Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Fata morgana

Cristian BANU

"Avem cel mai performant guvern al României din ultimii 15 ani" a declarat președintele Traian Băsescu, despre guvernul pe care l-a subminat atât cât i-a stat în putință de la începutul mandatului. Și are dreptate. Raportul de monitorizarea marchează progresele evidente făcute de România. Iar președintele are dreptate când laudă guvernul. Fiindcă este singurul dintre instituțiile statului care și-a făcut datoria din plin.

Președintele însuși a stat două luni blocat în minora criză a ziariștilor iar după inundații s-a lipit de podul de la Mărăcineni ca marca de scrisoare. Parlamentul a fost centrul unor discuții penibile cauzate de schimbarea regulamentelor, la care și-au dat concursul atât cei din opoziție, cât și cei de la putere.

Desigur, deși se prezintă împreună la poza de gală, miniștrii guvernului Tăriceanu au avut contribuții inegale. Dacă, de departe, o putem distinge pe doamna Monica Macovei, pe ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, ale căror prestații îndreptățesc speranțele, deși domeniul celui din urmă chiar a primit unele critici. O altă zonă în care progresele sunt evidente este cea a disciplinei financiare, unde tânărul Sebastian Bodu pare hotărât să acționeze, stârnind antipatii nenumărate. Gradul de recuperare a datoriilor statului a crescut vizibil, lucrul menționat și în raport.

Însă cu greu putem găsi un motiv pentru a-i lăuda pe George Copos sau Codruț Șereș. Și ei nu sunt singurii. Ba chiar domnul Copos riscă să creeze mari probleme prin încercarea de a lua apărarea cluburilor de fotbal în "meciul" cu șeful Fiscului. Nu văd ce om ar putea înghiți "gogoașa" sa conform căreia cluburile de fotbal ar fi niște "fundații amărâte". Prin curtea cărora găsești ultimele modele de automobile, achiziționate din salariul minim pe economie, cu cât, chipurile, este plătit un fotbalist.

Or, tocmai aici este marea problemă, care se reflectă și în raportul de monitorizare. Dacă, în multe privințe, actuala administrație a demonstrat progrese clare, în materie de luptă împotriva corupției nu s-a văzut mare lucru. Desigur, nici un om serios nu se aștepta ca, imediat ce au luat puterea, să urmeze valuri de arestări cum promisese președintele într-un moment de maximă eufuziune, deși multora le-ar fi plăcut să vadă niște țepe în Piața Victoriei.

Este timpul ca actuala administrație să își ia inima în dinți și să atace marea corupție. Este ceea ce așteaptă nu doar Europa, ci și ceea ce așteaptă cei care au votat. Se pare că, din elanul inițial, a mai rămas doar cota unică de impozitare, singura promisiune dusă până la capăt. Și asta cu multe bâlbâieli, retractări și modificări ce au transformat relaxarea fiscală într-o simplă mutare a poverii de pe un umăr pe altul, fără vreun câștig real pentru alegători.

Este greu de explicat întârzierea cu care au fost schimbați anumiți oameni din poziții-cheie, cum ar fi de pildă procurorul șef al PNA, domnul Ion Amăriei, cel care în toată perioada de existență a parchetului special anticorupție nu a făcut altceva decât să mimeze munca. Fostul ministru al Justiției, domnul Diaconescu, spune că existau 40 de dosare, gata de a fi administrate în instanță. Actualul ministru spune că nu sunt decât patru și că ele mai necesită muncă suplimentară până să poată fi aduse în fața instanței.

Pe cine să crezi?

PSD a fost maestru în crearea de instituții care să sune bine dar care, în realitate, să fie goale de conținut. De asemenea, în materie de legi nu se poate spune că nu și-a făcut datoria. Ceea ce a lipsit atunci, și nu este foarte clar dacă există acum, este voința politică de a aplica legile. Atât și nimic mai mult.

De la începutul anului s-au tot făcut arestări spectaculoase. Toate s-au încheiat în coadă de pește. Ba o hârtie nu a fost semnată cum trebuie, ba nu era o aprobare dată de nu știu ce subsecretar de stat, ba mandatul era scris fără diacritice... Unele dintre aceste arestări pentru știrile de la ora șapte, pot costa România foarte mulți bani, cum este cea din cazul Rompetrol, pentru care a intervenit chiar Departamentul de Stat. În aceste condiții este greu să discerni ce este justiție și ce este poliță politică.

Chiar în zilele raportului, de la palatul Cotroceni demisiona o controversată consilieră, al cărei soț este recent victima unei ample campanii de presă. Este a doua oară când Traian Băsescu este atacat pe tema consilierilor, înainte fiind vorba tot de o consilieră, și tot pe seama afacerilor soțului acesteia. Or, dacă și în preajama președintelui "grupurile de interese" reușesc să își facă loc, este dificil de crezut cum anume poate fi abordată corect problema corupției.

"Grupurile de interese" sunt atât de bine infiltrate încât cu greu mai pot fi ele dislocate. De aceea, corupția din România este mai degrabă asemenea iluziei cunoscute sub numele de "fata morgana" care apare însetaților din deșert amăgindu-i... Cu cât se apropie mai tare de ea, cu atât mai mult se depărtează.

Din acest punct de vedere, cred că problema este abordată greșit. Nu la mâna judecătorilor sau procurorilor este rezolvarea problemei corupției, ci la cea a mediului de afaceri. Simplificând legislația, simplificând fiscalitatea, eliminând cât mai mult din rolul statului în economie, introducând stabilitatea legislativă, se va ajunge la crearea unei mase critice de companii pentru care va fi mai simplu și mai eficient să lucreze cinstit decât să apeleze la ilegalități. Introducerea cotei unice și reducerea cotelor de asigurări sociale este un prim pas. Din păcate, Codul fiscal lasă (prea) multe portițe, care trebuie închise obligatoriu.

Și mai trebuie ceva. Actuala administrație trebuie să reconstruiască încrederea cetățeanului în autorități. În linii mari, dincolo de isteriile mass-media, trebuie recunoscut autorităților că au reacționat cum trebuie în cazul catastrofelor care au lovit țara în ultima perioadă, atât în cazul inundațiilor, cât și în cazul gripei aviare. Și în cazul inundațiilor, și în cazul gripei aviare s-a găsit câte un papagal în guvern care să submineze eforturile colegilor săi. În primul caz a fost vicepremierul Seculici, în cazul gripei aviare chiar ministrul Sănătății.

În momentul în care mediul de afaceri va funcționa pe baze corecte și lumea va avea încredere în autorități, atunci vom putea spune că problema corupției va fi rezolvată. Dar pentru asta politicienii noștri trebuie să înțeleagă că nu ei trebuie să se integreze în Uniunea Europeană, ci România, cu cetățenii săi.

Publicat în : Editorial  de la numărul 31

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: