Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Revoluțiile din 1989. Ambiguitatea unui concept

Simina RADU-BUCURENCI

Revoluțiile din 1989 au readus în discuție însăși ideea de revoluție. Dar ce mai înseamnă astăzi acest concept? Mai crede cineva în revoluție, în cele trecute sau în cele posibile? Și, dacă mai sunt printre noi visători, are vreo legătură revoluția secolului al XX-lea cu revoluția de acum 200, 300 sau chiar 500 de ani? Mai spune cineva, azi, revoluție fără ca interlocutorul său să ridice semnificativ din sprâncene?



Oricine își aduce aminte de una din cele mai interesante lecții de geografie: lecția în care învățăm despre mișcarea de revoluție a Pământului, mișcarea prin care Pământul se învârte în jurul Soarelui și se întoarce în locul de unde a plecat. În fiecare an, Pământul trăiește propria revoluție. Asta învățăm când suntem elevi în școala primară, iar "revoluție" este un cuvânt ca oricare altul. Aflăm apoi că nu numai Pământul "organizează" revoluții, ci și oamenii. Dar ce au în comun revoluțiile oamenilor cu revoluția Pământului? La prima vedere, cele două fenomene par a fi antonimice. Dar cât de generos poate fi un cuvânt încât să îngăduie atât un sens, cât și opusul lui? Cum poate un concept precum "revoluție" să însemne simultan o reîntoarcere în punctul de pornire și o schimbare radicală și irevocabilă a unei stări de fapt?

Probabil că nu termenul în sine este de vină, ci mai degrabă felul nostru, omenesc, curios, distorsionat de a percepe un asemenea fenomen. Să luăm exemplul revoluțiilor din 1989; așa cum au fost ele, reale, trucate, de catifea, sau violente, încă le numim revoluții. Și, dacă ne gândim foarte bine ce vrem să spunem cu acest cuvânt, ne dăm seama că ceea ce denumim revoluție nu este numai schimbarea, ci și revenirea la o stare de fapt pe care o considerăm normală. Revoluțiile din 1989 au însemnat revenirea la o cale normală, europeană ar spune unii, a țărilor din Europa Centrală și de Est. Ne place să credem că noi și "Europa de lângă noi" am îndreptat prin revoluție o greșeală istorică (unii s-ar avânta să spună chiar o greșeală a istoriei).

 

Istoria unui cuvânt

 

Cariera conceptului "revoluție", căci putem vorbi cu siguranță de o carieră, a început cu Revoluția Franceză. Până atunci, revoluția era concepută doar în sens copernician, ca mișcare a Pământului în jurul Soarelui. Entuziasmul revoluționar s-a răspândit nu numai în timp (secolul al XIX-lea este totuși secolul revoluțiilor!), ci și în spațiu. În scurtă vreme, întreaga Europă, America Latină, Rusia și apoi Asia și Africa sunt cuprinse de spasme revoluționare. Revoluția devenise o așa modă în Europa încât a fi revoluționar nu era decât un accesoriu de bonton. Alexis de Tocqueville consideră că unii dintre membrii marcanți ai revoluției de la 1848 din Franța "se făcuseră revoluționari ca să scape de plictiseală".

Dar cariera revoluției nu se oprește aici. Cel care a transformat revoluția într-un adevărat mit, mit care a hrănit imaginația multor generații, este Karl Marx. El însuși a crescut într-un mediu impregnat de ideea revoluționară, ceea ce explică poate rolul central al revoluției în marxism. Nu se poate nega totuși că Marx este cel care a fixat definiția revoluției în cadre cât de cât stricte. Nu orice revoltă este o revoluție, ci numai aceea care urmărește schimbarea radicală a structurii sociale, a valorilor și instituțiilor care definesc o societate. Nu este aici locul să intrăm în amănunte legate de teoria lui Marx asupra revoluției, este suficient să notăm că această definiție este cea care volens nolens a devenit accepția curentă a termenului: atât pentru politicieni, cât și pentru cei care se autodenumesc revoluționari, dar și pentru cercetătorii academici ai fenomenului. Pe scurt, o revoluție, ca să fie revoluție, trebuie "să schimbe lumea"! Ce distanță am parcurs de la sensul cuminte, copernician, al mișcării revoluționare până la sensul aproape, și în practică, violent al termenului în secolul al XIX-lea, dar mai ales în secolul al XX-lea.

 

Revoluție, contrarevoluție, revoluție nerevoluționară

 

Căci secolul al XX-lea nu a văzut numai revoluții, ci și nașterea contrarevoluției! Într-o accepțiune tradițional comunistă, evenimentele din Europa de Est din 1989 nu pot fi altceva decât contrarevoluții. Revolta maghiară din 1956 a fost imediat după înfrângerea sa catalogată drept contrarevoluție. György Lukács, cel mai important gânditor marxist al Ungariei, a fost dat afară din partidul comunist pentru că a refuzat să numească momentul 1956 contrarevoluție. Unul din primele acte ale Ungariei redevenită democratică a fost schimbarea oficială a acestei denumiri: contrarevoluția redevine revoluție. Timothy Garton Ash, celebru analist al Europei Centrale și de Est, susține că ar fi ultima revoluție europeană, în sensul clasic al termenului (dacă mai știe cineva care este acesta). Am putea spune că până și revoluția are mișcările sale de revoluție (în sens copernician): o revoluție poate fi multe lucruri până să redevină o revoluție.

Dacă termenul de contrarevoluție nu ar fi atât de negativ conotat politic, probabil că am putea accepta mai ușor varianta unui 1989 contrarevoluționar: o întoarcere într-un trecut mitic, interbelic, democratic (deși o asemenea descriere a interbelicului românesc cu greu poate fi acceptată de vreun istoric serios), într-o continuitate din care istoria ne scosese pentru 50 de ani.

 

1989 și mai cum?

 

Nu puțini sunt cei care contestă numele de revoluție pentru schimbările anului 1989. Românii sunt precauți. Spun "înainte" și "după", lăsând să se subînțeleagă înainte și după ce anume. Germanii au găsit un cuvânt foarte neutru, "die Wende", schimbarea, lipsit de conotații pozitive sau negative, cu care să se refere la crucialul an 1989. Estonienii au revoluția cântată. Cehii pe cea de catifea.

Karol Soltan, profesor de științe politice la Universitatea din Maryland, vorbește de "renașterea" din 1989. "Evenimentele din 1989 NU au fost o revoluție (nici liberală, nici autolimitată, nici de catifea, nici antirevoluționară). Ele NU au fost nici simple reforme sau restaurații. Au fost o renaștere, și renașterile (nu revoluțiile, cum cred marxiștii) sunt locomotiva istoriei." Timothy Garton Ash pare să aibă o cu totul altă părere: "Anul 1989 a lăsat în urmă realități. Și totuși ceva era nou, o idee era nouă, însăși ideea de revoluție - ideea de revoluție nerevoluționară, revoluție evoluționistă." Din păcate, analiza lui Garton Ash se referă mai degrabă la Polonia și Cehia decât la România. Chiar el recunoaște că primul moment în care vesticii și-au dat seama că o revoluție se petrece în partea de est a continentului a fost legat de imaginile televizate ale revoluției române. Trebuie să recunoaștem: concepția "clasică" a revoluției include violență. Ceea ce nu înseamnă că violența face o revoluție.

Am făcut oare o mișcare revoluționară și am ajuns de unde am plecat? Nu tocmai. Să ne ferim să rostim cuvântul "revoluție" de acum încolo, de teamă că nimeni nu va înțelege exact la ce ne referim? Nicidecum. Poate doar să ne punem meditativ palma sub bărbie și să ne gândim ce vrem NOI să spunem când rostim "revoluție". Orice ar fi, și poate să fie cam orice de la revoluția sexuală la revoluția tehnologică, e bine să avem mereu în minte și sensul copernician al termenului: o revoluție este destul de des o re-ceva: re-întoarcere, re-venire, re-stituire, re...?

Publicat în : Politici regionale  de la numărul 32

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: