Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Dezvoltarea locală, abordare comparativă

Dragoș DINCĂ

Dezvoltarea locală reprezintă procesul de dezvoltare într-o anumită regiune sau unitate administrativ-teritorială, care determină o creștere a calității vieții la nivel local. Astfel, fiind vorba de nivelul local, care în fiecare țară poartă o puternică amprentă națională, va fi dificil să identificăm puncte de convergență.



Considerații generale

 

Totuși, se poate constata că satisfacerea nevoilor colectivităților are la bază libertatea acordată acestora de a-și gestiona destinul. Este vorba de un drept de liberă administrare pe care îl regăsim în toate țările europene, dar în forme diverse determinate de influențe economice, demografice, istorice și instituționale.

Asemănarea structurilor publice trebuie abordată cu multă prudență. Structurile fiind variabile, ar fi zadarnic să căutăm instituții absolut comune în diferite țări europene. Dar se pot sublinia, totuși, câteva tendințe de apropiere. Pornind de la această constatare, vom încerca o abordare comparativă, urmărind următoarele puncte de referință:

- rolul autorităților locale și construcția instituțională privind dezvoltarea locală;

- democrația locală și participarea cetățenilor;

- competențe efective.

 

Rolul autorităților locale și construcția instituțională privind dezvoltarea locală

 

Într-un grad mai mare sau mai mic, în Franta, Germania și Marea Britanie se poate vorbi de existența unui drept de liberă administrare la nivel local, dar cu nuanțări specifice. În Germania este vorba de Selbstverwaltung, definit în Constituție ca fiind "dreptul de a realiza, sub propria responsabilitate, toate afacerile comunității locale", ceea ce corespunde noțiunii "libre administration" din Constituția franceză sau cu noțiunea "self-government". Cu alte cuvinte, responsabilitatea în ceea ce privește dezvoltarea locală revine în primul rând colectivităților locale, prin utilizarea dreptului de autoadministrare.

Deși la nivel doctrinar a jucat un rol major în construirea administrațiilor europene, Franța apare cu o structură administrativă complexă și greoaie și, cu toate că există o orientare generală către deconcentrare și descentralizare, se apreciază că reformele inițiate în anii '80 nu au schimbat prea mult faptul că Franța este administrată mai ales de la Paris.

Împărțirea administrativ-teritorială este controversată. I se reproșează complexitatea, faptul că nu reușește să situeze competențele locale la nivelul problemelor colectivităților. Există două critici majore care până în prezent nu au găsit soluții reale de rezolvare: problema dispersiei comunale și cea a colectivităților intermediare.

Dezvoltarea locală în Germania-, stat federal, stă sub semnul câtorva principii fundamentale: autonomia locală, autonomia de organizare, subsidiaritatea și complementaritatea prin care responsabile de acest proces sunt în primul rând autoritățile și colectivitățile locale. Libertatea și diversitatea modelelor acestor autorități locale, în funcție de tradiție, istorie, și mai ales necesitățile din interiorul unui land constituie o formă originală de aplicare a acestor principii, o mare libertate acordată colectivităților în a-și gestiona destinul. Nu întâmplător, Germania este un exemplu de democrație, în care toate puterile suverane revin cetățenilor.

Observarea sistemului de guvernare locală din Marea Britanie conduce la concluzia că acesta pare un sistem în criză pentru că în ultimele două decenii au fost reduse puterile autorităților locale și autonomia locală. Autonomia decizională și cea financiară au fost limitate, dar structura de organizare la nivel local a făcut obiectul unei evaluări în vederea unei reforme radicale.

 

Democrația locală și participarea cetățenilor

 

În cele trei țări, democrația locală a fost dominată de principiul democrației reprezentative, cu câteva diferențe importante însă de-a lungul timpului. În Anglia, sufragiul universal (masculin) a fost pentru prima dată instaurat în 1835 (pentru consiliile municipale) și în 1884/1894 (pentru consiliile comitatelor și districtelor). În Franța, dreptul de vot (masculin cenzitar), instaurat la nivel local în anul 1789, a fost abolit de Napoleon în 1800; sufragiul masculin a fost reinstaurat în 1848. În statele germane, dreptul la vot (bazat pe sufragiul cenzitar masculin) a fost acordat la începutul secolului al XIX-lea și a fost transformat în drept de vot puternic restrâns din 1848 până în 1919. Abia după 1919 sufragiul universal (masculin și feminin) a fost pus în aplicare la nivel local. Începând cu 1984, în cadrul unui elan în favoarea procedurilor democratice directe, referendumurile locale și alegerea directă a primarilor (și în parte și pentru procedura de revocare a primarului) au fost introduse în cea mai mare parte a landurilor germane făcând din Germania, alături de regimul tradițional elvețian bazat pe democrația directă, un reprezentant al avangardismului european.

În toate țările europene, instituțiile locale se constituie pe baza principiului reprezentativității. Diversitatea și complexitatea serviciilor publice, nevoia de a stabili legături între aleși și cetățeni au condus la căutarea de noi mijloace de participare a cetățenilor și de implicare în controlul gestiunii problemelor locale. În Franța, de exemplu, a fost introdus referendumul consultativ și inițiativa cetățenească în materie de amenajare, precum și obligația de informare exactă cu privire la obligațiile locale. Căile prin care se asigură aceste lucruri pot fi grupate în trei categorii: proceduri ale democrației directe, tehnici de participare și informare a utilizatorilor, descentralizare internă.

Prima categorie este una foarte răspândită, regăsindu-se în majoritatea constituțiilor. În Germania, referendumul și inițiativa locală apar în legile comunale ale landurilor începând cu anii '90, în paralel cu alegerea directă a primarului.

În unele țări, mai ales în cele din nordul Europei, participarea este dezvoltată prin asociații. Astfel, în comunitățile mari, care gestioneză importante servicii publice, au fost constituite consilii ale utilizatorilor de servicii publice, care au un rol important în evaluarea calității serviciilor. Pe de altă parte, introducerea noilor metode de inspirație neoliberală (Noul Management Public) a condus la redefinirea participării, ca una a clienților. Un exemplu în acest sens este reprezentat de Local Government Act din 1999, potrivit căruia raportul optim între eficiență, eficacitate și economicitate trebuie determinat după consultări cu cetățenii, cu cei care au un interes în demersurile administrației publice locale.

Participarea cetățenilor este reprezentată și la nivel de cartier. Această cale a fost aleasă în țările unde există comunități cu dimensiuni foarte mari (Marea Britanie).

 

Competențe în materie de dezvoltare locală

 

Toate statele europene admit azi, prin constituții sau prin lege, competențele generale ale comunelor. Excepția o reprezintă Marea Britanie, unde autoritățile locale nu exercitau decât acele competențe atribuite expres prin lege, excepție care a fost înlăturată prin Local Government Bill din 2000, act care recunoaște autorităților locale o competență generală pentru dezvoltarea economică, socială și de mediu a comunității. Această competență generală nu se opune acelor sarcini expres încredințate prin lege și permite autorităților locale să intervină în orice problemă de interes local, dacă aceasta nu a fost încredințată expres unei alte autorități locale, teritoriale sau naționale.

În toate cazurile, se face o distincție între competențele proprii și cele delegate de către stat. În cel de-al doilea caz, controlul exercitat de stat este unul foarte puternic și, de obicei, sunt finanțate din resurse centrale. Volumul acestora diferă în cazul celor trei țări analizate, în funcție de volumulcompetențelor care sunt delegate fără a fi transferate. În ceea ce privește competențele proprii, unele sunt obligatorii pentru nivelul local, altele sunt facultative, în numele interesului general și în funcție de resurse, autoritățile locale putând să le realizeze sau nu.

În partea de nord a Europei, cea mai mare parte din sectorul public se regăsește la nivel local. În Marea Britanie, cu toate că autoritățile locale nu au foarte multe competențe, statul nu asigură direct decât puține funcții, unele dintre acestea fiind atribuite prin lege autorităților locale. Astfel, statul a reglementat și controlat întotdeauna funcțiile încredințate comunelor, ca și organizarea locală, astfel încât aceasta să corespundă nevoilor sale.

Din aceste precizări, este evidentă o concluzie: descentralizarea și rolul colectivităților locale în gestionarea propriului destin nu se rezumă doar la numărul de competențe încredințate. Trebuie să avem în vedere și condițiile în care sunt exercitate aceste competențe, ca și resursele de care dispun colectivitățile. Astfel, în Marea Britanie resursele de care dispune nivelul local sunt puternic influențate de nivelul statal, iar în Franța apare frecvent o critică ce vizează repartizarea neclară a competențelor.

 

 

*

*                       *

 

Concluzionând, putem aprecia că dezvoltarea locală în Europa pornește de la potențialul local, acordându-se colectivităților locale competențe și resurse pentru a-și gestiona destinul. Măsura în care statul păstrează un control asupra dezvoltării diferă și se manifestă în grade diferite, dar trebuie remarcată voința unanimă de a aplica descentralizarea administrativă și principiul subsidiarității, evident cu nuanțări ce țin de tradiție, istorie și cultură. În linii mari, competențele acordate nivelurilor locale de administrare se aseamănă, diferind mecanismele de funcționare și cooperare între acestea. Se remarcă de asemenea tendința de a implica o gamă largă de actori în procesele de dezvoltare: participarea cetățenilor la procesele decizionale și încurajarea sectorului privat în a se implica în furnizarea diferitelor servicii publice.

Este de remarcat, de asemenea, că, în pofida retoricii generale cu privire la descentralizare, autoadministrare, sunt numeroase zone ale dezvoltării locale în care statul intervine, fie în numele interesului general, fie justificând incapacitatea nivelului local de administrare.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 27

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: