Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Europa de Est, inventarea unui concept

Simina RADU-BUCURENCI

Europa de Est încearcă să intre în Europa. De când datează oare acest non-sens? Nu noi suntem cei care l-am inventat, ci filosofii iluminiști ai secolului al XVIII-lea. Noi doar am preluat și perpetuat un clivaj, groso modo - civilizație/barbarie, pe care ne străduim să-l depășim și astăzi. Dar dacă totul n-ar fi decât o ,,invenție"?

 



Deconstrucția oricărui concept este astăzi la mare modă. De ce nu am încerca, așadar, și deconstrucția conceptului de Europa de Est? Este ceea ce a încercat să facă Larry Wolff, profesor de istorie la Boston College. După o cercetare academică serioasă, concretizată în lucrarea Inventarea Europei de Est. Harta civilizației în Epoca Luminilor, el a ajuns la concluzia că ,,Europa de Vest este cea care a inventat Europa de Est ca pe jumătatea ei complementară în secolul al XVIII-lea, în Epoca Luminilor".

Nu este vorba, bineînțeles, de o adevărată "invenție", în sensul comun al cuvântului. Europa de Est exista, ca realitate geografică, și înainte de iluminism și există în continuare. Ceea ce Epoca Luminilor a inventat a fost un concept și o viziune asupra Europei de Est, viziune care funcționează încă și în zilele noastre. Studiul lui Larry Wolff este important pentru că explică nu numai cum văd occidentalii partea noastră de Europa, ci și de ce. Pentru a ajunge la rădăcinile istorice ale acestei viziuni, cercetătorul american a fost nevoit să coboare în timp până în secolul al XVIII-lea. După cum mărturisește chiar el, ,,am putea să înțelegem și să combatem ideea de Europa de Est cercetând complicatul proces istoric prin care a căpătat formă și s-a înrădăcinat în cultura noastră."

 

Nord și Sud, Est și Vest

 

Trebuie să începem prin a aminti că Europa nu a fost dintotdeauna divizată între Est și Vest. În perioada Renașterii, când Sudul era centrul civilizației, Europa se împărțea în Nord și Sud. În momentul în care Sudul și-a pierdut întâietatea culturală și economică, iar locul unor centre ca Roma, Florența, Veneția a fost luat de Paris și Londra, și ,,axa civilizației" și-a schimbat sensul. Vestul a devenit modelul, centrul, sursa de inspirație, iar Estul a fost construit în așa fel încât civilizația vestică să iasă și mai bine în evidență. Larry Wolff consideră că iluminismul a înfăptuit, practic, o ,,reorientare conceptuală a Europei pe care ne-au lăsat-o moștenire, astfel încât noi vedem acum Europa așa cum o vedeau ei; sau, mai degrabă, noi suntem moștenitorii pasivi ai Europei pe care ei au reconceput-o în mod activ."

 

Rusia, material didactic

 

Un studiu de caz interesant asupra modului în care Occidentul a folosit Europa de Est ca ,,material didactic" pentru a-și argumenta propriile păreri este Rusia țaristă (atât în timpul lui Petru cel Mare, cât și în vremea Ecaterinei). Trei mari filosofi iluminști, Voltaire, Rousseau și Montesquieu, au încercat să interpreteze reformele lui Petru cel Mare, fiecare din perspectiva propriilor teorii asupra a ce înseamnă civilizație și civilizare, dezvoltare și înapoiere.

Petru cel Mare (1689-1725) este cel care a deschis calea modernizărilor în Rusia. În mare parte din acțiunile sale el s-a găsit însă singur în fața unui popor cu obiceiuri și credințe vechi de secole. Multe din schimbările sale au fost doar de suprafață și nu au atins decât păturile superioare ale societății. A încercat, de pildă, să le taie bărbile. Dar dispozițiile Bisericii, la un conciliu din 1551, au fost mai puternice: "Nu există obicei eretic mai condamnabil decât a-ți rade barba... A-ți rade barba pentru a plăcea oamenilor însemnează a deveni dușmanul lui Dumnezeu, care ne-a creat după chipul Său." Alegere?Între afi europeni și "dușmanii lui Dumnezeu" sau a rămâne cum se știau de secole "după chipul și asemănarea Sa"? Rusia profundă rămânea neschimbată. A fost însă de ajuns pentru a atrage atenția Europei care a descoperit, cu uimire, un om de geniu născut într-un neam de barbari.

Voltaire s-a confruntat pentru prima oară cu personalitatea lui Petru cel Mare în timp ce scria Istoria lui Carol al XII-lea. În momentul urcării pe tron a lui Petru, rușii erau, în viziunea lui Voltaire, ,,născuți cu toții sclavii unor stăpâni la fel de barbari ca ei." Tocmai datorită barbariei evidente în care, susținea Voltaire, se aflau rușii, opera de modernizare a lui Petru cel Mare este cu atât mai grandioasă: ,,Astfel, un singur om a schimbat cel mai mare imperiu din lume!" exclama, plin de admirație, filosoful Luminilor.

 

Întâi să fie ruși, și apoi europeni

 

Nu aceasta era și părerea lui Jean-Jacques Rousseau. Autorul Contractului social considera că rușii ar fi trebuit mai întâi să învețe să fie ruși și abia apoi să devină europeni. "Rușii nu vor avea niciodată cu adevărat o viață civică, pentru că au început să o aibă prea de timpuriu. Petru avea un geniu imitativ, nu avea adevăratul geniu, cel care creează și face totul din nimic. Unele dintre lucrurile pe care le-a făcut au fost bine făcute, dar majoritatea au fost nepotrivite. El a văzut că poporul său era barbar, dar n-a văzut că încă nu era copt pentru viața civică; a vrut să-l civilizeze când ar fi trebuit abia să-l oțelească. Mai întâi a vrut să facă din supușii săi niște germani, niște englezi, când ar fi trebuit să înceapă prin a-i face ruși; i-a împiedicat pe supușii săi să devină ceea ce ar fi putut fi, convingându-i că erau ceea ce nu erau."

Montesquieu nu este de acord nici cu Voltaire, nici cu Rousseau. El consideră că rușii nu trebuiau civilizați cu forța pentru că ei erau, oricum, un popor european. Metoda lui Petru fusese mult prea brutală pentru impunerea unor moravuri care, în definitiv, aparțineau și rușilor, ca popor european: "Ușurința și iuțeala cu care această națiune s-a civilizat au dovedit fără doar și poate că acest principe avea despre ea o părere prea proastă și că acei oameni nu erau niște dobitoace, cum spunea el. [...] Petru I, impunând unui popor din Europa moravurile și manierele Europei, a făcut lucrul acesta cu o ușurință la care nici el nu se aștepta."

Iată-i pe cei trei mari oameni ai Luminilor folosind Rusia drept "material didactic" pentru exemplificarea propriilor idei filosofice. Pentru Montesquieu moravurile depind de clima țării. Determinismul geografic funcționează fără greș. Geografic, Rusia este în Europa, deci moravurile Europei trebuie să fie aceleași cu ale Rusiei. Petru nu a făcut decât să grăbească un fenomen care oricum, conform unor legi ce nu dau greș, s-ar fi petrecut. Rousseau crede în dreptul și puterea poporului de a-și hotărî singur soarta. Orice e impus asupra unui popor, împotriva voinței lui e, ca atare, criminal. Voltaire, teoreticianul "absolutismului luminat", încearcă să vadă în Petru cel Mare, și mai târziu în Ecaterina a II-a, succesul propriei teorii.

Este adevărat că ultimii 50 de ani au adâncit prăpastia dintre Estul și Vestul Europei. Cortina de Fier nu a fost niciodată doar o metaforă. Este important însă să recunoaștem că nu comunismul sau dominația sovietică sunt cele care au creat diviziunea Est-Vest. După cum conchide și Larry Wolff, ,,Rusia poate renunța la dominația ei militară asupra Europei de Est, dar nu poate izgoni ideea de Europa de Est, pentru că nu a inventat-o și nici nu a impus-o." Iar efectul cel mai pervers al acestei construcții conceptuale a fost acceptarea lui necondiționată, interiorizarea lui de către est-europeni. Iar, dacă istoria folosește la ceva este să ne arate, din când în când, că nu noi am inventat roata.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 30

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: