Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Non-integrarea clasei politice românești în UE (II)

George ANGLIȚOIU

Vom aborda în numărul curent o "gaură neagră" mai puțin analizată a patologiei clasei politice românești, anume aceea a rolului sublim, dar cvasi-absent al organizațiilor neguvernamentale (ONG) în procesul decizional.



Modelul german și interesele dâmbovițene

 

A devenit o vorba uzuală remarca "Ce vrei, ești în România!", simbol post-revoluționar al caracterului anapoda al evoluției societății românești. Dar cum un astfel de proces, pentru a se pune în mișcare, necesită o forță motrice, aceasta are și un nume - clasa politică.

Una din rațiunile slabei performanțe a clasei politice românești de tranziție o constituie absența ONG-urilor politice propriu-zise, organizate după un tipic consacrat și eficient, în acest sens putând fi invocat modelul german. Astfel, în acest stat-vector al integrării europene, fiecărui partid important îi este permisă prin lege cel puțin o fundație politică a cărei menire fundamentală o constituie pregătirea viitorului programatic și de cadre al respectivei formațiuni. Pot fi amintite fundațiile Hans Seidel și Friedrich Ebert aparținând Partidul (de guvernământ) Social-Democrat (SDP), Konrad Adenauer a Uniunii Creștin-Democrate (CDU) sau Friedrich Naumann a Partidului Liberal-Democrat (FDP). Aceste structuri neguvernamentale au în comun un element interesant: toate au filiale în România, reprezentând practic principalii formatori ONG din viața politică românească.

Apar însă două întrebări în urma afirmațiilor de mai sus: primo - dacă aceste fundații germane prestigioase sunt deja în România, de ce nu au un impact important; secundo - totuși în spectrul organizațional dâmbovițean există un număr de institute atașate câtorva partide importante, precum Institutul Ovidiu Șincai al PSD sau Institutul de studii liberale (PNL). Acestea nu contează?

Răspunsul la prima întrebare trebuie formulat având în vedere perspectiva generală a tinerilor români care la nivel universitar, masteral sau doctoral se formează profesional sub auspiciile unei structuri occidentale de profil. Statistic vorbind, destinația lor numărul unu la întoarcerea în țară (dacă optează pentru această variantă) este aceea de a fi niște șomeri de lux, inadaptați și expuși unor oportunități nule de carieră. În pofida sumelor considerabile pe care statul român le-a alocat unor burse fie și doar în domenii strategice precum politica externă sau securitatea națională, guvernările de stânga și dreapta ce s-au perindat până acum au fost incapabile să aducă în prim-plan tineri specialiști. Fără a intra în detalii, considerăm cazurile flagrante ale miniștrilor Integrării Europene sau Apărării din actuala guvernare că sunt de-a dreptul hilare în contextul în care avem zeci de absolvenți ai Colegiului Europei de la Bruges sau ai Colegiului NATO de la Roma. Iar atunci de ce ar mai conta forme scurte de pregătire - de genul seminariilor și atelierelor de știință și practică politică -, în organizarea fundațiilor germane, când studii consolidate la universități celebre n-au aproape nici o valoare. Și, dacă tot nu ați căpătat lămuririle necesare, întrebați, vă rog, un absolvent de studii în Vest, care a făcut prostia să se reîntoarcă în România, pe salariul de mizerie al poziției spectaculoase de consilier european oferită cu atâta pompă mediatică de fostul guvern PSD. Și mai întrebați-l, vă rog, în afară de cât câștigă, la câte concursuri reale a putut să se înscrie, Ministerul de Externe, de exemplu, fiind renumit pentru secretomania concursurilor sale de angajare.

Personal, am participat în perioada 1997-2001 în calitate de cursant, iar mai apoi de organizator, la seminariile Fundației Friedrich Naumann. Am doar cuvinte de laudă pentru dăruirea și profesionalismul personalului de la București și al formatorilor veniți din Germania, persoane experimentate și active în serviciul public federal. Extrem de puțini din cei pe care i-am cunoscut cu ocazia acestor manifestări (care coincideau ca perioadă cu revigorarea PNL) fac astăzi parte din aparatul guvernamental sau parlamentar la nivel exponențial-decizional. De ce? Fiindcă principiul money talks n-are relevanță doar în muzica rock stil AC/DC, ci și în logica internă a unui partid, fie el istoric și cu pretenții modernizatoare. V-ați preocupat vreodată să aflați cam cât costă un scaun de parlamentar?

 

Practica institutelor de fațadă

 

A doua chestiune necesită, de asemenea, o abordare nuanțată. Astfel, acele institute există deja grație artificiului includerii lor ca și componente în cadrul unei fundații sau asociații de tip clasic; Institutul de studii liberale, de exemplu, este un departament al Asociației Române pentru Libertate și Dezvoltare (ARLD). Recent, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 179 din 9 iunie 2005 prin care se creează, în sfârșit, cadrul legal efectiv de înființare, organizare și funcționare a "institutelor de teorie politică și educație democratică". Textul adoptat de legiuitor este bun (cu multe prevederi importate din invocata legislație germană), dar dilema rămâne, fiindcă nimic în practică nu a împiedicat acele institute, cu funcționare de facto, să aibă o pondere semnificativă în procesul formator și decizional. Pe căi licite (donații, sponsorizări, contracte de consultanță, granturi din exterior etc.) sau obscure, finanțarea acestor structuri s-a realizat, mai ales în preajma campaniilor electorale, dar scopul primar a fost altul, anume cel al finanțării indirecte a partidului-patron.

Că legea este în realitate o formă, nu neapărat cu fond și aplicabilitate pe scena politică românească, o constituie faptul că actualul statut al PSD (adoptat la 19 mai 2005) prevede la articolul 67, alin. 2 printre membrii Biroului Permanent Național (forul executiv al acestei formațiuni) și pedirectorul Institutului Social-Democrat (sic!), situația de jure că Legea nr. 179/ 2005 - ce permite această prerogativă (art. 9) - nu era încă în vigoare, neperturbând voința superioară de partid. Tot pe palierul PSD, nu putem omite două întrebări retorice legate de soarta Universității politice social-democrate, proiect lansat în anul 2002, dar căzut ulterior în desuetudine, din motive "obscure", sau de relevanța de vreun fel a Institutului Social-Democrat în tumultul intern al alegerilor preliminarii și de fațadă a candidaților social-democrați din septembrie 2004, în care ar fi trebuit să fie o portavoce a tinerilor școliți sub auspiciile sale.

 

Mafia CTR

 

Dar nici la nivel general, al ONG-urilor de tineret, situația nu este nici pe departe roză, Consiliul Tineretului din România reprezentând o mostră edificatoare în acest sens. Invit cititorii epocii accesului la informații publice grație internetului și a conceptului generos de e-government să acceseze pagina web a respectivului for (www.ctr.ro). Veți avea surpriza neplăcută de a constata că informațiile sunt la nivelul anului 2002. Dar, dincolo de o astfel de observație ce ar putea părea speculativă, mărturia directă a participării - în organizarea liderilor de tineret din România - la o acțiune internațională de amploare (Festivalul mondial al tineretului, Caracas, 7-15 august 2005) este de necontestat asupra caracterului neprofesionist și ilicit al conducerii CTR, antreprenoare, mai degrabă, de destinații turistice exotice pe banii statului, decât bun manager al politicilor de tineret. Binecuvântarea majoră o va fi constituit însă, în primul rând, mina de aur numită patrimoniul UTC, încăput pe mâinile dibace ale cui trebuia.

 

"Care vasăzică că nu le are"?

 

Ultima întrebare retorică a acestui articol reapare ca într-o comedie a lui Caragiale: și, dacă la nivel politic, n-avem conducători tineri sau, dacă-i avem, dar au priorități cu nimic diferite de baronatele ilegale ale seniorilor, vom continua să schimbăm pe ici și colo, dar nu în punctele esențiale, și după fantomaticul an 2007?

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 29

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: