Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Un capitol încheiat

Roxana IONICI

Premierul Ariel Sharon și-a respectat promisiunea: toate coloniile prevăzute în planul său de retragere au fost evacuate. În Cisiordania, evacuarea a vizat numai patru dintre cele 120 de colonii construite pe acest teritoriu. În Fâșia Gaza, operațiunea s-a încheiat în numai o săptămână, fără incidente majore, însă cu multe lacrimi și disperare. 8.000 de locuitori ai celor 21 de colonii și-au părăsit definitiv casele și, imediat, buldozerele au început operațiunile de demolare.



Retragerea israeliană din Fâșia Gaza - primul pas real spre o pace durabilă?

 

În aceste zone a mai rămas însă armata, care, potrivit ultimelor estimări ale autorităților de la Ierusalim, se va retrage până la jumătatea lunii viitoare. Numai atunci Israelul va fi despărțit complet de Fâșia Gaza, teritoriu palestinian ocupat de aproape 38 de ani.

În pofida tuturor reticențelor, guvernul israelian și-a demonstrat hotărârea de a-și impune politica legitimată de Knesset și de Tribunalul Suprem.

Comunitatea internațională a urmărit cu înfrigurare acest eveniment istoric, care, timp de o săptămână, a ținut prima pagină a tuturor edițiilor informative. Filmul operațiunii, transmis în cele mai mici detalii, a făcut înconjurul lumii: de la compasiunea evidentă a forțelor de securitate, la momentele de maximă tensiune și încărcătură emoțională - lacrimi, deznădejde, simbolurile Holocaustului și ritualurile de doliu, marșul impresionant al coloniștilor de la Netzarim, ultima localitate din Fâșia Gaza evacuată, care și-au părăsit așezarea purtând pe umeri menora. Visul mesianic al coloniștilor, în mare parte religioși, s-a spulberat o dată cu evacuarea acestor implantări. Pentru prima dată după războiul de șase zile, Israelul a părăsit un teritoriu palestinian ocupat și astfel s-a distanțat de exigențele impuse de mișcarea coloniștilor naționalist-religioși, care susține ocuparea întregului spațiu biblic și supunerea palestinienilor care trăiesc acum în aceste locuri. Unii analiști sunt de părere că întoarcerea coloniștilor în statul Israel este un semnal pozitiv și o victorie a sionismului rațional, a unui sionism al cărui ideal este să ofere israelienilor o țară- sigură, între frontiere recunoscute.

Există voci care susțin însă că restituirea Fâșiei Gaza nu înseamnă și sfârșitul colonizării israeliene. În opinia lui Ariel Sharon, această retragere istorică va permite Israelului să-și consolideze controlul asupra blocurilor mari de colonii din Cisiordania. El a semnalat clar că mizează pe intensificarea construcțiilor în marile zone de colonizare din Cisiordania, în special în jurul Ierusalimului, unde trăiește cea mai mare parte a celor 245.000 de coloniști evrei. Premierul israelian a prezentat planul său de retragere încă de la începutul anului 2004, când incidentele erau tot mai frecvente, iar inamicul său principal, Yasser Arafat, de afla la cârma Autorității Palestiniene. Deși violențele s-au diminuat, iar relațiile cu succesorul lui Arafat, Mahmud Abbas, sunt mai bune, șeful executivului israelian susține că este încă prea devreme pentru a relua negocierile de pace.

De cealaltă parte, palestinienii speră că aplicarea mult-așteptatului plan de dezangajare reprezintă doar un prim pas spre crearea unui stat propriu, așa cum prevede Foaia de parcurs, ultimul plan internațional de reglementare a conflictului israeliano-palestinian, propus de Cvartetul pentru Orientul Mijlociu, din care fac parte Statele Unite, Uniunea Europeană, Rusia și Organizația Națiunilor Unite.

După ce planul de dezangajare al lui Ariel Sharon a fost aplicat, deja atenția se îndreaptă acum asupra impactului economic al acestei decizii politice, atât asupra Israelului, cât și asupra teritoriilor palestiniene. Economia Fâșiei Gaza depinde aproape în totalitate de cea a Israelului. În timp ce unii analiști susțin că, pe termen scurt, este posibil ca impactul retragerii asupra economiei, și așa foarte fragile a zonei, să fie foarte dureros, alții sunt de părere că evacuarea va permite economiei palestiniene să se dezvolte în spațiul de care are nevoie pentru a înregistra o creștere semnificativă.

Fostul premier israelian, Benjamin Netanyahu, crede că economia palestiniană are potențial, iar creșterea ei trebuie să fie promovată din interior, și nu susținută din afară. Palestinienii nu sunt de acord cu afirmația lui Netanyahu, ei susțin că Gaza are urgent nevoie de infrastructură. În primul rând, ei vorbesc despre necesitatea unui port pentru containere de mărfuri și un aeroport funcțional care să conecteze zona la economia globală. Un cunoscut economist palestinian, Mohamed el Samouri, este de părere că palestinienii au nevoie de acces la exterior pentru a prospera. Deocamdată palestinienii au priorități imediate, cum ar fi construirea unor blocuri înalte în locul caselor coloniștilor, pentru a reduce aglomerația din teritoriile autonome. Concluzia autorităților de la Ramallah este că o combinație de reforme interne, asistență din partea comunității internaționale și cooperarea cu Israelul ar trebui să ofere economiei palestiniene șansa de a se dezvolta. Analiștii nu sunt însă siguri asupra momentului în care acești factori ar putea acționa conjugat, pentru a influența direct standardul de viață din zonă.

 

Colonizarea israeliană a început după războiul din 1967

 

"Războiul de șase zile", care a avut loc între 5 și 11 iunie 1967, a complicat enorm atât conflictul israeliano-arab, cât și pe cel israeliano-palestinian. Purtat de Israel împotriva Egiptului, Siriei și Iordaniei, războiul s-a soldat cu ocuparea de către Israel a Peninsulei Sinai, malului vestic al Iordanului, Ierusalimului de Est și a unui teritoriu sirian din zona înălțimilor Golan. Israelul a început să înființeze colonii în Cisiordania și în Fâșia Gaza după "Războiul de șase zile". La numai câteva luni după victorie, a fost creată prima colonie la Goush Etzion, în sudul Ierusalimului. Politica de colonizare a luat amploare după alegerile din mai 1977, câștigate de Blocul Likud, o alianță a partidelor de dreapta. Atunci, guvernul de coaliție condus de Menahem Begin a pus la punct legislația israeliană în Fâșia Gaza și Cisiordania, iar coloniștii au primit numeroase facilități. Un alt moment important a fost 30 iulie 1980, când Parlamentul israelian a declarat că Ierusalimul "reunificat" devine capitala statului Israel. Organizația pentru Eliberarea Palestinei, creată în 1964 ca reprezentant legitim al poporului palestinian, a început să militeze pentru crearea unui stat arab palestinian pe teritoriul fostei Palestine, iar în decembrie 1987 a declanșat Intifada - mișcarea de rezistență a populației din teritoriile arabe controlate de Israel -, care a durat șase ani.

Acordurile de principiu israeliano-palestiniene cu privire la autonomia palestiniană, negociate la Oslo, au fost semnate pe 13 septembrie 1993 la Washington, în cadrul unei ceremonii desfășurate pe peluza din fața Casei Albe, în prezența președintelui Statelor Unite din acel moment, democratul Bill Clinton, iar imaginea cu istorica strângere de mână dintre președintele Organizației pentru Eliberarea Palestinei, Yasser Arafat, și primul ministru israelian, Yitzak Rabin, au făcut atunci înconjurul lumii și au rămas în istorie.

Prin aceste acorduri, negociate în secret timp de șase luni în capitala Norvegiei, Israelul și Organizația pentru Eliberarea Palestinei se recunoșteau reciproc, fapt consemnat în documentul intitulat Declarația de principii asupra autonomiei palestiniene tranzitorii de cinci ani, semnat la Washington. Documentul definește marile linii ale unei autonomii palestiniene interimare, proiectată pe o perioadă de cinci ani, în teritoriile ocupate de statul Israel, începând cu Fâșia Gaza și Cisiordania. De altfel, la mai puțin de un an de la momentul istoric petrecut pe peluza Casei Albe, începutul perioadei de autonomie palestiniană a fost marcat prin acordul privind autonomia orașelor Gaza și Ierihon, parafat la Cairo, pe 4 mai 1994. În urma acestui acord, în iulie același an, Yasser Arafat a revenit triumfal în teritoriile palestiniene, după 27 de ani de exil, și a instalat imediat Autoritatea Palestiniană. După intrarea în vigoare a Declarației de principii, Israelul trebuia să înceapă să transfere palestinienilor prerogativele puterii în domeniile educației, culturii, sănătății, problemelor sociale, impozitării directe și turismului. Textul documentului prevedea și alegerea directă de către palestinienii din teritorii, sub supraveghere internațională, a unui consiliu al autonomiei. Această alegere urma să aibă loc cel mai târziu în următoarele zece luni, după care urma să fie negociat un acord interimar cu Israelul în care să fie specificate prerogativele Consiliului autonomiei, în primul rând punerea la dispoziția acestuia a unei forțe de poliție. Respectivul consiliu ar fi trebuit să aibă competențe în domeniul jurisdicției în Cisiordania și Fâșia Gaza, cu excepția unor probleme - mai ales în ceea ce privește Ierusalimul de Est și coloniile evreiești din teritorii - care ar fi urmat să fie discutate în cadrul negocierilor asupra statutului permanent al respectivelor teritorii autonome palestiniene, negocieri preconizate să înceapă cel mai târziu la începutul celui de-al treilea an al perioadei interimare. În afara acestor prevederi, trebuia avută în vedere o amplă cooperare israeliano-palestiniană, în special în următoarele domenii: apă, electricitate, finanțe, transporturi, comerț, industrie, cercetare, probleme sociale, protecția mediului, mass-media și comunicare.

Pe 28 septembrie 1995, tot la Washington, a fost semnat un nou acord interimar israeliano-palestinian, numit Oslo II, care prevedea extinderea autonomiei palestiniene. Dar toate aceste construcții s-au prăbușit brusc: pe 4 noiembrie același an, premierul israelian, Yitzhak Rabin - protagonist, alături de Yasser Arafat, al ceea ce s-a numit "pacea celor bravi" - a fost asasinat de un extremist evreu care l-a acuzat de vinderea "Eretz Israel", statul Israel în frontierele sale biblice, care includeau Cisiordania și Fâșia Gaza.

Începute cu mare întârziere din cauza tragicului eveniment, negocierile cu privire la statutul final al teritoriilor palestiniene, care urmau să abordeze probleme cruciale, precum frontierele, viitorul coloniilor evreiești, statutul orașului Ierusalim și situația refugiaților palestinieni, au intrat în impas după anul 2000, în urma mai multor reuniuni eșuate. În aceste circumstanțe, Yasser Arafat a redevenit "oaia neagră" pentru israelieni, care l-au considerat răspunzător de lansarea celei de-a doua Intifade, fiind, practic, scos din jocul politic atât de către guvernul premierului Ariel Sharon, cât și de Administrația președintelui George W. Bush.

În urma alegerilor parlamentare din martie 2001, Ariel Sharon devine prim-ministru, iar procesul de colonizare cunoaște o nouă dezvoltare. În luna mai, un raport al Comisiei Mitchell preconizează încetarea violențelor, blocarea colonizării și reluarea negocierilor privind statutul final al teritoriilor ocupate.

Atmosfera în regiune se precipită în vara lui 2002, când autoritățile de la Ierusalim demarează construcția unui gard de securitate, de-a lungul liniei de demarcație între Israel și Cisiordania, afirmând că scopul barierei este blocarea accesului teroriștilor sinucigași pe teritoriul israelian. A urmat 2003, un an în care au avut loc mai multe evenimente decisive. Israelul a adoptat Foaia de parcurs, plan care prevede suspendarea colonizării și crearea unui stat palestinian până în 2005, însă autoritățile de la Ierusalim și-au exprimat mai multe rezerve în legătură cu viabilitatea acestui proiect internațional. La numai câteva luni, Statele Unite reduc cu 289,5 milioane de dolari garanțiile bancare pentru Israel, din cauza unor dezacorduri privind politica de colonizare. Pe 1 decembrie, la Geneva, este demarată o inițiativă neoficială, care prevede evacuarea mai multor colonii, cu excepția blocului Gush Etzion și a implantărilor din apropierea Ierusalimului de Est și a celor limitrofe teritoriului israelian. La sfârșitul anului, Ariel Sharon prezintă un "plan de separare" unilateral, iar la începutul lui 2004, el își anunță intenția clară de a desființa coloniile din Fâșia Gaza și, pe termen lung, eliminarea prezenței evreiești în acest teritoriu. La un an de la această declarație, guvernul israelian a aprobat retragerea din Fâșia Gaza și evacuarea coloniilor, precum și un traseu modificat al barierei de securitate, declarată ilegală de către Curtea Internațională de Justiție de la Haga. În fine, pe 7 august 2005, cabinetul israelian a aprobat evacuarea unui prim grup de colonii din Fâșia Gaza, începând cu 17 august, dată care acum a intrat în istorie.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 29

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: