Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Dosarul conflictului transnistrean (I)

George ANGLIȚOIU

Este Republica Moldova un stat slab ori eșuat? Răspunsul la această întrebare este imperios, întrucât clarificarea atributelor de facto ale vecinului estic al României reprezintă premisa relaționării eficiente a Bucureștiului nu doar cu Chișinăul, ci și cu ceilalți actori statali (Rusia, Ucraina, dar și Statele Unite) ori internaționali (OSCE, iar mai nou UE și NATO) cu interese geopolitice în zonă.

 



Geopolitica unui stat eșuat

 

Din punctul de vedere al autorului, Republica Moldova riscă să intre în categoria conceptuală a statelor eșuate, pe același palier cu Afganistanul taliban, numitorii comuni fiind incapacitatea de guvernare a întregului teritoriu - din cauza prezenței unor facțiuni adverse și independentiste, sprijinite politic și militar din exterior -, precaritatea economiei naționale - în absența reformelor, a modernizării și a eșecurilor politice și administrative de combatere a comerțului și a pieței subterane - și ineficiența politicii externe - în condițiile în care, deși recunoscute internațional, spre deosebire de cele talibane de la Kabul, autoritățile de la Chișinău nu contează în jocul diplomatic regional, acest fapt având efecte determinante asupra suveranității moldovene. Aceste criterii ar putea caracteriza și categoria statelor slabe, dar includerea Republicii Moldova în zona critică a statelor eșuate este cauzată de lipsa istoriei ca stat, de precaritatea identității naționale și lingvistice (dilema român-românesc/moldovean-moldovenesc), de implozia și enclavizarea teritorială (fenomene care șubrezesc o dată în plus granițele de stat vagi și anormal trasate de marile puteri din zonă, Rusia și Ucraina). Câtă identitate distinctă poate să aibă un stat al cărui nume se originează într-o entitate geopolitică și teritorial-administrativă românească, a cărui limbă de stat este, de fapt, aceeași cu a României, al cărui drapel, stemă și monedă constituie, de asemenea, simboluri ale națiunii române?

Fragilitatea construcției statale denumite Republica Moldova este agravată în primul rând de realitatea conflictului transnistrean, definit de președintele român Traian Băsescu (și nu numai) a fi unul înghețat, dar mai corect definibil a fi unul rece, pe tipicul confruntării ideologice și geostrategice Est-Vest din perioada postbelică.

Din perspectiva tipologiei conflictelor, dosarul transnistrean reflectă caracteristicile tensiunilor și ale incompatibilităților dintre diferite grupuri etnice care au compus populația Uniunii Sovietice. Poporul sovietic - construcție hibridă, fundamentată politic pe apartenența la comunismul triumfător bolșevic - s-a constituit prin strategia de aneantizare graduală, etapizată a populațiilor de origine non-rusă/slavă din teritoriile anexate cu forța de către Kremlin. Precedentul țarist al înglobării într-un imperiu răsăritean slav (cea de-a treia Romă) a tuturor etniilor (și teritoriilor) de sorginte ortodoxă, de la Sankt Petersburg până la Strâmtorile Bosfor și Dardanele și de la Vladivostok până cât mai departe spre Vest, însemnase și înglobarea Basarabiei în 1812, "piatră unghiulară" atât a expansiunii geopolitice spre Sud, cât și spre Centrul Europei. Statul sovietic, distrugător, iar nu succesor la tratate al celui țarist, nu putea să se împiedice de ideologia conjuncturală a "libertății popoarelor" promovată de Lenin, chestiunea autodeterminării basarabene (1918) și a vecinătății "României Mari" fiind considerată o amenințare la adresa securității sale. Crearea fantomaticii Republici Socialiste Sovietice Moldovenești (1924) pe teritoriul transnistrean sau incidentele de la Tatar-Bunar din același an sunt episoade elocvente în schema generală revizionistă a puterii bolșevice față de statul "imperialist" român. Ultimatumul de la 26 iunie 1940 reprezintă apogeul politicii interbelice de agresiune a URSS la adresa statului român, coroborat cu intervențiile similare din alte zone strategice pentru puterea bolșevică precum Polonia, Finlanda, statele baltice (1939-1940).

Fără a insista pe detalii factologice, trebuie totuși precizate deportările în masă în Siberia a populației de origine românească (echivalente faptic cu eliminarea fizică programată a evreilor din timpul celui de-al Treilea Reich) și colonizarea masivă cu populație slavă rusofonă atât a Basarabiei propriu-zise, cât și a Transnistriei alipite acesteia. O altă tactică-tip sovietică de distrugere a identității naționale o va constitui reconfigurarea teritoriilor anexate, în cazul Basarabiei prin desprinderea și transferarea celor trei județe din sud (cu o populație eminamente românească) la Ucraina, gurile Dunării și granița maritimă intrând sub jurisdicția formală a acesteia din urmă, fapt cu repercusiuni generale negative și în prezent.

O astfel de istorie tragică nu putea să nu alimenteze nu doar imaginarul colectiv al majorității etnice a societății moldovene, ci și triumfalismul beligerant al componentelor sale slave, fie ele rusă ori ucraineană. Rezultatul? Conflictul transnistrean, declanșat la scurt timp după proclamarea independenței Republicii Moldova, într-o zonă aparținând nu istoric, dar de drept (sovietic) acesteia.

 

Factorul Voronin

 

Politica de stat moldovenească depinde de o manieră decisivă de factorul Voronin, președintele reales al țării dând dovadă de o anduranță politică remarcabilă. Lider necontestat al comuniștilor moldoveni, Vladimir Voronin se distinge de omologul său rus, Ghennadi Ziuganov, printr-un cameleonism politic mai puțin bolșevic și mai degrabă est-european, pe modelul președintelui polonez Aleksandr Kwasniewski (socialism=comunism ==> socialism=social-democrație), scrupulele morale ori doctrinare neimpietând schimbările radicale pro-occidentale ale platformei electorale și ale orientării strategice între mandate.

Dar, întrucât președintele moldovean nu este la prima sa metamorfoză politică, schimbarea la față a acestuia ridică mari semne de întrebare asupra credibilității și constanței sale, inclusiv în dosarul transnistrean și în relația cu autoritățile române. Planul Kozak, de exemplu, a fost întâmpinat favorabil de președintele Voronin ca "un proiect realist, de compromis pentru depășirea dezbinării teritoriale, politice și economice a statului nostru", caracterizarea sa trebuind coroborată cu cea a liderului majorității parlamentare a comuniștilor, Victor Stepaniuc, care aprecia că "propunerea rusă este un pas pozitiv...", întrucât, propunând "o federalizare asimetrică, Moscova a adoptat poziția Chișinăului". Presa moldovenească independentă va reprezenta un vector important de coagulare a unei opoziții populare puternice atât prin analiza critică a propunerilor "subversive" rusești, cât și prin acuza că președintele ar fi fost convins să accepte federalizarea Moldovei în schimbul unui cadou personal discret, de lux, anume un avion (Yak-40) aparținând flotei prezidențiale rusești. Negocierile între experții moldoveni și transnistreni au fost facilitate de acte de bunăvoință din partea președinției moldovenești care a amnistiat persoanele care în anul 1992 "au comis infracțiuni contra participanților la luptele pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova și contra populației civile", consensul fiind anunțat a fi fost atins cu o seară înaintea preconizatei vizite a lui Vladimir Putin la Chișinău (25 noiembrie 2003) pentru a asista la semnarea documentului. Vladimir Voronin va alege însă finalmente cartea respingerii Memorandumului Kozak, în contextul presiunii opiniei publice defavorabile și a mesajelor diplomatice din Vest de dezaprobare a prevederilor documentului de sorginte unilaterală rusească, Summit-ul OSCE de la Maastricht din decembrie 2003 invalidând inițiativa Kremlinului grație opoziției convergente a Statelor Unite și a UE. Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Rusia-Belarus și reacțiile contradictorii ale Chișinăului față de București sunt alte două chestiuni în care președintele moldovean a dat dovadă de lipsă de constanță și direcție. Obiectiv prioritar al programului electoral al Partidului Comunist pentru alegerile din 2001, aderarea la Uniunea Rusia-Belarus - act ce ar fi necesitat un referendum cu șanse mici de reușită - a fost abandonată de regimul Voronin, temător, ca și în cazul aprobării federalizării Moldovei prin Memorandumul Kozak, de o revoluție populară în stil georgian. Similar, relațiile moldo-române au reprezentat un dosar critic, președintele Voronin acuzând România că ar fi "ultimul imperiu din Europa", pentru ca brusc, după aderarea acesteia la NATO în mai 2004, atitudinea liderului de la Chișinău să se modifice; astfel, România a fost solicitată la 1 iunie 2004 de către Republica Moldova să facă parte alături de Ucraina, UE, SUA și Rusia din noul format propus de Chișinău pentru rezolvarea conflictului transnistrean (Pactul de Stabilitate și Securitate pentru Republica Moldova).

Dincolo de aceste incongruențe, decisiv este faptul că Vladimir Voronin rămâne promotorul politicii strategice și de securitate a Republicii Moldova, nici o altă forță politică neputând rivaliza cu jocul electoral adaptativ al comuniștilor și cu majoritatea parlamentară implicită a acestora, în pofida autoritarismului primului mandat, al presiunii opiniei publice - exprimate în presa independentă și prin numeroasele mitinguri ale opoziției -, respectiv al criticilor dinspre UE și SUA. Mai mult, președintele Voronin a reușit să fie reales grație voturilor Partidului Popular Creștin-Democrat (PPCD) și ale Partidului Social-Liberal, singurele forțe pro-occidentale din perioada obiectivului primar al aderării la Uniunea Rusia-Belarus. Câștigul PPCD (vicepreședinția Parlamentului) se conturează a fi unul mai degrabă derizoriu, câtă vreme acest partid pro-românesc nu reușește să depășească nici măcar pragul relativ minor de 10% din opțiunile electoratului, iar mesajul său antirusesc și provestic tinde să fie acaparat de cameleonicul Voronin; cu sau fără voie, Occidentul trebuie să relaționeze fiindcă doar liderul comuniștilor se dovedește a fi învingătorul de ieri și de azi, adică deținătorul puterii. Cât privește Blocul Moldova Democrată, această coaliție a intrat imediat după alegeri într-un proces de disoluție, accelerată de caracterul său eclectic, fapt ce favorizează implicit perspectivele de stabilitate ale guvernării comuniste.

Ultimele evoluții pe scena politică moldovenească vin să adauge un plus de confuzie relativ la perspectiva regimului Voronin asupra mijloacelor pașnice de rezolvare a conflictului. Astfel, la 22 iulie 2005, proiectul elaborat de către ministrul Reîntregirii, Vasile Șova, la solicitarea președintelui Voronin a fost adoptat în unanimitate de Parlamentul Republicii Moldova (Lege cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului - regiunea transnistreană a Republicii Moldova). Prevederile sale sunt surprinzătoare având în vedere faptul că practic se încadrează în termenii Planului Iușcenko, document respins de către parlamentarii moldoveni la 10 iunie 2005 sub rațiunea absenței din textul ucrainean a strategiei 3-D (demilitarizare, decriminalizare, democratizare). Surprinde acceptul legislativului moldovean pentru federalizarea țării, Transnistria urmând să devină "unitate teritorială administrativă sub formă de republică" (art. 1), regimul de garanții pentru noua entitate juridică neincluzând prealabilul retragerii Armatei a XIV-a și a arsenalului său din Republica Moldova.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 30

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: