Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Venezuela, în zodia socialismului dictatorial

George ANGLIȚOIU

În era globalizării, Venezuela este cunoscută pentru natura sa pitorească, pentru femeile sale foarte frumoase și câștigătoare a celor mai multe concursuri internaționale de frumusețe, pentru rezervele sale de petrol și pentru faptul că este patria eliberatorului Americii Latine, marele revoluționar Simon Bolivar.



Săraca țară bogată

 

De câțiva ani încoace, Venezuela a căpătat însă și un alt fel de vizibilitate "grație" liderului său, generalul Hugo Chavez - promotor al unui socialism "antiimperialist". Prima impresie de călătorie este aceea a sărăciei paradoxale a majorității locuitorilor din cândva cea mai dezvoltată țară latino-americane. Membră fondatoare a OPEC, Venezuela ocupă locul cinci în lume, producția sa de petrol contând pentru circa 80 de procente din exporturi, o treime din PIB și jumătate din veniturile de stat. Prețul benzinei la pompă este, de altfel, mai ieftin decât cel al apei minerale.

Dincolo de petrol, Venezuela deține o capacitate agricolă impresionantă, dar și un potențial turistic excepțional rămas însă nevalorificat la acest moment. Deși beneficiază de o diversitate naturală aparte dată de vecinătatea la nord cu Marea Caraibelor (unde 600 de insule aparțin Caracasului), de lanțuri muntoase și defilee (de amintit cea mai mare cascadă din lume - Salto Angel) de delta fluviului Orinoco, de câmpiile (llanos) sau de jungla din sud, Venezuela la acest moment are foarte puțini turiști. O dovadă cotidiană în acest sens o reprezintă starea sistemului hotelier, unul din cele mai importante stabilimente din Caracas, Hilton, având o fațadă în ton cu impresia de decădere generală a marelui oraș. Poți însă să te declari satisfăcut când, după o zi de preumblare prin metropolă, găsești, în sfârșit, săpun, hârtie igienică și cuier doar la toaleta unui astfel de hotel de cinci stele. Periferiile Caracasului sunt înfiorătoare, capitala fiind mărginită de favele, cățărate pe înălțimi, fără canalizare, curent electric și minim de confort, o adunătură haotică de construcții primitive din cărămidă, BCA sau piatră.

 

Revoluția bolivariană

 

Actualul președinte, pe numele său complet Hugo Rafael Chavez Frias, militar de carieră, este poate simptomatic pentru dinamica politică generală din America Latină, caracterizată de duelul tradițional între politicienii civili aleși democratic și conducerea armatei. A nu se înțelege de aici că prima categorie reprezintă băieții buni, iar cea de-a doua pe cei răi, întrucât ambele poluri politice au fost marcate de mirajul caudillismului. A fi ales democratic nu semnifică în America Latină garanția că și guvernarea va fi una în aceiași parametri, după cum a înfăptui cu succes o rebeliune militară nu conduce obligatoriu la o îndepărtare de acceptul popular.

Sprijinită puternic de Statele Unite în timpul Războiului Rece și scutită de subversiunea comunistă care a afectat majoritatea continentului latino-american, Venezuela se putea portretiza la finele anilor '80 ca un model pentru alte state din zonă, atât din punct de vedere al relației privilegiate cu Washingtonul, cât și din cel al superiorității economice și de infrastructură.

Va urma însă un deceniu de criză politică marcat de tentativa eșuată de lovitură de stat condusă de Hugo Chavez (1992), de acuzele de corupție și uz de fonduri secrete la adresa președintelui în funcție Carlos Andrés Pérez care vor conduce finalmente la destituirea acestuia din urmă din funcție (1993). Eliberat din închisoare de către succesorul lui Pérez în 1994 și beneficiind de sprijinul categoriilor paupere, Chavez candidează cu succes la alegerile prezidențiale din 1998, pe care le câștigă cu 56% din voturi. În baza programului său electoral denumit simbolic Revoluția bolivariană, Chavez va patrona redactarea și adoptarea unei noi Constituții prin care prerogativele sale vor fi extinse. În temeiul noii Constituții, va fi organizat un nou scrutin, în 2000, Chavez fiind reales președinte cu o majoritate mai mare (59%) decât la precedentele alegeri, semn al popularității sale crescânde. În noiembrie 2000, noua Adunare Națională îi va conferi președintelui prerogativa de a guverna prin decrete pe perioada unui an, fapt care îi va permite lui Chavez să pună în aplicare cele două obiective principale ale revoluției sale, naționalizarea producției de petrol (de fapt a principalului producător autohton, PDV) și a plantațiilor. Aceste măsuri vor atrage riposta cercurilor politice, economice și militare conservatoare care vor declanșa în decembrie 2001 o grevă generală care va culmina în aprilie 2002 cu marșuri furibunde. Palatul prezidențial va fi finalmente cucerit, iar Chavez - arestat și silit să-și semneze demisia.

Tulburările erau însă departe de a fi încetat, întrucât într-un interval de 48 de ore, Chavez va fi reinstaurat președinte, beneficiind de sprijinul celeilalte părți a armatei și profitând de greșeala liderului rebelilor - președintele Fedecámaras (cea mai mare organizație patronală), Pedro Carmona Estanga - de a aboli și decretele strict democratice. Următorii doi ani vor fi caracterizați de numeroasele proteste ale opoziției care va reuși să strângă peste 2 milioane de semnături în vederea declanșării mecanismului constituțional al referendumului. Acesta se va produce pe 15 august 2004, 60% din electorat pronunțându-se în favoarea rămânerii lui Chavez în funcție, fapt care a dat o lovitură grea cauzei opoziției, observatorii internaționali (din partea Organizației Statelor Americane sau a Centrului Carter) certificând corectitudinea consultării populare.

 

Noul Castro al Americii Latine

 

Pe plan extern, însă, regimul Chavez se confruntă în primul rând cu opoziția diplomatică a Statelor Unite, administrația Bush neacceptând derapajul economic și ideologic al Venezuelei.

De la Doctrina Monroe (1823) încoace, Washingtonul și-a stabilit ca obiectiv primar de politică externă controlul evoluției celorlalte entități statale de pe continentul american, neezitând în atâtea rânduri să recurgă la intervenția armată "atunci când situația o impunea".

În plină campanie globală americană de control al resurselor, atitudinea revoluționară a președintelui Chavez de subordonare a producției naționale de petrol displace administrației Bush. În plus, încercarea liderului venezuelean de ieșire din izolarea diplomatică orchestrată de Washington a produs efecte interesante. Astfel, Venezuela revoluției bolivariene s-a apropiat tot mai mult de Cuba castristă, o altă țară latino-americană împinsă la marginea eșicherului internațional de către Nu-ul american.

În perioada 7-15 august 2005, a avut loc la Caracas cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Mondial al Tineretului - manifestare tradițională a mișcării socialisto-comuniste din anii Războiului Rece și redescoperită de către Fidel Castro în anul 2000, ca o soluție de recâștigare a vizibilității ideologice și diplomatice internaționale. Tema generală a manifestării (Pentru pace și solidaritate luptăm contra războiului și a imperialismului) s-a bazat pe una din devizele oficiale ale revoluției chaviste, "Jos mâinile de pe Venezuela", cele mai mari delegații străine fiind acelea ale Cubei, respectiv gherilelor comuniste columbiene FARC. Fără a intra în amănunte, se cuvin totuși a fi amintite cele două discursuri kilometrice ale președintelui Chavez (în bine cunoscutul stil castrist), personalitățile istorice ale lui Francisco Miranda și Simon Bolivar fiind invocate în funesta tradiție comunistă ca premergătoare și factor legitimant al revoluției (inclusiv în Statele Unite).

O temă recurentă a discursurilor chaviste o reprezintă intenția SUA de a-l înlătura fie prin asasinat, fie printr-un atac militar indirect, orchestrat grație armatei columbiene care ar ataca dinspre sud în urma unui incident de frontieră. Dincolo de veridicitatea unui astfel de scenariu, rămâne realitatea faptului că Chavez caută apropierea de Moscova (precum anterior Castro), o comandă de armament în valoare de peste 400 de milioane de dolari urmând a servi la modernizarea noii armate venezuelene, inferioară la acest moment celei columbiene, sprijinită din fonduri guvernamentale americane. În plus, Chavez poate astfel motiva mai eficient conscripția care ar trebui să-i aducă sub control direct peste 100.000 de noi recruți în 2006, dar mai ales să justifice schimbările la vârful armatei și trecerea administrației sub controlul militarilor.(G. A.)

Publicat în : Politica externa  de la numărul 34

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: