Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

De la Gazprom la "Kremprom"

Laurențiu CONSTANTINIU

Condamnarea proprietarilor concernului petrolier Yukos (Mihail Hodorkovski și Platon Lebedev) și împărțirea moștenirii lor au dat un considerabil impuls "dezvoltării" democrației în Rusia. Nu este exclus ca, în urma acestui proces, pe scena politică rusă să apară un sistem politic bipartid - în care se va lupta atât pentru putere, cât și pentru obținerea controlului asupra principalelor active petroliere -, ai cărui actori vor fi concernele "Liberalii petroliști" (Liberalneftegaz) și cel al "Patrioților petroliști" (Patriotneftegaz).



Înainte, spre sistemul bipartizan!

 

Ce se va întâmpla în domeniul petrolier (care, în Rusia, se identifică cu cel politic) după ce Mihail Hodorkovski și Platon Lebedev - încă proprietarii a ceea ce a mai rămas din fostul gigant petrolier rus Yukos - vor fi trimiși, potrivit sentinței judecătorești, pentru nouă ani într-o colonie cu regim special? În 2006, pe scena politică (energetică) rusă ar putea apărea concurența. În locul singurului concern politico-petrolier - "Administrația prezidențială-Gazprom-Rosnefti-Edinaia Rossiia" (altfel spus, Kremlinul - cel mai mare producător mondial de gaze naturale-principala companie petrolieră de stat-partidul de guvernământ), cu filiale la Casa Albă (sediul guvernului) și Procuratura generală -, ar putea apărea două structuri, reprezentative atât pentru scena politică, cât și pentru cea de afaceri, având ca bază două dintre cele mai importante ideologii din Rusia: liberală și patriotică (naționalistă).

Însuși fostul magnat rus Mihail Hodorkovski se află (rămâne de văzut dacă el și-a dat seama de acest lucru) la originea procesului de formare a acestor două "partide" (în accepțiunea vest-europeană a termenului, este vorba, riguros, de grupuri de idei). Momentul intrării în scena politică a acestor două grupări l-a reprezentat scoaterea la vânzare a principalei companii petroliere a concernului Yukos, Yuganskneftegaz. Din acest punct de vedere, putem afirma că soarta lui M. Hodorkovski nu s-a decis la judecătorie, la Kremlin sau la Staraia Ploșadi (piață din Moscova, unde, în perioada regimului comunist, se afla sediul aparatului Comitetului Central, iar acum se află Administrația prezidențială), ci în cadrul adunărilor de la sediul instituției care se ocupă cu gestionarea activelor statului, unde, în primăvara aceasta, au avut loc aprinse dezbateri pe marginea fuziunii dintre Gazprom și Rosnefti. Mai trebuie amintit faptul că, la acea dată, compania petrolieră de stat Rosnefti devenise proprietara Yuganskneftegaz în urma unei licitații dubioase, care a avut loc la 19 decembrie 2004. Acesta a și reprezentat principalul argument al celor de la Rosnefti împotriva fuziunii cu Gazprom, împiedicându-se, astfel, crearea unui gigant petrolier pe baza celor două companii.

În planul de constituire a acestei companii mai era prevăzută "înghițirea" de către Gazprom a încă două puternice companii petroliere de stat: Surgutneftegaz și Transnefti, aceasta din urmă deținând monopolul în privința transportului petrolului prin intermediul conductelor. Obiectivul pentru care Kremlinul a urmărit formarea acestei superstructuri de stat era exploatarea efectivă a rezervelor de petrol și de gaze din Siberia Orientală și Orientul Îndepărtat. Prin achiziția făcută de Rosnefti însă, schema a fost dată peste cap și fiecare dintre actorii implicați a fost obligat să adopte măsurile pe care le-a considerat necesare pentru a-și apăra propriile interese economice.

Ce înseamnă acest lucru? Conflictul dintre președinții Consiliului directorilor de la Gazprom și Rosnefti, Dmitri Medvedev (șeful Administrației prezidențiale), și, respectiv, Igor Secin (adjunctul acestuia), a obligat elita funcționarilor ruși să inițieze demersuri privind crearea a două companii petroliere de stat, care, din punct de vedere juridic, vor începe să ființeze la sfârșitul acestui an. Prima dintre ele este Rosnefti, care deja deține 60% din capacitățile de extracție ale Yukos, și care, după toate probabilitățile, le va obține și pe celelalte 40%, la care se vor adăuga o parte din capacitățile de prelucrare ale fostei companii a lui M. Hodorkovski. Cea de-a doua este Gazprom, care, formal, nu a primit nimic din Yukos, dar va dobândi cele 8-10 miliarde de dolari pe care trebuie să le primească de la stat ca urmare a împrumuturilor luate de Rosnefti (bani folosiți pentru achiziționarea Yuganskneftegaz) și care vor fi investiți în proiecte privind dezvoltarea companiei. Astfel de proiecte vizează achiziționarea companiei Sibnefti (care acum se află în proprietatea guvernatorului regiunii Ciukotka, mult mai cunoscut în calitatea de proprietar al clubului englez de fotbal Chelsea, adică Roman Abramovici) sau dobândirea de acțiuni la compania petrolieră TNK-British Petroleum, în condițiile în care investitorii ruși "decid" să-și vândă activele deținute la această companie. În fine, un alt proiect l-ar putea constitui operațiunile de schimb cu active deținute de investitorii străini în Rusia (evident, tot în domeniul petrolier).

 

Ciocnirea... ideologiilor

 

Dacă totul merge conform planurilor, ambele companii vor putea pretinde rolul de principali jucători pe piața petrolieră rusă. La fel de interesant ni se pare însă următorul aspect: cele două companii de stat și-au delimitat funcțiile și din punctul de vedere al strategiei de afaceri, ele reprezentând două versiuni diferite ale etatismului în plan economic.

Astfel, Gazprom (adică "Liberalneftegaz") este nucleul în jurul căruia se consolidează polul liberal de la Gherman Gref (ministrul Economiei și Dezvoltării) la Aleksei Kudrin (ministrul Finanțelor) și Viktor Hristenko (ministrul Energiei). Atât în practica guvernării, cât și în afaceri, acest pol este orientat spre colaborarea cu Uniunea Europeană și SUA, către "statul bunăstării sociale" (wellfare state), adepți ai prezenței tehnocraților la conducere, ai parteneriatului între stat și mediul de afaceri, ai sistemului concurențial aflat sub controlul statului, ai discursului de tip Harvard sau Boston. Într-un cuvânt, ar putea aduce cu modelul latino-american de dezvoltare.

Rosnefti (adică "Patriotneftegaz") i-a concentrat în jurul său pe adepții modelului chinez de dezvoltare. Aceasta înseamnă o anumită izolare, lichidarea concurenței prin intermediul controlului exercitat de stat, renunțarea la ideologia "statului bunăstării sociale", altfel spus un capitalism de stat total, politizat și în cadrul căruia, în nici un caz, nu poate fi vorba de cooperarea cu Occidentul. Discursul lor este puternic naționalist, iar patriotismul - fără graniță.

Se subînțelege că, după această succintă prezentare, formulei "liberalism economic" îi trebuie puse ghilimelele de rigoare, chiar atunci când se vorbește despre membrii primului grup. În esență, este vorba despre două modele de politică economică, care presupun imixtiunea statului și a agenților săi în procesele economiei de piață, atât în calitate de participant activ la joc și de ordonator al procesului, cât și în calitate de purtător al intereselor statului, interese diferite de cele ale mediului privat de afaceri, și, în consecință, ale societății.

În virtutea acestei realități, s-ar putea elabora următorul scenariu: în lupta politică din campania electorală din 2007-2008 este posibil să se confrunte două partide politice ("Liberalneftegaz" și "Patriotneftegaz"), create pe baza celor două grupuri de influență, care-și dispută întâietatea în plan economic. Atât Mihail Hodorkovski, cât și Platon Lebedev pot fi mulțumiți. Cei nouă ani pe care cei doi îi vor petrece într-una din coloniile cu regim special din Rusia vor reprezenta o jertfă pe altarul libertăților politice pentru că - nu-i așa? - lupta pentru putere a două forțe politice seamănă mai mult a democrație decât actuala luptă pentru putere care se dă în interiorul principalului partid de guvernământ, Edinaia Rossiia (Rusia Unită).

În ultimă instanță însă, toți acești oameni nu sunt decât niște pioni aflați în mâna șahistului de la Kremlin. Iar tentativa de creare a celor două puternice companii petroliere pare să indice transformarea Kremlinului în Kremprom.(L. C.)

Publicat în : Politica externa  de la numărul 27

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: