Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Fața nevăzută a dolarului

Krasimir PETROV

Un stat național își impozitează propriii cetățeni, în timp ce un imperiu impozitează alte state naționale. Istoria imperiilor, de la cel grec și roman, până la cel otoman și britanic, ne învață că fundamentul economic al fiecărui imperiu este impozitarea altor națiuni. Capacitatea imperiilor de a face acest lucru s-a bazat întotdeauna pe o economie mai bună și, în consecință, o armată mai bună și mai puternică decât ale celorlalte națiuni. O parte a taxelor erau folosite pentru a ridica standardele de viață din imperiu; cealaltă parte era folosită pentru întărirea dominației militare necesare pentru a asigura colectarea acestora.



De-a lungul istoriei, impozitarea statelor subordonate s-a făcut în diverse forme - de regulă în aur și argint, considerate valute, dar și în sclavi, soldați, recolte, vite sau alte resurse minerale și agricole, în general orice mărfuri de care imperiul avea nevoie și pe care statul supus le putea furniza. În istorie, impozitarea imperială a fost întotdeauna directă: statul supus furniza bunurile economice direct imperiului.

 

O premieră

 

Pentru prima dată în istorie, în secolul al XX-lea, SUA au putut impozita lumea indirect, prin inflație. Nu au aplicat o plată directă a impozitelor, ca imperiile predecesoare, ci au distribuit propria valută, dolarul american, în schimbul bunurilor, cu consecința intenționată de a aprecia și deprecia dolarii astfel încât ulterior să răscumpere dolarii respectivi pentru mai puține mărfuri economice - diferența reprezentând impozitul imperial american. Iată cum s-a întâmplat acest lucru.

La începutul secolului al XX-lea, economia Statelor Unite a început să domine economia mondială. Dolarul american era calculat în funcție de aur, astfel încât valoarea sa nici nu creștea, nici nu scădea, rămânând echivalentul aceleiași cantități de aur. Marea recesiune și inflația care a precedat-o din 1921 până în 1929, ca și inflamarea ulterioară a deficitelor publice măriseră substanțial masa monetară în circulație, și astfel a devenit imposibilă susținerea dolarului american prin aur. Ceea ce l-a determinat pe Roosevelt să decupleze dolarul de aur în 1932. Până în acel moment, SUA dominaseră într-o oarecare măsură economia mondială, dar din punct de vedere economic nu erau un imperiu. Valoarea fixă a dolarului nu le permisese americanilor să obțină beneficii economice de la alte state, prin furnizarea de dolari convertibili în aur.

Din punct de vedere economic, imperiul american s-a născut în 1945, la Bretton Woods. Dolarul american nu era în întregime convertibil în aur, dar a fost deschis convertirii în aur doar pentru guvernele străine. Aceasta a promovat dolarul în postura de valută a rezervelor lumii. A fost posibil deoarece în timpul celui de-al doilea război mondial, Statele Unite furnizaseră provizii și echipamente aliaților lor, cerând aur în schimb, și astfel au acumulat o cantitate semnificativă din aurul lumii. Un imperiu nu ar fi fost posibil dacă, în urma aranjamentului de la Bretton Woods, cantitatea de dolari era limitată la cantitatea disponibilă de aur, astfel încât să fie posibilă convertirea dolarilor înapoi în aur. Însă politica "tunuri și unt" (de satisfacere atât a nevoilor interne, cât și a celor militare și de securitate) din anii 1960 a fost una imperială: cantitatea de dolari în circulație a fost permanent sporită pentru a finanța războiul din Vietnam și nevoile societății americane. Majoritatea acestor dolari erau oferiți străinilor în schimbul bunurilor economice, fără însă a exista perspective de a-i răscumpăra la aceeași valoare.

Creșterea cantității de dolari deținuți de străini prin intermediul deficitelor comerciale americane permanente a echivalat cu un impozit - clasicul impozit pe inflație pe care un stat îl impune cetățenilor săi; dar de data aceasta era vorba de un impozit impus de SUA restului lumii.

Atunci când în 1970-1971 străinii au solicitat plata dolarilor pe care îi dețineau în aur, guvernul SUA nu și-a îndeplinit obligația de plată, la 15 august 1971. În timp ce au prezentat povestea publicului sub mitul "separării legăturii dintre dolar și aur," în realitate refuzul de a răscumpăra dolarii în aur a fost un act de faliment din partea guvernului SUA. Practic, SUA s-au proclamat imperiu. Extrăseseră cantități uriașe de bunuri economice de la restul lumii, fără a avea intenția sau capacitatea de a le returna, iar lumea nu avea cum să răspundă cu aceeași monedă - restului globului i s-a aplicat un impozit și nu putea decât să-l plătească.

Începând din acest moment, pentru a susține imperiul american și pentru a putea continua să impoziteze restul lumii, Statele Unite au trebuit să oblige lumea să accepte în continuare dolarii tot mai depreciați în schimbul bunurilor economice și să o silească să dețină tot mai mulți astfel de dolari care se depreciau în continuare. Trebuiau să ofere lumii un motiv pentru a păstra acești dolari - și motivul a fost petrolul.

 

O nouă convertibilitate: petrolul

 

Cum devenise evident în 1971 că Guvernul american nu avea să-și poată răscumpăra dolarii în aur, s-a realizat acordul din 1972-1973 cu Arabia Saudită, conform căruia americanii urmau să sprijine puterea Casei Saud, iar aceasta urma să accepte doar dolari americani în schimbul petrolului vândut. Restul țărilor din OPEC aveau să urmeze Arabiei Saudite și să accepte și ele doar dolari. Și, fiindcă lumea trebuia să cumpere petrol de la statele producătoare arabe, aveau un argument pentru păstrarea dolarilor ca valută de plată pentru petrol. Iar fiindcă lumea avea nevoie de cantități tot mai mari de petrol, vândute la prețuri tot mai mari, cererea pentru dolari nu putea decât să crească. Dacă dolarii nu mai puteau fi convertiți în aur, acum deveniseră convertibili în petrol.

Esența economică a acestui aranjament a fost că dolarul era acum susținut de petrol. Atâta vreme cât s-a întâmplat acest lucru, lumea trebuia să acumuleze sume tot mai mari de dolari, de care aveau nevoie pentru a cumpăra petrol. Cât timp dolarul a fost singura valută acceptată la vânzarea petrolului, dominația sa asupra lumii era asigurată, iar imperiul american putea continua să impoziteze restul lumii. Dacă, din orice motiv, dolarul pierdea susținerea petrolului, imperiul american înceta să mai existe. Astfel, supraviețuirea imperiului a impus ca petrolul să fie vândut doar pe dolari. A impus de asemenea ca rezervele de petrol să fie răspândite în diferite state suverane care nu erau suficient de puternice, politic sau militar, pentru a pretinde plata pentru petrol în altceva. Dacă cineva cerea o altă formă de plată, trebuia convins, fie prin presiune politică, fie prin mijloace militare, să se răzgândească.

Cel care a făcut acest lucru, cerând euro în schimbul petrolului, a fost Saddam Hussein în 2000. Laînceput, pretenția sa a fost ridiculizată, apoi neglijată, dar, pe măsură ce devenea clar că vorbea serios, au început să se exercite presiuni politice pentru a-l face să se răzgândească. Atunci când alte state, ca Iranul, au pretins plata în alte valute, mai ales în euro și yen, primejdia în care se găsea dolarul a devenit clară și iminentă, și se impunea o acțiune punitivă. Atacul lui Bush asupra Irakului nu s-a datorat armamentului nuclear al lui Saddam, nu a intenționat să promoveze democrația și drepturile omului, nici măcar nu a fost realizat pentru a pune mâna pe câmpurile petrolifere; intenția a fost aceea de apărare a dolarului, așadar, a imperiului american. S-a dorit să se dea un exemplu care să-i convingă pe toți cei care ar cere ca petrolul să fie plătit în alte monede că vor fi pedepsiți asemănător.

Mulți l-au criticat pe Bush spunând că ar fi aranjat războiul din Irak pentru a pune mâna pe câmpurile petrolifere irakiene. Dar nu pot explica de ce ar fi avut Bush nevoie să controleze acele câmpuri - când putea foarte bine să tipărească dolari, gratis, și să-i folosească pentru a cumpăra tot petrolul din lume. Trebuie să fi existat un alt motiv pentru a invada Irakul.

Istoria ne spune că un imperiu va porni un război pentru unul din două motive: (1) pentru a se apăra sau (2) pentru a beneficia de război; altfel, așa cum arată Paul Kennedy în excelenta lucrare "The Rise and Fall of the Great Powers" (Ascensiunea și decăderea marilor puteri), o supraextindere teritorială i-ar seca resursele și i-ar grăbi prăbușirea. Economic vorbind, pentru ca un imperiu să înceapă și să ducă un război, beneficiile trebuie să depășească atât costurile militare, cât și pe cele sociale. Iar beneficiile de pe urma câmpurilor irakiene nu justifică nici pe departe costurile militare pe termen lung. Așadar, Bush trebuie să fi atacat Irakul pentru a-și apăra imperiul. Aceasta este într-adevăr explicația: la două luni după invadarea Irakului de către Statele Unite, a încetat programul Petrol contra Hrană, conturile în euro ale Irakului au fost schimbate înapoi în dolari și petrolul s-a vândut din nou exclusiv pentru dolari americani. Lumea nu mai putea cumpăra petrol din Irak cu euro. Supremația globală a dolarului era restabilită.Bush descindea victorios dintr-un avion de luptă și declara misiunea îndeplinită - apărase cu succes dolarul american și astfel imperiul american.

 

Bursa iraniană a petrolului

 

Guvernul iranian și-a dezvoltat în sfârșit arma "nucleară" totală cu care poate distruge rapid sistemul financiar pe care se bazează imperiul american. Această armă este Bursa iraniană a petrolului, programată să se lansaze în martie 2006. Ea se va baza pe un mecanism de schimb euro/dolar care implică automat plata în euro pentru petrol. În termeni economici, acest lucru reprezintă o amenințare mult mai mare la adresa hegemoniei dolarului decât a fost Saddam, pentru că va permite oricui vrea să cumpere sau să vândă petrol pe euro să realizeze tranzacții pe această bursă, scurtcircuitând astfel dolarul american. În acest caz, foarte probabil aproape toată lumea se va grăbi să adopte sistemul euro-petrol. Europenii nu vor mai trebui să cumpere și să păstreze dolari pentru a-și asigura plățile pentru petrol, ci vor putea plăti în propria valută. Adoptarea euro pentru tranzacțiile cu petrol va asigura monedei europene statutul de valută a rezervelor, care îi va favoriza pe europeni în detrimentul americanilor.

Chinezii și japonezii vor fi deosebit de încântați să se implice pe noua bursă, pentru că aceasta le va permite să-și micșoreze drastic rezervele de dolari și să le diversifice prin euro, protejându-se astfel de deprecierea dolarului. Își vor păstra totuși o parte din rezervele de dolari; vor renunța la o altă parte imediat; iar o a treia parte a rezervelor de dolari va fi folosită pentru plăți viitoare, pentru a nu mai fi nevoiți să-și completeze rezervele de dolari pe viitor, putându-se astfel concentra pe rezervelede euro. Rușii sunt direct interesați, din punct de vedere economic, să adopte euro - majoritatea comerțului lor extern se face cu statele europene, cu țările exportatoare de petrol, cu China și cu Japonia. Adoptarea valutei europene va rezolva imediat relațiile cu primele două grupuri, iar în timp va facilita relațile comerciale cu China și Japonia. În plus, se pare că rușii nu se împacă cu gândul că trebuie să păstreze dolari care se depreciază, dat fiind că au descoperit recent noua religie a aurului. Rușii și-au accentuat și naționalismul, iar, dacă prin adoptarea monedei euro pot da o lovitură americanilor, o vor face cu plăcere și se vor distra privindu-i pe americani cum sângerează. Țările arabe exportatoare de petrol se vor grăbi să adopte euro, ca modalitate de diversificare, în loc să-și înalțe munți de dolari cu o valoare tot mai mică. Relațiile lor comerciale, ca și ale rușilor sunt în majoritate cu statele europene, așa încât vor prefera moneda europeană atât pentru stabilitatea sa, cât și pentru a evita riscurile valutare, ca să nu mai vorbim de jihadul împotriva necredincioșilor.

Doar britanicii s-ar afla între ciocan și nicovală. Dacă pe de o parte au avut dintotdeauna un parteneriat strategic cu SUA, au pe de altă parte și relațiile normale cu Europa. Până acum, au avut destule motive să rămână de partea învingătorului. Dar atunci când își vor vedea partenerul de un secol căzând, vor sta oare cu fermitate alături de el sau îi vor da lovitura de grație? Totuși, nu trebuie să uităm că în prezent principalele burse petroliere ale lumii sunt NYMEX în New York și International Petroleum Exchange (IPE) în Londra, chiar dacă de fapt ambele sunt deținute de americani. Pare mai probabil că britanicii vor fi nevoiți să rămână pe corabia care se scufundă, pentru că altfel și-ar pune singuri bețe în roate, afectând interesele proprii ale IPE din Londra. Este demn de menționat aici că, lăsând la o parte retorica produsă pe tema supraviețuirii lirei britanice, foarte probabil englezii nu au adoptat euro exact pentru că americanii i-au presat să nu o facă: altfel IPE Londra ar fi fost nevoită să treacă la euro, rănind mortal dolarul și partenerul strategic al britanicilor.

În orice caz, indiferent ce vor decide englezii, dacă Bursa iraniană a petrolului ia amploare, jucătorii care contează - europenii, chinezii, japonezii, rușii și arabii - se vor grăbi să adopte euro, pecetluind astfel soarta dolarului. Americanii nu pot permite așa ceva și, dacă va fi nevoie, vor folosi diferite strategii pentru a opri sau îngreuna operațiunile acestei burse prin:

- sabotarea Bursei - care s-ar putea face printr-un virus în computere, un atac asupra rețelelor, comunicațiilor sau serverelor, diferite încălcări ale securității serverelor sau chiar un atentat de tip 9/11 asupra facilităților principale și de rezervă.

- lovitură de stat - de departe cea mai bună strategie pe termen lung la dispoziția americanilor.

- negocierea unor condiții și limitări acceptabile - o altă soluție excelentă pentru americani. Desigur, răsturnarea guvernului este clar strategia preferată, pentru că se va asigura că Bursa nu va funcționa deloc și nu va amenința interesele americane. Totuși, dacă o tentativă de sabotaj sau lovitură de stat eșuează, atunci negocierea este evident cea mai bună alternativă rămasă.

- rezoluție comună a ONU - ceea ce va fi, fără îndoială, greu de obținut date fiind interesele tuturor celorlalte state membre ale Consiliului de Securitate. Discursul febril privind dezvoltarea de armament nuclear de către iranieni este categoric folosit pentru a pregăti terenul în această direcție.

- lovitură nucleară unilaterală - o alegere strategică teribilă, pentru toate motivele menționate pentru strategia următoare, războiul total unilateral. Foarte probabil americanii se vor folosi de Israel, care să facă treaba murdară (nucleară) în locul lor.

- război total unilateral - evident cea mai proastă alegere strategică. În primul rând, pentru că resursele militare ale SUA au fost deja semnificativ reduse de două războaie. În al doilea rând, americanii și-ar îndepărta și mai mult celelalte state puternice. În al treilea rând, principalele țări deținătoare de dolari ar putea decide să se răzbune prin vânzarea dolarilor, împiedicând astfel SUA să-și finanțeze în continuare ambițiile militare. În sfârșit, Iranul are alianțe strategice cu alte națiuni puternice, pe care le-ar putea atrage în acest război; se spune că Iranul are o astfel de alianță cu China, India și Rusia, cunoscută sub numele de Grupul de Cooperare Shanghai, alias Shanghai Coop, și un pact separat cu Siria.

Oricare ar fi alegerea strategică, din punct de vedere strict economic, dacă Bursa iraniană a petrolului câștigă teren, ea va fi îmbrățișată rapid de principalele puteri economice și va precipita prăbușirea dolarului.

 

Consecințe

 

Căderea dolarului va accelera dramatic inflația SUA și va exercita presiune asupra ratelor dobânzii pe termen lung din SUA, în sensul creșterii lor. În acest moment, guvernul se va găsi între Scylla și Caribda - între deflație și hiperinflație - și va fi obligat fie să-și înghită "leacul clasic" al deprecierii, prin creșterea ratelor dobânzilor, inducând astfel o recesiune economică majoră, prăbușirea pieței imobiliare și o implozie a piețelor valorilor mobiliare, cu un colaps financiar total, sau, dacă nu, să aleagă calea Weimar prin hiperinflație, plafonarea dobânzilor la obligațiunile pe termen lung și înecarea sistemului financiar în lichidități.

Teoria ciclurilor banilor, creditului și afacerilor ne spune că nu există cale de mijloc între Scylla și Caribda. Mai devreme sau mai târziu, sistemul monetar trebuie să se încline spre una din părți, obligând guvernul federal să ia o decizie. Fără îndoială, comandantul-șef Ben Bernanke, renumit cercetător al problematicii Marii Recesiuni și talentat pilot de Black Hawk, va alege inflația. "Helicopter Ben", cum i se spune, a învățat lecțiile Marii Recesiuni și cunoaște puterea anihilantă a deflației. "Maestrul" său l-a învățat care este panaceul pentru toate problemele financiare - inflație, cu orice preț. Le-a împărtășit chiar și japonezilor propriile metode neortodoxe de înfrângere a capcanei lichidității deflaționiste. Pentru a evita deflația, va apela la tipar; va chema înapoi toate elicopterele din cele 800 de baze militare americane în străinătate; și, dacă va fi cazul, va monetiza tot ce prinde. Realizarea sa finală va fi distrugerea prin hiperinflație a monedei americane, iar din cenușa sa va răsări următoarea valută a rezervelor lumii - acea relicvă barbară numită aur.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 34

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: