Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Bănci și cămătari

Mihnea GRAUR

Măsurile luate de BNR în ultimele luni (august-octombrie) de limitare a creditelor, în special a celor în valută, au scopul de a asigura stabilitatea financiară. Așa cum ne-a obișnuit guvernatorul Mugur Isărescu, hotărârile sunt prudente, poate chiar prea prudente, riscurile reclamând măsuri chiar mai dure. O nouă înăsprire este posibilă.



Creditul reprezintă o condiție esențială, decisivă în economia națională, care continuă să aibă un decalaj important față de țările Uniunii Europene. Pentru ca investițiile să fie rentabile, este evident necesar ca rata de rentabilitate a firmei să fie superioară ratei dobânzii. Prin situarea ani la rând a dobânzilor la procente prohibitive (de peste 50%), firmele care au contractat credite au rezistat doar prin inflație. În acei ani s-a investit puțin, creditele investiționale fiind rarități. Începând din 2000 inflația a scăzut, implicit dobânzile, ceea ce a condus la impulsionarea creditelor.

 

Mecanismele

 

Astăzi, când ne aflăm în cel de-al șaselea an de creștere economică, creditul continuă să se dezvolte. Dar nu toate mecanismele financiare sunt bine unse. 60% credite în valută și 40% credite în lei, cu potențial de modificare a ponderilor la 70% respectiv 30% indică un trend riscant.

Evoluția cursului de schimb în anul 2005 i-a făcut pe mulți să uite de posibilitatea mișcării în sens invers, chiar în condițiile continuării creșterii economice. Astfel s-ar fi ajuns la scumpirea bruscă a creditelor în valută, cu afectarea atât a persoanelor fizice, cât și a persoanelor juridice.

În decurs de un an creditele neguvernamentale în lei au crescut în termeni reali cu 30%, iar cele în valută cu 55%. Deși persoanele juridice continuă să dețină mai mult de jumătate din creditele acordate în lei și grosul creditelor în valută, creșterea provine în principal de la creditele acordate persoanelor fizice: creșteri de 50% și respectiv 150%.

În condițiile în care sute de mii de oameni sunt înregistrați la Biroul de Credite, măsurile sunt firești.

 

Vina băncilor

 

O bună parte din vină aparține băncilor. Evoluția dobânzilor în lei nu a ținut pasul cu inflația. Inițial, politica prudentă a acestora a fost de înțeles. Dar menținerea dobânzilor la niveluri mult prea ridicate a determinat populația să se îndrepte spre creditele în valută. În condițiile unei rate a inflației de 11% în 2004 și a menținerii trendului de scădere, în 2004 și în primele luni ale anului curent dobânzile reale se situau la 20%!

BNR a încercat conștientizarea populației prin introducerea DAE (dobânda anuală efectivă), însă efectul asupra păturilor largi nu a fost cel scontat. Băncile îmbiau cu dobânzi de 25-28% la creditele de consum, dar în realitate situația era cu totul alta, DAE fiind cu 10 sau chiar 15% mai mare! Situația fiind similară în cadrul instituțiilor financiare nebancare, celebrele credite "doar cu buletinul".

Bineînțeles că diferența dintre dobândă și DAE își făcea simțită prezența și în cazul creditelor în valută, numai că era mai puțin vizibilă.

Or, în această situație, indiferent că beneficiarul creditului se îndrepta spre rate fixe sau descrescătoare, un calcul simplu atrăgea persoana spre euro sau dolari. Stabilitatea cursului de schimb în 2004 și creșterea leului în acest an au fost de asemenea argumente. Iar băncile nu au informat despre riscurile creditului în valută, o creștere a monedelor străine în raport cu leul împingând persoanele fizice spre negre etichetări din partea Biroului de Credite, înființat de bănci pentru bănci!

 

Pentru un pumn de dolari

 

Biroul de Credite a fost înființat în anul 2004 de către mai multe bănci importante de pe piață cu scopul declarat de monitorizare a persoanelor care au contactat credite în lei sau valută și care nu își onorează obligațiile conform contractului.

Aceasta teoretic, pentru că în fapt sunt etichetați ca "rău-platnici" o mulțime de oameni a căror singură vină este că nu au știut că dobânda a crescut, băncile nefiind obligate, conform legii, să-i informeze. Evident, sumele sunt doar de ordinul sutelor de mii de lei vechi sau, dacă vorbim de credite în valută, câțiva dolari. Ei bine, pentru un pumn de dolari, un client care își plătește la timp obligațiile nu va mai putea contacta noi credite. Se impune, așadar, modificarea legii astfel încât băncile să fie obligate să informeze clienții în cazul apariției unor modificări, nu doar la cerere ca în prezent.

Din toate contestațiile făcute, una singură a fost admisă și recunoscută cu jumătate de gură, Biroul de Credite funcționând cu mentalitatea subordonatului care nu-și permite să-și contrazică șeful. Aceasta până vor începe procesele.

 

Goana după aur

 

Guvernatorul Băncii Naționale spunea că împotriva recentelor măsuri de diminuare a creditelor în valută s-au pronunțat doar câțiva "bancheri gălăgioși".

Pentru că ceilalți au tăcut și au făcut. Au adus în prim-plan creditul în lei cu dobânzi între 8 și 18%, dar au mărit comisioanele de gestiune, ajunse astăzi până la 5%. O adevărată goană după aur (a se citi lei), ca în capodopera lui Chaplin.

Și revenim la vechea problemă - reclama mincinoasă. Se afirmă că se acordă credite auto în lei cu doar 8%, dar condițiile sunt făcute de așa natură încât să nu poată fi îndeplinite decât poate de angajați. Dacă pogonul de condiții nu sunt satisfăcute, atunci dobânda nu mai este de 8%, ci de 12%! Așadar, o creștere cu 50% a cheltuielilor cu dobânzile.

Banca nu este instituție filantropică, ci o firmă ca oricare alta, al cărei obiectiv primordial este optimizarea profitului. Reclama este sufletul comerțului, dar legea prevede ca orice promoție să specifice costurile adiționale pe care trebuie să le suporte clientul. Adică DAE.

 

Cămătăria

 

Lupta băncilor pentru un segment de piață cât mai larg este acerbă. Atât de acerbă încât mai mulți jucători acționează pe piață haiducește. În urmă cu 3-4 ani, când populația a prins curaj datorită scăderii dobânzilor, mai mule filiale române ale unor bănci străine acordau credite de valori mult mai mari decât concurența, condițiile de salariu, vârstă sau cele de natură familială fiind mult mai blânde. Riscul era mai mare, rata și dobânda de asemenea.

Astfel, astăzi se plătește și de trei ori mai mult decât dobânda actuală, iar pentru rambursarea anticipată a creditului se plătesc comisioane penalizatoare uriașe. În SUA, țara de baștină a unor astfel de bănci cu comportament de cămătari, băncile n-au voie să calculeze penalizări în acest caz. Nu și în România, unde reglementările le permit mai mult decât este cazul.

 

Leasingul

 

Majoritatea băncilor importante de pe piață au profitat de explozia leasingului, punând bazele unor companii de specialitate deoarece câștigurile sunt mai mari. În aceeași logică au fost înființate companiile de asigurări pe lângă firma-mamă.

Din nefericire, prea puține firme românești folosesc instrumentul pentru ceea ce a fost el creat la origine: retehnologizare. Contractele de leasing, indiferent că este vorba de persoane fizice sau juridice, sunt în majoritate covârșitoare acordate pentru achiziții auto, iar firmele de transport sunt doar o mică parte din total. Pe celelalte le putem ușor asimila creditelor de consum.

 

Creditul imobiliar

 

Mâna dreaptă a guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, puncta corect: "Consumul stimulează producția, dar trebuie văzut a cui producție". Grosul creditelor de consum se cheltuiește pe electrocasnice și echipamente IT, așadar, produse predominant din import. Iar despre consecințele nefaste mai mult s-a vorbit decât s-a făcut.

Creditul imobiliar/ipotecar nu are aceleași consecințe precum cel al creditului de consum, din contră acesta stimulând producția internă a materialelor de consum, implicit și producția industriilor colaterale (de exemplu industria constructoare de mașini).

Românii plătesc dobânzi mari la creditele ipotecare, acestea fiind cel puțin duble față de cele din Uniunea Europeană. Iar aceasta în condițiile în care în 2004 Standard & Poors și Japan Credit Rating au ridicat României ratingul riscului de țară la capitolul investiții.

Aceste credite reprezintă doar un sfert din valoarea totală a creditelor acordate. Prea puțin având în vedere deficitul de locuințe. Regulă pentru România, clasa medie este dezavantajată și la acest capitol.

Limitarea creditului la un procent fix, fără a se ține seama de nivelul salariului, este și ilogică, și neproductivă. Ilogică - pentru că la un salariu de 3000 RON o persoană poate plăti mai usor 50% rată la un credit imobiliar, decât plătește 30% cel care are salariul mediu pe economie. Neproductivă - pentru că sufocarea clasei de mijloc este o frână pentru economia națională.

 

Respectul față de clienți

 

Întorcînd subiectul pe toate părțile, am ajuns invariabil la problema respectului față de clienți. Relațiile băncilor cu clienții sunt execrabile, indiferent că aceștia sunt persoane fizice sau juridice, indiferent că vorbim de credite sau depozite. "Departajarea" se face în funcție de cât ai în cont, de mărimea și prestigiul firmei. Atitudinea este justificabilă, dar în limitele bunului simț. Pentru un simplu ordin de plată neîncasat la timp, angajatul unei microîntreprinderi pierde și timp, și bani și de multe ori tot nu-și vede situația rezolvată, angajații de la ghișeu tratând problema acestora cu sictir și cu aerul că-ți fac un hatâr, deși vina la aparține în exclusivitate. La credite, aceeași atitudine, de parcă ți-ar oferi banii personali pe degeaba.

S-a spus că privatizarea băncilor va rezolva problema. Nu s-a întâmplat așa. Reclama mincinoasă privind dobânzile și DAE, abordarea Biroului de Credite, lipsa de transparență și de comunicare în ceea ce privește perceperea comisioanelor sau modificarea dobânzilor, toate acestea sunt doar câteva exemple la o "colecție" impresionantă, pe care fiecare o poate lărgi cu exemple de situații de care s-a lovit.

 

În urma măsurilor luate în ultimii ani, piața devine tot mai liberă, iar efectul este fast. O piață liberă trebuie să funcționeze după reguli clare și corecte. Pentru aceasta Banca Națională și Parlamentul sunt obligate să vegheze emițând reguli și legi adecvate. Fapte, nu vorbe!

Publicat în : Economie  de la numărul 31

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: