Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Non-integrarea clasei politice românești în UE

George ANGLIȚOIU

Agenda politică românească este dominată zilele acestea de obiectivul politic al introducerii sistemului parlamentar unicameral. Întrebarea logică este dacă inițiativa merită efortul și, dacă da, urmând care model?



Precondițiile unicameralismului

 

Obiectivul instituirii unui Parlament monocameral îl are ca promotor pe actualul președinte fără însă ca acesta să dețină paternitatea inițiativei. Societatea civilă prin diferite organizații neguvernamentale de profil, iar de curând (și înaintea lui Traian Băsescu) liderul PSD Mircea Geoană au formulat necesitatea unei astfel de modificări constituționale. Cititorii își vor fi amintind, de altfel, că în articole și pamflete anterioare m-am arătat partizan al unicameralismului, dar sub mai multe precondiții imperative.

Prima precondiție vizează renunțarea la sistemul actual de alegeri pe listă. Una din cauzele principale ale subperformanțelor înregistrate de clasa politică românească în perioada de tranziție rezidă în menținerea unei formule electorale care nu promovează valoarea reală a candidaților, ci jocurile tipice de culise. Atunci când listele electorale ale unui partid sau ale unei coaliții de partide sunt realizate prin aranjamente la centru și repartizarea în teritoriu a candidaților privilegiați în funcție de cota percepută de eligibilitate în acele circumscripții, Parlamentul rezultat își pierde a priori din relevanță și eficiență. Menirea fundamentală a unei adunări parlamentare în orice democrație este reprezentarea electoratului. Cum însă să fie realizabil acest deziderat nobil (și foarte bine remunerat), când adeseori candidații ajung pe liste în județe față de care nu au nici o legătură, nici de origine, nici de carieră, nici de afinitate? Se ajunge astfel la dezinteresul noilor aleși, la scurt timp de la încheierea campaniei electorale și a validării rezultatelor, întrucât oboseala acumulată în bătălia electorală din teritoriu trebuie compensată prin absenteism din circumscripție și indiferență. Ziua de vineri este dedicată de jure activității parlamentarilor în teritoriu. Invităm cititorii revistei să-și viziteze alesul cu o problemă în regim de audiență și le ținem pumnii strânși pentru a avea norocul să-l întâlnească, darămite să-i capteze atenția (sau interesul).

A doua precondiție se referă la neadoptarea alternativei vehiculate de fosta opoziție/actuala putere în perioada 2001-2004, anume aceea a votului nominal. Pentru evitarea aranjamentelor specifice actualei formule, varianta nominală pune accentul pe selectarea de către alegători a candidaților preferați din listele electorale propuse de formațiunile politice. S-ar evita, în consecință, matematica poziționării pe listă, dar ar risca să bulverseze electoratul confruntat cu aceleași liste enorme de candidați, pe care însă a avut atât de puțin timp să-i vadă diferențiat în acțiune. Rata de hazard ar fi mult mai mare, alegătorii riscând să facă opțiuni aleatoare și în necunoștință de cauză.

 

Modelul anglo-saxon

 

Condiția imperativă a unei reforme de succes a sistemului parlamentar privește însă reformarea celui electoral în sens anglo-saxon. Astfel, sistemele electorale britanic și american se prezintă drept cea mai bună soluție de reprezentativitate, eficiență și responsabilitate întrucât sunt bazate pe competiția dintre candidați într-o circumscripție, nu pe liste. Modelul tradițional anglo-saxon este mult mai aproape de cetățeni fiindcă le propune acestora oameni, candidați identificabili și angrenați pe cont propriu (indiferent de apartenența sau nu la un partid) în competiția electorală, fapt care permite o mai bună evaluare atât a trecutului lor moral ca membri ai comunității, cât și din punct de vedere al traseului lor politico-profesional.

Celebra Cameră a Comunelor (camera inferioară a Parlamentului britanic) constituie cel mai bun exemplu practic pentru ceea ce ar trebui să fie Legislativul nostru unicameral. Prin însăși poziționarea fizică, față în față, a puterii, respectiv a opoziției, se asigură ritmul și tensiunea eficiente ce trebuie să caracterizeze un Parlament al cetățenilor. Winston Churchill, MP, nu și-ar fi permis nicicând să moțăie în Camera Comunelor sau să absenteze regulat și fără motiv. Electoratul din circumscripția sa nu ar fi putut fi mințit pentru încă un mandat, întrucât în viața politică britanică conceptul de responsabilitate (accountability) este unul viu, care îți poate asigura mărirea sau rapida degradare politică.

Camera Comunelor numără 646 de parlamentari la o populație de 60.441.457 de locuitori, în timp ce Parlamentul României numără 469 de membri (dintre care 137 în Senat) la o populație de 21.698.181 de locuitori, conform recensământului din anul 2002. Calculul este simplu - la o populație aproximativ de trei ori mai mare, Marea Britanie are doar cu aproximativ o treime mai mulți parlamentari decât România.

 

O țară inundată, dar plină de parlamentari

 

Modelul parlamentar românesc nu este un unicat, ci urmează, ca de altfel în majoritatea parametrilor vieții publice, pe cel francez. Bicameralismul francez va fi fost util perioadei de început a statului modern România, atunci când francofilia bazată pe ponderea Parisului în lume era alta. Modelul francez va fi servit cauzei existenței reprezentative a României Mari (din perioada interbelică) tocmai pentru armonizarea și accesul cât mai multor comunități etnice și entități teritoriale nou-aparținătoare de statul român.

În acest moment însă, bicameralismul reprezintă o mare pierdere de vreme (cât timp Camera Deputaților și Senatul au practic aceleași prerogative, repetitive), o uriașă gaură financiară și o inacceptabilă raportare politică la un electorat ce privește nedumerit spectacolul dezgustător oferit de politicianismul sinecurist dâmbovițean. Căci finalmente ce leviere are de exemplu națiunea română împărțită în circumscripții județene față de parlamentarii care decid să părăsească partidul pe listele cărora au fost aleși și să-și schimbe culoarea politică subit, conform intereselor personale? Nici unul, întrucât legislația actuală nu prevede pierderea calității de parlamentar pentru "traseiștii politici". Ce mijloace are la dispoziție alegătorul român față de partide din actuala configurație politică care decid să se transforme politic radical de la stânga la dreapta, deși au fost votate pe o platformă politică diferită? Nu este vorba oare de înșelăciune politică, scăpată de sub control? Ce poate să facă față de starea de corupție din sistemul administrativ al Parlamentului acolo unde secretarul general poate construi un luxos spațiu de agrement subteran fără știința conducerii Camerei Deputaților, să conducă operațiunile de amenajări defectuoase a aripii Senatului din Palatul Parlamentului și să rămână în funcție în pofida uriașului scandal iscat?

Să privim însă agenda parlamentară din ultima lună, septembrie precedând firesc luna octombrie în care Comisia Europeană va da publicității raportul său anual în baza căruia se va judeca data aderării României la UE. Sunt clauzele de salvgardare în atenția celor două Camere legislative? Sunt inundațiile în atenția parlamentarilor, care ar trebui să fie în teritoriu alături de votanții lor năpăstuiți?

Atenția parlamentarilor români se focalizează însă pe modificările de statut care ar permite schimbarea șefiei celor două Camere. Rezultatul? Un spectacol grotesc și interminabil de bădărănie și vulgaritate pe bani publici.

 

Întrebări finale

 

Știați că premierul britanic vine săptămânal în Camera Comunelor să dea seama pentru activitatea guvernului sau că președintele american are tot o dată pe săptămână un discurs radiofonic pentru națiune? Știați că modelul politic anglo-saxon evită duplicarea și competiția la cel mai înalt nivel fie prin rolul preeminent al șefului executivului (Marea Britanie, unde șeful statului, monarhul, are prerogative formale), fie prin contopirea celor două poziții (SUA)?

Publicat în : Cover story  de la numărul 30

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: