Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Alianța, între DA și NU

Andrei THEODORESCU

Integrarea europeană capătă o dată cu intrarea în anul 2006 un profil tot mai evident și mai vizibil, întreaga societate fiind, într-un fel sau altul, în febra așteptării unui rezultat favorabil. Este un fel de examen de admitere la liceu, un liceu prestigios, deși aparent mai vetust decât în epoca anterioară. Oricum, în termenii admiterilor de oriunde, este anul pregătirii pentru un examen extrem de important, de a cărui ratare sau promovare depinde, simbolic, întreaga viață de acum încolo.



Nu vom discuta dacă liceul respectiv chiar are nevoie de noii elevi, și nici dacă și-i dorește. Discutăm doar de admitere ca proces existențial fundamental în viața oricărui om civilizat și, cum vedem, în existența unei națiuni întregi.

 

Nu examen de admitere, ci corijență

 

În primul rând admiterea în Uniune presupune ralierea instituțiilor și politicilor din România cu cele ale UE și abia în al doilea rând integrarea întregii societăți, care va resimți această integrare în timp, iar în ceea ce privește unele procese chiar în decenii. Dar, din nefericire, așa cum se întâmplă prea des în politica românească, imaginarul colectiv a fost deja inflamat de purtătorii de mesaj atât în sens negativ, cât și pozitiv. Expectanțele românești sunt, în ceea ce privește UE, mai degrabă economice decât politice, deși politicul primează în acest proces. Or, politicul, așa cum a făcut și în cazul NATO, încearcă să se derobeze de această sarcină și să trimită spre societate - și nu spre instituții așa cum ar fi fost normal - întreaga încărcătură a momentului integrării, moment reconstruit mai mult emoțional decât rațional. Căci prea puține instituții - și aici media este cea mai vinovată - s-au obosit să explice clar ce înseamnă acest proces.

Ceea ce au uitat să spună politicienii români - și presa - a fost faptul că de fapt România dă corijența la integrare, căci, deși au fost primite la negocieri, la Helsinki în 1999, în același val cu cei zece care s-au integrat în 2004, România și Bulgaria au rămas la coadă, să mai repete la materiile importante. Or, această omisiune la care sunt părtași toți politicienii români, denotă marea problemă a actualei clase politice, și mai ales a celor care se află astăzi la guvernare. Pierderea integrării în 2007 va însemna măturarea celor mai mulți membri ai clasei politice actuale, căci foarte probabil vor ieși la iveală toate luptele intestine din interiorul partidelor și altele noi vor izbucni, în speranața câtorva de a-și mai menține o minimă legitimitate. Căci, dacă Madridul din 1997 a fost detonatorul pentru explozia CDR și căderea lui Constantinescu, respingerea României în 2007 va însemna reconstrucția întregului edificiu politic pentru a se reconstrui o nouă paradigmă de dezvoltare.

 

Incertitudini

 

E mai mult decât ciudat că numai cu un an înainte de aderare incertitudinea încă plutește asupra realizării integrării, încă se mai pot face speculații și în general nimic nu e foarte clar dacă chiar vom intra sau nu. Toate aceste incertitudini sunt resimțite dur de coaliția de la guvernare și în special de Alianța PNL-PD. Întreg arcul guvernamental se află sub presiune căci deja majoritatea politicienilor încep să conștientizeze pericolul mortal la care se expun ca oameni politici. Inducerea tensiunii gradat încă de la sfârșitul lui 2004 în ceea ce privește viitorul european al României a fost o practică de campanie care s-a impus și asupra guvernării, deși la început președintele Băsescu a vrut să o pună în umbră. Tăriceanu însă, în speranța construcției unei imagini proprii, independente de Băsescu, a luat-o în brațe ca program guvernamental, înhămând și partidele de la guvernare la acest proiect. Numai că, fără să vrea sau poate conștient, asumând cartea aderării Tăriceanu a preluat în bună parte proiectul PSD din campanie, proiect calat complet pe integrarea europeană în manieră social-democrată. Chiar și ajustările "liberale" făcute - precum taxa unică - nu au modificat profund paradigma de dezvoltare a României, paradigmă supusă complet modelului european. Și astfel, la fel ca PSD sau înainte CDR, actuala guvernare nu are nici un plan de rezervă în caz de eșec. Iar singurul conștient de aceasta pare a fi Traian Băsescu, care nu vrea să-și asume nici un eșec al guvernării, deși partidul său prea supus se află și el în aceeași barcă cu Tăriceanu.

Puse în fața unei situații fără nici o alternativă viabilă, toate partidele din arcul guvernamental - cu excepția poate a UDMR - se află în situația de a nu putea abandona cursa și de a merge până la capăt, fie la ruină, fie la marele pot. Pentru PC situația pare acum fără ieșire, căci noi combinații politice nu prea mai poate face, după ce a trădat PSD imediat după alegeri, iar o nouă trădare l-ar scoate definitiv de pe scena politică. Acesta este motivul pentru care conservatorii par cei mai interesați de a rămâne în coaliție, oricâte compromisuri ar trebui să facă și oricât de multe umilințe ar trebui să îndure. Este deci evident că nu PC va dezerta primul din guvern, chiar dacă integrarea nu ar avea loc în 2007.

 

Cheia UDMR

 

Cei care pot să pună probleme, și deja o fac, deși cu discreție, sunt maghiarii din UDMR. Pentru ei integrarea nu ar aduce neapărat beneficii de imagine, ba chiar le-ar încurca întrucâtva situația, căci odată spiritualizate frontierele și implementat sistemul european privind minoritățile, necesitatea reală pentru existența unui partid al minorităților ar deveni caducă. Probabil acesta este motivul pentru care au introdus - ca șantaj în ultimă instanță - statutul minorităților ca prioritate pentru a rămâne la guvernare. Statutul propune în fapt reconfigurarea UDMR ca partid regional, iar prin ideea Consiliului Național al Minorităților s-ar putea reconstrui noi poli de putere regională care să depindă mult mai puțin de statul național și mai mult de voința minorității enclavizate. Astfel UDMR apare ca veriga slabă din arcul guvernamental, deși până în acest moment a dat semne clare că, dacă i se respectă interesele, poate fi un votant fidel pentru oricine deține puterea executivă.

 

Viitorul Alianței D.A.

 

Am lăsat la urmă hard-core-ul coaliției și motorul guvernării adică Alianța D.A. Construită ca o alianță conjuncturală împotriva PSD, A.D.A. a ajuns oarecum prin minune la putere tractată de Traian Băsescu la Palatul Victoriei. Lipsită de o majoritate clară în Parlament și fără o bază tehnocratică importantă în teritoriu A.D.A. s-a aflat pe tot parcursul anului 2005 într-o permanentă criză, stare suportată cu nervozitate de liderii săi principali. Căci ceea ce au înțeles toți membrii PNL sau PD este că A.D.A. este condamnată la existență și conlucrare, chiar dacă relațiile dintre partidele componente nu sunt dintre cele mai fericite. Scandalurile care au minat structura intimă a Alianței sunt legate în mod fundamental de putere, și în special de puterea de a-și impune oamenii în pozițiile-cheie și pentru a reuși să determine un alt curs evolutiv pentru societate.

Criza de personal a Alianței a fost vizibilă încă de la începutul guvernării, când poziții-cheie au fost oferite unor persoane evident necalificate a căror unică însușire a fost loialitatea față de unul din partidele ce urmau să formeze guvernul. S-a ajuns astfel ca A.D.A. să recicleze oameni care aparținuseră guvernării CDR sau chiar să păstreze pe termen nedefinit foști vasali ai PSD, precum șefii serviciilor secrete, ceea ce i-a nemulțumit profund pe unii membri simpli sau mai importanți din partidele guvernamentale. Aceeași problemă, și cu o mai mare încărcătură de tensiune, s-a înregistrat și continuă să existe în teritoriu unde consiliile județene s-au reconstituit după alegerile generale nu în funcție de loialitățile politice din coaliția de guvernământ, ci în funcție de interese economice sau familiale obscure. Astfel, în multe județe, PC, PSD și PRM conduc de fapt consiliile județene în defavoarea A.D.A. sau, mai rău, reprezentanții PD sau PNL se ciocnesc dur între ei, aliindu-se cu cei din opoziție.

Această stare de tensiune este scoasă periodic la lumină de diverși lideri ai A.D.A. care se războiesc între ei pe majoritatea canalelor media. Avem deci câteva războaie interne, dintre care războiul Băsescu-Tăriceanu este doar unul - cel mai mediatizat, dar nu și cel mai important. Și nu este atât de important pentru că cei doi pot practica arta compromisului în final, pe când lupta intestină este mult mai dură.

Și totuși, în ciuda acestei tensiuni, Alianța D.A. PNL-PD nu se va desface în anul 2006, ci va fi forțată să se coaguleze și mai mult. Desigur, nu va fi vorba nici de fuziune între cele două partide căci nici unul dintre ele nu este pregătit să se subordoneze unul altuia, iar scopul pe termen lung al unui asemenea pas nu e prea inteligibil. Ceea ce unește PNL de PD este guvernarea și atitudinea profund anti-PSD, adică o relație de iubire-ură se întemeiază pe considerente mai degrabă psihanalitice decât morale sau politice. Și unul, și celălalt dintre aceste partide știe că pe termen mediu nici unul dintre ele nu poate singur să lupte cu PSD, de care au o oarecare teamă, și deci nici nu pot să formeze guvernul fără a se sprijini unul pe celălalt. Chiar și în lipsa aliaților conjuncturali precum PC sau UDMR, A.D.A. are șanse de a câștiga mai mult și de a guverna decât fiecare din partidele constitutive cu aliații conjuncturali cu tot. Realismul politic ar trebui, așadar, să-i îndemne la o atitudine deferentă unul față de celălalt, chiar dacă nu se pot iubi.

 

Inamicul e în altă parte

 

Sindromul Orban însă denotă și altceva. Și anume că lupta dintre Tăriceanu și Băsescu ascunde în spate luptele intestine din interiorul fiecărui partid. Mulți membri de partid, atât în PD, cât și în PNL, s-au obișnuit ca funcțiile publice să fie oferite pur și simplu pe criteriul apartenenței la grupul politic aflat la putere. Or, sub imperiul obsesiei integrării și funcția publică a evoluat, pozițiile nemaifiind atât de ușor de înlocuit, în afara criteriului competenței. Dar, în opinia celor de pe margine, cei care au rămas în funcții sunt pesediști și deci ar trebui înlocuiți, învinuind propriile partide de rea-voință în promovarea propriilor oameni. Într-un stat în care sinecura statală este regulă, este normal ca lipsa ei să provoace crize. Astfel încât liderii politici vor trebui, în speranța integrării, să facă efectiv politică cu propriii membri și mai puțin cu restul societății. Pentru că în acest moment, frica de PNL bântuie PD-ul și frica de PD bântuie PNL-ul, deși inamicul este în altă parte. Dar, pe termen mediu, e clar că o fuziune bazată pe frică nu e posibilă.

Ba, mai mult, este foarte probabil că un partid eminamente ideologic, precum PNL, nu prea poate să negocieze cu un partid dinamic și lipsit de scrupule precum PD, situație remarcată de fiecare din liderii celor două partide.

Dacă fuziunea nu e posibilă, nici divorțul nu pare a fi pe rol. Căci și unul, și celălalt din cele două partide sunt implicate în procesul aderării, iar un posibil răspuns negativ pe 16 mai 2006 le-ar distruge legitimitatea în egală măsură. Silită să existe, Alianța D.A. se pregătește să devină un nou actor politic, poate mai important decât membrii componenți, în cazul întârzierii, și un actor slab dacă răspunsul va fi pozitiv pentru aderare. Dar, așa cum am mai spus, arbitru rămâne Traian Băsescu și, poate, societatea românească, dacă va mai fi interesată de politică.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 32

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: