Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Vorbind discuții...

Cristian BANU

Scandalul Patriciu se dezumflă, în vreme ce Monica Macovei este în continuare sub atac, ceea ce întărește încă o dată ideea că recentul scandal a fost îndreptat în special împotriva domniei sale, premierul și Patriciu fiind victime colaterale. În plus, a apărut pe tapet și proiectul unificării PNL-PD. De fapt, tot ceea ce se întâmplă acum seamănă cu un elev leneș care-și găsește de lucru orice altceva decât să-și facă temele.



Ținând cont că Monica Macovei este practic vinovată de căderea lui Adrian Năstase, era de așteptat ca "anumite" forțe să declanșeze un atac răzbunător. Rămâne în continuare surprinzător de ce președintele nu a schițat nici un gest până acum să-și apere ministrul - pe care el însuși l-a impus.

Se întăresc astfel zvonurile care spuneau că Monica Macovei nu se mai află de ceva vreme în grațiile lui Băsescu și se explică luările de poziție diferite în diverse situații, ca de pildă cele referitoare la CSM și la Ilie Botoș.

Oricum, este evident că și lui Tăriceanu i se pregătește ceva. A șocat pe toată lumea anunțul făcut recent de PD care a stabilit deja data congresului de fuziune, deși o minimă decență cerea ca acest lucru să se facă după o consultare prealabilă cu PNL. Nu de alta, dar poate Tăriceanu, de exemplu, și-o fi luat bilete la mare pe 15 iulie...

Anunțul PD și recentele acțiuni ofensive împotriva premierului demonstrează că Traian Băsescu s-a săturat de Tăriceanu și încearcă prin toate mijloacele să-l elimine. Și în momentul de față, datorită Constituției, nu dispune decât de un singur mijloc: fuziunea PD-PNL și crearea unui alt partid cu un alt președinte - își face cineva iluzia că președintele noului partid va fi Tăriceanu? - care să devină și premier.

Astfel se explică și sprijinul asumat al premierului pentru Patriciu, liderul de facto al unei facțiuni importante din PNL. De altfel, facțiunea pro-Băsescu din PNL nu este foarte mare și nici influentă, fiind formată mai degrabă din outsideri gen Stolojan, Stoica, Mona Muscă sau recent pedepsitul Boureanu.

Oricum, lovitura pică fix într-un moment în care toți trei se aflau în plin elan: Monica Macovei pentru evoluțiile interesante din Justiție, Călin Popescu Tăriceanu tocmai lansase o ofensivă politică liberală, iar Patriciu făcuse o achiziție importantă în exterior.

 

O fuziune ciudată

 

Readucerea pe tapet a fuziunii vine într-un moment cum nu se poate mai prost ales. Atât pe plan intern, cât și pe plan extern, România chiar are alte priorități. În plus, discuțiile acestea dau o gură de aer nesperată PSD într-o perioadă în care acest partid este complet groggy.

Nu fac parte din cei care spun că PSD se va autodizolva. Însă, dispariția lui Adrian Năstase și Ion Iliescu, împreună cu unii dintre "dinozaurii" partidului îl transformă într-un partid "normal". PSD nu mai are nici o șansă să devină partidul-stat care domina autoritar viața politică. Ba, din contră, erau toate șansele ca acest partid să ajungă marginalizat complet, intrând undeva la capitolul "etc." al politicii românești, alături de Forța Democrată a lui Petre Roman, PNȚCD (PPCD) sau partidul lui Emil Constantinescu, am uitat cum se numește...

Așa, printr-o eventuală unificare a PNL cu PD, PSD este forțat să rămână strâns unit și viața politică românească este forțată spre un sistem bipolar în care PSD să joace un rol important. Oricum, modul în care anunțul a fost făcut denotă fie prostie, fie pur și simplu este o lovitură pe la spate.

De altfel, de la începutul anului tot asistăm la un joc de-a șoarecele cu pisica pe tema unificării. Tăriceanu a avut o întâlnire cu Stoica și programase o întâlnire cu Stolojan, erau programate unele dezbateri, oricum o abordare ceva mai normală și mai coerentă a ideii de unificare - deși sunt convins că din partea lui Tăriceanu este doar tragere de timp fiindcă o eventuală unificare ar însemna o eliminare a lui din prim-planul vieții politice.

 

Cât de utilă este în acest moment unificarea?

 

În momentul de față ambele partide au probleme serioase de credibilitate și de competențe. De asemenea, există serioase probleme ideologice. Dacă PD nu a avut scrupule în a-și schimba ideologia social-democrată pe care o practica de 15 ani, cu PNL va fi ceva mai greu. Spre deosebire de PD, în PNL există mulți simpatizanți ai ideologiei - fără a fi foarte entuziasmați de performanțele și prestația conducerii acestui partid. Din acest punct de vedere, eu unul sunt convins că majoritatea membrilor și simpatizanților PNL s-ar opune unei schimbări ideologice. Ca să nu mai vorbim că, pe plan internațional, PNL are o poziție bună în cadrul Internaționalei Liberale, spre deosebire de PD care a renunțat la Internaționala Socialistă și încă nu a fost primit în cea Populară, decât cu statut de observator. De altfel, aspectul a fost sesizat ironic de liberali care le-au spus democraților - "Ne invitați într-o casă de la care n-aveți cheia".

Dacă populismul practicat de președintele Traian Băsescu și liderii de frunte ai PD ține pentru moment loc de ideologie - este de văzut dacă asta poate rezista pe termen lung -, se știe că ideologia creștin-democrată/populară nu a făcut prea mulți adepți în România, PNȚCD fiind și în vremurile bune o formațiune în jur de 10%, iar UDMR fiind votată pentru caracterul său de reprezentant al minorității maghiare, nu pentru ideologia creștin-democrată. Ca să nu mai vorbim de trecerea bruscă de la o doctrină la alta, asta după ce președintele afirmase cu numai câteva luni mai devreme că 80% din membrii PD sunt social-democrați, care exclude din start orice convingeri. De altfel, UDMR este foarte important pentru devenirea creștin-democrată a democraților, iar accentele naționaliste sesizabile în ultima vreme la Emil Boc și la alți lideri nu sunt în măsură să le aducă sprijin pentru intrarea în Internaționala Populară.

În plus, dincolo de aparențe, dintr-o eventuală unificare, PNL ar ieși în pierdere. De bine, de rău, PNL este un partid cu o ideologie clară, cu structuri relativ puternice în teritoriu, bine reprezentat și cu o seamă de personalități. De partea cealaltă nu există decât popularitatea președintelui Băsescu. PD nu are structuri puternice și stabile, nu are personalități și are un serios deficit de cadre. Băsescu a preluat partidul la 5% și l-a adus la 30%, însă este o creștere artificală și nu una organică. Deocamdată, baza nu există. Iar Băsescu a devenit un personaj previzibil și repetarea acelorași scenarii mediatice este posibil să ducă la plictiseală. Mai ales că nici unul dintre proiectele majore ale lui Băsescu nu s-a îndeplinit. Din acest punct de vedere, pe termen lung nu văd bine PD-ul.

Lăsând la o parte totala inoportunitate a unei dezbateri pe acest subiect, acum, înaintea raportului de țară, există o serie de probleme serioase care pun sub semnul întrebării fezabilitatea unui asemenea demers:

Piedici în calea noului partid:

• Problema alegerii viitorului președinte.

• Problema doctrinei: membrii PNL, respectiv PD trebuie să împace doctrina liberală cu cea populară (social-democrată).

• Numărul mai mare de membri ai PNL, numărul mai mare de organizații liberale în teritoriu, structura organizatorică diferită ar face imposibilă paritatea 1/1.

• Incompatibilitățile și diferendele la zi din unele filiale ale PNL și PD.

• Inevitabila luptă pentru putere în preconizatul nou partid.

• Inevitabila luptă pentru posturile din administrația publică locală, pentru șefia serviciilor descentralizate.

• Posibile diferende generate de pozițiile pe listele electorale sau desemnarea candidaturilor în cazul sistemului de vot uninominal.

• Denumirea noului partid.

Unificarea ar fi avut sens imediat după câștigarea alegerilor, când existau o anumită sinergie și un anumit entuziasm, și în mod sigur s-ar fi evitat multe din discuțiile care au avut loc în cadrul Alianței. În momentul de față discuțiile sunt inutile și unificarea nu este nici o urgență, nici fezabilă din punct de vedere politic.

 

Din unificarea celor doi ar câștiga PSD

 

În ciuda ofensivei mediatice, PSD nu pierde prea mult din scandalul mătușii Tamara. Și este și normal să fie așa, de vreme ce oricum partidul avea lipită eticheta de "partid corupt", iar despre Adrian Năstase folclorul spune că are o avere cifrată undeva între unul și două miliarde. Așa că debarasarea de "arogant" a fost mai degrabă o lovitură de palat internă decât una pentru îmbunătățirea imaginii. Nu știu cât de mult îi va folosi PSD-ului debarasarea de Năstase și Iliescu (faptul că "bunicuța" nu a fost la munte cu "nepoții" arată că el nu mai contează prea mult în partid, în ciuda încercării unor lideri de a-l scoate de la naftalină). Deocamdată, PSD trăiește din seva celor 25-30% rămase, însă nu se știe până când.

Din punct de vedere practic ar însemna crearea unei forțe politice foarte slabe, cu facțiuni interne multe și în permanentă dispută și, ce este cel mai important, ar însemna o întărire a PSD. Spectrul nostru politic ar fi dominat astfel de un partid de dreapta născut artificial și de un partid de stânga nereformat, dominat încă de ideile comuniste. Ambele ar fi niște construcții artificiale, gata să se destrame la prima bătaie a vântului.

Din contră, fără unificarea PNL și PD, PSD, imobil și incapabil de reformă interioară va ajunge la periferia politicii în lipsa unor lideri credibili și bătăliile politice s-ar da între democrați și liberali.

 

45% nehotărâți

 

Stând strâmb și judecând drept, observăm că partidele noastre se învârt în realitate undeva pe lângă 15-20%. Nu mi se pare îngrijorător faptul că Gigi Becali este pe cale să intre în Parlament, fiind acum destul de aproape de 5%. Voturile lui provin în mare parte de la Vadim și de la PSD (în special din Vrancea, de exemplu, unde a construit case pentru sinistrați, a furat masiv voturile PSD).

Atenție, însă, este vorba de voturile celor care au o opțiune! Fiindcă ultimele sondaje ne arată că există un procent de circa 45-50% de potențiali electori care sunt "nehotărâți". Ei nu se mai regăsesc în oferta nici unui partid, fie el "occidental și european", fie naționalist, fie manelist. Acești electori sunt mai înclinați spre dreapta decât spre stânga și nu mai gustă populismele ieftine cu care actuala clasă politică încearcă să-i atragă. Iar procentul lor tinde să crească pe zi ce trece și oamenii înțeleg că actuala clasă politică are cu totul alte preocupări decât binele public.

Electorat există, însă un partid care să se adreseze acestuia nu există și momentan are puține șanse să răzbată într-o mass-media populistă. Un exemplu este ceea ce se s-a întâmplat cu URR, un partid care nu a reușit să pătrundă în mainstream-ul media de la noi, deși primise susținerea unor personalități importante din elită: Pleșu, Liiceanu, Rebengiuc. Singurul cotidian care a încercat să-i susțină la vremea respectivă a fost Evenimentul Zilei. Din păcate, URR a eșuat din cauza imaturității liderilor care au avut câteva opțiuni eronate în ceea ce privește candidații. Iar acum, prin fuziunea cu fantoma PNȚCD, proiectul a fost definitiv încheiat.

Este evident că, în cea mai mare parte, actuala clasă politică este "încremenită în proiect" și nu are șanse de evoluție. Însă nu cred că soluția este undeva "în afară", ci sistemul trebuie schimbat numai din interior.

Actuala clasă politică este condamnată dacă nu va înțelege să se preocupe de problemele simple ale cetățeanului și va continua să viseze cai verzi pe pereți. Atâta vreme cât agenda va fi făcută de problemele politicienilor și nu de cele ale cetățeanului, s-ar putea ca electoratul să-i lase la următoarele alegeri să și le rezolve singuri. Acasă, în fața televizorului.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 34

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: