Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Inima lui Iliescu nu bate degeaba

Arthur SUCIU

Istoria va trece peste umorile prezentului și îi va face dreptate lui Ion Iliescu. Deși nu mai reprezintă un sens politic pentru PSD, fostul șef al statului continuă să marcheze un sens pentru România. Criza sa de inimă va lua sfârșit pentru că Ion Iliescu mai are de dus o bătălie, de astă-dată solitară, pentru realizarea consensului național.



Ion Iliescu a avut, în cei 15 ani cât a dominat politica românească, o înțelegere proprie a consensului național. Aceasta a presupus o anumită continuitate, în idei și în practici, cu regimul comunist și împotrivirea față de reîntoarcerea pe tron a Regelui Mihai. Ion Iliescu a respins ideea realizării unui proces al comunismului, a respins teoria reformei radicale, ca bază a democratizării rapide a societății, promovate de guvernul Petre Roman și apoi de CDR, a respins, până la un punct, chiar pluralismul politic și garantarea proprietății private. Din acest punct de vedere, se poate aprecia că Ion Iliescu a avut o idee pseudo-democratică privind realizarea consensului național.

 

"Cu picioarele înainte"

 

Fără a conștientiza pe deplin ceea ce face și tocmai în momentul în care punea în operă propriul consens, Iliescu a făcut un viraj politic menit să-l deconspire. Pe de o parte, în ultimul său mandat (2000-2004) a lucrat la realizarea consensului. Unul din cele mai răsunătoare momente a fost împăcarea cu Regele Mihai. Pe de altă parte, a încercat o situare dincolo de propriul consens, atunci când a afirmat că va ieși din politică numai "cu picioarele înainte". Implicarea partizană în campania electorală anunța deja eșecul proiectului iliescian: nu poți să-i împaci pe toți, fiind în același timp de partea unora. Este motivul pentru care un alt element important al consensului, anume eliberarea lui Miron Cozma, a fost respins aproape unanim de societate. Astfel, consensul iliescian a eșuat.

 

Iliescu revoluționarul

 

În același timp, nu trebuie uitat că Ion Iliescu a fost personajul principal al revoluției din 1989. Într-un moment esențial al istoriei României, el a avut un rol hotărâtor. Una din greșelile comise de guvernarea CDR a fost aceea de a-i nega acest rol, de a-l considera pe Iliescu omul care "a confiscat" revoluția. Or, revenirea la normalitate a României implică și asumarea acestei realități, că în 1989 a avut loc o revoluție cu adevărat (ca dovadă că acum este democrație) și, ca o consecință, că Iliescu a avut rolul său. De fapt, problema dreptei românești a fost în permanență incapacitatea de a-l asimila pe Iliescu în rolul său de revoluționar. Însă, în acest moment, când Iliescu nu mai reprezintă un pericol pentru nimeni, acest rol ar trebui să-i fie recunoscut.

 

Partea consensului

 

Iliescu însuși a supralicitat acest rol, tocmai pentru a se legitima ca personaj politic, ajungând, până la urmă, ceea ce spunea că este, adică "ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră" (cu voia membrilor PSD). Este important pentru Iliescu să conștientizeze acest lucru și, de asemenea, este important ca, din partea dreptei și în special a actualului președinte, Traian Băsescu, să existe o deschidere față de fostul șef al statului.

Datorită rolului jucat la revoluție, Iliescu rămâne parte la realizarea consensului național. O încercare a lui Traian Băsescu de a elimina din ecuație participarea PSD și a lui Iliescu la consens va conduce la un nou eșec. Consensul, înțeles democratic, înseamnă punerea de acord a cel puțin două tabere. Iliescu a eșuat, dar și Emil Constantinescu, pentru că înțelegeau prin consens impunerea numai a propriei voințe politice.

 

Problema formei de guvernământ

 

Actuala putere a redeschis o serie de dosare, care vizează raporturile României de azi cu România comunistă. Pe rol se află un proiect de lege a lustrației, dosarul mineriadei din 1991 a fost readus în discuție, se dorește rezolvarea definitivă a problemei proprietății. Toate acestea trimit la un alt sens al consensului, la o rezolvare cu ochii deschiși a problemelor României. Aceasta nu ar trebui să ducă oare și la repunerea problemei formei de guvernământ? Așa-zisa împăcare dintre Iliescu și Regele Mihai a fost de fapt o victorie politică a lui Iliescu în fața Regelui Mihai. Urmarea a fost că regele și-a recuperat o parte nu chiar neînsemnată din drepturi și din avere. Dar, o dată cu eșecul lui Iliescu, nu ar trebui poate să ne reîntoarcem și să vedem dacă acea împăcare a avut un rost politic profund, în sensul că România va rămâne republică, sau a însemnat de fapt deschiderea unei posibilități pentru schimbarea formei de guvernământ și reîntoarcerea la putere a Regelui Mihai? Una din problemele actualului sistem constituțional, croit după chipul și asemănarea lui Ion Iliescu, este generată de obligația președintelui de a fi independent politic. Nici unul dintre președinții aleși până acum nu au fost și nu au putut fi independenți. În altă ordine de idei, dacă tot a fost adoptată linia reparațiilor istorice, poate că a venit timpul să ne amintim în ce mod a fost îndepărtat regele de la putere și să ne întrebăm dacă a fost corect ce s-a întâmplat și dacă nu cumva trebuie să schimbăm ceva acum.

 

Alegerea

 

Ion Iliescu a fost foarte supărat că a pierdut bătălia pentru președinția PSD. A fost atât de supărat, încât a avut probleme destul de serioase cu inima. După o perioadă în care a lovit cu putere în partidul pe care l-a fondat, se gândește să-l părăsească. Există deja câteva semnale în acest sens, unul dintre ele fiind demisia din PSD a apropiatului său, Ioan Talpeș. Este posibil ca el să împărtășească soarta de rătăcitor politic a lui Petre Roman. Formarea unui nou partid, numai din ambiția de a fi din nou șef, ar fi o altă greșeală, de astă dată definitivă, în genul implicării în campania electorală a PSD sau a grațierii lui Cozma. Ajuns simplu membru de partid, Iliescu are acum șansa de a se reîntoarce la proiectul consensului, adică la Iliescu revoluționarul, sau de a continua pe linia perdantă a personajului care va ieși din politică "cu picioarele înainte". În primul caz, el ar putea să mai joace un rol și totul va ține de înțelepciunea politică a lui Traian Băsescu de a-l include pe Iliescu în proiectul unui adevărat consens național. Poate că România va deveni democratică atunci când lui Iliescu i se va recunoaște rolul pozitiv în revoluție, iar el va fi fericit să fie doar "ultimul pe listă".

Publicat în : Politica interna  de la numărul 26

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: