Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Lobby și grupuri de interese: modelul românesc vs. modelul democratic

Roxana MAZILU

Grupurile de interese sunt, în general, percepute ca fiind ceva eminamente necurat și malefic, iar lobby-ul ca meserie are un statut dacă nu "rușinos" atunci măcar dubios, neserios. O posibilă explicație pentru prostul renume pe care îl are lobby-ul este faptul că el urmărește apărarea unui interes minoritar, de grup (companie, sindicat, patronat) spre deosebire de campaniile de advocacy care mobilizează oameni și resurse în favoarea unui interes comun, care privește marea masă a cetățenilor.



În țările lipsite de o puternică tradiție liberală, așa cum este și România, interesul individual sau de grup este considerat mai degrabă suspect spre deosebire de interesul comunității, întotdeauna mai legitim. Aceste etichete nu circulă doar în România, ci și în UE și în Statele Unite, dar a considera pe bună dreptate că un grup de interese acționează ilegitim și un lobby-ist este mai degrabă un individ care corupe pare să constituie în democrațiile consolidate excepția, iar sistemele politice încă nematurizate din punct de vedere al funcționării efective a democrației, regula.

 

Modelul democratic

 

Termenul "lobby" este mai vechi de 150 de ani și s-a născut în Statele Unite pe holurile camerelor legislative înțesate de membrii grupurilor de interese venite să-și susțină cauza în fața Congresului și a reprezentanților statelor federate. El este, așadar, o expresie a pragmatismului anglo-saxon. Reglementată în SUA încă din 1946, profesiunea de lobby-ist va deveni controlată strict prin acreditare obligatorie pe lângă camerele legislative și depunerea regulată a unor declarații de venituri. Transparența și reglementarea sunt cuvintele-cheie pentru a legitima această activitate.

Modelul european este totuși parțial diferit de cel de peste ocean. În primul rând, în majoritatea țărilor Uniunii Europene nu există o lege a lobby-ului. În Marea Britanie se găsesc coduri de conduită, în unele state lobby-știi sunt doar acreditați pe lângă instituții, iar în altele nu există nici un fel de reglementare strictă. Chiar mai mult, unele practici considerate legitime în Statele Unite sunt asimilate în Europa traficului de influență, așa cum prevede Convenția penală europeană privind corupția, adoptată la Strasbourg în 1999.   

Lobby-istul se definește ca fiind persoana care poate susține interesele unui grup abordând stiluri și metode diverse. Asocierea de persoane provenind din diverse zone ale economicului și socialului are la bază promovarea unor interese comune, ceea ce constituie și liantul între el. Interesele grupului pot fi cel mai adesea realizate prin accesul său la puterea politică. Miza este de cele mai multe ori economică, dar se poate suprapune într-o primă fază și cu mijloacele care duc ulterior la avantaje materiale, putând fi politică (susținerea unor anumiți politicieni care să pledeze pentru cauza grupului) și mediatică (controlul unor importante voci ale mass-media).  

Persoanele care își spun lobby-ști provin în general din rândul avocaților, specialiștilor în Relații Publice și tot mai des din rândul foștilor politicieni care și-au încheiat cariera în serviciul public. Ei devin angajați permanenți ai companiilor care au nevoie de serviciile lor pentru a-și promova interesele într-un mediu și sistem pe care aceștia le cunosc foarte bine sau se asociază în firme de lobby, consultanță sau avocatură.

Au fost identificate trei modalități de a face lobby: direct - prin întâlniri cu responsabilii politici, facilitarea accesului la un oficial, finanțarea de evenimente, publicații etc.; indirect - prin campanii de mobilizare a opiniei publice și de convingere a autorităților că o anumită afacere poate aduce beneficii importante nu doar clientului lor, informarea clientului asupra noutăților legislative, opiniilor din presă și dezbaterea publică privind compania sau domeniul reprezentat, informații privind biografiile politicienilor, cu accent spre preferințe și puncte slabe; electoral - prin susținerea materială a candidaților care le pot reprezenta interesele pe lângă autoritățile de decizie ale statului. Chiar stilul de a face lobby s-a schimbat în timp - de la un model pasiv care reacționa la decizii deja luate, s-a trecut la un model proactiv și ofensiv de propuneri legislative.

Dar toate aceste activități trebuie să se desfășoare într-un cadru legal și de aici poate decurge o a doua clasificare: un lobby modern, transparent, reglementat și controlat în anumiți parametri acceptabili și un lobby primitiv, ascuns și bazat pe mituirea și presiunea asupra funcționarilor și miniștrilor.

 

Modelul românesc

 

Este evident că lobby-ul primitiv subzistă acolo unde nu sunt legi sau unde legile nu sunt respectate, ceea ce este exact cazul României și al oricărei democrațiinematurizate. Intervenția recentă a președintelui Traian Băsescu, în care semnala existența unor grupuri de interese mafiote care supun la presiuni puterea politică, este legitimă cu precizarea foarte importantă că nu toate grupurile de interese sunt prin definiție mafiote, ilegitime sau acționează în favoarea intereselor proprii prin mijloace care corup și generează corupție. Acesta este punctul în care trebuie făcute lămuriri. Existența grupurilor de interese organizate și în raporturi legitime cu puterea politică este o cerință a Uniunii Europene. Ceea ce este condamnat este modul nelegitim în care pot acționa.

Prima problemă în România este tocmai modul în care acționează majoritatea grupurilor de interese - nelegitim, forțând încălcarea legilor în favoarea lor, netransparent, și nu existența lor sau a lobby-știlor care să le susțină interesele.

O a doua problemă a lobby-ului practicat în România este că funcționează haotic și conjunctural, nefiind supus unei legislații. Oamenii de afaceri trebuie să se mobilizeze mai mult și mai repede în favoarea activității de lobby, având în vedere și procesul de integrare europeană când vor putea avea acces nu doar la autoritățile naționale, ci și la cele supranaționale de la Strasbourg și Bruxelles. Improvizația trebuie să lase loc profesionalismului și strategiilor bine stabilite. Grupurile de interese, așa cum sunt patronatele și diversele asociații, dar și reprezentanții marilor companii, își expun direct punctele de vedere în fața reprezentanților guvernamentali, uneori se folosesc și de sindicate, și de presă, dar foarte puțin de servicii de consultanță specializată pe lobby. De cealaltă parte, în clasa politică persistă echivocul privind rolul partenerilor sociali și a importanței acestora de a fi consultați înainte de a vota legi care le afectează direct activitatea. În acest climat s-au desfășurat totuși discuții cu reprezentanții sectorului carne, ai zahărului sau recent din viticultură și au fost aprobate modificări legale venite din partea lor.

Firmele profesioniste de lobby sunt la rândul lor o raritate în România. Însuși oamenii de afaceri, obișnuiți să-și apere interesele prin mijloace proprii, nu sunt convinși de utilitatea lor. Central Europe Consulting este una din puținele organizații de acest fel care acționează în România. A fost înființată de un cetățean străin, britanic, iar marea majoritate a clienților săi sunt companii străine care au intrat sau vor să intre pe piața românească.   

Nu în ultimul rând, în cazul României nu poate fi neglijat un mare risc: căderea statului în captivitatea anumitor grupuri de interese. Statul român a fost în acești 15 ani măcar parțial sub controlul anumitor grupuri de interese exclusiviste care au monopolizat structurile puterii în favoarea urmăririi exclusive a scopurilor proprii. Din echilibrul și competiția deschisă și transparentă în care ar fi trebuit să acționeze împreună cu ceilalți reprezentanți economici și sociali, aceste structuri vor să se substituie unei părți a puterii luând-o în stăpânire și să facă presiuni asupra actului de justiție mergând până la șantaj, amenințări, crimă. În cadrul unei astfel de structuri noțiunea de lobby își pierde chiar sensul pentru că nimeni nu mai trebuie convins, ci obligat.

În acest context s-ar părea că o lege care să reglementeze riguros acest domeniu ar fi vitală, dar discuțiile privind o lege a lobby-ului, declanșate prima dată în 2000 și reluate în 2002, s-au lovit de o reacție negativă a societății civile. Părerile sunt foarte diferite, unii susținând necesitatea acestei legi, iar alții considerând-o nerelevantă sau că ar putea să încurce și mai mult situația în condițiile în care mai există două legi care ar trebui să-și facă efectul în această sferă: legea asupra transparenței decizionale în administrația publică și legea asupra grupurilor de interese. Organizațiile Transparency International și Academia de Advocacy infirmă utilitatea unei legi speciale, atrăgând atenția asupra riscului de a cădea într-o suprareglementare a unor relații contractuale. Asociația Pro Democrația a demarat însă pregătirile în favoarea demarării unei campanii și dezbateri publice asupra unei legi a lobby-ului.

Ceea ce ar fi de reținut din complexitatea acestei probleme este în primul rând că grupurile de interese nu sunt prin definiție structuri malefice, ci, din contră, o parte esențială a unei democrații liberale și a libertății de a-și susține interesele, dar modul în care ele pot acționa corupând sau substituindu-se puterii este nelegitim și trebuie sancționat. Iar, în al doilea rând, activitatea de lobby este o verigă importantă între putere și grupurile socio-economice, care trebuie să se desfășoare în parametri legali și să fie luată mult mai în serios de ambele părți în contextul aderării la Uniunea Europeană, când accesul va fi deschis și la structurile supranaționale comunitare, iar un lobby ef

icient poate aduce beneficii pe măsură.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 30

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: