interne în UE, fie din cauza concurenței globale cu Asia, America Latină sau chiar SUA, unde câțiva dintre producătorii europeni de automobile au început deja să deschidă fabrici. Sectorul privat al Europei aproape că a încetat să mai genereze locuri de muncă încă din anii 1970 și 20 de milioane de europeni sunt șomeri, mulți dintre ei de lungă durată sau permanenți. În Italia, 38 la sută dintre subiecții unui sondaj de opinie realizat recent au răspuns unei firme germane de cercetare de piață că șomajul este cea mai presantă problemă socială. În Franța această cifră a ajuns la 58 la sută, iar în Germania, un procentaj îngrijorător de 81 la sută dintre subiecți împărtășește aceeași opinie. Statele mari care stau la baza zonei Euro stagnează din punct de vedere economic și par deocamdată incapabile să accepte schimbările în direcția liberalizării necesare într-o lume a globalizării, a piețelor competitive ale forței de muncă și a cerințelor de capital mobil care definesc economia.

O singură privire la tulburările sociale provocate de tinerii musulmani șomeri și fără adăpost în Franța reflectă una dintre consecințele tragice ale unei piețe a muncii rigide și exclusiviste. Fără locuri de muncă, integrarea imigranților și legătura lor cu restul societății nu au nici o șansă. Cea mai importantă problemă este modul în care Europa abordează subiectul pieței sale a muncii extrem de confortabile și al ajutoarelor sociale extensive, care vor trebui reduse considerabil dacă bătrânul continent vrea să facă față provocărilor viitorului.

Europenii țin la concediile lor de șase săptămâni - și cine n-ar face-o? - și nu le pasă prea mult de faptul că slujbele lor sigure nu sunt plătite suficient încât să le permită să aspire la case mai mari sau mașini mai scumpe. Impozitele ridicate pe venit și profit le asigură servicii de sănătate gratuite și învățământ gratuit, pensii publice și asigurări de șomaj. Este o viață confortabilă, dar permanent amenințată.

 

O populație în scădere și îmbătrânită

 

Dacă un european își pierde locul de muncă deoarece firma la care lucra a deschis o locație în India, este foarte puțin probabil ca el să-și găsească o altă slujbă. Iar sistemele generoase de pensii sunt amenințate de scăderea bazei demografice. Majoritatea statelor europene se micșorează și nu reușesc să-și întrețină cetățenii. Până în 2050, de exemplu, populația Italiei se va reduce de la 57 milioane la 45 milioane. Până în 2050, peste jumătate din populația Germaniei va fi peste 55 de ani. Imigrarea este, în Europa, o modalitate controversată de a suplimenta forța de muncă, pe măsură ce crește teama de o sporire a populației musulmane.

 

Constituția UE, o altă problemă

 

Am văzut recent unele consecințe uimitoare ale nemulțumirii multora dintre cetățenii europeni. În Franța și Olanda, cetățenii au respins Constituția Europeană (pentru care politicienii francezi au fost una dintre principalele forțe promotoare). Votul a fost unul împotriva unei UE pe care francezii o consideră o amenințare la adresa statului protector; pentru olandezi, teama de a-și pierde stilul de viață "tolerant" drept consecință a unei viitoare imigrări musulmane masive a jucat un rol important. Nici chiar faimoasa săptămână de lucru de 35 de ore a francezilor nu a reușit să aducă zâmbetul pe multe fețe. Deși salariile nu cresc, săptămâna de lucru mai scurtă oferă tuturor mai mult timp liber pentru a cumpăra și a cheltui. Rezultatul final este, inevitabil, că vor exista mai puțini bani pentru toate acestea.

Franța are nevoie de o piață a muncii mai flexibilă și costuri sociale mai reduse, care să permită o creștere a concurenței, a mobilității forței de muncă și să creeze mai multe locuri de muncă. Dar majoritatea cetățenilor francezi nu văd lucrurile în această lumină. Ei țin la siguranța locului de muncă; potrivit sondajelor de opinie, 70 la sută dintre ei consideră că slujba ideală este cea de funcționar public, adică o slujbă pe viață. Statul este încă văzut ca o sursă a tuturor lucrurilor, fie ele bune, fie rele. Din acest motiv, francezii tind să învinovățească politicienii și felul în care aceștia își fac datoria pentru declinul economic general. În același timp însă, ei învinovățesc UE. Resentimentele se concentrează în particular pe concurența noilor state membre UE din centrul și estul Europei.

Prestatorii independenți de servicii din Polonia și din alte state estice își deschid puncte de lucru în Franța și Germania, de la instalatori la montatori de gresie și faianță și până la măcelari; își oferă serviciile la jumătate de preț față de tarifele muncitorilor locali. Perspectiva a ceea ce se va întâmpla dacă și când Turcia va adera și ea la UE îi terifiază pe francezi.

 

Germania, precaută

 

Alegerile din Germania din toamna trecută au fost și ele un simptom al problemelor fundamentale - alături de eforturile mai degrabă haotice de a asambla o largă coaliție sub conducerea cancelarului Angela Merkel. Germanii sunt extrem de reticenți față de orice fel de incertitudine, după ce au trecut prin evenimentele din prima jumătate a secolului al XX-lea, incluzând prăbușirea guvernelor din perioada Weimar, dictatura nazistă și pierderea a două războaie mondiale.

O parte din problemele cu care se confruntă astăzi Germania o constituie dorința generală de securitate într-o lume schimbătoare și imprevizibilă. Ceea ce explică de ce muncitorii germani nu sunt dispuși să accepte reduceri ale pensiei și ale celorlalte ajutoare sociale generoase, și nici să renunțe la garanția unei angajări pe viață.

Atât Gerhard Schroeder, cât și Angela Merkel știu că aceste probleme trebuie abordate - un posibil motiv pentru care electoratul german a ajuns să-i respingă pe ambii. Cu doar trei zile înaintea alegerilor, 30 la sută din cetățenii germani nu erau hotărâți cu cine să voteze. În timpul mandatului, Schroeder a încercat să implementeze atât de necesarele reforme ale pieței muncii și ale sistemului social, și în consecință a devenit foarte nepopular.

 

Priviri spre viitor

 

Tentative de reformă au fost înregistrate în întreaga Uniune Europeană. Agenda Lisabona în special, adoptată la summitul ministerial din 2002, a constituit o încercare de a spori competitivitatea. Intenția a fost de fapt aceea de a transforma Europa într-un lider mondial în domeniul inovației industriale și tehnologice - care să depășească SUA până în 2010. Nu s-au înregistrat însă progrese notabile până în acest moment.

Uniunea Europeană cheltuie 46 la sută din bugetul propriu pentru subvenționarea agricultorilor. Pentru a face față globalizării, Tony Blair a îndemnat liderii europeni să elimine birocrația inutilă și a propus înființarea unui Fond UE pentru Globalizare. Propunerea a fost făcută în cadrul unei conferințe informale UE, la Hampton Court, Londra, iar ideea era aceea a înființării unui fond prin care UE să atenueze impactul globalizării - o propunere primită cu foarte puțin entuziasm de statele care ar urma să contribuie financiar, în principal Germania.

Problema însă, așa cum nota Wolfgang Munchau în Financial Times, este aceea că "UE are o platformă instituțională neadecvată pentru abordarea problemei globalizării. UE a devenit prea mare și prea puțin unită. Nivelul adecvat este cel al guvernelor naționale și al zonei Euro". În câteva domenii importante, între care reforma pieței muncii și reforma economică, nu există o politică unitară la nivelul UE. Aceste chestiuni sunt rezolvate de statele membre. Și, chiar dacă ar exista o politică, implementarea ei ține de guvernele naționale. De pildă, este mult mai greu să concediezi pe cineva în Franța decât în Marea Britanie. Și este mult mai ușor să înființezi o companie aici. În consecință, Marea Britanie are o rată a șomajului mult mai mică decât Franța.

 

Modelul social european

 

Aceasta explică faptul că statele membre ale Uniunii Europene au realizat progrese inegale în ceea ce privește adaptarea la cerințele secolului al XXI-lea. Este la fel de adevărat că modelul american, atât de des fluturat ca un spectru de către agitatorii europeni, nu este singurul viabil și probabil ar fi nerealist să credem că Europa și Statele Unite vor ajunge vreodată la un punct de convergență, date fiind tradițiile politice și originile istorice foarte diferite.

Într-o lucrare publicată recent de Institutul Bruegel, un think tank cu sediul în Bruxelles, economistul belgian André Sapir afirmă că nu există un model european singular. Conceptul de "model social european" este înșelător. De fapt, există "diferite modele sociale europene, cu performanțe diferite din punctul de vedere al "eficienței" și "echității". Modelele care nu sunt eficiente sunt prin definiție nesustenabile și trebuie reformate". PIB-ul total al statelor cu modele ineficiente "reprezintă două treimi din totalul UE cu 25 de membri și 90 la sută din zona Euro cu 12 membri".

Profesorul Sapir identifică patru modele distincte, unele cu performanțe mai bune, iar altele - mai slabe:

Modelul nordic - Suedia, Danemarca, Finlanda și Olanda - cu cele mai mari cheltuieli pentru protecție socială și asistență publică. Piețele muncii sunt relativ slab reglementate, deși există sindicate puternice, ceea ce înseamnă salarii mari.

Modelul anglo-saxon - exemplificat de Irlanda și Marea Britanie - are o asistență socială redusă, fiind concentrat în principal pe cetățenii activi, sindicate slabe și o piață a muncii relativ slab reglementată.

Modelul Renan -Austria, Belgia, Franța, Germania și Luxemburg - bazat pe asigurări sociale pentru șomeri și o puternică protecție a angajaților. Are de asemenea sindicate puternice și contracte colective de muncă.

Modelul mediteranean - Grecia, Italia, Portugalia și Spania - cu pensii mari pentru vechime în muncă, vârste de pensionare mici și reglementări stricte ale pieței muncii.

În particular, este evident că există un raport invers între protecția angajaților și nivelul șomajului, o problemă care afectează îndeosebi modelele renan și mediteranean. Modelul scandinav demonstrează că, atunci când solidaritatea socială este ridicată, reducerea sărăciei nu se află în opoziție cu crearea de locuri de muncă sau cu productivitatea.

Toate acestea sugerează că flexibilitatea și reforma la niveluri multiple reprezintă cheia succesului viitor al Europei, așa cum s-a întâmplat și în economia SUA. Această flexibilitate ar permite în continuare Europei să se dezvolte la viteze diferite și în modalități diferite. Indiferent dacă destinul Europei este unul de putere mondială sau de zonă de comerț liber, viitorul Europei depinde de capacitatea sa de a face față provocărilor globalizării și ale unei lumi care se schimbă într-un ritm amețitor.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 35

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: