Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Un guvern pentru viitorul României

Andrei THEODORESCU

România este o țară în care pare că totul e cu capul în jos, deși câteodată, spun orientalii, asta e o poziție bună pentru meditație și reflecție, și s-ar putea să aibă dreptate.



Oricum însă lucrurile stau ciudat: președintele se duce a suta oară la pod la Mărăcineni, iar premierul se întâlnește la nivel înalt cu Berlusconi și Jacques Chirac, aducând vești de integrare. Așa că putem spune: noroc cu Tăriceanu - căci spre finalul anului 2005 e evident că o întâlnire în Europa e de mii de ori mai importantă decât un turneu în Coreea de Sud, pentru a obține titlul de cetățean de onoare al orașului Seul. Rolurile între cei doi (foști) aliați tinde să se schimbe, căci, în timp ce Tăriceanu se retrage în spatele unui noian de probleme politice, economice și sociale, Băsescu este tot mai prezent în media, în spațiile publice și cele private precum Golden Blitz sau Debarcader Cișmigiu.

Totuși Băsescu și-a dat seama că poate câștiga și el - încă o dată - pe spatele lui Tăriceanu declarând că actualul guvern este cel mai capabil din ultimii cinsprezece ani, ceea ce în bună măsură e adevărat. Numai că nu a trecut prea mult timp de când Băsescu vroia capul premierului și îi punea bețe în roate, și îl acuza de conlucrare cu diverse grupuri de interese, de faptul că sprijină mafia vămilor sau că e în cârdășie cu Dinu Patriciu. Acum însă, la moment de bilanț, când evidența se impune, Băsescu se scoate ușurel ca fiind unul din artizanii reformei, ca musca la arat.

Marea realizare a lui Tăriceanu și a guvernului pe care îl conduce este că a reușit în doar câteva luni de la preluarea mandatului reducerea dosarelor sensibile care ar fi putut declanșa clauzele de salvgardare din partea UE de la unsprezece la numai două. Iar cea mai importantă realizare este de a fi reușit să închidă un dosar extrem de greu precum cel privind concurența, probabil cel mai european dosar dintre toate. Și asta în condițiile în care țara s-a confruntat cu inundații catastrofale, cu crize politice și tensiuni sociale. De aceea trebuie apreciată extraordinara stăpânire de sine, eleganța și diplomația primului ministru Călin Popescu Tăriceanu, calități care sper să-l ajute să facă față perioadei care va urma, probabil una din cele mai grele de după revoluție.

Faptul că raportul de țară de anul acesta este unul cu puternice accente pozitive pentru țara noastră este, incontestabil, așa cum spuneam, un merit al guvernului, căci celelalte instituții ale statului mai mult s-au scăldat în ape tulburi. Chiar și deblocarea lucrărilor din Parlament - paralizat aproape o lună din cauza Regulamentului celor două Camere - se datorează presiunilor făcute de executiv pentru a putea trece legile privind integrarea europeană. Toate acestea dau seamă de faptul că guvernul Tăriceanu este legat de procesul de integrare în mod absolut, asumându-l ca pe principalul atu în viitoarele lupte politice. Întrebarea pe care ne-o punem este dacă nu cumva aici se află și principalul dezavantaj al guvernului, și în special al primului ministru.

Obsedat de proiectul de aderare și de legile și principiile ce stau la baza acestui proiect, guvernul tinde să abstractizeze realitatea politică - și în special pe cea socială - în funcție de teoriile europene privind modernizarea românească. Prima problemă cu care deja a început să se confrunte guvernul este cea a fondurilor care vor fi cuprinse în viitorul buget. Desigur că aceasta este problema cu care s-au confruntat toate guvernele democratice ale României, dar, cu un an înainte de aderarea la UE, aceasta este deja o problemă extrem de sensibilă.

Bugetul a determinat deja o demisie din guvern - asupra căreia vom reveni - și a generat tensiuni în interiorul coaliției, dând seamă de faptul că ruptura dintre spațiul privat și cel public s-a adâncit masiv. Pentru cei mai mulți cetățeni pare absurd că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, vorbea de o inundație de valută pe piața românească și că foștii guvernanți promiteau zeci de miliarde de euro veniți din Europa pentru integrare, iar bugetul propus de guvernul Tăriceanu pare cel puțin sărăcăcios, dacă nu cumva un buget de austeritate dură. Guvernul, și în special ministrul de Finanțe, a fost deseori sibilinic în declarațiile sale privind modul cum s-a constituit proiectul de buget și, în plus, l-a propus fără să asume și un cod fiscal capabil să explice modalitățile de a pune în practică exercițiul bugetar pe anul viitor. Ceea ce dă impresia - sper să nu devină și certitudine - că banii se vor obține tot prin dări uriașe luate de pe spatele contribuabililor, în timp ce marii rechini financiari vor pluti în continuare liniștiți.

Or, așa cum se întâmplă întotdeauna, în final cel care va trage ponoasele va fi primul ministru, care, fără să explice clar cetățenilor despre ce este vorba, presează Parlamentul să-i voteze primul său buget. Nu numai parlamentarii au reacționat la proiectul de buget, ci, așa cum spuneam mai sus, chiar și unii din miniștrii săi. Demisia ministrului Mircea Miclea a dat un semnal foarte prost în societate, căci imaginea a fost că primul ministru și ministrul de Finanțe dictează cum și unde se duc fondurile bugetare și nu cooperează nici măcar cu colegii de cabinet. Mircea Miclea a devoalat oarecum faptul că reformele structurale se fac în continuare hei-rupist fără să se fi impus nici până acum un principiu coerent de guvernare - în afară, bineînțeles, de strategiile privind aderarea la Uniunea Europeană. Numai că ceea ce pare întotdeauna să se uite este faptul că românii așteaptă de la UE mai multă bunăstare și stabilitate și nu noi restricții și impuneri.

Cred că tocmai asupra acestui punct a vrut să atragă Miclea atenția guvernului prin demisia sa - că în Uniunea Europeană se cer mai degrabă oameni bine pregătiți intelectual și profesional pentru viitorul stat european. Or, la fel ca guvernele anterioare, accentul bugetar se pune pe administrație și pe interne, adică pe acel sector al statului liberal - al statului care nu e construit pentru cetățeni, ci pentru el însuși. O asemenea perspectivă este extrem de ciudată atunci când e pusă în practică de un guvern condus de un prim-ministru liberal.

Un alt ministru liberal care pare să-și fi uitat complet sorgintea ideologică este Eugen Nicolăescu. Pachetul de legi privind sistemul de sănătate și asigurări pare a fi de pe altă lume - și trebuie spus că intră în contradicție și cu modelul european. Ideea că spitalele vor fi conduse de manageri impuși de la centru în cooperare cu Camera de Comerț și Industrie din fiecare județ frizează absurdul, iar medicii deja au reacționat dur. Principiul managerial din sănătate, copiat după modelul american, nu va rezolva în nici un fel criza din sănătate, căci fondurile vor rămâne, în continuare, la stat. Iar fără o reformare fundamentală - bazată pe independența totală - a Casei de Asigurări de Sănătate, pachetul de legi nu face altceva decât să genereze tensiuni sociale de amploare și în final să provoace o nouă criză.

Atât crizele care se prefigurează în sănătate, cât și în educație demonstrează clar că, preocupați fiind de capitolele de integrare, guvernanții au abandonat aproape complet proiectele sociale și deci societatea în ansamblu. Or, așa cum spunea însuși Tăriceanu, reluat de Băsescu, integrarea se face pentru români, nu pentru guvernanți. Până acum în numele dezideratului numit aderare românii au tot înghițit scumpiri, reforme fără rost - sănătatea și educația s-au reformat de atâtea ori că nimeni nu mai înțelege nimic - și milioane de locuri de muncă restructurate. Or, pentru ca procesul să capete aderenți, e necesar ca oamenilor să li se împlinească măcar câteva speranțe: de a trăi puțin mai bine, de a avea siguranță și perspective de viitor.

Căci în ceea ce privește marile neîmpliniri pe care le-a semnalat Raportul de țară, cea legată de combaterea corupției și cele legate de agricultură sunt cele mai pregnante. În paranteză, cred că asigurarea frontierelor e o problemă rapid rezolvabilă, deci ea nu va crea probleme pentru aprilie anul viitor. Iar acestea au fost și sunt marile probleme ale societății românești de decenii și în ele se află o parte din rezolvarea marilor crize sociale din România.

Dacă programele din agricultură nu se vor implementa rapid, oricând ne vom integra -în 2007 sau în 2008 -, vom fi în continuare printre ultimele țări din UE, o lume a treia în interiorul primei lumi. Iar problemele din agricultură nu se pot rezolva în realitate decât prin educație ca principiu motrice al modernizării. Faptul că în continuare agricultura românească este una de subzistență nu se datorează neapărat lipsei de tractoare, ci faptului că mulți agricultori nu știu să le conducă și nici să muncească altfel decât tradițional.

Și dacă agricultura nu este - măre, Doamne! - dosar susceptibil să impună salvgardarea, corupția este cea care probabil ne va limita avântul integrator. Căci pare destul de improbabil că magistrații, doar la îndemnul președintelui și al premierului, vor face ce n-au făcut un deceniu și jumătate. Faptul că nici după "marea reformă" din justiție nici un rechin financiar nu a pățit nimic este simptomatic și demonstrează faptul că afacerile și justiția joacă într-o altă piesă decât cea guvernamentală. Este foarte probabil ca în următoarele luni să fie prins unul sau doi "corupți" care să fie dați de exemplu - probabil predați din rațiuni practice chiar de confrații lor -, dar problema de fond nu se va rezolva. M-aș mira profund ca domnul Cocoș, căruia presa tocmai i-a înscenat un flagrant, să intre în vizorul justiției și să pățească ceva. Căci, deși soția sa, doamna Udrea, și-a dat demisia de la Cotroceni, probabil ceva influență tot mai are asupra președintelui. Mai degrabă va cădea vreun pesedist, chiar cu acceptul partidului - care va arăta astfel că Revoluția Binelui a învins în partid - și cu mare tam-tam la DNA. Oricâte reforme se vor face fără să se implice principiile fundamentale ale moralei, fără ca înșiși magistrații să fie judecați și în ultimă instanță să le fie frică de justiție, vom intra în UE cu tot cu corupți.

Încă o dată îmi afirm simpatia pentru domnul Tăriceanu, dar cred că semnalele de alarmă pe care societatea le trage nu ar trebui eludate nici o clipă și nici amânate în numele integrării. Căci știe și primul ministru că în spatele marii victorii de imagine pe care a repurtat-o după Raportul de țară de la Strasbourg se află România profundă, în care noroiul iernii care se apropie poate îneca oricând orice realizare nefundamentată. (A. T.)

Publicat în : Cover story  de la numărul 31

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: