Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Non-integrarea clasei politice românești în Uniunea Europeană

George ANGLIȚOIU

Am să folosesc ca preambul al acestei serii de articole două expresii destul de răspândite în România de tranziție, anume "Ce țară frumoasă, păcat că-i locuită!" și "La politică și la fotbal se pricepe oricine"... Oare așa să fie?



Montesquieu și teoria climatelor

 

Celebrul scriitor francez formula în secolul al XVIII-lea o teorie care să explice dezvoltarea țărilor europene folosind o abordare originală ce punea accent pe influența climatului nu doar asupra teritoriului, ci mai ales asupra oamenilor, adică a creatorilor și părtașilor construcției politice numite stat. Astfel, marele decalaj economic și tehnologic dintre Anglia sau Olanda, pe de o parte, și pitoreasca și însorita Italie, pe de altă parte, era pus pe seama constrângerilor cu care popoarele trăind în condiții naturale adverse trebuiau să se confrunte pentru a supraviețui, spre deosebire de popoarele mediteraneene binecuvântate cu adevărate "cornuri ale abundenței". Neintrând în detaliile acestei teorii, dar ținând cont și de existența unor excepții de la regula gânditorului francez, doresc să ajungem la piatra unghiulară a acestei viziuni, adică aceea a impactului decisiv al conducerii politice asupra evoluției unui stat, fie el nordic (condiții naturale adverse) sau sudic (climat favorabil). Vom putea, astfel, înțelege cum, în funcție de calitatea guvernării, locuitorii unei regiuni sudice precum Roma și împrejurimile sunt capabili fie să creeze un imperiu, fie să trăiască sub ocupație străină ori la pragul subzistenței.

 

Europeni în acte

 

Majoritatea istoricilor sunt de acord în a descrie etnogeneza românească ca fiind rezultatul contopirii componentei romane-latine cu cea băștinașă, traco-geto-dacică, acest proces fiind influențat în mici proporții de valurile migratoare de la sfârșitul antichității și din timpul Evului Mediu întunecat. Ceea ce ne interesează acum este faptul că atât din punct de vedere geografic, cât și al constituției etnice, poporul român aparține Europei, într-o măsură comparabilă cu pretențiile similare ale fondatorilor Uniunii Europene (de exemplu), adică ale națiunilor franceză, germană, italiană ori ale celor din Benelux. Suntem europeni, sud-estici, centrali ori răsăriteni (în funcție de criteriile diferitelor organizații internaționale care ne cataloghează), deci ar trebui să fim similari cel puțin statelor sudice membre ale UE, adică Italia, Grecia, Spania, Portugalia și mai nou Malta, Cipru și Slovenia. Nicidecum și iată de ce...

 

Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni...

 

Una din explicațiile favorite ale politologilor români ai perioadei de tranziție în privința decalajului ce separă România de statele mai vechi sau chiar mai noi din UE este aceea a moștenirii funeste comunisto-ceaușiste care a împiedicat evoluția Bucureștiului pe un traseu favorabil. Îmbrățișată rapid de către majoritatea politicienilor atât de stânga, cât și de dreapta, această scuză a devenit nu doar o periculoasă armă propagandistică (la adresa propriului popor), ci și un acoperământ pentru tot ceea ce în Vestul în care dorim să ne integrăm se denumește a fi corupție, nepotism, incompetență, neocomunism, jaf, faliment, dezastru ecologic, lipsă de onoare și patriotism etc.

Cum pot explica, însă, numele grele ale momentului faptul că state precum Slovenia, Ungaria, Cehia, Polonia ori țările baltice, ieșite cam în același moment din lagărul totalitar-comunist cu România sunt în UE, iar țara noastră, nu? Cum pot să justifice fostul președinte Ion Iliescu, ex-premierul Adrian Năstase și asul diplomației românești Mircea Geoană intrarea României în UE condiționată de clauze de salvgardare, spre deosebire de valul celor 10 din anul 2004? Prin faptul că România a avut neșansa unui tiran sprijinit de o infamă Securitate, iar Polonia ex-dictatorului Jaruzelski, nu? Sau poate prin faptul că Polonia a beneficiat de sprijinul Papei Ioan Paul al II-lea, polonez de origine, care nu numai că a integrat Polonia și alte țări din zona catolică Vișegrad în NATO și UE, dar le-a mai șters și datoriile externe, la începutul anilor '90? Cum rămâne atunci cu statele baltice, cotropite de sovietici din anii '40 încoace? Ah da, desigur, totul se datorează, în ceea ce le privește, lobby-ului decisiv furnizat de emigrația baltică de la Washington. Atunci ce caută România să se alăture acestui club de favorizați și "piloși" politici, adepți ai manevrelor din umbră și al tratamentelor inechitabile la adresa celor mici. De ce n-am rămas acasă în sărăcia și oropsirea noastră?

Fiindcă clasa politică românească a asimilat destul de repede arta demagogiei, minciuna politică conjuncturală, aplicată metodic o dată la patru ani, aducându-le puterea cvasideplină, deci și lipsa de control și responsabilitate.

 

Teoria conspirației și arta guvernării falimentare

 

Speculațiile mai sus-amintite caracterizează din plin retorica patriarhului României de tranziție și a partidului neocomunist pe care l-a fondat pe baricadele sângeroasei și contrafăcutei sale revoluții. Fiindcă, în timp ce statele din vecinătate promovau politici economice de liberalizare ori căutau soluții de cooperare și lobby regional de tipul grupului de la Vișegrad, formulându-și deja obiectivul integrării euro-atlantice, Bucureștiul avea ca priorități mineriadele - ca măsură civică de combatere a opoziției huliganice - și tratate de alianță cu muribunda Uniune Sovietică. Fiindcă, în timp ce o țară precum Ungaria se preocupa intens de atragerea investițiilor străine directe și închiderea companiilor de stat fără perspective, Frontul Salvării Naționale (sic!) era obsedat de conceptul strategic "Noi nu ne vindem țara", ci doar o falimentăm (nota autorului). Ce fel de altă explicație decât aceasta pentru a dovedi cronicizarea blocajului economic și a firmelor-căpușă, ai căror patroni erau fie actori politici get-beget (cu un grup select compus din revoluționari și securiști, acționând la comandă pentru binele neotovărășesc), fie interpuși, acolo unde circumstanțele nu permiteau mai mult.

Dar, după cum recomanda și revista "The Economist" la mijlocul anilor '90, era cazul să se treacă cu vederea și în Vest primul milion de dolari acumulat de noul patron din Est. Integrarea trebuia realizată, beneficiarii fiind atât companiile din Occident, cât și cetățenii ex-comuniști în fața cărora se deschideau noi posibilități. Ce să te faci însă cu guvernarea de tip dâmbovițean în care primul milion a fost urmat de un al doilea, al patrulea ș.a.m.d., de aceeași esență ilicită? Mai mult, deși clasa politică și mai ales guvernanții au avut grijă să-și asigure luxul cotidian, actul de conducere a rămas precar, nesimțitor la adresa standardului de viață jalnic și exasperant al majorității românilor. Una din consecințele de necontestat? Împuținarea populației cu peste un milion într-un deceniu, "grație" mortalității infantile, bolilor profesionale, speranței scăzute de viață în rândul pensionarilor și mai ales "dorinței" românilor de a mai rămâne sau întemeia familii pe plaiurile de baștină.

Legi elementare, dar obligatorii, precum aceea a declarării și controlului averilor demnitarilor, cea a responsabilității ministeriale, cea a retrocedării și a apărării proprietăților, cea a funcționarilor publici sau chiar și cea a separării puterilor în stat nu au fost în interesul elitei politice pentru a fi redactate profesionist, adoptate sau aplicate efectiv.

Dar mai ales reaua voință a caracterizat clasa politică românească de tranziție, într-un dispreț nerușinat față de electoratul prostit și abandonat. Câtă lume bună nu s-a revolvat în anul 1990, atunci când Silviu Brucan, eminența cenușie a noii puteri, declara pentru cotidianul britanic "The Independent" că românii sunt "a stupid people", iar tranziția va dura circa 20 de ani? Este oare așa sau cu toții ne pricepem la politică, precum la fotbal? Vom dezbate în numărul viitor...(G. A.)

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 27

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: