Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Cultul eroilor în lumea contemporană

SImina RADU-BUCURENCI

Avem un Oficiu Național pentru Cultul Eroilor și avem o sărbătoare națională numită Ziua Eroilor. Dar mai avem eroi? Ce mai înseamnă, astăzi, pentru oricare dintre noi, cuvântul "erou"? Pentru a răspunde, putem începe prin a înțelege ce înseamnă "erou" pentru statul care organizează "cultul" acestora. Și vom sfârși prin a ne întreba cât este memorie și cât este uitare în aceste comemorări, false prin tocmai instituționalizarea lor.



Moto: "O epocă a cultului eroilor în masă este o epocă a instabilității."

(Orrin E. Klapp, 1948)

 

Anul acesta, la 9 iunie, statul român a sărbătorit Ziua Eroilor. Spun statul român, și nu "românii", pentru că a fost un eveniment pur formal și oficial, cu depuneri de coroane și... cam atât, deși este vorba, cel puțin teoretic, de o "sărbătoare națională". Am aflat, însă, cu această ocazie că există în România un Oficiu Național pentru Cultul Eroilor. Prilej să ne întrebăm ce scop și atribuții poate avea o asemenea instituție, descinsă parcă din secolul al XIX-lea? Și, mai mult, ce mai poate însemna "cultul eroilor" în România de azi și în lumea contemporană?

Oficiul Național pentru Cultul Eroilor (ONCE) "îndeplinește funcții de reglementare, consiliere, sprijin și control, reprezentare, educație civică și de administrare a patrimoniului propriu. De asemenea, este abilitat să caute, să descopere si să identifice mormintele și operele comemorative de război și să organizeze sistemul național de cercetare și evidență a mormintelor și operelor comemorative de război, românești și străine, aflate pe teritoriul României, precum și a celor românești din străinătate." ONCE a fost înființat în 2003, se află în subordinea Ministerului Apărării Naționale și organizează, căci chiar și așa ceva are nevoie de organizare, cultul eroilor de război.

 

Scurt istoric al cultului eroilor

 

Senzația de vetust pe care activitatea și scopurile acestui oficiu o creează are un fundament real. Într-adevăr, ONCE este readucerea la viață a unei instituții interbelice, Societatea pentru Cultul Eroilor "Regina Maria". "Cultul eroilor" a devenit o politică oficială a statului român imediat după primul război mondial, conflagrație în care aproape un milion de militari și civili și-au pierdut viața. Societatea, denumită inițial Cultul Eroilor Morți, înființată în 1919 sub patronajul Reginei Maria, a inițiat campania de ridicare de monumente în aproape toate localitățile țării și de îngrijire a cimitirelor militare. În perioada interbelică, circa 3500 de astfel de statui și locuri comemorative au fost înființate. Inclusiv ansamblul Brâncuși de la Târgu-Jiu a fost inițial un ansamblu comemorativ. Deși această destinație este astăzi uitată, este interesant de știut că Masa Tăcerii se numea odată Masa Eroilor, iar Coloana Infinitului era inițial Coloana Infinitei Recunoștințe.

 

Sărbătoare laică sau religioasă?

 

Tot în perioada interbelică a fost instituită, ca sărbătoare națională - ceea ce însemna zi liberă - Ziua Eroilor. Nu vă grăbiți să rețineți data de 9 iunie, pentru că această sărbătoare, laică în definitiv, nu este o sărbătoare cu dată fixă. Ea se sărbătorește în fiecare an la data sărbătorii ortodoxe a Înălțării, adică la patruzeci de zile după Paște. Asocierea singulară dintre o sărbătoare statală, laică și una religioasă merită interogată. Mai ales că data Înălțării este diferită pentru ortodocși și catolici, ca să nu mai menționăm și celelalte religii care nu recunosc acest eveniment al creștinismului. În plus, România anilor '20 era un stat multietnic și pluriconfesional, ca urmare a integrării Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei. Cercetătoarea Maria Bucur consideră alegerea Zilei Eroilor în aceeași zi cu Înălțarea ortodoxă ca unul din componentele procesului de identificare a românismului cu ortodoxismul, în condițiile în care statul român se afla în plin proces de construire a unei identități naționale comune pentru întreaga populație a României Mari.

Toate acestea sunt însă istorie. Iar amploarea și importanța Zilei Eroilor în perioada interbelică sunt definitiv pierdute astăzi. Încercările de revitalizare a unei asemenea comemorări sunt cel puțin anacronice dacă nu se vor decât o copie și continuare a tradiției interbelice. Din simplul motiv, dacă ar fi numai acesta, că nu mai trăim în anii '20 iar conceptul de ,,erou" trebuie, cel puțin, reevaluat.

 

Pe cine și cum comemorăm?

 

Întrebările, urgente, pe care Oficiul pentru Cultul Eroilor ar trebui să și le pună sunt, în principal, două: 1. Pe cine comemorăm? și 2. Cum comemorăm? Și nu este inutil să menționăm că sunt întrebări pe care statele și mediul academic occidental și le pun cu mare seriozitate, și cu ceva rezultate interesante, în ultimele decenii.

În primul rând, conceptul de memorie colectivă, atât de influent în perioada interbelică, este puternic contestat astăzi. Societățile, știm astăzi, nu-și amintesc decât în cadrele pe care instituțiile le organizează. Comemorările, statuile, omagiile colective sunt rezultatul direct al acțiunii unor grupuri organizate, cel mai adesea reprezentante ale statului. Asta nu înseamnă că inițiativa memoriei nu poate veni și de jos, dar acestea sunt cazuri mai rare. În majoritatea cazurilor, statul este cel care hotărăște cine și ce este amintit și comemorat.

 

Eroi uitați

 

În cazul românesc, o zi a eroilor care pune accentul pe eroii celor două războaie mondiale și, tangențial, pe victimele revoluției din 1989, mi se pare anacronică, pentru a nu spune chiar nedreaptă. Unde sunt victimele comunismului, ale închisorilor, ale deportărilor? Unde sunt eroii rezistenței din munți? Unde sunt victimele Holocaustului și nu mă refer aici la Holocaustul european, ci la cel românesc, la pogromurile din Moldova și Basarabia, la Holocaustul transnistrean organizat de statul român?

Problema punctuală aici este definirea "eroului". Pentru statul român, se pare, eroi sunt numai cei care au murit cu arma în mână luptând pentru propășirea, apărarea, expansiunea cui altcuiva decât a... statului român. Este o definiție depășită, iar faptul că ONCE se află în subordinea Ministerului Apărării nu ne dă prea mari speranțe în sensul revizuirii acestei accepțiuni a termenului. De altfel, site-ul ONCE pune restabilirea Zilei Eroilor ca sărbătoare națională în cadrul unei mai ample ,,acțiuni reparatorii de reintroducere în armată a valoroaselor tradiții militare românești", acțiune declanșată de Ministerul Apărării după 1990. Este vorba deci de Ziua Eroului Militar, organizată de cei care cred că numai ,,moartea pentru patrie" face un erou.

 

Monumentele își amintesc ca noi să putem uita

 

Nu încerc să argumentez că aceia care "au murit pentru patrie" sau, cel puțin, au murit crezând că asta fac nu merită un moment comemorativ al lor. Încerc doar să spun că, dacă acceptăm orice valoare morală pentru actul comemorării, atunci ei nu sunt singurii care merită acest efort colectiv. În plus, și aici ajungem la cea de-a doua întrebare - cum comemorăm -, un monument și o depunere de coroane ritualice, o dată pe an, nu înseamnă o memorie reală. Dimpotrivă, este mai degrabă o invitație la uitare cu conștiința împăcată a datoriei împlinite. Este ceea ce a observat și James E. Young, considerat specialistul numărul unu în memorie și comemorări în SUA: "Devenim cu atât mai uituci cu cât încurajăm monumentele să-și amintească în locul nostru."

 

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 27

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: