Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Încălzirea relațiilor SUA-Germania

Michael COHEN

Întâlnirea de la Casa Albă, din 11 ianuarie, a președintelui american, George W. Bush, cu noul cancelar al Germaniei, Angela Merkel, a reprezentat o ocazie importantă pentru ca Washingtonul și Berlinul să pună bazele unei cooperări sporite în războiul împotriva terorismului și în confruntarea cu amenințarea tot mai mare a regimurilor adverse din Iran și Siria. Această întâlnire a deschis, de asemenea, drumul pentru estomparea tensiunilor dintre Germania și Statele Unite, apărute în urma războiului din Irak, și va permite o încălzire a relațiilor dintre cele două state.



Cancelaria Merkel nu a anunțat o transformare fundamentală a relațiilor dintre SUA și Germania. Washingtonul nu trebuie să se aștepte la prea mult în ceea ce privește relațiile cu Germania în era post-Schroeder. Capacitatea lui Merkel de a acționa pe arena internațională este limitată de guvernul de coaliție pe care îl conduce și de faptul că numeroase poziții-cheie în noua administrație sunt ocupate de membri ai Partidului Social-Democrat (SPD). Unele dintre cele mai importante portofolii, din punctul de vedere al intereselor americane, sunt deținute de "supraviețuitori" ai guvernului Schroeder, care cu greu și-a putut ascunde disprețul față de administrația Bush.

Angela Merkel nu este o Margaret Thatcher. Merkel nu a demonstrat până acum un apetit deosebit pentru forțarea reformei economice intensive de care are nevoie Germania pentru a pune capăt anilor de stagnare economică, chiar a propus o creștere a nivelului impozitelor ca soluție la problemele economice ale țării. Merkel, fidelă viziunii sale declarat euro-federaliste, este ferm convinsă de necesitatea unei integrări politice mai strânse în Europa, în ciuda respingerii Constituției Europene de către Franța și Olanda. Ea a reafirmat viziunea tradițională germană privind rolul central al axei franco-germane în Uniunea Europeană. Așa cum s-a exprimat Merkel, "Germania și Franța, cu concepțiile lor asupra economiei de piață sociale și asupra globalizării, ar trebui să fie forțe ale progresului".

Germania poate fi văzută ca un aliat important în câteva dintre domeniile critice de interes american, incluzând misiunea NATO în Afganistan și lupta împotriva Al Qaeda. Dar poate fi văzută, pe de altă parte, ca potențial oponent al intereselor SUA în alte domenii-cheie, cum ar fi renunțarea la subvențiile pentru comerț în Uniunea Europeană, Constituția Europeană și rolul instituțiilor și al tratatelor internaționale. Viziunea asupra lumii împărtășită de opinia publică din Germania se distanțează tot mai mult de cea a Statelor Unite. Germania a devenit o națiune în general pacifistă, care crede că propria suveranite și identitatea națională pot fi puse la adăpostul organizațiilor supranaționale cum sunt Uniunea Europeană și ONU.

Germania este o putere de nivel mediu pe scena internațională, cu o slabă proiecție a forței militare și o influență geostrategică în afara Europei limitată, așadar, este firesc ca accentul în politica externă germană să nu cadă asupra Statelor Unite, ci asupra relațiilor sale cu vecinii europeni, în principal Franța, Rusia, Marea Britanie și Polonia. Spre deosebire de Marea Britanie sau Franța, Germania are puține aspirații globale, cu excepția unui loc în Consiliul de Securitate al ONU și a dezvoltării piețelor de desfacere. Deși reprezintă cea de-a treia mare economie a lumii, la nivel mondial germanii "joacă" într-o categorie de greutate inferioară capacității lor. Așa cum observa cancelarul Merkel într-o conferință de presă recentă, "conform standardelor europene și globale, Germania se află în declin".

 

Arena internațională

 

Administrația Merkel s-a angajat să strângă legăturile dintre Germania și Statele Unite și să reducă tensiunile dintre Berlin și Washington după o perioadă dezastruoasă pentru relațiile americano-germane ce datează din 2002. Dar noul guvern a semnalat că nu estimează o modificare semnificativă în propria politică în majoritatea problemelor principale care generează tensiuni între cele două state, inclusiv în problema Irakului, a strategiilor de luptă împotriva terorismului, a extinderii UE și a includerii Turciei în organizație, a reformei Consiliului de Securitate al ONU, al legitimității Curții Penale Internaționale sau a implementării Protocolului Kyoto privind încălzirea globală.

Cei care se așteaptă la o renaștere a relațiilor germano-americane vor fi probabil dezamăgiți. Deși relațiile dintre Casa Albă și Cancelarie vor fi mai cordiale, tensiunile politice de adâncime vor rămâne. Statele Unite vor continua să se confrunte cu o opinie publică germană într-o măsură copleșitoare ostilă față de politica externă a SUA și care foarte probabil va rămâne în continuare ostilă. Numeroși germani văd astăzi SUA ca o amenințare la adresa păcii mondiale, mai degrabă decât ca pe un apărător al securității internaționale și al democrației. Într-un sondaj de opinie organizat în 2005 pentru German Marshall Fund și Compagnia di San Paolo, 60 la sută din germani au afirmat că "exercitarea de către SUA a unei coordonări puternice a afacerilor globale" ar fi "întrucâtva indezirabilă" sau "în mare măsură indezirabilă". Doar 5 la sută din germani au considerat conducerea americană ca fiind "foarte dezirabilă".

În ciuda sprijinului hotărât pentru războiul din Irak, o poziție extrem de nepopulară în Germania, Angela Merkel s-a angajat să nu trimită trupe în Irak. Desfășurarea de trupe germane în Orientul Mijlociu ar diviza instantaneu coaliția CDU/SPD și ar atrage după sine prăbușirea proaspătului guvern. Acestei perspective i se opun vehement și numeroși colegi de partid ai lui Merkel.

În loc de asta, Merkel va continua politica guvernului Schroeder de a sprijini stabilizarea Irakului și eforturile de reconstrucție fără o implicare militară directă în interiorul țării. Germania instruiește unități irakiene de poliție și unități de ingineri irakieni în Emiratele Arabe Unite, încă din mai 2004. Mai mult, Germania a oferit peste 200 milioane USD în fonduri pentru reconstrucție și a șters datorii irakiene de 4,7 miliarde euro. Merkel s-a angajat de asemenea să continue să ofere sprijin german trupelor ISAF (International Security and Assistance Force) sub comandă NATO în Afganistan, care includ 1.600 militari germani.

Ca și Schroeder, Merkel va sprijini ferm instituții ca Organizația Națiunilor Unite sau Curtea Penală Internațională, precum și convenții globale ca Protocolul Kyoto. Ministrul său de externe, Frank-Walter Steinmeier, a anunțat ONU că noua administrație germană va urmări cu agresivitate obținerea unui loc permanent în Consiliul de Securitate, ca membru al Grupului celor Patru (G-4) națiuni, care include de asemenea India, Japonia și Brazilia. Deocamdată, Statele Unite au sugerat că ar sprijini candidatura Japoniei, dar s-au opus categoric unei candidaturi comune a G-4, ceea ce probabil va constitui una din sursele cele mai importante de tensiune între Washington și Berlin în 2006.

 

Războiul împotriva terorismului

 

O sursă de tensiune în relațiile cu SUA este refuzul constant al Germaniei de a extrăda suspecți de terorism pentru a fi judecați în Statele Unite, întrucât Germania se opune folosirii pedepsei capitale. Acest aspect a fost subliniat de decizia luată recent de autoritățile germane de a-l elibera pe Mohammad Ali Hammadi, terorist Hezbollah condamnat, a cărui extrădare fusese demult solicitată de Statele Unite.

În ceea ce privește războiul împotriva terorismului, președintele Bush ar putea avea în Merkel un aliat important. Cooperarea germano-americană în lupta împotriva terorismului în lume ar trebui să se intensifice în era post-Schroeder, în special în ceea ce privește colaborarea serviciilor de informații. Vor continua însă să existe tensiuni, mai ales în privința tratamentului suspecților de terorism din partea autorităților americane și a închisorilor secrete a CIA.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 32

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: