Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Cine a câștigat bătălia secolului XX?

Raluca ȘTIREANU

La începutul lunii mai a fost sărbătorită, la Moscova, aniversarea a 60 de ani de la victoria Aliaților împotriva Germaniei hitleriste. O aniversare controversată mai mult ca oricând, care a stârnit reacții adverse, de intensități diferite, de la contramanifestații până la absența unor lideri politici sau la publicarea unei scrisori deschise semnate de nume importante ale societății civile și ale scenei politice internaționale.



Întrebarea pe care această lipsă de unanimitate în sărbătorirea victoriei a ridicat-o este cine a învins, de fapt, în cel de-al doilea război mondial. Răspunsul nu este ușor de dat, în contextul în care jumătate din Europa încă mai pansează rănile cauzate de sovietismul învingător, iar cealaltă jumătate este din când în când cutremurată de manifestările extremiste latente.

 

Celebrare și comemorare

 

8-9 Mai. Ziua Victoriei. Același eveniment, sărbătorit în date diferite, din motive de fus orar și calendar, în regiuni diferite ale Europei. Înfrângerea fascismului. Armatele aliate eliberatoare. Supraviețuitori. Eroi. Ruine și flori pe tancuri. Reconstrucție și Cortină de Fier.

La 8 mai, Europa Occidentală sărbătorea victoria împotriva fascismului cotropitor, ucigător, inuman. Pentru a supraviețui și mai ales pentru a renaște din propria cenușă, Europa Occidentală a avut nevoie să creadă în această victorie, a avut nevoie să uite ororile războiului și nu a putut decât să tacă în complicitate, asistând la înălțarea Zidului Berlinului, incizie dureroasă în corpul continentului.

La 9 mai în calendarul oriental, Uniunea Sovietică sărbătorea intrarea armatelor sale pe teritoriile unor state ce aveau să înțeleagă ce însemna eliberarea cizmei sovietice. Pentru un alt tip de supraviețuire, cea într-un sistem al terorii, fricii, întunericului fizic, intelectual, moral, Europa de Est a trebuit să înghită și chiar să asimileze minciuna eliberării aduse, în zi de mai, de armata sovietică.

Victoria împotriva comunismului nu are o singură dată de celebrare. Fiecare stat are propria zi de sărbătoare, fiecare individ aniversează, poate, un moment în care a reușit să învingă comunismul din sine, fiecare zi de alegeri libere, de referendum, de dezbatere parlamentară, de manifestație a societății civile, de înființare a unui ziar, de apariție a unei cărți a fost, în ultimii 15 ani, o zi de sărbătoare în Europa de Est, de victorie împotriva comunismului sufocant, dezumanizant, criminal.

Însă acum, la început de secol XXI, într-o Europă reunită de jure, cu ocazia celebrării unui jubileu, istoria trebuie să înceapă să fie privită în ochi, înțeleasă și acceptată de toată lumea, în adevărurile ei, oricât de dureroase, pentru că există riscul uitării adevărului - lucru periculos pentru configurarea viitorului. Martorii evenimentelor devin eroi în mausoleurile naționale, generațiile care le-au urmat au tendința de a considera rescrierile istoriei, dictate de împrejurări, drept adevărul propriu-zis, iar generațiile care vin vor avea o imagine din ce în ce mai vagă și, poate, mai distorsionată despre ce a însemnat 8-9 mai 1945.

O nevoie de confruntare cu acel moment și cu tot ceea ce a cauzat el este necesară, fapt ce a fost confirmat și de reacțiile diverse față de manifestările organizate pentru aceste celebrări. Statele est-europene, mai stabile și mai consolidate ca acum 15 ani, nu vor să mai accepte atât de ușor mitul eliberării sovietice, comunitatea internațională (sau, cel puțin o parte a ei) își exprimă protestul față de democratizarea superficială, de fațadă, a Rusiei, iar în Austria, la 60 de ani de la redobândirea statutului de stat independent, extremistul Haider pune în pericol stabilitatea sistemului politic. Suficiente motive pentru a regândi a cui a fost victoria în "marea conflagrație a secolului XX".

 

Fantomele secolului XX

 

Amintirile comunismului sunt încă proaspete în imaginarul social, dar și în mentalități, iar rănile instituționale, sistemice, sunt departe de a fi închise. Însă, sau poate tocmai de aceea, pericolul renașterii comunismului totalitarist este aproape inexistent. Nu același lucru se poate spune despre extremismul de dreapta, "revoluția tăcută", "fantoma" care bântuie Europa, arătându-și hidosul chip din când în când ici și colo, atât cât să nu o uităm și să ținem seama de faptul că oricând poate reveni, sub alte forme, dar la fel de crudă și pustiitoare ca acum mai puțin de 100 de ani.

Haider și al său Partid al Libertății păreau o istorie încheiată pe scena politică europeană și austriacă. Deși aflat în continuare în coaliția la putere, rezultatele din ce în ce mai slabe în diferite alegeri locale, alături de tensiunile și neînțelegerile interne diminuaseră din caracterul amenințător al prezenței acestei formațiuni politice.

La începutul lunii aprilie, Haider a demisionat din partid, a calificat fosta sa formațiune "o importantă relicvă a istoriei", a înființat o nouă mișcare - Alianța pentru Viitorul Austriei (Bündnis Zukunft Österreich - BZÖ) în care i s-au alăturat majoritatea miniștrilor din cabinetul cancelarului Schüssel, destabilizând, astfel, majoritatea parlamentară care sprijinea guvernul. În Austria, alegerile ar trebui, în mod normal, să aibă loc în 2006, iar de la 1 ianuarie viitor, Austria urmează să preia președinția prin rotație a Uniunii Europene. Așadar, momentul unei destabilizări interne a țării nu era dintre cele mai propice. Cu toate acestea, Haider nu a avut nici o ezitare în a provoca aceste mișcări, ceea ce confirmă, în mare măsură, observațiile unor cercetători, publicate acum câțiva ani (1998):

"Istoricul Franz Schausberger, acum guvernator al provinciei Salzburg, a scris o analiză exactă despre cum NSDAP a contribuit la distrugerea sistemului parlamentar din Austria prin mijloacele agitației sistematice, provocate de parlamentarii săi în adunările parlamentare regionale (Landtage), între 1932 și 1933. Aceste metode sunt oarecum similare cu cele utilizate de FPÖ... Alte caracteristici ale formațiunii, care fac, de asemenea, trimitere precisă la asemănarea cu NSDAP, sunt cultul liderului, propaganda și demagogia."

Din lecția Partidului Național-Socialist al lui Hitler nu trebuie să reținem doar aspectele îngrozitoare ale represiunii, crimei și exterminării, ci și mecanismele prin care acest partid a subminat sistemul politic, ordinea socială și a reușit să ajungă la putere și să se impună. Or, crearea acestei noi formațiuni, BZÖ, nu este un fenomen întâmplător, ci, mai degrabă, ar putea face parte dintr-o strategie mai mare de destabilizare a sistemului politic.

Suprapunerea acestui eveniment în politica internă a Austriei cu jubileul încheierii celui de-al doilea război mondial poate fi o simplă întâmplare, dar care ar trebui să dea de gândit în legătură cu natura și originile dușmanului care părea învins și cu posibilitățile lui de a renaște.

 

Propriile fantome

 

România ar trebui să reformuleze întrebarea "Ce am câștigat din cel de-al doilea război mondial?" și să facă exercițiul de a înfrunta istoria și de a găsi un răspuns. Pentru a merge mai departe și, mai ales, pentru a scăpa de complexul anacronic al "poziției geografice" și "al răspântiei civilizațiilor", trebuie să ne acceptăm și apoi să ne înțelegem opțiunile, trădările, inconsecvențele, participările și retragerile. Trebuie să vedem de ce am avut o elită și o intelectualitate de extremă dreaptă, de ce am avut un regim dictatorial fascist, de ce am întors armele și de ce am tăcut mai mult decât ceilalți în timpul regimului comunist eliberator.

Numai atunci când Europa și fiecare stat în parte vor fi parcurs acest drum înapoi în istorie, am putea spera într-o pacificare profundă și definitivă a continentului.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 26

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: