Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

De ce Iranul nu va fi un nou Irak

Ionuț APAHIDEANU

Într-unul din bancurile despre persoane cu o anumită culoare a părului, protagonista își întreabă prietena: "Auzi, cum se spune corect, Irak sau Iran?" Dincolo de caracterul mai mult sau mai puțin reușit al bancului, deosebirea de ultimă literă dintre cele două nume face diferența, evident în termeni simbolici, dintre o decizie de a interveni militar - cum a fost cazul în Irak în 2003, și respectiv una de non-intervenție - așa cum susțin că va rămâne cazul Iranului.



Predicția că Iranul nu va fi supus unei intervenții militare, fie ea la scară largă (terestru plus aerian) sau restrânsă (bombardamente), contravine aparent sensului ultimelor evenimente: dependent și de viitorul raport al șefului AIEA, El Baradei, proaspăt laureat Nobel, dosarul nuclear iranian pare că va fi înaintat Consiliului de Securitate al ONU. Mai mult, planuri deopotrivă americane (OPLAN 1002-04) și israeliene de intervenție militară există deja de ani de zile. Totuși... Iranul nu va fi un nou Irak din multiple motive, de la unele - vorba unui analist - evidente pentru oricine poate găsi Iranul pe hartă, la altele mai profunde, dar nu mai puțin importante.

 

Probleme tactice și operative

 

Prima facie, cu o poziție geostrategică realmente de excepție, o suprafață triplă și o populație quadruplă față de Irak, Iranul găzduiește 125,8 miliarde (!) barili țiței (a doua rezervă și al patrulea producător și exportator la nivel mondial), a doua rezervă de gaze naturale din lume și milioane de tone de minereu de uraniu, iar, ca implicații imediate pentru un teatru de război, tabloul geofizic se aseamănă mai degrabă cu cel dificil din Afganistan decât cu cel din Irak.

Tactic, repetarea episodului din 1981, al distrugerii reactorului nuclear irakian de la Osirak de bombardierele israeliene, este o himeră. Asimilând lecția, strategii iranieni nu și-au amplasat facilitățile nucleare în același loc, ci le-au dispersat pe întreg teritoriul țării, iar un eventual atac aerian american și/sau israelian ar viza necesarmente următoarele obiective: minele de uraniu de la Saghand, laboratoarele de producere de dioxid de uraniu de la Ardekan și Bandar Abbas, instațiile de conversie a dioxidului în hexaflorit de la Isfahan și Șiraz, instalațiile de îmbogățire prin centrifugare a uraniului de la Natanz, compania electrică Kalaye din Teheran, suspectată a fi produs componente pentru centrifugare, centrala atomică de la Bushehr, reactorul pentru apă grea de la Arak. Conjugată reliefului iranian, o atare dispersie generează dificultăți evidente pentru ceea ce documentele Joint Vision numesc dominarea în adâncime, lățime și înălțime a câmpului de luptă și acțiuni simultane în 2-3 medii. O variantă ar fi bombardarea simultană a facilităților - de preferat, dar dificil pentru că singurele baze la dispoziție ar fi portavioanele și bazele americane din Golf și Peninsula Arabă, posibilitatea ca Arabia Saudită sau Turcia să acorde drept de survol avioanelor israeliene părând utopică. O altă variantă ar fi bombardamente succesive cu un număr redus de avioane - nefezabil ținând cont de autonomia de zbor și de timpul lor crescut de expunere, recte riscul doborârii lor de apărarea antiaeriană iraniană. În plus, unele servicii de informații occidentale exprimă temeri privind existența unor duplicate încă necunoscute ale facilităților. Mai mult, cele cunoscute sunt protejate de baterii antirachetă "made in Rusia" S-300 PMU-1, iar amplasamentul subteran al instalației-cheie de la Natanz face inutile atât bombele ghidate GBU-28/B Paveway și GBU-37/B GAM, cât și rachetele Tomahawk.

 

Închiderea ferestrei de oportunitate pentru o eventuală operațiune militară

 

Strategic, o operațiune militară neautorizată de CS al ONU, în condițiile veto-ului rus ușor previzibil, ar semnifica "începutul sfârșitului" - o aserțiune deloc hazardată prin prisma câtorva factori: coeziunea socio-politică a Iranului; factorii regionali de geostres; configurarea unui bloc ruso-chinez de atenuare a hegemoniei SUA, regimul Tratatului de Non-Proliferare (NPT).

Ostracizarea regimului de la Teheran ca dictatorial și dezavuat de populație reprezintă dacă nu propagandă, atunci o gravă eroare. Radical diferit față de Irak sub Saddam, Iranul nu este condus de o minoritate confesională și deci nu comportă vulnerabilitatea instabilității sistemului său politic. Apoi, surprinzător doar pentru novici, regimul teocratic iranian rămâne unul din cele mai democratice din zonă: există o separație formală a puterilor în stat, se organizează periodic alegeri universale pentru președinție și parlament, reformiștii domină legislativul, iar, spre deosebire de Irak și inclusiv de multe state europene, minoritățile naționale, inclusiv evreii (sic!), sunt reprezentate în Majlis. Coeziunea socio-politică este și mai remarcabilă în condițiile unui indice de fragmentare etnică extrem de înalt; dincolo de doar 51% din populație etnic persană, kurzii din Iran nu împărtășesc separatismul celor din Turcia sau Irak, iar cei 24% azeri nu s-au lăsat seduși de îndemnurile la separatism, într-un plan-cadru mai larg, conceptualizat de strategul de serviciu Brzezinski. Sortite unui eșec lamentabil au rămas și acțiunile opoziției din diaspora, ca și apelul lui Saddam din anii '80 la etnicii arabi din Iran, de a i se alătura împotriva ayatollah-ului. Pentru același regim incriminat ca dictatorial, rezultatul ultimelor alegeri prezidențiale câștigate de ultraconservatorul Ahmadi-Nejad rămâne la fel de pilduitor. Explicația? Pe de o parte osatura filosofic-culturală șiită și a sa normă taqlid a obedienței totale și oarbe față de marj'a (autoritatea religioasă), pe de altă parte mobilizarea firească a populației în fața amenințării percepute dinspre Israel și SUA, ambele pe fondul unei autoreprezentări colective ca popor mândru, cu tradiție și istorie milenare, de la Cyrus cel Mare, cuceritorul Babilonului, la Xerxes și Darius, sau la al-Khwarizmi și al său manual de al-jabr. A miza consecutiv pe cooperarea iranienilor de rând cu invadatorii în cazul unui război ar fi păgubos.

Regional, o intervenție militară riscă să destabilizeze întreg spațiul dintre Liban și Pakistan, în care șiiți îi egalează numeric pe sunniți, să confirme nefericit convingerea conspiraționistă extrem de puternică în regiune într-o al-Mu'amarah al-Taghrib ("conspirația occidentalizării") și să radicalizeze regimurile musulmane ex-sovietice din Asia Centrală, care oricum manifestă deja rezerve explicite față de menținerea în regiune a trupelor americane.

Prospectiv, actuala "supraîntindere" a SUA le-ar împiedica să repurteze o victorie rapidă, decisivă. Spre deosebire de Irak în 1981, care nu a putut riposta atacului israelian pentru că era angrenat total într-un război cu Iranul, cel din urmă ar riposta la ora actuală la capacitate maximă, folosind rachetele sale Shahab-1 și 2, care pot lovi bazele americane din Qatar, Kuweit și Irak și mai ales pe cele Shahab-3 cu rază medie de acțiune de 1300 km, capabile să lovească orașele Tel-Aviv, Haifa, Beir-Shiva și chiar reactorul nuclear israelian de la Dimona. În fereastra de oportunitate a unui astfel de război de durată s-ar insinua, disimulat sau nu, multipli actori statali și non-statali ostili SUA, în condițiile în care regiunea comportă un nou val de "islamizare", interesele Rusiei și Chinei în țițeiul iranian sunt notorii, cele ale Indiei și Pakistanului în captarea rutei de transport încep să se manifeste vădit, iar preocuparea pentru Iran este accentuată de faptul că Japonia, China și Coreea de Sud captează împreună 1/4 din exporturi, iar Germania, Franța și Italia asigură 1/5 din importurile Iranului.

Mai mult, un atac militar ar risca destrămarea întregului regim de non-proliferare, oricum șubred prin neparticiparea actorilor-cheie Israel, Pakistan, India și Coreea de Nord. Shift-ul strategic american din ultimul deceniu de a reimpune armele convenționale în locul celor nucleare este ușor explicabil: în domeniul nuclear nu se aplică logica (convențională) a balanței de putere; o singură bombă nucleară în mâinile al-Qai'da ar face cât toată hegemonia SUA în actualul sistem internațional. Și poate vreun agent de informații să reproducă cu certitudine, atom cu atom și kilometru cu kilometru, traseele nucleare din rețeaua lui Khan?

 

Între incertitudine și lecția nord-coreeană

 

În sfârșit, predicția abținerii de la o intervenție militară derivă din factorul fundamental al incertitudinii; dacă în 2003 serviciile de informații cunoșteau cu certitudine că Saddam nu posedă arme nucleare, asupra Iranului planează o incertitudine alarmantă, tributară în parte problemelor majore pe care spionajul american le are în dimensiunea sa umană și în parte neratificării de către Iran a protocolului adițional al NPT, de unde o autoritate limitată a AIEA în inspecții și subsecvent puține informații acurate. Da, există varii estimări oficiale sau nu asupra stadiului actual și perspectivelor programului nuclear iranian, însă întrebarea este câți generali s-ar hazarda ca pe baza unor astfel de estimări să dea "go"-ul unei operațiuni militare. Ținând cont și de necunoscuta totală a programelor biologic și chimic (!) ale Iranului și de semnalul nefericit al unei analize comparative între Irak (fără armament, asupra căruia s-a intervenit) și Coreea de Nord (făcând paradă de programul său nuclear, asupra căreia nu se intervine), răspunsul ar fi interogativ: anybody?

Publicat în : Politica externa  de la numărul 31

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: