Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

România-FMI: ultima rundă?

Cristian BANU

La sfârșitul lui octombrie s-au desfășurat la București discuțiile cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional. Înainte de sosirea delegației au avut loc tradiționalele "umflări de mușchi" din partea autorităților române. De data asta, lucrurile par ceva mai serioasă și pentru prima dată este foarte posibil ca acordul să fie încheiat unilateral.



Guvernul Tăriceanu vs. FMI

 

Relația cu FMI este definitorie pentru modul în care guvernele României au făcut politica economică a țării. Nici noul guvern nu se dezminte. După ce în primăvară premierul și-a umflat mușchii "Nu FMI face politica economică a României" a înghițit fără crâcnire toate sugestiile acestuia.

Reacția premierului Tăriceanu a surprins pe multă lume, care nu se aștepta ca tocmai un liberal, un om de afaceri de succes să aibă o asemenea ieșire, de-a dreptul grobiană. Și din păcate, nu a fost singura ieșire de acest gen.

De altfel, toate guvernele s-au străduit să portretizeze FMI ca fiind "the bad guys" în vreme ce ei erau "the good guys". Și mulți se comportau ca atare, culminând, de exemplu cu guvernul Adrian Năstase care prin "traduceri" cu suflet rezolva multe din cerințele FMI, numai pe hârtie. Rezultatul acestor politici a fost economia românească de azi. Insuficient restructurată, necompetitivă, cu un mediu de afaceri învățat mai degrabă să facă afaceri cu statul sau să profite la maxim de un cvasimonopol, impunând tarife preferențiale și asigurându-și profituri imense. De altfel, dacă analizăm la bani mărunți situația domeniilor de succes din economia românească observăm că ele cad într-una din aceste categorii, alte situații fiind foarte rare.

Guvernul Tăriceanu a tot tărăgănat discuțiile cu Fondul, fără a se ajunge la o înțelegere. De data aceasta, noul ministru de Finanțe pare decis să renunțe la acord.

 

Unde sunt problemele

 

Din punct de vedere istoric, actualul acord cu FMI, negociat de guvernul Adrian Năstase nu era obligatoriu pentru România. El a reprezentat mai mult o "lovitură de imagine" a unui guvern care a dus până la capăt un acord cu FMI - lucru care nu se mai întâmplase de multă vreme. Pe lângă lovitura de imagine, chiar Uniunea Europeană recomandase României încheierea unui acord pentru a se asigura că nu vor mai exista derapaje majore.

Ce se întâmplă acum? După ce actualul guvern a schimbat radical datele problemei prin introducerea cotei unice de impozitare paradigma s-a modificat, ca atare erau necesare unele corecții ale înțelegerii cu Fondul Monetar Internațional. Majoritatea problemelor au fost clarificate, dar discuțiile s-au tot prelungit.

Așadar, dialogul cu FMI privește o situație inedită: deși deficitele externe cresc, se manifestă o presiune constantă de apreciere a leului. De aici încăpățânarea FMI de a diminua deficitul bugetului consolidat.

Că un deficit bugetar diminuat ajută dezinflația și limitarea deficitelor externe este de necontestat. Pe de altă parte, a miza excesiv pe buget în atingerea mai multor obiective nu este înțelept. În 2004 circa 85% din deficitul de cont curent s-a realizat în sectorul neguvernamental; a folosi deci bugetul public în vederea scăderii deficitului de cont curent are eficacitate limitată.

Comprimarea excesivă a cheltuielilor publice afectează atât producția de bunuri publice cât și pe cea a sectorului privat. Nu mai vorbesc de nevoia de a cofinanța fondurile de preaderare, de a aplica angajamente izvorate din Acquis-ul comunitar, etc.

 

Ce vrea Fondul

 

Insistența FMI pentru construcția unui buget perfect echilibrat, dacă nu chiar excedentar, precum și refuzul de a accepta altă utilizare a banilor din privatizare decât pentru reducerea datoriei publice ar putea constitui principalele puncte de ruptură în noua rundă de negocieri cu FMI, care are astfel șanse să se soldeze cu abandonarea definitivă a acestui tip de monitorizare a politicilor macroeconomice ale guvernului.

Restricțiile pe care le îmbrățișează experții Fondului devin tot mai greu de acceptat. De șase ani de zile, datoria publică a României este într-o continuă scădere ca pondere în Produsul Intern Brut, apropiindu-se de 20%, în condițiile în care plafonul valabil în țările UE este de 60% din PIB.

Stocul datoriei publice interne nu trece de 3,9 miliarde de euro, cheltuielile cu dobânzile fiind estimate la circa 320 milioane de euro pentru anul în curs. În același timp, datoria externă publică și public garantată însuma la sfârșitul lunii august 11,3 miliarde de euro, în timp ce datoria externă negarantată public se ridica la 10 miliarde de euro.

Chiar dacă în proiecțiile Ministerului Finanțelor datoria publică internă urmează să crească până la un stoc de 7,6 miliarde de euro în 2009, ponderea în PIB a cheltuielilor cu dobânzile ar urma să scadă ușor, de la 0,4% în prezent la 0,32% în 2009.

Cât privește solicitarea Fondului privind restrângerea în continuare a deficitului bugetar, ca o soluție de compensare a exploziei deficitului extern, experiența din ultimii doi ani arată că relația dintre aceste două elemente este din ce în ce mai slabă în condițiile în care importurile și împrumuturile externe sunt determinate preponderent de sectorul privat.

Relevant din acest punct de vedere este și exemplul Bulgariei, care deși a reușit performanța de a înregistra excedente bugetare, deficitul de cont curent al acestei țări tinde spre 13% din PIB.

Singurele locuri în care solicitarea FMI este corectă este în presiunile impuse guvernului de a îmbunătăți capacitatea de colectare a veniturilor la bugetul de stat, unde nici domnul Vlădescu nu pare să facă mari progrese.

Varianta de modificare propusă de domnia sa lasă să scape la bugetul de stat sume însemnate. De asemenea, măsurile propuse pentru îmbunătățirea colectării nu sunt suficiente.

 

Este posibil?

 

Ruperea înțelegerii cu Fondul Monetar Internațional este posibilă însă cred că se va petrece numai în cazul în care guvernul Tăriceanu va obține acordul Uniunii Europene. Cred că mai degrabă discuțiile se vor prelungi și cele două părți vor încerca să ajungă la o înțelegere, amenințările cu ruperea acordului fiind doar pentru "intimidarea adversarului".

Totuși, deși înregistrează unele performanțe, România nu se află în situația Braziliei, una din puținele povești de succes ale Fondului Monetar Internațional. În februarie, guvernul brazilian a anunțat un surplus bugetar pe 12 luni (februarie 2004-februarie 2005) de 4,8% și că va păstra ținta de 4,25% din PIB chiar și în absența acordului cu FMI. Marele avantaj este că acum aceste politici vor fi văzute de potențialii investitori ca reprezentând voința autorităților braziliene și nu a Fondului Monetar.

De ce nu poate și România să renunțe la FMI? În definitiv, indicatorii macro-economici sunt relativ OK, inflația este în scădere, ce-i drept mai lentă decât ținta preconizată, dar trendul este cert, deficitul este sustenabil și nu se preconizează derapaje, deficitul bugetar este unul rezonabil. Ei bine, problema României nu este economia, ci administratorii economiei. Din păcate, nici unul dintre guvernele de după '89 nu au manifestat seriozitate. Guvernul brazilian a demonstrat voință politică, ceea ce nu este cazul la noi. Practic, după gestul de-a dreptul "eroic" de introducere a cotei unice fără o discuție prealabilă cu reprezentanții FMI și câteva gesturi de "încordare a mușchilor", guvernul Tăriceanu și miniștri de Finanțe au început să alerge după banii necesari îndeplinirii cerințelor Fondului, bulibășind complet Codul Fiscal și generând haos în economie.

Se pune întrebarea dacă tot acest haos merită. În definitiv, România nu are nevoie de FMI - a spus-o chiar comisarul european pentru probleme economice și monetare -, iar situația economică a țării chiar nu necesită constrângeri bugetare atât de stricte impuse de acesta, mai potrivite pentru un stat aflat în iminența falimentului.

Atunci? Este foarte simplu. Spre deosebire de guvernul brazilian, alor noștri le lipsește voința politică, viziunea economică, capacitatea de implementare a unei politici economice coerente și stabile. Când a introdus cota unică, Tăriceanu promitea miliarde de euro care abia așteptau această "revoluție fiscală" pentru a veni în țară. Suntem deja în luna a zecea și banii care au intrat în economie sunt preponderent de natură speculativă. Mai mult, grație bâlbâielilor administrative s-au pierdut câteva investiții de peste 100 de milioane de euro. Ceea ce este și normal, deoarece nimeni nu-și bagă banii într-o țară în care regimul fiscal se schimbă săptămânal. Așa că, deocamdată, este mai bine ca FMI să supravegheze în continuare România. Spre binele nostru.(C. B)

Publicat în : Economie  de la numărul 31

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: