Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Tony Blair versus UE

George ANGLIȚOIU

Procesul de integrare europeană se află în criză, cauzele fiind multiple. Dincolo de respingerea Constituției europene prin referendumurile organizate în Franța și Olanda și a blocării adoptării bugetului comunitar pentru perioada 2007-2013 prin veto-ul britanic, avem de-a face cu partea mai puțin vizibilă a icebergului ce continuă să lovească Titanicul construcției europene, riscând să-l scufunde, anume voința unor state-membre de a nu continua adâncirea integrării. Un important lider politic, o mare capitală europeană, un actor internațional de calibru se află în centrul acestei eurofobii...



Blair cel paradoxal

 

Că premierul britanic Tony Blair este un politician de mare succes reprezintă un fapt indiscutabil. Poate cel mai important lider al Partidului Laburist de la fondarea acestuia în anul 1900, Tony Blair a reușit performanța politică de a fi singurul șef politic care i-a adus pe exponenții stângii britanice de trei ori consecutiv în perioada 1997-2005 la conducerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Victoriile repurtate împotriva conservatorilor au fost de fiecare dată clare, în pofida unor prognoze electorale defavorabile cel puțin în cazul ultimelor două runde de alegeri, atunci când uzura la guvernare ar fi trebuit să fie decisivă în răsturnarea balanței de putere.

Fără a intra în detalii, trebuie precizate câteva capitole de performanță politică ale premierului britanic: pe plan intern, crearea unui cadru favorabil dezvoltării economiei și creșterii exporturilor britanice, asigurarea unui climat social și profesional apreciat favorabil de majoritatea alegătorilor (în contextul în care alte state mari ale Uniunii, precum Franța și Germania, se confruntă cu regres economic și rate ale șomajului ce depășesc 10% din populația activă), gestionarea eficientă a unor dosare de securitate critice pentru conglomeratul statal numit Marea Britanie; din acest punct de vedere, trebuie reliefate durabilitatea acordului din Vinerea Mare dintre facțiunile beligerante din Irlanda de Nord (1998), precum și implementarea soluțiilor de devoluțiune relativ la alte două structuri geopolitice periferice, anume Scoția și Țara Galilor. Pe plan extern, premierul laburist a reușit propulsarea Marii Britanii în toate jocurile mari de putere atât pe eșicherul comunitar și euro-atlantic (procesele de extindere și integrare ale UE, disputa transatlantică, revigorarea dimensiunii de securitate și apărare a UE, transformarea NATO), cât și în chestiunile de securitate mondială cum ar fi campania globală antiteroristă, combaterea proliferării nucleare și a celorlalte arme de distrugere în masă (cazul recent al Iranului sau cel mai vechi al Irakului din vremea lui Saddam Hussein), accesul la resursele energetice vitale (cazul British Petroleum în regiunea Mării Caspice ori contractorii britanici din Irakul-post invazie) etc.

Dar Tony Blair poate fi considerat în egală măsură un campion al contradicțiilor. Astfel, din punct de vedere doctrinar, viziunea lui nu mai este una tradițional-stângistă, de promovare a valorilor clasice ale fabianismului britanic (bazat pe etatism, protecție socială strictă, sindicalism și mai ales redistribuirea averilor, cu diferențe deci "fragile" față de socialismo-comunismul utopic al începutului de secol XX), ci una "a celei de-a treia căi", adică (circumstanțial) între stânga și dreapta. Schimbarea (doctrinară) la față a Partidului Laburist a dat roade în anul 1997 pe o scenă politică britanică postbelică dominată clar de conservatori și într-o perioadă post-Război Rece în care relevanța socialismo-comunismului estic era în derivă totală. A nu se întelege, însă, că Tony Blair nu este un lider de stânga. Partidul său continuă să aparțină Internaționalei Socialiste și să fie membru activ al grupului parlamentar socialist din Parlamentul European.

Socialismul său aparte s-a vădit recent în chestiunile imperative ale adoptării Constituției europene și a bugetului comunitar, opoziția sa fiind nedisimulată față de riscurile prea marii integrării europene în dauna identității și a specificului național (o valoare tipic conservatoare) ori a alimentării păguboase a prea extinsei "Europe sociale" (componentă obligatorie a internaționalismului oricărei variațiuni de stânga), în defavoarea liberalismului de piață, specifice Marii Britanii sub laburiști.

 

Inner London - cea mai dezvoltată regiune europeană

 

Conurbația londoneză se constituie din punct de vedere al statisticilor economico-financiare europene pe primul loc, și asta de la "venirea pe tron" a laburiștilor lui Tony Blair.

Londra în sine reprezintă, însă, una dintre cele mai eurosceptice arealuri din cuprinsul Uniunii Europene, în pofida caracterului său cosmopolit și finanțist-internaționalist, un adevărat Turn Babel post-modern în care poți întâlni majoritatea etniilor semnificative de pe Terra și poți auzi conversații uzuale ori profesionale în peste 30 de limbi.

Care sunt cauzele acestui euroscepticism londonez, asumat și promovat conform de către decidenții laburiști? În primul rând, din punct de vedere geopolitic, Londra nu agreează transferul gradual al centrului de putere spre Bruxelles, mutadis mutandis de o manieră apropiată celei în care Roma antică s-a raportat la fondarea și evoluția celei de-a doua Rome, adică a Constantinopolului. Veche capitală regală și imperială, Londra nu a încetat nicicând să se considere de o importanță aparte, din vremea cuceritorilor dinastiei normande Plantagenet (vezi Războiul de 100 de ani) și până în epoca victoriană (vezi lucrarea Orașe în mișcare a marelui filosof al istoriei Toynbee), la mare concurență cu Parisul vesel, monden și artistic.

Din punct de vedere economico-financiar și al dezvoltării regionale, Londra respinge de facto cele mai multe formule integraționiste, fiind relevant să menționăm doar câteva din evoluțiile de la căderea Cortinei de fier în anul 1989, precum euroland-ul, implementarea spațiului Schengen și extinderea spre Estul "neobarbar".

 

De ce nu este în interesul Marii Britanii (laburiste) continuarea procesului de integrare europeană?

 

Dincolo de argumentele parțiale mai sus-menționate, Marii Britanii i-ar conveni de minune stoparea "adâncirii" și reducerea Uniunii Europene la un nivel liber-schimbist, încercat, de altfel, de perfidul Albion în anii '50, în replică și în semn de respingere a planului european al Franței lui Jean Monet. Dar Asociația Europeană a Liberului-Schimb nu a rezistat concurenței, rând pe rând majoritatea statelor-membre aderând la spațiul comunitar.

Economia, moneda, politica externă și de securitate, justiția și afacerile interne constituie pilonii fundamentali ai existenței statale. Nu întâmplător Uniunea Europeană prin Tratatul de la Maastricht (1992) s-a structurat astfel, cu o evoluție de compromis, în ultimul deceniu, între viziunea federalistă germană și nu-ul semi-izolaționist britanic.

Dar proiectul primei constituții europene a redimensionat opoziția britanică, prevederi de genul creării poziției de ministru european de Externe ori a celui de președinte al Consiliului european cu un mandat inalienabil de 2,5 ani reprezentând - din punctul atât de sensibil al suveranității de stat - pași grabnici spre federalizarea Uniunii.

Respingerea proiectului de către electoratele francez și olandez, într-un context caracterizat mai degrabă de greșeala strategică a aruncării unui subiect european esențial în amalgamul incoerent al dosarelor interne urgente (gen șomaj, imigrație, rivalități politice stânga-dreapta), a dat apă la moară premierului Tony Blair, cel care urmează să preia din luna iulie președinția semestrială a Uniunii.

Nu fusese oare vechiul său rival, Jacques Chirac, cel care-l provocase în a lua în considerare organizarea unui referendum britanic asupra Constituției UE, prin maniera propagandistică în care propulsase Franța în rolul de primadonă expertă în arta consultării populare? Ce ocazie mai bună decât aceasta pentru a replica formal, dar tăios Parisului neogaullist că Londra consideră irelevant, de la acest moment, organizarea vreunui referendum!

 

Box & tango comunitar

 

Scena europeană este un loc al boxului politic la categorie grea, lupta pentru preeminență fiind feroce. Odată Franța diminuându-și sever credibilitatea ca arhitect european, Germania dornică nu doar să-și impună viziunea federalistă asupra viitorului Europei, ci și să revină ca actor global la 60 de ani de la distrugerea aproape completă autocauzată prin al doilea război mondial (vezi eforturile de obținere a statutului de membru permanent în Consiliul de securitate al ONU), trebuie "îndiguită" gândește premierul britanic.

Matematic, beneficiile renunțării la UE sunt mai mici decât cele ale apartenenței. Și atunci strategia valoroasei diplomații britanice este un tango abil cu "du-te-vino" tactic. Primul pas, tărăgănarea adoptării bugetului comunitar până la securizarea rabatului financiar de care Marea Britanie beneficiază anual din perioada economică dificilă a doamnei de fier Thatcher și prin care practic nu finanțează deloc extinderea Uniunii spre Est. Nemulțumirii fățișe a partenerilor continentali i se răspunde prin invocarea sumelor prea mari acordate Politicii agricole comune (și mai ales ineficienților fermieri francezi) și prin acuzarea oscilantă, dar exasperantă fie a caracterului prea social al Europei, fie a celui ultraliberal, non-protecționist (cazul recentului discurs al lui Tony Blair din Parlamentul European de prezentare a priorităților președinției britanice).  

Cel de-al doilea pas de box & tango este cel al alianței naturale dintre Londra și Washington, guvernul laburist neezitând în ultimii ani să alimenteze falia de securitate în interiorul UE între tabăra Franței și a Germaniei (ce respinge intervenționismul hegemonico-preemptiv american) și Europa "noilor aliați", membri ai coalițiilor de voință americano-britanice, pe considerentul egalității și al libertății de opțiune. Se pune însă întrebarea de ce Tony Blair nu este la fel de principial și în ceea ce privește finanțarea extinderii spre Est a noilor aliați.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 27

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: