Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Dosarul conflictului transnistrean (III)

George ANGLIȚOIU

Continuare din numărul 32



Factorul Iușcenko

 

Dosarul transnistrean depinde într-o mare măsură și de strategia celuilalt actor-garant, anume Ucraina. Succesul revoluției portocalii a însemnat eșecul candidatului susținut explicit de Kremlin și triumful electoral, sub presiunea străzii, a candidatului opoziției, Viktor Iușcenko. Comunitatea diplomatică occidentală a întâmpinat cu satisfacție schimbarea politică de la Kiev, cu speranța că noul lider va diferi de predecesorul său, Vladimir Kucima, atât în privința reformelor democratice interne, cât și al unei reorientări provestice a Ucrainei, intrată într-un zonă gri de dependență strategică față de Rusia și de izolare diplomatică în raporturile cu SUA, NATO și UE. În timp ce Washingtonul și Bruxellesul (vezi declarațiile favorabile ale emisarului special UE pentru Transnistria Adriaan Jacobovits de Szeged) transmit semnale pozitive față de noua politică externă ucraineană, trebuie analizat totuși cum regimul Iușcenko poate juca acel rol constructiv în deblocarea reglementării conflictului transnistrean.

În cadrul reuniunii pentagonale de la Vinița (16-17 mai 2005), partea ucraineană a prezentat "Planul reglementării problemei transnistrene" (Planul Iușcenko), bazat pe cei "șapte pași" enunțați de noul președinte ucrainean la 22 aprilie 2005 în cadrul summit-ului GUUAM de la Chișinău, în calitate de versiune preliminară a planului de soluționare a conflictului.

Planul ucrainean = Kozak 2?

Fără a intra în detaliile Planului Iușcenko, trebuie reliefate aspectele-cheie ale variantei ucrainene și mai ales prevederile lipsă ce fac din acest document o soluție echivalentă Memorandumului Kozak. Astfel, prima problemă critică este aceea a recunoașterii implicite a actualei autorități (de facto) transnistrene, întrucât în preambul, Transnistria este proclamată (alături de Republica Moldova) ca "parte a procesului de negociere", calitate în care ar urma să semneze și să adopte documentul grație forurilor deja existente ale regimului (nerecunoscut internațional) condus de Igor Smirnov. Mai mult, în cap. II, art. 3 se prevede caracterul imperios și urgent al organizării de alegeri în Transnistria pentru Sovietul Suprem, instituție cu rol parlamentar care și-ar căpăta astfel legitimitatea mult-dorită de liderii comuniști autoproclamați (până acum) de la Tiraspol.

Aceste prevederi trebuie coroborate cu realitatea tristă a slabei performanțe politice obținute de OSCE în monitorizarea și prevenirea deteriorării situației din Transnistria în pofida prezenței in situ de peste un deceniu. Astfel, în pofida mandatului misiunii sale (1993) care stipula ca obiectiv fundamental consolidarea suveranității și integrității Republicii Moldova, OSCE nu a reușit acest lucru, ci, mai mult, este inițiatoarea ideii de federalizare a statului moldovean (2002), în dezacord cu opțiunea majorității populației acestuia. În consecință, punerea organizării alegerilor pentru Sovietul Suprem sub patronajul său (cap. III c, par. 2) riscă să cadă în derizoriu; insistând asupra acestui aspect, trebuie subliniat faptul că nu există nici un fel de mențiune a retragerii efectivelor și arsenalului Armatei a XIV-a rusești din Transnistria nici ca precondiție a organizării unor alegeri corecte și nici măcar ca urmare a normalizării (democratice) a situației.

Una din chestiunile incriminate de autoritățile și opinia publică moldovenească atât în legătură cu Planul OSCE (2002), cât și cu Memorandumul Kozak (2003) a fost postularea juridică a federalizării țării, entitățile constituente urmând a fi Moldova (propriu-zisă), Transnistria și Găgăuzia. Planul Iușcenko nu face nici o referire la obiectivul primar al federalizării Republicii Moldova (diplomația ucraineană asumându-și de altfel un titlu de glorie din acest fapt), dar propune acordarea pentru Transnistria a statutului de unitate administrativ-teritorială specială "în forma unei republici în cadrul Republicii Moldova" (cap. III a, art. 2) care să aibă propria Constituție, însemne și limbi oficiale (moldovenească, rusă și ucraineană) și relații externe în domeniile economic, stiințific, tehnic și umanitar, "conform legislației Republicii Moldova", de amendat în acest sens federal.

Legea fundamentală a noii situații juridice ar trebui să fie cea a "prevederilor fundamentale privind statutul Transnistriei" care ar trebui adoptată de Parlamentul moldovean și care ar trebui să cuprindă în primul rând dreptul regiunii transnistrene la secesiune (prin referendum) dacă Republica Moldova decide să se unească cu un alt stat ori își pierde calitatea de subiect de drept internațional (cap. III b). Problema majoră constă în faptul că garant al acestui proces rămâne același triunghi ineficient și nereprezentativ Rusia-Ucraina-OSCE, UE și SUA primind doar un rol formal de asistență, fără a fi părți la Acordul internațional de garanții și fără a fi membri plini în Comitetul de conciliere; acest din urmă for menit a soluționa disputele de interpretare ale Legii statutului Transnistriei urmează a fi compus din câte doi reprezentanți ai Republicii Moldova și Transnistriei (sic!) și din câte unul din partea Rusiei, Ucrainei și OSCE, fapt care ar favoriza - de facto, cel puțin - blocajul deciziilor (scorul ipotetic fiind Moldova 2 + OSCE 1 versus Transnistria 2 + Rusia 1 + Ucraina 1). România nu este inclusă sub nici o formă în Planul Iușcenko.

 

Bună vecinătate versus rivalitate

 

Relațiile bilaterale româno-ucrainene au cunoscut în 2004 o tensionare fără precedent din cauza diferendului privind delimitarea frontierei maritime, a platoului continental și a zonelor exclusive de exploatare economică, dar și ca urmare a acțiunii unilaterale ucrainene, în dezacord clar cu legislația internațională, de construire a Canalului Bâstroe, proiect ce periclitează existența biosferei Delta Dunării.

Schimbarea de regim politic de la Kiev a adus la București speranța unei soluționări amiabile a acestor dosare critice, dar Ucraina nu a răspuns încă cu gesturi diplomatice pozitive, neincluderea României în Planul Iușcenko fiind o dovadă în acest sens. Noile autorități de la Kiev nu pot invoca faptul că România este implicată prin participarea Uniunii Europene, întrucât România nu este încă membră a acesteia (momentul concret plasându-se cândva în perioada 2007-2009, mult după ce Planul Iușcenko va fi trebuit să-și atingă scopul), iar UE nu este parte mediatoare sau garantă în proces, ci are doar statut de observator (din septembrie 2005).

Răspunsul la întrebarea generică privind rolul constructiv al Ucrainei în rezolvarea conflictului transnistrean nu poate fi decât unul echivoc, întrucât semnalele diplomatice ale regimului Iușcenko reflectă mai degrabă preocuparea geopolitică pentru substituirea Kremlinului din rolul de factor preeminent în acest dosar, excluderea vecinului incomod România și implicarea limitată a comunității occidentale. În acest sens, ar trebui menționate și aspectele negative ale continuării relațiilor de facto dintre Kiev și Tiraspol, pe linia politicii externe ucrainene a incriminatului regim al lui Leonid Kucima, de protejare a autorităților comuniste transnistrene. Astfel, la 27 februarie 2003, UE și SUA au introdus interdicții de circulație pentru un număr de "oficialități" transnistrene. Or, aceste persoane în continuare pot să se deplaseze liber pe teritoriul Ucrainei, să se folosească de aeroportul din Odessa, iar administrația de la Kiev, în pofida declarațiilor pro-europene, nu se asociază comunității occidentale prin declararea lor ca persoane non grata.  

Tot Ucraina permite survolul avioanelor militare rusești cu aterizarea pe aeroportul militar de la Tiraspol, ignorând faptul că aceste zboruri se efectuează fără permisiunea forurilor competente ale Republicii Moldova. În situația în care oficialitățile moldovenești, precum și Misiunea OSCE nu controlează acest aeroport, zborurile pot fi folosite pentru traficul ilegal de persoane, armament, alte bunuri și substanțe ilicite. Or, Ucraina ar putea impune condiția ca aceste zboruri să se efectueze prin aeroportul de la Chișinău, cu asigurarea controlului vamal mixt din partea Republicii Moldova și a Misiunii OSCE.

 

Factorul Smirnov

 

Vecină a Alianței Nord-Atlantice din anul 2004, Republica Moldova va deveni în curând și vecina Uniunii Europene. Cetățenii moldoveni cu dublă cetățenie vor putea avea acces liber în zona Schengen. La orizontul anilor 2007-2009, Moldova va fi locul de intersectare a două mari proiecte geopolitice rivale, cel al Europei extinse și cel al blocului eurasiatic, dobândind astfel dublul statut de frontieră vestică a "străinătății apropiate" a Rusiei și frontieră estică a "noii vecinătăți" a UE. În acest nou joc geopolitic de anvergură, Transnistria are menirea de a fi avanpostul cel mai înaintat al Rusiei pentru proiectarea intereselor sale spre vest.

Autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană (RMN) este însă și cel mai apropiat actor rogue de granița UE, întrucât regimul autocratului Igor Smirnov nu reprezintă materializarea performanțelor administrative ale comunismului luminat, ci suma beneficiilor implementării prin forță a unui veritabil paradis mafiot, în timp ce majoritatea locuitorilor trăiesc în condiții precare de viață - detaliu al statisticii care face din Republica Moldova cel mai sărac stat european.

Fundamentul puterii lui Igor Smirnov îl constituie conjuncția dintre gradul ridicat de profitabilitate al activităților ilicite transnistrene și represiunea dirijată predilect spre comunitatea românofonă de pe malul stâng al Nistrului, toate acestea producându-se sub umbrela de securitate a Armatei a XIV-a a Federației Ruse.

O situație gravă caracterizează soarta comunităților agrare aflate în așa-numita zonă de securitate impusă de RMN în urma războiului din 1992, regimul Smirnov instituind de facto, contrar înțelegerilor anterioare, posturi vamale de grăniceri și miliție pe traseul rutier Tiraspol-Râbnița. Astfel, s-a ajuns ca agricultorii din localitățile Doroțcaia, Coșnița, Pârâta, Cocieri, Molovata Nouă etc. să plătească veritabile taxe de protecție pentru a putea ajunge și cultiva terenurile asupra cărora au drepturi legale de proprietate, anii 2004 și 2005 fiind caracterizați, de altfel, de compromiterea recoltelor din cauza atitudinii dictatorial-discreționare a regimului mafiot de la Tiraspol.

 

Chișinăul, între impotență politică și corupție

 

Autoritățile oficiale moldovenești au însă partea loc de vină în perpetuarea fenomenului ilicit transnistrean întrucît au conferit regimului Smirnov în perioada 1996-2001 prerogative ale suveranității de stat în aria productivă și comercială. Astfel, prin Decizia protocolară cu privire la soluționarea problemelor apărute în domeniul funcționării serviciilor vamale ale Republicii Moldova și Transnistriei (document bilateral semnat de Mircea Snegur, președintele Republicii Moldova, și de Igor Smirnov), separatiștilor li s-a acordat dreptul de a utiliza propria ștampilă vamală cu inscripția "Republica Moldova. Vama Tiraspol". Aici trebuie precizat că, încă din anul 1991, nici un agent economic din zona controlată de regimul de la Tiraspol nu plătește impozite la bugetul statului moldovenesc. Semnarea acestui document a legalizat fluxul imens de contrabandă ce trecea prin Transnistria, permițând supraviețuirea și consolidarea economică a RMN.Doar guvernul condus de Ion Sturza a instituit, în aprilie 1999, posturi vamale de-a lungul Nistrului pentru a încerca să controleze fluxul de mărfuri transnistrean. Contrabanda prin Transnistria devenise însă o afacere extrem de profitabilă pe ambele maluri ale Nistrului, cei care încercau să se opună acestei practici fiind înlăturați. Astfel, Eugen Grosu, șeful Vămii Căușeni, a fost asasinat la 2 iulie 1999, după ce a capturat câteva transporturi de mărfuri de contrabandă din Transnistria și a refuzat să se asocieze cu decidenți corupți din structurile de stat moldovene. Asasinii nu au fost desigur prinși și pedepsiți. Mai mult, căderea guvernului Sturza nu s-a lăsat așteptată, politica sa vamală nefiind agreată de grupurile de interese de la Chișinău și Tiraspol (noiembrie 1999).

Pe lângă ștampila vamală, Republica Moldova a asigurat pentru agenții economici din Transnistria toate condițiile pentru activitățile economice: certificate tip "A" necesare pentru exportul textilelor în Uniunea Europeană, certificate de conformitate, scrisori oficiale de garanție către bănci străine pentru obținerea de credite etc. Agenția Națională de Identificare Automată (EAN) a oferit agenților economici transnistreni inclusiv coduri lineare, fără de care exporturile lor nu ar fi fost posibile. Abia prin schimbarea din septembrie 2001 a politicii Chișinăului față de regimul Smirnov și introducerea unor noi ștampile vamale, formula de negocieri a fost inversată - mai întâi elaborarea statutului juridic,apoi oferirea ștampilelor vamale pentru operațiunile de export. Această formulă nu le-a convenit liderilor separatiști (în fruntea Comitetului vamal transnistrean aflându-se chiar fiul lui Igor Smirnov), care au recurs la o campanie de discreditare și provocare a autorităților comuniste de la Chișinău. Dependența energetică a Republicii Moldova față de centrala electrică de la Cuciurgani, aflată în mâna liderilor transnistreni, constituie un alt aspect critic al înstăpânirii clanului Smirnov asupra surselor vitale ale subzistenței locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului. De asemenea, rapoarte independente au reliefat faptul că structuri economice din aria RMN (uzina mecanică de la Tighina, cea metalurgică de la Râbnița, respectiv fabrica "Electromas" din Tiraspol) produc armament de contrabandă pentru destinații rogue. Trei rachete radioactive Alazan datând din vremea URSS erau anul trecut disponibile spre cumpărare (vezi investigațiile lui Brian Johnson Thomas și Mark Franchetti, Radiation rockets on sale to "terrorists"în "The Sunday Times", 8 mai, 2005), fundamentul exportului ilicit și necontrolat de arme din Transnistria constituindu-l în continuare arsenalul imens al Armatei a XIV-a (evaluat inițial la 42.000 tone).

 

Sponsorii regimului separatist

 

Controlul efectiv al frontierei moldo-ucrainene pe segmentul transnistrean ar putea reprezenta un instrument de coerciție eficient la adresa regimului separatist. Precondiția-test o constituie o schimbare radicală de atitudine din partea noilor autorități de la Kiev, care să permită pe teritoriul lor fondarea cât mai multor puncte vamale mixte și monitorizarea militarizată strictă a graniței, contrabanda transnistreană nefiind o amenințare doar la adresa securității Republicii Moldova, ci și a Ucrainei. Altfel, autoritățile de la Chișinău vor continua să asiste neputincioase și la separatismul de contrabandă al regimului mafiot al lui Igor Smirnov.

Trebuie reliefat și faptul că procesul de privatizare a unităților industriale din Transnistria, relansat și desfășurat într-un ritm rapid din 2003, are un caracter unilateral, sub egida și în beneficiul regimului separatist și al principalilor investitori din Rusia și Ucraina.

Precizam mai sus că din februarie 2003, Igor Smirnov alături de alte 16 personaje din conducerea autoproclamatei RMN sunt persoane non-grata pe teritoriul statelor membre ale UE, ca și pe cel al Statelor Unite. Acest pas ar trebui să fie unul irevocabil și urmat de o diplomație concertată de presionare a sponsorilor regimului separatist de abandonare a acestor lideri periculoși. O soluție în acest sens ar putea-o constitui precedentul autoproclamatului conducător al Adjariei, Aslan Abașidze, care în mai 2004, a fost presat să părăsească puterea și să fugă undeva, având, însă, în spate un statut de impunitate garantat de președintele georgian Mihail Saakașvili.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 34

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: