Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Democratizarea Uzbekistanului, victimă colaterală a jocului Marilor Puteri

Raul MARIAN

Analizând atent comportamentul, din ultimii ani, al Marilor Puteri în arena internațională putem trage concluzia tristă că acțiunile organizațiilor teroriste și-au atins scopul, reușind să-i sperie pe mai-marii lumii în așa măsură încât în numele luptei împotriva terorismului se renunță la principii și valori morale, se sacrifică națiuni, se ignoră normele de conduită statuate de dreptul internațional și se acționează cu gesturi reflexe, mai importantă fiind depășirea prezentului imediat decât planificarea viitorului.



Acesta este și cazul reprimării sângeroase de către forțele guvernamentale uzbece a revoltei populației din Valea Fergana, eveniment în legătură cu care Marile Puteri, cu interese în zonă, au preferat să păstreze o tăcere suspectă. Strategia dictatorului Islam Karimov, de a da vina pe organizațiile teroriste islamice, a dat roade atât în interiorul țării, unde a inhibat sprijinul restului populației pentru mișcarea revoluționară, cât și în exterior. A fost suficient ca președintele uzbec să fluture steagul verde al "islamiștilor" prin fața administrației americane sau a celei ruse pentru ca acestea să-și modereze reacțiile. S-a pierdut astfel o bună oportunitate de a schimba în bine viața acestei națiuni central-asiatice.

 

De ce țin Statele Unite în brațe regimul Karimov

 

Statele Unite au stabilit relații diplomatice cu Uzbekistanul încă de la începutul anilor `90, ceea ce i-a determinat pe mulți uzbeci să spere că cel mai puternic și democratic stat din lume va instaura democrația și în țara lor. Dacă administrația Clinton a făcut numeroase presiuni asupra regimului Karimov, privind îmbunătățirea situației drepturilor omului și începerea reformelor economice, rezultatele fiind însă nule, după atacurile din 11 septembrie Washingtonul a schimbat radical această optică, peste noapte Uzbekistanul transformându-se într-un aliat strategic în lupta împotriva terorismului. În martie 2002 președintele Karimov a fost invitat chiar la Casa Albă unde a semnat un parteneriat strategic cu Statele Unite, acestea din urmă închizând ochii la abuzurile dictatorului uzbec în schimbul colaborării sale în îndepărtarea regimului taliban din Afganistan. În timp ce Departamentul de Stat american continua să tragă, destul de rar și neconvingător, semnale de alarmă privind respectivele abuzuri, Departamentul Apărării, prin vocea lui Donald Rumsfeld, ridica în slăvi, în februarie 2004, colaborarea cu regimul Karimov, "un aliat strategic al coaliției antiteroriste", lăsând impresia în rândul populației musulmane din această țară, dar și din alte state arabe că Statele Unite sunt de acord cu persecutarea musulmanilor de către autoritățile uzbece.

Motivațiile unei astfel de politici americane pot fi identificate la mai multe niveluri. Fără îndoială că accesul la rezervele de petrol și gaz ale Uzbekistanului, autosuficient în sectorul energetic, tentează administrația Bush la fel cum tentează accesul, prin intermediul acestui stat, la zona Mării Caspice.

Pe de altă parte, din punct de vedere militar-strategic, Uzbekistanul, prin frontiera sa comună cu Afganistanul și poziția geografică în Asia Centrală, reprezintă un stat-cheie în proiectarea puterii Statelor Unite asupra respectivei regiuni. Începând cu 2001 și până în prezent, SUA au plătit guvernului uzbec în jur de 15 milioane USD drept chirie pentru utilizarea bazei aeriene de la Karshi-Khanabad, cunoscută și sub numele de K2, de către forțele operative speciale americane, unitățile de recunoaștere și culegere de informații și unitățile de sprijin logistic aerian. Alte fonduri au fost alocate pentru utilizarea unei baze de antrenament la Chirchik și a altor două baze la Termez și Tuzel.

Pe lângă sprijinul financiar al acestui regim autocratic și corupt, care a totalizat în 2004 peste 50 milioane USD, diferite agenții guvernamentale americane, printre care și Pentagonul, au furnizat instituțiilor uzbece care activează în domeniul apărării și securității servicii privind instruirea personalului în acțiuni antiteroriste. Potrivit unor observatori, una dintre unitățile speciale ale Ministerului de Interne uzbec, ai cărei ofițeri au fost instruiți în 2004 în Louisiana, pe teritoriu american, a fost prezentă și a participat la reprimarea violentă a manifestanților din orașul Andijan.

Unii analiști chiar afirmă că, pe lângă interesul economic și militar-strategic, Statele Unite ar avea și un interes mult mai cinic privind obținerea unor informații vitale prin metode coercitive de interogare care pe teritoriul american sunt considerate ilegale și care violează normele internaționale ale drepturilor omului. Potrivit unei anchete a ziarului "New York Times", Uzbekistanul a fost folosit ca o "cameră de tortură", numeroși suspecți islamici radicali și prizonieri fiind trecuți din custodia americană în cea a autorităților uzbece pentru interogatorii, deși se știau numeroasele sesizări privind metodele de tortură sistematică aplicate de acestea din urmă în astfel de cazuri.  

În aceste momente, în care Pentagonul desfășoară un program de repoziționare a forțelor americane din străinătate, beneficiile strategice și geopolitice pe care le prezintă Uzbekistanul par a cântări mai mult pentru administrația Bush decât orice mișcare sau proces de democratizare a acestei țări.

 

Rusia, la fel de vinovată

 

Preocupările Rusiei privind evoluțiile din Uzbekistan au în vedere nu doar încercarea de limitare a pătrunderii în zonă a Statelor Unite, dar și subminarea procesului de consolidare a prezenței militare americane în ceea ce Moscova consideră o sferă de influență tradițională. Interesele economice și geopolitice ale Rusiei în ceea ce privește această țară- sunt similare cu cele ale Statelor Unite, însă tocmai din această cauză sunt și profund competitive.

La fel ca administrația Bush, Kremlinul a dezvoltat în relațiile sale cu președintele Karimov o politică tolerantă, considerând că menținerea status-quo-lui și a stabilității regimului uzbec este singura garanție împotriva potențialului regiunii de a se transforma într-o arie de lansare a acțiunilor islamiștilor radicali împotriva teritoriului controlat de Moscova și a intereselor acesteia în zonă. A fost suficient pentru Putin ca, în cadrul unei convorbiri telefonice cu Karimov, acesta să catalogheze manifestațiile din Andijan drept provocări teroriste, pentru ca autoritățile ruse să aprecieze incidentul sângeros drept o reacție de reprimare a unei acțiuni de tip taliban. În opinia președintelui rus, înlăturarea lui Karimov ar crea un vacuum de putere care ar fi exploatat de organizațiile teroriste în condițiile în care nu există forțe politice apte de a prelua controlul țării.

Însă tocmai această atitudine tolerantă a Marilor Puteri față de abuzurile regimului Karimov se poate dovedi dezastruoasă pe termen lung deoarece îi oferă acestuia sprijinul politic pentru continuarea acțiunilor opresive care pot trezi resentimentele populației alimentând revoltele și oferind organizațiilor teroriste noi baze de recrutare și motivații în plus pentru a acționa împotriva intereselor americane și ruse. Datorită jocului Marilor Puteri, care preferă stabilitatea garantată de regimul Karimov oricărei alte variante, chiar dacă aceasta presupune ignorarea abuzurilor, corupției sau a acțiunilor sângeroase întreprinse împotriva propriei națiuni, democratizarea Uzbekistanului a devenit o victimă colaterală într-un război în care cei mici nu au nici un cuvânt de spus.(R. M.)

Publicat în : Politica externa  de la numărul 27

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: