Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Leul, între euro și dolar

Cristian BANU

Toată presa internațională a fost alertată de un articol din "Stern" despre o conferință din Germania unde s-ar fi discutat despre probabilitatea colapsului Uniunii Economice Monetare. Deși ulterior lucrurile s-au mai calmat când s-a aflat că la discuții nu au participat oficiali ai băncii centrale germane, simplul fapt că această posibilitate a început să se discute stârnește serioase îndoieli asupra vitorului monedei europene.



Degringolada euro

 

Cât timp moneda europeană creștea, totul a fost OK. Acum, când principalele economii europene se confruntă cu crize economice, ies la iveală divergențele. În Franța și Germania- șomajul atinge cote-record. În Italia economia stagnează al doilea an consecutiv. Prin slăbirea condițiilor pactului de stabilitate se deschide poarta unor deficite în creștere, care pot oricând scăpa de sub control. Este exemplul SUA, care din cauza unor deficite enorme și a crizei economice și-au văzut moneda devalorizată cu aproape 60% față de euro (de la o paritate inițială la apariția monedei euro de 1,3 euro/1 dolar s-a ajuns astăzi la 1,2 - asta după ce la un moment dat euro se apropiase de pragul de 1,4 dolari). Nebunia, care a culminat cu respingerea Constituției europene de către francezi și olandezi (probabil că germanii ar fi făcut la fel dacă ar fi fost lăsați), a început în urma extinderii Uniunii Europene când, agitați de unele partide de dreapta, occidentalii au început să creadă că ungurii, polonezii, turcii și românii sunt de vină pentru șomajul ridicat, lefurile în stagnare și problemele grave cu care se confruntă sistemele de pensii și asigurări de sănătate foarte generoase.

"Vechea Europă" respinge cu tărie liberalismul și orice măsură liberală (vezi protestele uriașe stârnite de celebra directivă Bolkenstein). Economiile franceză și germană suferă de un centralism păgubos și de un sistem costisitor de asigurări sociale. Datorită condițiilor împovărătoare, multe companii din aceste țări și-au mutat centrele de producție spre est. Numai că, în loc să ia măsuri pentru încurajarea economiei, guvernele celor două țări au preferat retorici populiste. Dacă pentru Franța și Germania zona euro nu a adus decât probleme datorită regulilor stricte impuse de aceasta, pentru țări ca Portugalia, Grecia sau Spania ori chiar Italia - "săracii Europei" - au fost benefice.

Ideea centrală a articolului din "Stern" este că moneda unică a dăunat grav Germaniei. Titlul articolului este "Der Euro macht uns Kaputt" - "Euro ne-a terminat" și numește Uniunea Economică Monetară "cea mai mare catastrofă economică a Germaniei din 1945". Autoritățile germane s-au grăbit să dezmintă știrea că există posibilitatea ca Germania să se retragă din UEM. "Domnul Eichel (ministrul de Finanțe german) consideră că Uniunea Economică Monetară este un succes", spune purtătorul de cuvânt al Ministerului de Finanțe. Pe de altă parte, Joachim Fels, economist specializat pe zona euro la Morgan Stanley, avertizează asupra riscurilor ridicate de creștere a deficitelor în urma slăbirii condițiilor Pactului de stabilitate, în special în Italia. El mai spune că țările puternic îndatorate din zona euro nu ar putea-o părăsi fără a plăti un preț foarte mare, însă țări ca Germania ar putea avea mari avantaje. "În momentul de față Europa se află pe o pantă foarte alunecoasă către instabilitate și dezintegrare. Riscul unei catastrofe a monedei europene a crescut considerabil."

 

Cele trei amenințări pentru economia europeană

 

În fața competiției venite din partea Chinei, Indiei și, normal, a Statelor Unite, Europa nu va avea nici o șansă dacă nu rămâne unită și nu adoptă politici serioase de creștere a competitivității. Numai că este greu să explici asta cetățenilor francezi sau germani ostili oricăror forme de "liberalism". În momentul de față, "Europa socială" se confruntă cu trei amenințări importante.

1. Concurența crescândă. Costul ridicat al menținerii unor sisteme sociale a făcut ca multe companii europene să migreze spre est, conducând astfel la o creștere fără precedent a șomajului. Recenta aderare a celor 10 state a adus în Europa țări cu un venit pe cap de locuitor aflat la o treime din cel al "Vechii Europe", iar taxele și impozitele sunt și ele mult mai convenabile.

2. Amenințarea demografică. În Europa, situația este mult mai dezastruoasă decât în America, țară care se confruntă acum cu problema pensionării "babyboomer"-ilor. Se estimează că la sfârșitul acestui deceniu, populația Italiei și a Germaniei va începe să scadă. Rusia pierde anual aproape un milion de locuitori. În Franța și Marea Britanie situația nu este atât de dezastruoasă, în special datorită natalității superioare a imigranților. Astfel, dacă America poate întâmpina probleme în asigurările sociale după 2040, pentru Europa deadline-ul este mult mai scurt. Se estimează că, până în 2020, în Germania proporția angajați/pensionari va ajunge 1/1. Poate că țările Europei sociale ar trebui să se uite mai atent la situația României, unde de mult această proporție este de 1 angajat la 1,3 pensionari.

3. Imigrația. Paradoxal, multe țări au crezut că aceasta reprezintă o soluție la problema numărul doi. Numai că situația este exact contrară. Marea majoritate a imigranților sunt de origine arabă și asiatică, în mod tradițional culturi cu o natalitate mare. Numai că un imigrant își aduce cu sine și părinții, se căsătorește cu o femeie din țara sa, care la rândul ei aduce în țara de imigrație părinții. Așa s-a ajuns în unele țări ca procentul imigranților peste 40 de ani dependenți de asistența socială să depășească 50%.

În plus, valurile de imigranți creează și probleme de natură politică, alimentând discursurile naționaliste și creând din ce în ce mai multă împotrivire din partea "băștinașilor".

Astfel, "Europei sociale" este atacată din toate direcțiile. Principiul solidarității îi învrăjbește pe tineri cu bătrânii. Competiția între muncitorii estici care se mulțumesc cu salarii mai mici subminează solidaritatea între țări. Imigrația creează tensiuni interrasiale și interetnice.

Numai că, în realitate, tensiunea reală este între Marea Britanie a lui Tony Blair, cu un șomaj scăzut, o piață liberă și puțin reglementată de către stat, cu birocrație redusă și taxe mici, și Franța președintelui Chirac, unde taxele sunt foarte mari, birocrația încetinește ritmul apariției de afaceri noi și peste 300.000 de francezi au ales să locuiască sau să muncească în Anglia. Îndemnându-și cetățenii să spună "NU" Europei liberale "anglo-saxone", Chirac și-a îndemat practic populația să voteze împotriva Europei, pentru păstrarea "Europei sociale". Votul francez - dincolo de orice explicații psihologice sau politice - este unul împotriva propriilor interese. Separarea Franței și a Germaniei de Europa va duce pur și simplu la un dezastru pentru ele. Pe termen mediu, ele vor fi spulberate pur și simplu de concurență, mai întâi cea a esticilor, apoi a Chinei și Indiei. Votând împotriva Constituției, francezii și olandezii s-au comportat precum cretinii sindicaliști români care au manifestat la Bruxelles împotriva directivei Bolkenstein. Adică a acelei directive care le permitea muncitorilor români să lucreze liberi oriunde în Europa.

Perioada de instabilitate politică ce va urma până când va apărea o soluție viabilă va duce la slăbirea monedei unice europene. Este posibil ca "Nu"-ul spus de francezi și olandezi să marcheze începutul unui nou trend. De la integrare, curent de politică economică ce a dominat Europa ultimilor ani, la o politică de individualism. Este clar că în acest moment tratatul este mort. Va mai dura însă o perioadă până ce politicienii vor cădea de acord să-l și îngroape.

Respingerea Constituției poate însă deveni un imbold important pentru a merge mai departe. La renunțarea la moneda unică și revenirea la moneda națională. Ideea era ca economia europeană să se unifice și să aibă o monedă comună, sprijinită de un guvern unic, o bancă centrală, un președinte, taxe și impozite comune. Or, asta nu se va întâmpla în curând și nu cred că mai are șanse să se întâmple vreodată. Cele trei țări rămase în afara zonei euro - Marea Britanie, Suedia și Danemarca - vor fi greu de convis să adopte moneda europeană. În unele țări nou-intrate în Uniune, precum Cehia, dezbaterea asupra adoptării monedei unice este în desfășurare și are toate șansele să se încheie printr-un "nu, mulțumim".

 

Războiul bolnavilor

 

Sau ar trebui mai bine al bolnavelor. Fiindcă este vorba de cele două monede, euro și dolarul... Recentele probleme de natură politică ce au condus la deprecierea semnificativă a monedei europene au arătat că, în realitate, este încă o construcție fragilă. La fel, peste ocean, recentele declarații ale lui Greenspan au dus la o ușoară depreciere a dolarului de teamă că economia americană va avea un ritm de creștere mai scăzut.

Cele două monede au crescut sau au scăzut una față de cealaltă nu atât prin performanțele economice, cât prin veștile proaste. Câtă vreme economia americană era în regres și creștea deficitul comercial la cote-record în istorie, moneda americană se devaloriza. În momentul în care Greenspan a pus piciorul în prag și a anunțat creșterea dobânzii de referință, moneda americană s-a oprit din declin. În momentul în care situația politică în Europa a devenit confuză și au apărut voci care puneau în discuție chiar viitorul monedei comune europene, euro s-a depreciat brusc.

Dacă analizăm însă economiile și facem o serie de comparații, lucrurile nu stau deloc bine, nici pentru una, nici pentru cealaltă.

Despre problemele zonei euro, am vorbit mai sus. Dincolo de ocean, îngrijorările provin mai ales din cauza deficitului enorm. Administrația Bush a încurajat o dezvoltare "pe datorie". Având cheltuieli militare din ce în ce mai crescute, administrația americană a preferat să se împrumute în loc să crească taxele. Este adevărat, economia și poporul american s-au confruntat cu două crize majore: spargerea balonului de săpun constituit de dotcom-uri care i-a ruinat pe mulți și evenimentele de la 11 septembrie.

În aceste condiții, alegerea administrației Bush nu a fost una rea. În primul rând, din punct de vedere psihologic, americanii trebuiau să riposteze. Pentru asta aveau nevoie de bani. Numai că acești bani nu puteau fi obținuți de la o populație lovită economic de șocul bursier și psihologic de atentatele teroriste. A introduce taxe suplimentare și a limita bugetul ar fi fost o decizie proastă, deoarece ar fi dus la inhibarea totală a consumului și, apoi, a economiei. Așa că administrația americană a preferat să se împrumute la un ritm de circa 2 miliarde de dolari pe zi. La fel populația, care, atrasă de dobânzile extrem de scăzute, a dat în febra consumului. (Un român înțelege foarte bine ce se întâmplă acum în SUA, fiindcă și noi suntem într-o situație similară.)

Numai că datoriile au atins niveluri îngrijorătoare. Astfel că, în momentul de față, economia americană nu face decât să transmită semnale amestecate. În principiu, ea este "pe o bază solidă", cum spune Greenspan. Șomajul este undeva la 5%, creșterea economică în jur de 3,5%, adică aproape de optimul recomandat de manualele de economie pentru o creștere economică sănătoasă, iar deficitul bugetar pare sub control. În plus, nici nu este vorba de incertitudini politice.

Schimbarea politicii FED a dus la migrarea unor capitaluri importante către America, migrație care a afectat inclusiv România, de unde au ieșit masiv capitalurile de risc datorită incertitudinii fiscale și - nu în ultimul rând - a ceea ce s-a întâmplat cu Dinu Patriciu.

Apropo de asta, cazul a fost tratat destul de superficial în presă, mai ales prin prisma unor conotații politice. Numai că implicațiile economice au fost dezastruoase (retrageri masive de capitaluri) și i-au atras lui Băsescu o săpuneală zdravănă din partea Departamentului de Stat (ca să nu mai vorbesc de protestele unor ambasade sau oameni de afaceri). Tâmpenia procurorilor a costat România circa o jumătate de miliard de euro, dacă nu și mai bine - fiindcă este greu de făcut o estimare a ponderii capitalurilor retrase de pe piață din acest motiv, dar, oricum, certe sunt vreo 300 de milioane, la care se adaugă valoarea bursieră pierdută de Rompetrol.

Aceste retrageri masive reprezintă de altfel și explicația păstrării unui curs atât de stabil, în condițiile în care BNR nu a intervenit foarte mult pe piața valutară.

Faptul că din România ies capitaluri ar trebui să atragă serios atenția guvernanților, care însă par a trăi într-o lume a lor, unde economia dudie...

Astfel, rămâne în vigoare prognoza din articolul "Dolarul se întoarce" din numărul trecut, conform căreia trendul s-a inversat și vom asista la o perioadă lungă (circa 18 luni, spunea Joachim Fels de la Morgan Stanley) de apreciere a dolarului, până la o paritate de 1/1.

 

Încotro se îndreaptă leul?

 

Este foarte interesant că majoritatea bancherilor consultați dau ca sigură o apreciere a monedei naționale. Întrebați care va fi cursul leu/euro/dolar la 31 decembrie 2005, majoritatea au mers pe cursuri peste 36.000: BRD : 35.300-35.800/28.900-29.400, Raiffeisen: 36.800-37.300/30.000-30.500, ABN Amro: 37.100-37.600/28.700-29.100, Bancpost: 35.000/29.200, Banca Transilvania: 35.800/28.640, Banca Țiriac: 36.000-36.500/27.800-28.300, Unicredit: 36.400/29.800, Volksbank: 35.900-36.400/27.900-30.200, Erste Bank: 35.500 și apreciere până la 30.000 în 2006.

Interesant este că ambele tabere - și cei care vorbesc despre apreciere, și cei care spun că leul se va deprecia - folosesc cam aceleași date și argumente. În primul rând, deficitul contului curent crește continuu și se estimează că el va ajunge spre sfârșitul anului la circa 4-5 miliarde de euro. Acest lucru va crea presiuni pe piața valutară în sensul deprecierii leului. Pe de altă parte, BNR rămâne fixată pe ținta de inflație de 7%, care nu poate fi apărată fără o apreciere a monedei naționale. În acest sens, sunt de notat două semnale transmise de BNR: "tactica de intervenție pe piața valutară va rămâne favorabilă unei flexibilități mai ridicate a cursului de schimb" și "menținerea tendinței anuale de apreciere reală a monedei naționale față de principalele valute va contribui și în această perioadă la reducerea inflației". Planurile BNR privind inflația ar putea fi serios zdruncinate de scumpirea gazelor naturale cu 10% și ale tarifelor la energia electrică și termică cu 6,8%. BNR speră că aceste scumpri vor atrage o încetinire a creșterii cererii, numai că acest lucru nu s-a întâmplat în aprilie, când s-a înregistrat o creștere pe retail de 20%.

La scumpirile din luna iulie trebuie să adăugăm o presiune contrară. Va ajunge la scadență o emisiune de titluri de stat echivalentă a 400 de milioane de euro, care pot crea o presiune puternică pe piața valutară în cazul în care vor dori să iasă de pe piața românească. De altfel, de la începutul anului tot asistăm la o hemoragie puternică de fonduri de pe piața românească, care a reușit să ajute la păstrarea unui curs stabil atât de multă vreme. Totuși, aceste ieșiri au fost făcute în pași mici, deoarece nimeni nu are interesul unei ieșiri bruște. Se observă în mod clar că există în piață clienți care abia așteaptă majorări ale cursului pentru a cumpăra lei. Incertitudinilor de pe piața valutară românescă li se adaugă cele de pe piața internațională unde cursa dintre euro și dolar este plină de neprevăzut. Deja unii analiști estimează că dolarul s-a apreciat prea mult și că vor urma cât de curând unele corecții care îl vor readuce înapoi la 1,2, în vreme ce alții vorbesc deja de noul prag de 1,17 și un 1,15 până la sfârșitul anului. Diferența de dobânzi dintre Europa și SUA riscă să crească în scurt timp pe măsură ce presiunile asupra BCE în vederea reducerii dobânzii pentru a impulsiona economia în stagnare cresc, în vreme ce, de partea cealaltă, este de așteptat ca rata dobânzii de referință să crească la următoarea ședință FED cu un sfert de punct. Este clar că, de o bună bucată de vreme, euro este o monedă supraevaluată și acum a început procesul de "reașezare" a acesteia, în condițiile în care economia americană înregistrează o creștere economică sănătoasă, iar cea europeană stagnează de aproape doi ani.

În aceste condiții, ar fi absolut normală o apreciere serioasă a monedei naționale. Numai că situația nu stă chiar așa. Cursul leu/euro are mai puțin de-a face cu performanțele economiei românești, ci mai ales cu politicile monetare pe termen scurt ale BNR și situațiile conjuncturale de pe piață. În aceste condiții, repet ceea ce a declarat Mugur Isărescu: "Tactica de intervenție pe piața valutară va rămâne favorabilă unei flexibilități mai ridicate a cursului de schimb" și "menținerea tendinței anuale de apreciere reală a monedei naționale față de principalele valute va contribui și în această perioadă la reducerea inflației". A bon entendeur, salut!

Publicat în : Economie  de la numărul 27

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: