Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Disprețuit de Băsescu, Dan Voiculescu se aruncă în brațele lui Tăriceanu

Arthur SUCIU

Împrejurări politice confuze au adus PUR la guvernare în postura de partener "imoral". Caracterizarea aparține șefului statului, Traian Băsescu, și ea a fost făcută la scurt timp după ce PUR a decis să rupă alianța cu PSD. Prin aceasta, Băsescu a dorit să spună că formula de guvernare actuală este una provizorie. Alegerile anticipate, a adăugat șeful statului, vor scoate PUR în afara Parlamentului și vor deschide posibilitatea găsirii unor soluții morale.



Ultimele sondaje de opinie arată că, urmare a echilibristicii politice și a jocului la două capete, partidul lui Dan Voiculescu a pierdut acea bază electorală de aproximativ 6% obținută la alegerile locale. În acest moment, Partidul Conservator (fost PUR) nu are, practic, electorat și, dacă ar fi organizate alegeri anticipate, nu ar putea intra de unul singur în Parlament. Credibilitatea PC este, în același timp, o problemă și în raporturile cu celelalte formațiuni politice. După alegerile prezidențiale, actualul PC a părăsit alianța cu PSD. O nouă combinație politică sau electorală între cele două formațiuni ar fi greu de realizat într-un timp prea scurt. Pe linia interpretării lui Băsescu, PC nu poate miza pe o alianță cu PD, singura soluție fiind colaborarea cât mai strânsă cu PNL. Este totuși greu de anticipat cât de departe ar putea merge strângerea legăturilor cu liberalii, mai ales că, puși în situația să aleagă între conservatori și democrați, aceștia i-ar prefera mai degrabă pe ultimii.

 

Doctrina fidelității

 

Se profilează astfel două strategii posibile de acțiune, pe termen mediu și pe termen scurt. Dan Voiculescu este interesat pe termen lung să recupereze capitalul de credibilitate al formațiunii sale dacă nu la nivel electoral, măcar în relațiile cu partidele. Schimbarea numelui și a doctrinei formațiunii sale vrea să semnifice pe de o parte o despărțire mai clară de PSD și o participare mai angajată la guvernare. Din punct de vedere politic, PC a renunțat la statutul de partid de centru și s-a orientat către o dreaptă conservatoare. Așadar, dintr-un partid foarte flexibil și schimbător, PC vrea să devină un partid inflexibil și fidel. Trecerea pe partea dreaptă a spectrului politic arată, pe de altă parte, intenția unei apropieri de PNL, partidul al cărui președinte este actualul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu. Acesta a confirmat apropierea dintre PNL și PC prin prezența la ultima reuniune a partidului lui Dan Voiculescu (în timp ce din partea PD nu a participat nimeni). Strângerea legăturilor cu PNL are ca premisă relația tot mai rece dintre Băsescu și Tăriceanu. Pe termen scurt și în ipoteza organizării de alegeri anticipate, Dan Voiculescu mizează pe o ruptură între PNL și PD.

 

Din nou Antena 1

 

Este aceasta o miză reală? Îi poate oferi Dan Voiculescu lui Tăriceanu - e vorba de capital politic - mai mult decât îi oferă Traian Băsescu? Răspunsul normal este: nu. În cazul în care șeful statului ar decide organizarea de anticipate, cea mai bună soluție pentru PNL ar fi participarea la alegeri în alianță cu PD. Și totuși Dan Voiculescu face avansuri vizibile PNL. Trustul media patronat de liderul PC a pus de mai mult timp tunurile pe Guvern, în mod cu totul special pe miniștrii PD. Este de la sine înțeles că democrații și Traian Băsescu nu privesc cu ochi buni această politică editorială. La rândul său, Tăriceanu are probleme de imagine tot mai serioase și, în consecință, a devenit foarte sensibil la mesajele presei. Acuzațiile că ar interveni politic pentru înlocuirea președinților-directori ai Televiziunii Publice și Radioului au legătură cu acest subiect. Este, de aceea, previzibil că va fi interesat de o relație cât mai bună cu trustul media al lui Dan Voiculescu. Ori de câte ori Dan Voiculescu vrea să-și arate mușchii în politică, mai face o investiție în trustul său de presă. Așa se întâmplă și acum, când nu mai puțin de 10 milioane de euro au fost băgați în Antena 3, un post care va concura cel mai probabil Realitatea TV.

 

Se așteaptă un cuvânt de la Băsescu

 

La momentul politic actual, PC susține Guvernul Tăriceanu, precum și o formulă de continuitate la guvernare care nu ar afecta prea mult interesele partidului. În cazul izbucnirii unui conflict între Băsescu și Tăriceanu, PC va lua automat partea ultimului. Este de așteptat pe de o parte evenimentul alegerii unui nou președinte al PD, iar pe de altă parte un răspuns al șefului statului la politica editorială a trustului Intact. Ultimele luni au arătat că PNL și PD sunt incapabile să fuzioneze. Președintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, care inițial a fost împotriva fuziunii, a lăsat să se înțeleagă faptul că ar fi deschis unei discuții pe această temă, exact în momentul în care PD, pregătindu-se de Convenția Națională, a declarat subiectul închis. În ceea ce-l privește pe Băsescu, este greu de crezut că se va lăsa convins de promisiunea de fidelitate a lui Dan Voiculescu. O discuție între cei doi, în urma căreia Antena 1 ar deveni antenă guvernamentală, așa cum a fost pe vremea când PUR se afla la guvernare cu PSD, ar fi benefică pentru toată lumea, dar este aproape imposibilă. Așadar, divergențele dintre Băsescu și Voiculescu vor continua până când șeful statului va da din nou glas expresiei "soluție imorală". De altfel, președintele PC este conștient de acest lucru și a afirmat că este gata să se retragă de la guvernare la o simplă cerere a lui Traian Băsescu.

 

Tucă Show must go on

 

Problemele politice întâmpinate de Dan Voiculescu se reflectă în mod direct asupra trustului său de presă. Unul din cele mai ciudate evenimente petrecute în mass-media, pe lângă criza de la "Adevărul", de la "Evenimentul Zilei" sau "România Liberă" este dispariția inexplicabilă a emisiunii "Marius Tucă Show". Cel mai important și mai vizionat talk-show a fost scos din grilă împotriva intereselor comerciale ale trustului, dar și împotriva intereselor politice ale Partidului Conservator. Încetarea difuzării emisiunii nu a fost anunțată oficial și asta pentru că ar declanșa un adevărat cutremur în trustul "Intact". Director al cotidianului "Jurnalul Național", Marius Tucă are o politică editorială vizibil diferită de a Antenei 1, susținând, prin atacul frontal la adresa puterii, mai degrabă reîntoarcerea actualului PC la relația cu PSD. Poziția din ce în ce mai slabă a lui Marius Tucă se dezvăluie în strategia de imagine a acestuia. Dând jos masca de ziarist, el a apărut pentru prima dată în postură clară de vedetă, pe coperta suplimentului TV al propriului ziar, precum și pe coperta unei reviste de psihologie.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 26

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: