Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Înființarea serviciilor publice

Dragoș DINCĂ

Înființarea serviciilor publice se realizează prin acte de autoritate, ale Parlamentului, Guvernului, autorităților administrative autonome, autorităților locale și celorlalte autorități publice care au ca atribuții definirea interesului public.



Recunoașterea unui serviciu public presupune reglementarea acestuia în sistemul juridic intern, în sensul precizării bazelor acestora.

1. Constituția ca bază privind înființarea serviciilor publice. Menționarea serviciilor publice în Constituție reprezintă un aspect foarte important, conducând la obligativitatea asigurării acestuia.

Constituțiile diferitelor țări din Europa datează din perioade diferite, în funcție de care se pot distinge două situații:

- Constituții anterioare celui de-al doilea război mondial, care au ca obiect în primul rând reglementarea funcționării instituțiilor politice. Aceste Constituții nu abordează decât în mod exepțional serviciile publice (cazurile Austriei, Finlandei și Irlandei).

- Constituțiile posterioare celui de-al doilea război mondial sunt marcate de ideologia intervenționismului economic și social și recunoașterea drepturilor cetățenilor, altfel spus a activităților pe care cetățenii sunt în drept să le solicite autorităților publice spre a fi furnizate.

În această categorie apar activitățile educative, sociale sau sanitare, a căror asigurare, conform unelor Constituții, revine statului.

Un bun exemplu pentru aceste drepturi ale cetățenilor îl reprezintăpreambulul Constituției franceze din 27 octombrie 1946, a cărui valoare constituțională a fost confirmată de Constituția din 4 octombrie 1958: "Toate bunurile, toate întreprinderile a căror exploatare are caracteristicile unui serviciu public național sau ale unui monopol trebuie să devină proprietatea colectivității".

Constituția Spaniei din 1979 reprezintă un alt exemplu deosebit al acestor drepturi fundamentale (educație, securitate socială, sănătate, locuințe etc.). În titlul VII intitulat "Economie și finanțe" apare noțiunea de serviciu esențial. Există reglementări cu privire la serviciul public de apărare, poștale, telegrafice, justiție etc.

Constituția Germaniei din 1949 face referiri la servicii publice îndeosebi în partea I, intitulată "Drepturile fundamentale", fiind reglementate servicii de educație. Există de asemenea reglementări cu privire la serviciul public de justiție, apărare, poștă și telecomunicații.

Prin Constituții, în anumite țări, nu se poate organiza transferul către piață al anumitor activități care privesc ordinea constituțională internă decât prin modificarea textelor acestora. Este vorba în general de justiție, apărare, ordine publică, așa-numitele funcții regaliene ale statului.

Unele Constituții recunosc competența de gestiune a serviciilor publice unei puteri descentralizate, astfel că înființarea sau desființarea unui serviciu se realizează în baza voinței acestor puteri descentralizate.

O singură țară din Uniunea Europeană nu este formal dotată cu o Constituție: este vorba de Marea Britanie. Ordinea constituțională internă se bazează pe câteva texte fondatoare, cea mai mare parte foarte vechi, și pe un ansamblu de cutume. Fiind vorba de texte cu o vechime considerabilă, serviciile publice nu sunt reglementate.

2. Legislația ca bază privind organizarea serviciilor publice. În cea mai mare parte a țărilor europene, organizarea serviciilor publice se realizează prin intermediul legislației. Sunt legi care determină înființarea serviciilor publice sau care determină regimul după care sunt organizate și funcționează sau modalitățile de control.

În România, există acte normative care sugerează chiar prin titlul lor că reglementează înființarea, organizarea sau funcționarea unor servicii publice. Pot fi amintite Ordonanța Guvernului României nr. 88/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, Ordonanța Guvernului României nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, Ordonanța Guvernului României nr. 32/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare sau Ordonanța Guvernului României nr. 86/2001 privind serviciile de transport public local de călători.    

3. Alte surse prin care se pot înființa sau se organizează servicii publice. Organizarea serviciilor publice nu se realizează întotdeauna pe o bază legislativă. În foarte multe cazuri, ele se bazează pe libertatea acordată colectivităților locale de a asigura servicii pentru comunitate. Această libertate este recunoscută în majoritatea țărilor europene.

Aceasta înseamnă că autoritățile publice, confruntându-se cu anumite probleme, pot decide înființarea și organizarea anumitor servicii publice ale colectivităților locale, fără ca acest lucru să fie expres prevăzut de Constituție sau lege.

Franța oferă un bun exemplu pentru această situație. Dacă anumite servicii publice sunt constituite pe baze legislative, statul sau colectivitățile locale sunt autorizate să creeze noi activități publice în condiții precizate de jurisprudența jurisdicțiilor competente: Consiliul Constituțional pentru legi, Consiliul de Stat și jurisdicțiile administrative pentru reglementările statului și deciziile colectivităților locale, cu condiția ca aceste intervenții să fie motivate de un interes național sau local și de situații particulare.

Astfel, s-a creat în Franța o bogată jurisprudență care vizează intervențiile economice ale colectivităților locale.

Se poate observa în Franța că unul din serviciile publice, distribuția publică de apă potabilă, s-a dezvoltat ca un serviciu public comunal fără ca vreun text să prevadă acest lucru.

În România, potrivit Legii administrației publice locale nr. 215/2001, consiliile județene și cele locale pot înființa instituții și servicii publice de interes județean, respectiv de interes local, prin hotărâre. Art 8 din Legea administrației publice locale prevede, în acest sens, că "serviciile publice ale comunei sau orașului se înființează și se organizează de către consiliul local în principalele domenii de activitate, potrivit specificului și nevoilor locale, cu respectarea prevederilor legale și în limita mijloacelor financiare de care dispune".

Responsabilitatea privind înființarea serviciilor publice

Pentru a fi vorba de un serviciu public, trebuie să existe o autoritate publică însărcinată cu organizarea acestuia. Prin organizare, sunt vizate diferite aspecte: determinarea regulilor de funcționare, atribuirea dreptului de exploatare, controlul condițiilor de exercitare a acestui drept.

Pentru fiecare tip de serviciu public un mare număr de configurații posibile în ceea ce privește organizarea și funcționarea și, în unele cazuri, responsabilitățile pot fi repartizate între mai multe niveluri de autorități administrative.

Părțile implicate

Responsabilități

1. Administrația publică centrală

l stabilește politica națională în domeniu

l realizează proiecte de acte normative în domeniu

l organizează serviciile publice naționale

l furnizează servicii publice la nivel central

l elaborează standarde generale de evaluare a performanțelor serviciilor publice

2. Administrația publică locală

l stabilește politica locală în domeniu

l organizează servicii publice, formulează strategii și programe de dezvoltare

l furnizează servicii publice la nivel local

l elaborează norme locale, regulamente, studii de dezvoltare

l asigură finanțarea serviciilor publice locale din bugetul local, surse extrabugetare, aprobă tarife pentru unele servicii

l monitorizează modul în care este asigurat serviciul public în conformitate cu normele legale și principiile și regulile specifice

3. Prestatori de servicii

l respectă legislația în vigoare

l asigură serviciile la standardele stabilite de administrația publică și respectă obligațiile contractuale

l respectă principiile și regulile de bază ale serviciilor publice

l dezvoltă serviciile în vederea creșterii performanțelor acestora

l gestionează eficient resursele umane, financiare și materiale avute la dispoziție

l răspund la solicitările beneficiarilor

l informează beneficiarii cu privire la drepturile și obligațiile acestora în raport cu serviciul public

l consultă beneficiarii cu privire la modalitățile optime de furnizare a serviciului

4. Beneficiari (consumatori)

l respectă legislația în vigoare

l se informează cu privire la noile reglementări, cu privire la modalitățile de organizare și funcționare a serviciilor publice

l plătesc la termen serviciile de care beneficiază

l se implică în furnizarea serviciilor publice

5. Mass-media

l asigură o informare corectă a cetățenilor, a administrației centrale și locale, a prestatorilor

(continuare în numărul viitor)

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 30

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: