Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Hăituirea inflației

Cristian BANU

Încă de când BNR a anunțat anul trecut că intenționează să adopte metoda de țintire a inflației, mi-am exprimat o serie de îndoieli. Iar trecerea efectivă la aplicarea ei vine într-un moment cum nu se poate mai nefavorabil, ceea ce face ca acțiunea de țintire să devină mai degrabă una de... hăituire.

 



Principalele mele obiecții se refereau atunci la dificultățile pe care le presupune absența unor date pe baza cărora să se poată construi scenarii coerente. Acum, se adaugă altele, mult mai importante, de natură conjuncturală, care arată că nici că se putea ca BNR să aleagă un moment mai prost.

 

Moment neprielnic

 

Pe plan internațional, prețul petrolului este pe o curbă ascendentă și nimeni nu știe unde se va opri. Poate la 80, poate chiar la 100 de dolari barilul. Inevitabil, creșterea prețului petrolului va influența și economia românească amplificând creșterea generală a prețurilor.

De asemenea, raportul între cele două valute evoluează destul de imprevizibil, în funcție de informațiile care apar. Astfel, în doar două luni, dolarul a ajuns de la 1,17 euro la 1,25, pierzând practic tot ce câștigase. În continuare, previziunile privind evoluția celor două valute, cu un impact major și asupra economiei românești sunt totuși incerte.

De asemenea, în toamnă este așteptat raportul de țară, care poate conține unele critici ce pot duce la activarea clauzelor de salvgardare - sau măcar a uneia dintre ele -, ceea ce implicit va complica ecuația integrării și poate avea darul de a speria din capitalurile speculative.

Pe plan intern, România a suferit în ultima perioadă dezastre naturale - recentele inundații - care deja au influențat ținta de inflație pentru acest an. De asemenea,în momentul de față situația fiscală pentru anul viitor este incertă și avem variații mari la prețurile administrate. Mai nou, tocmai a fost schimbat ministrul de Finanțe, iar noul ministru va avea nevoie de o perioadă pentru a-și intra cu adevărat în drepturi. Tot la circumstanțe interne nefavorabile trebuie inclusă variația cursului valutar, tratată pe larg mai jos.

 

Eșecuri pe plan intern

 

BNR a dat un chix major în operațiunea de denominare, stârnind supărarea băncilor comerciale și a mediului de afaceri. Pentru niște economii meschine, BNR a reușit să rateze unul dintre obiectivele importante ale denominării, și anume cel psihologic, de creștere a încrederii în moneda națională și implicit de reducere a inflației. Efectul psihologic este aproape nul. Dacă prin București și orașele mari leul greu a mai fost văzut pe ici, pe colo, în rest el există exclusiv în mass-media sau în afișajele caselor de marcat. Mai degrabă s-a creat o confuzie, așa cum arăta în "Ziarul Financiar" un turist străin aflat vremelnic în România, de exemplu termenul de "o sută" având acum mai multe semnificații: 100 lei noi, 100.000 lei vechi, un milion de lei vechi. Ca să nu mai vorbim de introducerea leului nou la mijlocul anului ceea ce va crea probleme suplimentare companiilor și băncilor.

Modul de "funcționare" a noii monede a României pune pentru prima oară sub semnul întrebării capacitatea Băncii Naționale de a gestiona procese de anvergură.

Am fost categoric împotriva denominării, pe care am considerat-o un capriciu personal al guvernatorului. Era de așteptat totuși ca, o dată aprobată, procedura să fie bine pregătită. Nu s-a dovedit chiar așa.

La o lună de la punerea în circulație a leului greu, tranzacțiile se desfășoară încă pe baza vechii monede, procentul tranzacțiilor în lei noi fiind sub 20%. Cauzele principale sunt obișnuința, comoditatea și pur și simplu lipsa noii monede. Sunt bănci mari care au refuzat pentru moment să-și modifice bancomatele (cazul Raiffeisen, de exemplu), în vreme ce altele au modificat doar un număr redus de aparate. Motivația lor se dovedește corectă, BNR refuzând să alimenteze piața cu bani noi. Acum se înțelege de ce BNR a ținut ca denominarea să se petreacă pe o perioadă atât de îndelungată: pur și simplu dorește să amortizeze din costul emiterii vechilor bancnote, care, mai ales cele de 1.000.000, nici nu au avut prea mult timp să circule. De altfel, gradul de uzură al bancnotelor de 100.000, 500.000 și 1.000.000 este de circa 20%, ceea ce înseamnă că leii vechi vor avea o viață lungă în continuare.

Atunci când am văzut că procesul denominării va dura un an și jumătate, am crezut că, în practică, denominarea va avea loc în primele șase luni (atât cât a fost termenul mediu la celelalte țări care au făcut denominări), restul perioadei având numai un rol de confort psihologic (inexplicabil, de altfel, cei care au fost traumatizați, eventual, de denominările și stabilizările de la începuturile regimului comunist fiind acum persoane suficient de în vârstă ca să nu mai constituie decât o minoritate nesemnificativă). Se pare însă că BNR este hotărâtă să țină leii vechi pe piață până pe 31 decembrie 2006, ceea ce face ca noua monedă să nu aibă o viață atât de lungă precum se părea.

Așadar, BNR dorește să economisească niște bani pe spinarea băncilor și a economiei, transferând asupra lor costurile procesului de denominare. Întinderea pe o perioadă atât de lungă va genera costuri suplimentare (mult mai mari decât cele prevăzute inițial) pentru companii și bănci. Așa încât, pentru o economie meschină făcută de BNR, vor plăti, ca de obicei, băncile și companiile.

 

Lipsa de cooperare cu mediul bancar

 

Cea mai recentă dovadă a raporturilor dintre BNR și bănci a fost că, în vreme ce BNR a majorat dobânda, BRD tocmai a anunțat o scădere de o jumătate de punct la dobânda oferită la depozite; de altfel, toate măsurile luate de BNR pentru a descuraja consumul și a încuraja în schimb economisirea au eșuat.

BNR nu comunică foarte bine nici cu băncile comerciale și mediul de afaceri - ale căror feed-backuri sunt ignorate -, nici cu populația. Un exemplu asupra comunicării defectuoase vine tot din zona denominării, când BNR a făcut o campanie de doar două luni luni, cu niște spoturi infantile iar câteva săptămâni bune mulți țărani din piețe au refuzat noile însemne monetare. În general, problemele ridicate de oamenii de afaceri sau de bănci sunt tratate ambiguu. Este mai puțin important acum cine are dreptate, ci important este faptul că încrederea mediului de afaceri în deciziile BNR este scăzută.

Prin acțiunile întreprinse în ultima vreme - inclusiv denominarea -, BNR a arătat că nu înțelege care sunt nevoile pieței și reacționează inadecvat.

 

Mesaje confuze pentru leu

 

BNR a reușit să trimită mesaje confuze și în ceea ce privește cursul valutar; după ce l-a lăsat să cadă cu aproape 2000 de lei într-o lună, a intervenit în trei zile cumpărând de pe piață circa un miliard de euro, după unele estimări, ori doar șapte sute cincizeci de milioane după altele, aducându-l înapoi de unde plecase, asta în condițiile în care 3-4 luni îl apărase bine-mersi cu câteva zeci de milioane euro cumpărate pe zi. Este clar că variațiile cursului nu sunt asociate fundamentelor economice sau politicilor monetare.

Adevărul este că moneda națională se întărise prea mult și prea repede, dealerii de pe piața valutară profitând de libertatea oferită de BNR și testând praguri după praguri. Faptul că în numai două zile cursul a ajuns de la 3,4 la 3,53, aproape 1300 de lei vechi, ne arată că BNR are capacitatea de a apăra cursul și de a-l așeza în albia care îi convine.

Desigur, intervenția brutală de joi, 11 august, vine în contradicție cu declarațiile oficiale ale BNR care anunțase că nu va mai interveni pe piața valutară. A fost una din cele mai agitate zile din ultima perioadă, caracterizată prin volumele de tranzacționare extrem de mari, ca și volatilitatea cursului, care a avut variații ce i-a luat prin surprindere pe jucătorii de pe piața valutară. Ședința s-a deschis la cursul de 34.250 de lei vechi pentru un euro, curs care a început să coboare brusc, până la 34.180. În momentul acela, probabil intuind că euro se va duce și mai jos, chiar sub 34.000 de lei vechi, au venit ordinele de cumpărare în valuri care au dus cursul la 34.600 de lei/euro. A fost un volum al tranzacțiilor extrem de ridicat, cu un curs foarte volatil, dar până la urmă ziua s-a încheiat la cotația de 34.607 lei/euro.

A doua zi, scenariul s-a repetat, și cursul a ajuns la 3,53 lei/euro. Intervenția BNR poate fi explicată prin încercarea de a limita efectele pe care un leu prea puternic le poate induce economiei, chiar dacă, oficial, BNR a anunțat trecerea la țintirea inflației, ceea ce presupune neintervenția în piață. A fost o intervenție nesănătoasă, dar oarecum necesară. Exportatorii au primit o gură de oxigen, chiar dacă forțat, și, în plus, leul nu devine periculos de puternic. Rămâne să vedem pentru cât timp.

Aprecierea bruscă a monedei naționale din ultima perioadă i-a luat din nou prin surprindere pe majoritatea analiștilor care s-au și grăbit să profețească un curs de 3,3 lei/euro pentru sfârșitul anului, argumentând că nu există suficiente resurse pentru o depreciere. Și eu personal cred că este posibil ca în intervalul următor euro să ajungă și la pragul de 3,3, dar mă îndoiesc că el va fi unul sustenabil, ci, mai degrabă vom avea niște dinți de fierăstrău care au mai degrabă rolul de a mai tempera din zelul speculatorilor. Să nu uităm că în primăvară am mai avut o perioadă bruscă de depreciere care dusese euro la 3,5, după care intervenția BNR l-a dus înapoi la 3,7 pentru a se stabiliza apoi circa trei luni la 3,6 lei. Cred că același scenariu va rula acum și vom avea o perioadă mai lungă de stabilitate în jurul palierului de 3,5 lei/euro. În funcție de evoluția inflației, este posibil să mai asistăm din nou la un astfel de dinte de fierăstrău prin octombrie-noiembrie, când se poate ca euro să ajungă aproape de 3,3 lei, pentru a-l găsi apoi sfârșitul anului undeva în jurul valori de 3,4.

 

Independența

 

Nu în ultimul rând, este greu de afirmat acum că BNR este total independentă și-și poate vedea de treabă (nu discut acum și profesionalismul cu care își face treaba) luând orice măsură dorește pentru a-și atinge ținta de inflație. Problema este că BNR a rămas singurul punct de echilibru macro-economic, aspect care-i limitează drastic independența.

BNR a jonglat - și jonglează încă - doar pe cursul valutar pentru a mai tempera dezechilibrele produse de întârzierea sau chiar lipsa completă a reformelor. Majoritatea băncilor centrale utilizează politica de dobânzi. Numai că ele au atribuții mult restrânse față de cele ale BNR care, vrea, nu vrea, trebuie să stingă de fiecare dată focurile din economie stârnite de incapacitatea politicienilor. Guvernul actual a declanșat o serie de reforme absolut remarcabile în sine. Din păcate s-a oprit sau mai bine-zis a fost oprit la jumătate și în momentul de față există o ceață deplină în ceea ce privește politicile economice. Deocamdată, Guvernul pare să aibă probleme mult mai importante pe agendă decât mersul economiei...

 

Ficționarii

 

Am lăsat ca ultim punct un aspect foarte important, sesizat și de alți analiști, și anume faptul că la noi inflația este o ficțiune statistică, nu o realitate economică. Nu sunt singurul analist economic care a discutat această problemă, dar nici prea mulți nu suntem. Ceea ce se uită la calculul inflației este că, datorită structurii economiei românești, circa 40% din populație trăiește cu inflație 0. Populația de la sate participă foarte puțin la schimburile economice, ca atare în zona rurală inflația este practic zero. Astfel, inflația anunțată de INS este o ficțiune - lăsând la o parte ponderea elementelor în calcularea indicelui prețurilor, ea însăși discutabilă, dar totuși nu într-o pondere atât de mare precum susțin unii - care nu există în realitate. De aceea, populația marilor orașe resimte din plin minciuna statistică, care este mai degrabă o medie între inflația de la oraș și inflația de la sate...

 

Astfel stând lucrurile, mă tem că, în loc să țintească inflația, mai degrabă BNR o va hăitui pe coclaurile economiei românești, mai cârpind într-o parte, mai tăind în alta. Iar, dacă o va și nimeri, va fi mai degrabă o întâmplare fericită decât calcul econometric.

Publicat în : Economie  de la numărul 29

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: