Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Tinerii vs. "Sistemul ticăloșit"

Mihnea GRAUR

Un studiu realizat în anul 2004 arăta că numărul tinerilor care au reușit să se afirme a fost ridicat, cu tendință de creștere. Raportul preciza că acest fapt nu a avut la bază valoarea, competența, majoritatea fiind oportuniștii noii generații.



"Sistemul ticăloșit"

 

"Fripturiștii" și oportuniștii de dinainte și respectiv de după 1989 au reușit să pună mâna pe putere la toate nivelurile - Guvern și Parlament până la primării de comune fără curent și fără asfalt. Au fost și au rămas majoritari, având grijă să se mențină unii pe alții în poziții-cheie, dezvoltându-și influența prin afaceri între membrii de partide aflate mereu unul la putere și celălalt în opoziție.

Mai grav decât faptul că au menținut birocrația pentru interesele personale și de faptul că au ridicat "instituția pilelor" la cel mai înalt nivel al corupție posibil, mentalitatea specimenelor nu a evoluat, s-au opus din răsputeri trecerii în prim-plan a unui nou val, iar acum, după 16 ani, tinerii pe care îi acceptă în "sistem" sunt pe bază de nepotism.

Decantarea claselor sociale s-a făcut treptat, de mașini tot mai bune schimbate mai des decât își schimbă ciorapii, case tot mai mari și destule de prost gust, vacanțe în locații exotice, iar lista ar putea continua pe pagini întregi, în fapt singurul principiu fiind să fie cât mai scump, independent de gust, stil, potrivire sau bun-simț.

Faptul că au ajuns la oraș și au absolvit o facultate reprezintă pentru ei o performanță înaltă, care, în opinia lor, le dă dreptul să se situeze pe o treaptă superioară. În fapt, vorbim de oameni fără cultură, care eventual se afișează la o premieră teatrală din snobism. Dacă îi întrebi ce părere au despre Toulouse-Lautrec, răspund că bate Toulouse cu 2-0.

Ei își simt acest handicap, îl ascund sub covor ca pe gunoi și, în loc să încerce măcar să-l remedieze, pentru că e mai puțin rușinos să recunoști că nu știi, încearcă să caute ceva mai acătării în arborele genealogic prin care să epateze, să pară mai mult decât sunt.

 

Dosarul "curat"

 

Dosarul "curat" a asigurat multă vreme accesul la studii, inițial și cu burse grase, dar în lipsa celebrului bun-simț țărănesc a rezultat o generație de primi încălțați din familiile care se cred de intelectuali. Trecutul foarte apropiat ne-a pus în fața unui monstru politic - alianța dintre urmașii îmbogățiților de după primul război mondial cu prima generație de încălțați de comuniști. Acest amestec, care "guvernează" peste întregul spectru politic din ultimul deceniu și jumătate, nu a admis și nu admite nimic generat din afara sa: spaima lui Iliescu de grăbirea tranziției și privatizării, propunerea lui Radu Câmpeanu ca Regele Mihai să candideze la Președinție, nici ca Prințul Dimitrie Sturza, "Prințesa Roșie" sau Virgil Tănase să facă ceva pentru țară, nici ca Ion Rațiu sau Ion Țiriac să investească la începutul anilor '90, nici ca... of, cât de lungă este lista!

Generații de intelectuali

Grupați în cei doi poli PDSR/PSD și respectiv CDR/D.A., au încercat să atragă de partea lor intelectualitatea românească, reușind doar o dezbinare a ei. Treptat intelectualitatea s-a detașat de ei, retrăgându-se în diferite turnuri de fildeș, nerecunoscându-și greșelile care au făcut atât rău țării. Ca de exemplu Alexandru Paleologu, care nu s-a rezumat la o civilizată delimitare de puterea care îl numise ambasador la Paris în 1990, declarând că el nu reprezintă România acolo. Dacă la asta adăugăm și mineriadele din acel an, nu trebuie să ne mirăm de prăbușirea valului european de simpatie pentru revoluția română.

S-a ajuns la observația realistă a lui Octavian Paler, care puncta recent într-o dezbatere TV că puterea actuală nu a desființat doar ideea de înlăturare de schimbare, a înlăturat chiar speranța posibilității de schimbare.

La începutul anilor '90 tinerii au încercat să se lupte cu sistemul. Aspirau la mai mult, inclusiv la nivelul de trai la care au visat în '89. Mulți - sătui și scârbiți - au plecat din țară, majoritatea mânați de ideea de îmbogățire. Unii au reușit, alții nu. Prea puțini au și alte împliniri în afară de cele materiale. Prea mulți însă au aruncat cu noroi spre țară și continuă să o facă, criticând din inerție orice măsură, fie ea bună sau rea, bazându-se pe opiniile unor grupuri de putere și influență intelectuală pe care Sorin Adam Matei le-a denumit "grupuri de prestigiu" în cartea sa "Boierii minții".

Argumentele precum "uite ce spune Patapievici" sunt false și au favorizat segregarea societății românești. Pe bună dreptate în Grecia antică se spunea "în vreme de război să dai poeții afară din cetate"... Mircea Dinescu, un personaj pitoresc al României postdecembriste, pe de o parte, își amintește de vremurile bune când tatăl său, simplu muncitor, primea bonuri gratuite pentru achiziția de cărți din librării, iar, pe de altă parte, se pronunță înverșunat împotriva favorurilor acordate, populist chipurile, cetățenilor de rând.

Intelectualii au un rol important ca formatori de opinie, însă cu condiția să fie de bună-credință și să vorbească despre lucruri la care se pricep. Altfel ajung să fie similari lui Cornel Dinu vorbind despre istorie.

 

"Prin noi înșine"

 

Ideea "prin noi înșine", care până la primul război mondial anima tinerii să se întoarcă în țară după studiile desăvârșite în Europa de Vest, a fost abandonată după 1930 și s-a ajuns chiar la renegarea obârșiei, datorită politicianismului, pe care unii îl glorifică azi.

Regimul comunist a exacerbat această atitudine.

Astăzi, conform studiilor sociologice, mai mult de jumătate din tinerii români doresc să plece din țară după aderarea la Uniunea Europeană, fiind nemulțumiți de nivelul veniturilor pe care le obțin în România. Este categoria cea mai deschisă spre schimbare - tinerii sunt cei mai scârbiți de politica românească, de birocrația de la ghișee, de corupția care le obstrucționează inițiativa.

Pentru a mai astupa gura presei și a da bine la imagine, unii tineri au fost împinși în față chipurile în poziții-cheie. Fals! În mod normal managerul este tânăr, pentru că are forța de a se lupta, iar consilierul este de vârsta a doua, oferind sprijin pe baza unei experiențe vaste. La noi este invers, tinerii sunt puși în posturi de consiliere ale unor dinozauri care îi mângâie pe cap spunându-le că trebuie să mai crească!

Blazarea și moartea caprei vecinului sunt sporturile noastre naționale. Iar când ai 20 de ani și te simți în stare să schimbi tu lumea, îți vine să "dai foc la pușcărie și la casa de nebuni".

Fiecare are un sistem al valorilor, în funcție de educația de acasă și de la școală, cultură, vârstă și maturitate, de personalitatea și trăsăturile umane. Unii decid să plece, alții să rămână. Tragedia este că cei rămași sunt mai mult cei care nu au putut/reușit să plece. Dar aici ce li s-a oferit? Ce le-a fost oferit și părinților lor. Adică nimic!

 

Bătălia generațiilor

 

Bătălia este una a generațiilor. Un fenomen natural aș spune. Lupii tineri au forță, cei bătrâni au experiență. Uitați-vă la liderii tineretului liberal și pesedist - Boureanu și Ponta -, încep să devină pe zi ce trece aidoma bătrânilor din partidele pe care le reprezintă, uitând interesele celor pe care trebuie să-i reprezinte. Așadar, nici un motiv de a contrazice studiile sociologice.

Soluții există. Probabil cea mai importantă este evitarea greșelilor părinților noștri din anii comunismului. La noi nimeni nu a învățat nimic din istorie.

Intelectualii cehi s-au înscris în 1945 în masă la comuniști și au reușit să bareze calea inginerilor fără liceu și a aberațiilor lor socio-economice, ba chiar reușeau mai mult dacă Vestul nu-l grăbea pe Dubcek cu recunoașterea RFG.

Intelectualitatea noastră, în marea ei majoritate, a fost aruncată la periferia societății sau trimisă în închisori, lăsând loc fripturiștilor analfabeți spre vârf, iar după 1990 a mers pe ideea ștergerii complete a 50 de ani și a reluării de la stadiul de dinainte de război. Cine a făcut, de cele mai multe ori singur, ceva favorabil țării sub comuniști a fost un colaboraționist netrebnic. Să-i denigrezi pe Radu Beligan, Sergiu Nicolaescu, soții Vulpescu etc., ca să nu mai vorbim de intelectualitatea tehnică ce reușise să ajungă la conducerea unor întreprinderi, a fost și este un titlu de glorie și o dovadă de atașament la "valorile" naționale curate de dinainte de război.

Intrând în sistem, nu ar fi reușit spectaculoase răsturnări. Nu ar fi putut și nici nu le-ar fi cerut cineva imposibilul. Dar ar fi micșorat dezastrul. Mai mult, îndrăznesc să spun că și din această cauză suntem singura țară din Europa de Est unde răsturnarea comunismului s-a făcut cu atâta vărsare de sânge.

Astăzi tinerii de valoare, care au decis să rămână în țară, tind spre aceeași greșeală. Nu se înscriu în partide pentru că le stârnește aceleași sentimente pe care le-au încercat părinții lor. Iar rezultatul tinde să devină similar.

Înscrierea în partide conform doctrinei agreate și lupta pentru reformare din interior trebuie să devină priorități pentru tineretul țării, în mod special pentru tineretul intelectual. Fuga nu este o soluție. Și nici disprețul față de popor care nu împărtășește ideile elitiste, vezi Patapievici cu a sa expresie "România de căcat".

Bătălia aceasta se câștigă doar din interior. Altfel vom avea parte numai de soluțiile cosmetice clasice ale "sistemului ticăloșit" - înscrierea nepoților, a unor sindicaliști de aceeași speță sau chiar a unor ziariști de mâna a doua, iar România va continua doar să spere din 4 în 4 ani. (M. G.)

Publicat în : Politici regionale  de la numărul 32

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: