Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Frate, frate, dar... gazu-i pe bani

Laurențiu Constantiniu

Imediat după venirea sa la putere, în ianuarie 1933, Hitler afirma că în relațiile Germaniei cu statele Europei Centrale și de Est: "Comerțul exterior trebuie să fie, în primul rând, un mijloc al politicii externe".



Altfel spus, relațiile economice cu Germania erau condiționate de o politică prietenoasă față de cel de-al Treilea Reich. Destul de rapid, dezideratul enunțat de Hitler a devenit realitate (vezi cazurile Iugoslaviei și României; prima a intrat în orbita economică a Germaniei încă din 1934, cea de-a doua, șase ani mai târziu, în 1939). Bunele relații economice au atras după sine dezghețul în relația politică bilaterală.

 

Ministerul de Externe și al... Energoresurselor

 

Departe de noi gândul de a-l asocia pe președintele Vladimir Putin lui Hitler. Am făcut apel la o realitate istorică trecută - chiar dacă ea face referire la istoria Germaniei - pentru a putea înțelege mai bine demersurile liderilor ruși în așa-numita "criză a gazului", care a tensionat relația ruso-ucraineană și a readus în actualitate, în dezbaterile purtate la nivel european, problema dependenței energetice față de Rusia a bătrânului continent.

Un lucru este de neînțeles în analizele și comentariile - românești și străine - pe această temă: din atitudinea celor care s-au pronunțat pe marginea "crizei gazului" se face simțită nedumerirea amestecată cu uimirea. Adică o neînțelegere a atitudinii adoptate de Rusia, dublată de sentimentul unui gest imprevizibil. Ar mai putea fi adăugată supărarea pe Rusia, percepută de toată lumea ca un Goliat supărat, capabil să închidă în orice moment robinetul de gaz.

Dacă s-ar fi urmărit declarațiile făcute de reprezentanții elitei politice și economice ruse pe marginea acestei probleme, atunci, cu siguranță, atitudinea adoptată de Rusia față de Ucraina, la sfârșitul anului 2005 și primele zile ale lui 2006, ar fi putut fi mai lesne de înțeles. Astfel, într-un document privind politica de securitate națională, adoptat la 3 octombrie 1999 de către premierul de la acea vreme al Rusiei, Vladimir Putin, document care, ulterior, a devenit lege, fiind unul din primele acte semnate de acesta în calitate de președinte, se afirma: "(...) să creăm un domeniu economic unic cu membrii Comunității Statelor Independente", adică fostele republici sovietice, mai puțin statele baltice. Este adevărat că în document nu este specificat ce se înțelege prin "domeniu economic unic" și dacă acest obiectiv este unul strict economic. De atunci și până în prezent, Rusia a acționat constant în această direcție, folosind o gamă largă de instrumente pentru atingerea obiectivului enunțat în 1999. Unul dintre ele a fost și vânzarea gazului la un preț mult mai mic în comparație cu cele practicate de Rusia în relația comercială cu statele Europei Occidentale (v. tabelul). Cu excepția Germaniei, cu care Rusia are o relație specială, prețurile practicate de Rusia față de fostele republici sovietice atestă clar politica specială a Moscovei în raport cu acest spațiu. Se pare că noii lideri, care au venit pe valul revoluțiilor din 2004, nu au înțeles că, în pofida sprijinului acordat de Occident și a dorinței acestora de a se integra în structurile politice, economice și militare occidentale, principalul lor partener economic rămâne Rusia, iar aceasta nu va tolera nici un moment desprinderea lor din orbita sa. Anul trecut, când relațiile Moscovei cu statele baltice și Polonia au fost tensionate ca urmare a disputelor privind culpabilitatea atribuită Moscovei în vicisitudinile abătute asupra acestor țări în anii celui de-al doilea război mondial și la începutul perioadei postbelice, Kremlinul nu a ezitat să pună în practică proiectul de construire a unui nou gazoduct (Gazoductul Nord-European), care exclude Polonia, statele baltice și Ucraina de pe traseul gazului spre Europa (deocamdată, gazul rusesc spre Europa este exportat prin intermediul a două gazoducte: "Iamal-Europa" și "Soiuz").

 

"Imperialismul liberal"

 

Câțiva ani mai târziu, mai precis la 1 octombrie 2003, Anatoli Ciubais, artizanul privatizării rusești și unul dintre reprezentanții actuali cei mai de seamă ai liberalismului rus - între altele el deține și funcția de președinte al consiliului director al companiei ruse de electricitate RAO "EES Rossii" -, a publicat un lung articol în cotidianul "Nezavisimaia Gazeta", intitulat "Misiunea Rusiei în secolul XXI". Pronunțându-se pe marginea securității Rusiei, Anatoli Ciubais se postează în descendența ideatică a lui Vladimir Putin, deși, din punct de vedere politic, cei doi se situează în tabere diferite: "Rusia reprezintă liderul unic și firesc în întreg spațiul CSI atât din punctul de vedere al volumului economiei sale, cât și din cel al nivelului de trai al cetățenilor săi. De aceea, de la constatarea faptelor voi trece la stabilirea obiectivelor. Rusia nu numai că este un lider, dar ea poate și trebuie să-și sporească și să-și consolideze, prin toate mijloacele, poziția sa de lider în această parte a planetei, pentru următorii 50 de ani". Cum ar putea fi atins acest obiectiv? Dacă în perioada Rusiei secolului al XIX-lea, ortodoxismul ("Moscova, a treia Romă") și panslavismul au fost intrumentalizate de politica externă rusă, iar în secolul XX, Rusia sovietică a propus lumii mesianismul revoluționar al ideologiei marxiste ("Proletari din toate țările, uniți-vă!"), pentru secolul XXI Anatoli Ciubais propune "imperialismul liberal", care să ajute la edificarea unui "imperiu liberal". Prin ce instrumente ar putea fi pus în practică proiectul propus de A. Ciubais? Răspunsul îl oferă tot el: "Statul rus poate și trebuie să contribuie la expansiunea afacerilor ruse în țările vecine atât în sfera comerțului, cât și în cea a dobândirii de active economice".

Întorcându-ne la "criza gazului", este necesar să amintim că Rusia este singurul și cel mai important furnizor de petrol și gaze naturale dintre statele membre ale G-8. (Între altele, la întrunirea grupului G-8, care va avea loc în ianuarie a.c., principala temă de pe agenda discuțiilor va fi securitatea energetică. Dacă mai adăugăm la aceasta faptul că Rusia, prin Vladimir Putin, va deține președinția acestui grup, discuțiile vor dobândi o importanță și mai mare.) Rusia extrage zilnic 9,3 mln. barili de petrol și 1,6 mld. mł de gaze naturale. Spre comparație, Statele Unite, celălalt mare producător de petrol al G-8, extrage zilnic circa 5,4 mln. barili de petrol și 0,6 mld. mł de gaze naturale, dar importă zilnic 12,1 mln. barili de petrol și produse petroliere și 0,3 mł de gaze naturale. Rezervele de petrol ale Rusiei se ridică la 72 mld. barili de petrol și aproximativ 50 trilioane mł de gaze naturale. Rezervele de gaze naturale ale Rusiei sunt cele mai mari din lume, ea reprezentând un fel de "Arabia Saudită a gazelor naturale". În privința rezervelor de petrol, Rusia se situează pe locul trei în lume, după țările din Orientul Mijlociu și Venezuela. Credem că liderul oricărui stat, care ar avea la îndemână un astfel de instrument, ar da dovadă de lipsă de realism politic dacă nu l-ar utiliza în relațiile internaționale. (E de ajuns să amintim, în acest sens, criza petrolului din 1973, în cursul căreia statele membre ale OPEC au redus, inițial, producția de petrol, pentru ca, ulterior, țările arabe producătoare și exportatoare de petrol să dubleze prețul aurului negru ca represalii împotriva statelor occidentale, care sprijiniseră Israelul. După cum remarca cunoscutul analist francez de politică externă André Fontaine, statele producătoare "descoperiseră forța, ca armă, a petrolului").

 

Prețul "revoluției portocalii"

 

Întrebarea care se pune este de ce Rusia a decis să schimbe prețul gazelor naturale pentru statele cărora, până anul trecut, ea îl vindea la un preț foarte redus? Răspunsul este simplu: pentru că s-a schimbat țara (Ucraina). La un an după "revoluția portocalie", desfășurată împotriva voinței Kremlinului, am putea spune că revoluționarilor de la Kiev le-a fost trimisă nota de plată. Altfel spus, dacă tot s-a terminat prietenia, Ucraina întorcând spatele Moscovei, atunci au fost eliminate și reducerile. Și toate acestea pentru că Ucraina a refuzat să mai fie parte a Spațiului Economic Unic (alături de Rusia, Belarus și Kazahstan) și pentru că și-a manifestat dorința de a accede în NATO. Co-președintele Consiliului pentru strategie națională din Moscova, Iosif Diskin, susține că armata ucraineană avea nevoie de sume mari de bani pentru a fi dotată, astfel încât să atingă standardele NATO. Acești bani ar fi putut fi obținuți din prețul mic plătit de Ucraina pentru gazele naturale importate din Rusia (potrivit calculelor părții ruse, suma ar reprezenta 3,6 mld. dolari, la care s-ar adăuga încă un miliard, sub forma impozitelor plătite Ucrainei de către Rusia). Se pare că pentru Rusia a fost picătura care a umplut paharul și, în pofida faptului că prețul pe care Ucraina îl plătea pentru gazul importat din Rusia (50 de dolari/1000 mł) era valabil până în 2009, a decis să treacă la represalii.

Putem sau nu putem să fim de acord cu poziția de forță adoptată de Rusia în raport cu fostele republici sovietice. Se pare însă că atât cei care s-au pronunțat pe marginea "crizei gazului", cât și cei care au acuzat Moscova de șantaj, au uitat că: a) realismul politic domină în relațiile internaționale; și b) atâta timp cât vor exista schimburi economice internaționale, fiecare stat vinde cât vrea, cum vrea și cui vrea. Este, practic, regula de aur pe baza căreia funcționează economia de piață. În privința autorităților de la Kiev, avem impresia că ele au uitat acest lucru, deși economia ucraineană a fost declarată "economie de piață funcțională".

"Tabel

Publicat în : Politica externa  de la numărul 32

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: